Am întrebat tinere din România dac-ar merge la război contra Rusiei în caz că vine Putin peste noi

Invazia Rusiei din Ucraina i-a mobilizat pe bărbații care au sau nu pregătire militară să ia arme în mână și să facă tot ce le stă în putință pentru a-i opri pe ruși. Războiul ăsta a mai scos la iveală și curajul femeilor ucrainence care li s-au alăturat în prima linie pentru apărarea țării.

Ucrainencele au învățat să facă cocktailuri molotov, să construiască baricade, să facă bombe artizanale, să ajute în centrele cu donații, să aibă grijă de răniți și lista poate continua. Unele chiar s-au înrolat din 2014, când tensiunile au început să escaladeze în estul Ucrainei. În 2021, în armata ucraineană erau înrolate undeva pe la 57 de mii de femei, adică 22,8 la sută din totalul soldaților țării. În 2022, odată cu invazia Rusiei, mai mult de 15 la sută dintre soldații armatei ucrainene sunt femei. 

Ar mai fi de zis că în anumite țări din UE se interzice sau restricționează participarea femeilor în forțele armate, în special în ceea ce privește rolurile de combatanți și participarea la misiuni în mediile ostile. Însă altele, printre care și România, le permit femeilor să participe la operațiunile militare desfășurate pe linia frontului. Dar să trec la subiect.

Bărbații pe care i-am luat la aceleași întrebări s-au arătat destul de reticenți a în lupta pentru idealurile absurde ale unor conducători, așa că am vrut să văd cum se raportează și femeile la chestia asta și cum și dacă s-ar implica.

VICE: Te-ai duce la război să-ți aperi țara?
Sandra: Am citit și eu reacțiile băieților. Nu pot să spun că nu le înțeleg viziunea, însă eu văd lucrurile un pic diferit. M-aș duce la război sub orice formă ar fi nevoie de mine. Mai întâi trebuie să înțelegem că mobilizarea generală în 2022 nu o reprezintă armata. Armata este formată din soldați profesioniști, pe când mobilizarea generală se face pentru luptele de gherilă și cred că m-aș descurca în postura asta.

Și e ceva de salvat din România? Merită să lupți pentru ea?
Știu că mulți consideră că nu merită să aperi această țară, dar atât timp cât bunicii și străbunicii noștri, soldați cunoscuți sau necunoscuți, domnitori și regi, au luptat, atunci și eu aș lupta. Din datoria asta strămoșească, nu pentru Șoșoacă sau pentru alți politicieni, ci pentru oamenii de rând. Datorită acestui gen de oameni avem tot ce avem azi. Până la urmă suntem neam de războinici. Om fi noi și de trădători, dar în niciun caz nu suntem neam de lași fugari.

Totuși, suntem în NATO, așa că mi-e greu să-mi închipui scenariul în care se ajunge la mobilizare generală. Asta ar însemna că: degeaba avem armată, degeaba există NATO.

Hai să zicem c-ajungi în armată. Ce-ai vrea să înveți acolo?
Dacă trebuie să țin arma în mâna, aș vrea să fiu antrenată ca lunetist. Am o țintă excelentă și sunt sigură că aș putea să mierlesc lejer suficienți inamici ca în cazul în care mor măcar nu mă duc singură. Dar, pe lângă arma din mână, aș funcționa și în situația în care ar trebui să fac cocktailuri molotov, aș săpa tranșee, aș conduce femei și copii spre zonele sigure, aș găti o oală de mâncare la popotă sau aș îngriji rănile răniților.

Sunt o persoană extrem de empatică și emotivă, dar, pe cât sunt de sensibilă în viață de zi cu zi, pe atât mă motivez și mă mobilizez când vine vorba să do the right thing. Și dacă asta nu e un moment în care să-ți pese de umanitate și de semenii tăi, atunci nu știu care ar fi ăla.  

