Relație

Mi-e teamă că partenera mea nu mai e interesată de mine de când iese cu prietenii în oraș

Dacă iese mai des în oraș fără tine și începi să simți gelozie, ar trebui să analizezi ce anume îți declanșează acele nesiguranțe.
relatie in care partenerul isi pierde interesul

Salut! Încep să-mi fac griji că partenera mea nu mai e interesată de mine. Nu sunt genul gelos, dar încep să simt că devin anxios atunci când iese în oraș cu prietenii. Cum fac să opresc gândurile astea?

Salut! Hai să intrăm direct în expertiză aici. Jack Worthy, un psihoterapeut, vrea să știi că „gelozia este normală”. Cu toții o experimentăm și de fapt „am evoluat în așa fel încât să simțim gelozia”, spune el. „Gelozia este disconfortul emoțional care ne determină să investim în relațiile noastre.”

Publicitate

Acestea fiind spuse, doar fiindcă e normală, nu înseamnă că e bună. Gelozia vine adesea din interior - se naște din problemele de încredere în sine, din nesiguranțe și anxietăți. De fapt, anxietatea pe care ai început s-o simți s-ar putea să se tragă din asta. Alții se simt furioși, chiar și răzbunători. Faptul că sentimentul de gelozie este aproape mereu o problemă „a ta” nu este totuși atât de rău. Înseamnă că poți face ceva ca să o gestionezi și că în ciuda faptului că creierul tău îți dă peste cap totul, s-ar putea să nici nu aibă loc schimbări masive în viața ta. 

Spui că nu ești „genul gelos” și asta e în regulă, dar nici n-ar conta dacă ai fi. Nu te simți grozav oricum, așa că „trebuie să ne uităm la ce anume îți declanșează sentimentul ăsta”, spune John Kelly, un expert în relații. Prin asta, Kelly se referă la faptul că trebuie să te uiți la circumstanțele specifice care îți afectează starea de spirit. 

Ce anume te-a făcut să treci de la a fi fericit în relație la a te gândi că e posibil să fie pe butuci? Se pare că deja ai identificat două lucruri: Iese mai des în oraș cu amicii și răspunde mai puțin când e plecat și te temi că s-ar putea să nu mai fie interesat de tine. 

Hai să începem cu faptul că iese mai des. Având în vedere că ne-am cam recuperat viețile sociale - deși contaminate de o criză a costului vieții - oamenii au trecut printr-o transformare a timpului petrecut cu alții. Unii poate că stau acasă la fel de mult ca înainte, alții poate că nu. Să menții echilibrul între prieteni și oamenii de care suntem îndrăgostiți poate fi dificil, mai ales dacă te obișnuiești cu ideea că nu mai ești într-o pandemie. 

Publicitate

Dacă se vede cu prietenii și face lucruri interesante în timp ce tu comanzi mâncare acasă, te uiți la TV în continuu sau te joci jocuri video și dai gata bere după bere, „acea gelozie s-ar putea să fie sistemul tău nervos care îți transmite un soi de semnal”, spune Worthy. „Poate că sistemul tău nervos îți transmite că persoana asta crește și se simte bine, într-un mod în care tu nu o faci momentan.”

Dacă sincer și rațional simți că lucrurile în relație nu sunt atât de nasoale, dar ceva nu e tocmai ok în viața ta, vezi cum poți să-ți investești timpul în afara relației. „Dacă observi că e mai activă în afara relației, aș spune că nu e nevoie să zici nimic despre asta”, adaugă Worthy. „Pur și simplu fă și tu aceleași lucruri. Și dacă tot nu te simți ok, atunci vorbiți despre asta.”

Deși poate fi puțin înfricoșător, nu vrei ca relația să devină centrul existenței tale. Găsește-ți un sens în afara timpului petrecut cu partenera. Worthy spune să „cauți lucruri care creează respectul de sine. Asta poate însemna socializare, antrenament pentru un maraton, să citești o carte - orice reușite personale”. Cel puțin, s-ar putea să te ajute să navighezi timpul liber în timp ce persoana care îți place e departe de tine și face lucruri mișto. S-ar putea să te ajute și să asociezi ideea că petrece mai puțin timp cu tine cu faptul că evoluează ca persoană, în timp ce ai libertatea de a face la fel într-o relație care te susține. 

