„De ce o dai tot timpul în bară?” Așa începe discuția Madison LeCroy din Southern Charm cu iubitul ei de atunci, Austen Kroll, într-un episod din sezonul șapte. Austen încearcă cu seriozitate să vorbească cu ea despre problemele pe care le au, dar ea nu-l lasă. „Îmi pare rău că sunt răutăcioasă, dar ai meritat-o”, spune Madison cu răutate, apoi începe să-l critice.
Câteva episoade mai târziu, când cei doi sunt deja despărțiți de ceva timp, Austin se culcă cu altcineva, iar Madison este furioasă când află asta la o petrecere. Se urcă furtunos în casa din copac, unde el o arde cu prietenii lui și începe să-l certe fiindcă a avut îndrăzneala de a face sex cu cineva care nu este… Madison, fosta lui iubită, persoana care l-a abandonat recent. „Ești un beta!” urlă ea. „Ești un papă lapte! Asumă-ți asta!” Austen pare epuizat.
Videos by VICE
Am văzut ambele scene când a fost difuzat serialul, total încremenită. Ador să văd cum se ceartă alții. Se închid în ei când sunt confruntați? Trec imediat la nivelul o sută? Plâng? Neg cu desăvârșire că au spus ceva ce tocmai i-ai auzit clar că au spus? Certurile au de obicei loc în spatele ușilor închise și e relativ un tabu – deci unde anume să aflu cum se ceartă alți oameni?
Majoritatea nu suntem învățați cum ar trebui să arate o conversație aprinsă cu partenerul/a. E ok să injuri? Dar să plângi? Cât de nasol e dacă cearta durează ore în șir sau chiar un weekend? Este ok să urli: „ești un papă lapte” în fața prietenilor? La liceul teologic unde am studiat, a trebuit să fac un semestru de curs despre căsnicie. Ar fi fost un moment grozav să aflu despre cum să te cerți într-un mod iubitor. În schimb ni s-au dat bebeluși falși pe care să-i îngrijim câteva zile și ni s-a spus să nu facem sex.
Având în vedere toate astea, am adunat câteva scenarii de certuri comune de la prieteni și colegi și apoi am contactat-o pe Rosara Torrisi, sexologă din Long Island. Uite ce a avut de zis despre certurile care sunt, în general, respectuoase și pentru care nu trebuie să-ți faci griji, și ce nu este deloc ok.
„Avem câte o ceartă în fiecare săptămână.”
În primul rând, Torrisi a spus pentru VICE că e o diferență între un dezacord și o ceartă. „Pentru mine, o ceartă este atunci când cineva e răutăcios/ă în mod expre cu cealaltă persoană”, a spus ea. Un dezacord poate fi o conversație aprinsă, o dezbatere sau neînțelegere – poate nu este plăcut, dar este de asemenea, în general, sănătos. Un dezacord se transformă într-o ceartă când oamenii încep să se atace, devin răutăcioși sau nedrepți.
A spus că dezacordurile frecvente nu sunt neapărat o problemă și pot de fapt să fie un semn că tu și partenerul/a vă simțiți confortabil să vă exprimați. „Nu ieși la date cu tine însăți/însuți”, a spus ea. „Veți avea opinii, gânduri, credințe și valori diferite. Ai gânduri și sentimente care ai vrea să-ți fie înțelese și poate să găsești un compromis cu partenerul/a. Asta este ok.”
Dacă crezi că conflictul este rău sau te temi că înseamnă ceva teribil pentru relația voastră, asta s-ar putea să fie din cauza felului în care ai fost crescut/ă. „Majoritatea am crescut cu părinți care și-au ascuns certurile, așa că credem că nimeni nu are dezacorduri. Sau se certau și erau răutăcioși și atunci am ajuns să ne temem de asta”, a spus Torrisi. „Cred că dacă nu te cerți, nu ești real/ă. Nu ești sincer/ă, nu ești autentic/ă.”
„Ne certăm adesea în fața prietenilor.”
Fie că este sau nu „sănătos” să te cerți în fața altor oameni, ține în totalitate de cultură, a spus Torrisi, și depinde în mare parte de nivelurile de confort ale altor persoane. Și fiindcă dezacordurile se simt atât de intim, sunt șanse mari ca prietenii voștri să nu fie încântați să asiste la conversații aprinse.