Ce te enervează la Rusia, la Putin sau la starea lucrurilor de acum?
Pentru cine mă cunoaște, știe că întrebarea corectă pentru mine este: „Ce NU te enervează, Sandra?”. Mă enervează teribil că un singur om a fost lăsat să adune atâta putere în 20 de ani, timp în care toți au stat, s-au uitat și pe alocuri, au și contribuit la creșterea economică a Rusiei, care acum își folosește toate rezervele pentru a atenua sancțiunile Vestului.

Mă enervează că lucrul ăsta ajută la manipularea convingerilor cetățenilor ruși; părinți care stau în Rusia nu-și cred copiii care locuiesc în Ucraina că Putin conduce o invazie în toată regula și că armata omoară tot ce vede în cale, de la civil, la cățel sau militar. Și astfel au senzația că președintele lor „salvează” ceva pe un teritoriu care nu-i aparține.

VICE: Te-ai duce la război să-ți aperi țara?
Andreea: Tind să cred că răspunsul ar fi „nu”, însă nu știu cum m-ar afecta situația în momentul respectiv. Adrenalina și instinctul de supraviețuire ar intra în prim-plan. Nu mi-e frică de arme și nici de moarte, aș trage în invadatori să apăr persoanele dragi, dar războiul nu mi se pare o cauză bună, nici măcar suficientă, pentru a-mi risca viața.

Ce ai vrea să salvezi din România?
Din România mi-aș salva familia și toate persoanele dragi. Singura variantă în care aș alege să fug ar fi împreună cu toată familia mea, nu concep să las pe nimeni în urmă. Aș salva o poză cu bunicii mei de când erau tineri – în rest, totul rămâne în suflet, minte și, bineînțeles, pe internet.

Ce te enervează cel mai tare la situația de acum?
Starea lucrurilor este prea tulbure – românii nu mai pot duce o lovitură psihică ca asta după ultimii doi ani de restricții aduse de pandemie. Tot mai mulți cunoscuți cad în anxietate și depresie, se închid în ei. Câteodată am impresia că trăim într-un joc video unde trebuie să trecem la nivelul următor, însă pe parcurs ne-am pierdut pe noi înșine.

VICE: Te-ai duce la război să-ți aperi țara?
Evelina: Da, m-aș duce, dar nu pentru a-mi apăra țara, ci pentru a mă apăra pe mine, pe familia mea și pentru a apăra ideea de libertate în general. Războaiele mi se par de domeniul trecutului, nu le văd sensul în zilele noastre, ocuparea pământurilor nu ar trebui să ne mai intereseze. Sunt multe alte probleme în lume pe care ar trebui să ne concentrăm pentru a le rezolva.

În ce condiții ai merge în armată și ce te aștepți să găsești acolo – instruire, bani etc.?
Nu cred că se pune problema de condiții sau de bani, dar, într-adevăr, cum am o familie și un copil m-aș bucura să îi știu pe ei în siguranță într-un buncăr unde să aibă un minimum decent de supraviețuire. Nu cred că cineva ar pleca la război cu gândul la bani, pleci cu gândul la reușită și mai ales la supraviețuire. Multă lume se raportează la acest subiect într-un mod superficial, războiul nu este un meeting în Piața Victoriei, este ceva serios și agresiv, mai ales în zilele noastre când tehnologia este la un alt nivel. 

Mă aștept să găsesc acolo tot ce este util pentru război, de la echipament la armament. M-aș bucura dacă ar exista timp măcar să mi se arate cum să le folosesc, dar, în plin război, știu că nu va fi timp de instructaje elaborate.

Dacă nu ar fi suficiente arme, te-ai băga într-un război de gherilă? Să faci cocktailuri molotov ca ucrainencele, să construiești baricade, să înveți să faci bombe artizanale?
Da, clar! Aș participa la un război oricum ar fi necesar. Dacă ar fi nevoie să pregătesc molotoave aș face-o, dacă ar fi nevoie să pregătesc mâncare aș face-o. Într-o asemenea situație trebuie să fim uniți, în primul rând ca oameni, iar la final ne putem bucura că am câștigat ca români.