Publicitate

Poate că totuși nici nu are legătură cu faptul că o vezi mai rar. Spui că îți faci griji că și-a pierdut interesul. Mai exact în ce fel? Poate că nu răspunde când e în oraș și poate că și ajunge mai târziu acasă. Poate că atunci când sunteți împreună, stă mai mult pe telefon. Adesea, pentru persoana care nu știe de aceste sentimente, lucrul ăsta poate fi neintenționat și poate părea puțin irațional să fii acuzat de asta. 

Dar pentru persoana care stă acasă toată ziua și așteaptă să fie cu acel cineva, poate fi greu de înțeles și procesat situația fără să ducă la gânduri nevrotice sau stresante. Fie că tu te gândești că nu mai e interesată și că e în căutare de distracții altundeva (platonic sau nu), trebuie să accepți că în final, nu știi dacă așa e și e vorba de un sentiment de-al tău. 

Este acel caz rar în care e mai bine să încerci și să realizezi lucrurile pentru tine înainte să discuți cu ea despre asta. „Întreabă-te cum e partenera ta când e cu tine”, sfătuiește Worthy. „Este interesată să te vadă, vă distrați împreună? Se simte ok energia dintre voi? Există în continuare intimitate, aveți contact vizual? Fiindcă toate lucrurile astea contează mai mult decât cantitatea de timp petrecută împreună - este vorba despre calitate.”

Să te asiguri tu pe tine este cheia, ambii experții sunt de părere că asta indică mai mult probleme de încredere în sine decât un avertisment că ceva merge prost în relație. 

Publicitate

Este, de asemenea, o idee bună să te gândești la lucruri mai puțin din miezul problemei. Terapeuta Sally Baker spune să te gândești dacă „s-a schimbat ceva în nivelurile tale de stres. De exemplu, simți mai multă presiune la muncă sau ai mai puțină încredere în job și proiectezi eronat acele nesiguranțe pe relația de cuplu?”

Dacă după ce ai citit articolul ăsta, ai ieșit la o plimbare, te-ai gândit la situație câteva zile, tot te simți oribil și ești convins că ceva nu e ok, încearcă să discuți despre grijile tale cu un prieten de încredere și vezi ce crede despre asta. Fie că procesezi singur sau vorbești cu prietenii, cheia este să ajungi la baza sentimentelor tale. 

„Dacă lași lucrurile astea să se adune în interiorul tău, atunci nu se vor rezolva niciodată”, spune Kelly. Poate duce la mai multă tensiune și problemele vor ieși cel mai probabil la iveală într-un mod mai puțin plăcut, lucru care nu va fi benefic pentru nimeni.

Și dacă tot ești nefericit și simți ca și cum relația ta se schimbă și nu știi ce să faci, atunci nu e o idee rea să vorbești cu partenera. Doar alege un moment bun pentru asta, cum ar fi o dimineață în care nu are multe pe cap. Menține discuția calmă și relaxată: s-ar putea să fie șocată de cum te simți și trebuie să poți comunica clar cu ea. „Spune-i ce simți, dar mai mult doar ca să vezi pe ce lungime de undă e și să vezi dacă poate să-ți liniștească fricile și grijile”, sugerează Kelly. 

Publicitate

Amintește-ți că nu e nicio rușine să arăți că de fapt te simți puțin vulnerabil. „Nu e jobul nimănui să te salveze sau să-ți potențeze încrederea, dar o discuție fără judecată despre relația voastră ar putea ajuta la atenuarea fricilor tale”, spune Baker. 

Să zicem că ați discutat și aparent instinctele tale sunt corecte: E nefericită și simte că ceva lipsește din relație. Sau să zicem că de fapt chiar nu mai interesată de tine și vă despărțiți. Bineînțeles că ești supărat o perioadă, dar cel puțin știi că nu era vorba de încrederea în sine și că, în final, doar ați ajuns să fiți mai puțin compatibili. Ei bine, atunci poate că trebuie să mergi înainte. Evaluează-ți timpul liber și găsește lucrurile care îți plac ca să le faci pentru tine. Asigură-te că te simți bine cu tine și poate că data viitoare lucrurile vor merge mai bine. Va fi ok. 

Dar pe bune - de obicei - sentimentele astea se trag din nesiguranță, și dacă lucrezi cu tine se vor rezolva și ele. Numai bine!