Dacă totuși te cerți în fața altor persoane, a spus Torrisi, ai responsabilitatea de a-i ține la curent cu momentul când ajungeți la o rezolvare. „Altfel nu văd decât certurile”, a spus ea și a adăugat că este în special important să faci asta dacă v-ați certat în fața copiilor. „E perfect în regulă pentru copii să asiste la dezacorduri”, a spus ea. „Nu este bine pentru ei să vadă certuri, fiindcă asta nu ar trebui să se întâmple oricum. Dar dacă au loc, trebuie să știe că da, ne certăm și încercăm să soluționăm problema. Și suntem ok.”
„Avem constant același dezacord, din nou și din nou.”
Torrisi a spus că asta e relativ comun și că se întâmplă fiindcă multe cupluri au ceea ce ea numește „probleme care nu pot fi rezolvate” – de fapt, a spus ea, majoritatea problemelor din relații sunt de nerezolvat. Unele dintre ele sunt relativ minore, cum ar fi dezacorduri despre când și cum trebuie făcute sarcinile casnice. Probabil că vei renegocia genul ăsta de chestii în timpul unei relații, fiindcă nu va exista niciodată o soluție permanentă pentru problemă. „E o soluție care funcționează timp de trei luni, apoi iar nu mai merge”, a spus ea. „Ai un nou dezacord, creezi o nouă soluție pentru următoarea perioadă, până când iar nu mai funcționează.”
Dar apoi există probleme de nerezolvat care ajung la valorile și nevoile de bază – astea sunt cele cărora trebuie să le acorzi o atenție sporită. Astea vor fi problemele majore sau limitele importante pe care nu le vei putea gestiona cu soluții pe termen scurt. „Pot avea legătură cu religia, finanțele, sexul, dacă vreți sau nu copii, unde să locuiți, consumul de droguri – genul ăsta de lucruri”, a spus Torrisi. „E nașpa. E greu, e dureros… dar adesea înseamnă sfârșitul unei relații.” Deci dacă ăsta e genul de ceartă pe care o ai în mod regulat, sau dacă observi în continuu că nu ajungeți la un numitor comun legat de problemele majore din viață, poate că e timpul să te gândești dacă tu și partenerul/a tău/ta sunteți compatibili și dacă relația asta chiar funcționează pentru tine.
„Certurile noastre durează ore în șir.”
Dacă te cerți o zi întreagă, nu înseamnă că relația ta e sortită eșecului, dar poate fi un lucru incredibil de obositor. Dacă simți că-ți pierzi ani din viață cu aceste conversații luuuuungi, Torrisi a spus că sunt câteva motive pentru care ele continuă să se întâmple.
În primul rând, partenerul/a tău/ta poate că are probleme de exprimare sau se simte neînțeles/ă. „Câteodată trebuie să recunoști că receptorul trebuie să primească informația într-un anume fel”, a spus Torrisi. Dacă simți des că tu și partenerul/a nu vorbiți aceeași limbă, ai putea încerca să-ți scrii în avans toate gândurile, să vorbești mai lent, să pui întrebări ca să înțelegi mai bine sau doar să reformulezi ce încerci să spui dacă vezi că ceva nu e clar. Să te mai gândești și dacă ceva extern poate să interfereze cu comunicarea și să aveți discuțiile serioase în alte momente ale zilei (de exemplu, când niciunul dintre voi nu e ocupat/ă, distras/ă sau băut/ă) sau să mergeți într-o locație care se simte mai neutră (cum ar fi un loc privat într-un parc în loc de dormitorul unuia dintre voi).
Torrisi a spus că se mai poate și ca unul dintre voi să fie super vorbăreț și să-i placă să explice cu detalii motivele pentru care e supărat. Deși poate fi foarte eliberator pentru cel care vorbește, monologurile lungi afectează abilitatea oamenilor de a fi atenți, deci nu e grozav pentru înțelegere.
În alte dăți, a spus Torrisi, certurile pot continua fiindcă de fapt nu discutați despre sensul profund al subiectelor abordate. Dacă rămâi doar la nivelul de suprafață – de exemplu: „M-am săturat până peste cap să-ți găsesc șosetele murdare peste tot prin casă” – probabil că vei continua tot așa. Asta fiindcă șosetele nu sunt problema reală. E doar mai ușor să vorbești despre șosete decât să spui „Am nevoie să mă simt respectat/ă” sau „Sunt îngrijorat/ă că nu-mi iei în serios nevoile”. Deci dacă o țineți în continuare cu același dezacord fără nicio rezolvare, întreabă-te dacă e ceva nespus care ar putea ajuta conversația să avanseze.
Poate că te învârți în cerc fiindcă ai de-a face cu o problemă nerezolvabilă care ar încheia relația. „Câteodată este despre evitarea faptului că ăsta e de fapt sfârșitul”, a spus Torrisi.
„De fiecare dată când ne certăm, cel puțin unul dintre noi ajunge să plângă.”