Ce te enervează la Rusia, la Putin sau la starea lucrurilor de acum?
Tot! Ce se întâmplă acum este capriciul unui politician avar după putere și control. Faptul că Putin prezintă activitatea lui ca pe un lucru pozitiv pentru Ucraina și pentru cei care și-au lăsat casele, bunurile și întreaga viață în urmă ne arată cât de bolnav este de fapt; și cât de puțin contează ce ne dorim noi, în general. Nu mi-am imaginat vreodată că voi asista la ceva ce doar bunicii și străbunicii mei au experimentat.

VICE: Te-ai duce la război să-ți aperi țara?
Silvia: Întrebarea este: pentru cine să lupt? Nu m-aș duce la război pentru România nu din egoism, teamă sau individualism, ci pur și simplu pentru că nu văd cum implicarea mea într-un potențial război ar schimba cu ceva mersul lucrurilor. În cazul unui atac armat iminent, problemele noastre nu sunt la civili, ci sus de tot. Nu cred că putem rezista nici măcar cu armata timp de câteva ore, așadar indiferent de răspunsul meu, țara asta deja a pierdut.

În ce condiții ai merge-n armată?
Nu m-aș implica în armată în mod activ, dar aș documenta cu siguranță o perioadă incipientă a conflictelor și aș culege informații și povești de pe teren, pentru că jurnalismul de război te poate modela ca om, așa cum am văzut zilele astea și în Ucraina.

În final, cred că ar trebui să-i ajutăm pe cei din jur așa cum putem și să nu rămânem complet indiferenți într-un scenariu sumbru, pentru că izolarea indivizilor, după cum am văzut în ultimii doi ani de pandemie, nu a venit cu prea multe lucruri bune la pachet. Poate fi un exercițiu bun de solidaritate și empatie.

Ce te enervează cel mai tare la situația de acum?
E o perioadă plină de confuzie și frustrare generală cauzată de teamă, nesiguranță și incertitudine. Cred că cel mai important e să încercăm să ne păstrăm calmul și obiceiurile zilnice pe cât posibil, pentru a nu intra în bucla generată de panică excesivă și de frică.

VICE: Ți-ai apăra țara în cazul unui război?
Flavia: Conflictul de acum ne găsește în UE și în NATO. Am speranța că nu se mai pune problema să îmi apăr „țara”, ci să apăr o Europă solidară. Și dacă vreodată, într-un viitor cu totul distopic și improbabil, s-ar ajunge în țările NATO la mobilizări de civili, nu îmi imaginez ce alternativă ar mai exista, alta decât rezistența. În vremuri de pace nu ne gândim la asta, dar cred că fiecare dintre noi s-ar activa în momentul când ar simți că nu mai există vreun plan B.

În politica asta a lui de bully, Putin speculează enorm aversiunea față de violență a societății europene. Putin trebuie să înțeleagă și chiar noi înșine trebuie să realizăm că pacifismul nostru nu e o stare default. E o trăsătură de caracter la care lucrăm constant, prin cultură și educație. Normal, și eu aș face totul, până în ultimul moment să nu se ajungă la violență. Dar e important să se-audă pân’ la Putin că, oricât părem noi de pașnici, rezistența este la un declic distanță.

Dacă îmi imaginez că eram în Ucraina, probabil că aș fi căutat refugiu pentru că șansele, la început, păreau super mici și pentru că aveam o alternativă cumva acceptabilă: puteam să vin temporar în România. Sau să merg în Portugalia, dacă țineam neapărat. Probabil aș fi continuat să mă implic, dar de la distanță.

Ce te preocupă cel mai mult la cazul ipotetic în care ai ajunge în armată?
E, în primul rând, statutul pe care o să îl am ca femeie într-o situație de război. Am avut deja coșmaruri pe tema asta. Fiind o activitate stereotipic masculină, mă îngrijorează că o să fiu tratată la fel de urât ca atunci când încerc să particip la activități sportive alături de bărbați în România. Dacă e vorba de armată, mi-aș dori să mi se poată garanta că o să fiu tratată ca egală a bărbaților din jurul meu. Că nu o să fiu privită ca fiind inferioară fizic sau incompetentă. Și dacă, ipotetic, ar putea să mi se garanteze și că niciun coleg nu o să se dea la mine aș fi mult mai motivată să lupt pentru societatea asta.

Din păcate nu știu cât e de realist. De când au început tensiunile militare actuale, femeile au fost puse constant în aceeași categorie cu persoanele vulnerabile. Se discută de armată obligatorie numai pentru bărbați. În structurile de conducere ale armatelor sunt aproape exclusiv bărbați.

S-au purtat negocieri cu rușii ca să evacueze femeile din zone de conflict, ca și cum ele, e subînțeles că, nu au nicio legătură cu războiul. Până la urmă, acest comportament e și discriminatoriu la adresa bărbaților și depreciativ la adresa femeilor. Am însă speranța că o armată NATO sau una pan-europeană ar fi mult mai acceptabilă decât o armată națională a României.

Te-ai vedea în situația în care ai contribui la un război de gherilă?
Până la un punct, da. Când nu ai suficientă muniție, dar ai capital uman, poți să mai speri. Dacă o luptă de gherilă are șanse mult prea mici de succes, probabil că strategia ar trebui să fie „live to fight another day”, în măsura în care există varianta.

Cum arată lista ta cu lucruri pe care le-ai salva din România?
Oamenii apropiați mie, părinții, familia extinsă, prietenii, comunitatea de teatru de improvizație și pe cea de dans contemporan. Oamenii pe care îi admir, uneori poate fără să îi cunosc personal. Iar complementar cu oamenii, mai țin foarte mult la unele părți din cultura României, la patrimoniul nostru imaterial. În anii în care am trăit departe de casă asta mi-a lipsit cel mai mult. Simt foarte evident cum un film, o poezie sau o piesă muzicală îmi transmite niște emoții mult mai vii când este pe română. Sună cheesy, dar așa e.

Ce te enervează la Rusia, la Putin?
Că e un regim politic totalitar și periculos, o dictatură a incompetenței. Acum, în război, incompetența lor ne avantajează. Dar dacă ar fi să se stabilizeze din nou Rusia ca mare putere regională, nu ar fi prea plăcut.

VICE: Ai lua în calcul să lupți, dacă ar fi nevoie?
Georgiana: Dacă m-ai fi întrebat acest lucru când eram în școala generală, cred că răspunsul meu era altul. Pentru că îmi doream să merg la Academia de Poliție, iar spiritul meu justițiar era ceva mai dezvoltat. Deh, inocența vârstei. Dar astăzi, răspunsul este unul sigur: nu aș merge la război. O astfel de luptă nu mă reprezintă din niciun punct de vedere. Consider că, dacă ajungem să ne apărăm țara cu ajutorul (fizic al) femeilor, ceva nu este în regulă din start.

În plus, nu știu ce ar putea să-mi spună cineva (conducător, general, șef de stat, oricine), astfel încât să consider că merită să mor pe câmpul de luptă. Sincer acum, luată din fața calculatorului, unde am „tras” cu arma acum vreo 15 ani doar în CS sau GTA, ce alt deznodământ ar putea să aibă povestea mea?

În cazul ipotetic în care te-ai implica, ce ai vrea să găsești în armată? Și ce te aștepți să găsești?
Mă gândesc că m-aș lovi de atitudini misogine, din interior și din exterior. Dar asta ar fi ultima mea problemă, dacă m-aș afla acolo dintr-o convingere personală. Ca instruire, pe lângă exercițiile fizice și de strategie, consider că soldații au nevoie de consiliere psihologică. Războiul nu înseamnă numai lupta cu adversarul, ci și cu propriile temeri sau cu stresul post-traumatic (PTSD). Cât despre bani, nu încape vorba. Nu mă interesează, mai ales în acest context.