Oamenii plâng dintr-o mulțime de motive, iar Torrisi a spus că e chiar o reacție destul de neutră. Lacrimile pot fi o manifestare fiziologică a unei eliberări emoționale intense, un mod al corpului de a se autoliniști sau expresia unei dureri emoționale – de exemplu, „Nu-mi vine să cred că ai spus asta” sau „Sunt speriat/ă și rănit/ă”. Deci faptul că unul sau ambii plângeți în timpul certurilor nu înseamnă neapărat că ceva e groaznic de greșit în relația voastră sau în modul cum vă exprimați dezacordurile.
„Sunt unii oameni care se simt foarte manipulați de plâns”, a spus Torrisi. „Și îndemn oamenii să ia în considerere asta ca pe ceva la care trebuie să lucreze.” Plânsul este o reacție naturală care e greu de controlat sau de oprit și dacă-ți acuzi partenerul/a că se folosește de asta ca să te manipuleze, înseamnă că nu mai crezi că are intenții pozitive. „Asta nu e neapărat o relație în care chiar ai încredere. Dacă nu poți crede că partenerul/a tău/ta are intenții pozitive, atunci ai o problemă mai mare decât plânsul”, a spus ea.
„Certurile noastre ajung să fie ZGOMOTOASE.”
Zgomotul nu este neapărat ceva de care să-ți faci griji – în parte fiindcă este atât de subiectiv. „Ideea de ce anume e zgomotos e diferită pentru toată lumea”, a spus Torrisi. „Familia mea e siciliană și vorbește tare despre tot.” A mai spus și că dacă unii oameni nu aud bine, asta poate duce la certuri care sunt relativ zgomotoase.
Dar dacă ești prea conștient/ă de volumul certurilor, poate că unul dintre voi se aprinde prea tare și de asta ajunge să fie o problemă. „Volumul ne anunță că sistemul de excitare nervoasă este ultrastimulat”, a spus Torrisi. „Și dacă sistemul de excitare nervoasă este atât de activat, nu vei putea avea o conversație productivă.”
Dar zgomotul nu este singurul semn că cineva este copleșit/ă emoțional, deci chiar dacă vorbiți numai pe ton scăzut, tot trebuie să fiți atenți la alte schimbări fizice în timp ce vă certați. Asta poate fi înroșirea feței, căldura, pulsul ridicat, pumni strânși și alte semne vocale (schimbări majore de tonalitate sau vorbitul brusc foarte foarte încet). Odată ce asta se întâmplă oricăruia dintre voi, e timpul să iei imediat o pauză de la conversație.
Trebuie să se întâmple două lucruri ca genul ăsta de pauză să aibă succes. În primul rând, amândoi trebuie să fiți de acord că veți reveni asupra discuției. Faptul că devine prea intens nu ar trebui folosit ca scuză să nu mai discutați niciodată despre asta. Și doi, amândoi trebuie să vă luați angajamentul să nu ruminați asupra dezacordului în timpul pauzei, oricât de imposibil vi s-ar părea. „Trebuie să ieși și să lași lucrurile să se liniștească”, a spus Torrisi. „Ieși la o plimbare, fă un duș, trage un pui de somn, fă o meditație – orice funcționează pentru tine.” (A mai spus și că cel mai bine este să eviți consumul de alcool sau de alte substanțe în timpul pauzei.)
Dacă ți se pare ciudat, nu ești singurul/a. (Dar de dragul relației tot trebuie să găsești o soluție.) „Există ceva numit dinamică de urmărire-distanțare pe care o au unii oameni, în care o persoană spune: „Trebuie să iau o pauză”, iar cealaltă răspunde: „Nu pleci nicăieri până nu terminăm”, a spus Torrisi. Un lucru care e greu pentru urmăritor (cel care începe cearta) ține de faptul că probabil e suprastimulat, dar nu se poate liniști singur/ă și caută ca partenerul/a să-l/o ajute să se calmeze. Și crede că se va întâmpla dacă vorbește în continuare – dar ambele persoane sunt aprinse și nu se pot ajuta reciproc. Odată ce lucrurile au escaladat până la punctul ăsta, pot apărea și comportamente abuzive. „Există o cerere pentru un sistem care e suprasolicitat în momentul ăla”, a spus Torrisi. „Așa că oamenii fac adesea lucruri care sunt foarte, foarte nocive.”
Ca să evitați să ajungeți într-un punct de hiperexcitație nervoasă, Torrisi sugerează tentative „reparatorii” în timpul conversațiilor încinse, lucru care poate construi încrederea și conexiunea. Ai putea să-ți iei de mână partenerul/a, să-i oferi o îmbrățișare sau să-i faci un compliment. Lucrurile mici de genul ăsta pot muta energia conversației, pot liniști sistemul nervos și să comunice că „sunteți în aceeași echipă”.
„Ajungem adesea la înjurături și insulte (du-te dracului, ești un/o idiot/ă, etc)
Asta… nu e grozav, conform lui Torrisi. „Dacă vrei să ai o relație pozitivă, nu ai niciun motiv să faci asta”, a spus ea. Dacă tu și partenerul/a înjurați în mod obișnuit și des în conversațiile de zi cu zi, poate nu ți se pare mare scofală. „Poate fi ceva modelat pentru tine… poate fi chiar și ceva la care te gândești”, a spus ea. Dar să vă insultați în timpul unei dispute nu este productiv și duce un dezacord sănătos spre un teren de luptă.
Insultele au de asemenea tendința să acopere ce simți de fapt, deci dacă te surprinzi că ești gata să zici „DE CE ești mereu așa IDIOT/Ă?”, e momentul perfect să începi să folosești frazele la persoana întâi singular: „Nu mă simt respectat/ă acum”, „Mă simt rănit/ă”, „Sunt supărat/ă”, „Sunt foarte frustrat/ă acum.”
„Extinderea vocabularului emoțional este foarte importantă, dar nu toți am învățat asta”, a spus Torrisi. „Uneori e timpul să spui: Cred că trebuie să învățăm cum să exprimăm ce se întâmplă de fapt cu noi.”
„Unul dintre noi oferă adesea celuilalt tratamentul tăcerii.”
Torrisi a spus că să ignori total pe cineva, lucru cunoscut și sub numele de stonewalling, este „un mod foarte problematic de a comunica cu partenerul/a”. Ca să fie clar, să nu vorbești cu cineva nu este același lucru cu ocazionalul „cearta asta m-a înfuriat foarte rău și am nevoie să iau o pauză ca să mă calmez puțin înainte să discutăm mai departe”. Torrisi a spus că multe persoane le combină pe cele două, motiv pentru care ideea de a face o pauză îi stresează pe urmăritori. Dar există o diferență majoră. „Una este Încerc să fiu prezent/ă, respectuos/ă și autentic/ă. Nu mă descurc foarte bine acum. Am nevoie să caut ajutor ca să pot face asta”, a spus Torrisi. „Alta e Nu mă interesează, m-am săturat. Te pedepsesc.”
Dincolo de asta, oamenii folosesc adesea tăcerea ca să manipuleze. „Este o parte a reținerii conexiunii emoționale, intelectuale, sexuale”, a spus ea. „Este un lucru urât. Este răzbunare. Este un fel de ochi pentru ochi și asta nu e o cale grozavă.”
„Adesea înseamnă că ăsta va fi sfârșitul relației”, a continuat ea. „Fiindcă cel puțin o persoană nu mai poate să se deschidă, să-și asume o intenție pozitivă și să încerce să se conecteze cu cealaltă. De obicei nu e un semn bun.”
„Suntem distrași adesea de un dezacord despre cum ne certăm, așa că avem două dispute în același timp.”
Cu toții avem obiceiuri proaste când vine vorba despre dezacorduri și poate să dureze și să necesite efort și timp ca să-ți dai seama care sunt cele mai bune modalități de comunicare cu partenerul/a când amândoi sunteți supărați. Și clar nu-i nimic greșit să începi să identifici tactici nesănătoase (cum ar fi insultele) sau cele neproductive (cum ar fi monologul). Dar dacă încerci să-i schimbi partenerului stilul de ceartă pe moment poți pierde rapid firul fiindcă acum te cerți despre cel mai bun moment/loc/mod să vă certați, și asta poate duce la intensificarea disputei și să dureze ore în șir.
„Dacă te cerți despre cum te cerți, și se întâmplă des, este un moment grozav să cauți ajutorul unui terapeut”, a spus Torrisi. „Este o conversație de tipul Nu avem competențele pentru asta. Este minunat că recunoști asta… acum cere ajutorul.”
Poți să începi terapia de cuplu, să citești cărți de self-help sau să asculți podcast-uri care se axează pe comunicarea în relații. (Blogul The Gottman Institute este un loc bun pentru început, iar John și Julie Gottman au publicat mai multe cărți.) Practic, a spus Torrisi, totul se rezumă la „să deveniți experți voi înșivă despre cum să vă ajutați cât mai bine relația.””
Rachel Miller este autoarea a The Art of Showing Up: How to Be There for Yourself and Your People. Urmărește-o pe Twitter.