Și dincolo de cadrul unei armate, te-ai vedea implicată în rezistență, prin orice mijloace?
Într-o situație în care chiar va fi nevoie să mă implic într-un război de gherilă, aș fi pe baricade. Dar dacă, să zicem, războiul mă prinde blocată în România și nu mai pot pleca niciunde, atunci m-aș retrage undeva departe de zona conflictului. Nu consider un gest de lașitate să ții la viața ta, mai ales când nu ești pregătit în niciun fel de o luptă pe front.

Care sunt marile neliniști ale tale acum?
Lacrimile, angoasele, gândul la o familie dezbinată, casa care n-ar mai fi acasă, mă neliniștește normalizarea morții unor oameni nevinovați. Jocurile se fac la nivel înalt, iar la noi, oamenii de rând, ajunge doar ce „este voie” să ajungă. E greu să alegi „grâul de neghină”, să știi ce este propagandă de-o parte sau de cealaltă. Mi-a venit în minte fraza asta de la Erich Hartmann: „Războiul este un loc în care tinerii, care nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid.”

VICE: Te-ai duce la război să-ți aperi țara?
Mariana: Nu m-aș duce la război, pentru că asta ar însemna să-i apăr pe cei din fruntea țării sau prietenii lor sus-puși, care ar sta liniștiți în timp ce eu mi-aș risca viață fără vreun câștig. De asemenea, să accept să merg la război ar însemna că accept mentalitatea redusă a secolelor trecute în care războiul triumfă în fața diplomației.

Ce condiții ai pune ca să te implici, dacă va fi cazul?
Aș dori să îmi fie plătit de trei salariul actual într-un cont de pensie privată pe care să-l primesc eu sau familia mea în momentul în care se termină războiul, fără ca statul să mai aibă un cuvânt de spus.

Cu toate astea, ai ceva ce-ai vrea să salvezi din România?
În afară de a-mi ajuta părinții să plece din țară și să-i ajut să se stabilească în altă parte și, de asemenea, să plec și eu cu iubitul meu, țara nu are decât să se ducă la fund pentru că deja este pe drumul ăsta de ceva timp.

Dar față de Rusia ce simți? Ce te enervează din ce afli că se întâmplă acolo, din cum merg lucrurile?
Mă enervează oamenii din Rusia pentru că i-au permis unui dictator să conducă țara atâția ani și să le încalce drepturile fără a fi tras la răspundere măcar o secundă. Oamenii au puterea de a răsturna un guvern, însă cetățenii Rusiei au decis să aleagă calea mai simplă și nu au făcut nimic timp de două decenii. S-au trezit abia când l-au văzut pe Putin cum încalcă drepturile Ucrainei, din punctul meu de vedere puțin cam prea târziu și dacă ținem cont de evenimentele mai recente din Crimeea (2014) și Georgia (2008).

VICE: Te-ai duce la război să-ți aperi țara?
Teodora: În sufletul meu nu arde o dragoste nebună pentru țărișoara asta care ajunge să ne omoare cu zile. Ce-i drept, îmi sunt dragi oamenii de aici, mai ales după ce am văzut mobilizarea extraordinară și solidaritatea de care dau dovadă în aceste vremuri. Cred că războiul ăsta ne demonstrează că naționalismul toxic, imperialismul și apucăturile expansioniste sunt extrem de nocive și că, în fond, suntem toți oameni.

Pentru mine nu contează țara în care te-ai născut, rasa pe care o ai sau etnia, pentru că suntem toți egali și ar trebui să avem aceleași drepturi. Așa că, în acest context, cum aș putea să omor un seamăn de-al meu sau mai bine zis, o ființă umană? Pentru ce? Pentru o graniță nenorocită? Singurul lucru de care îmi pasă este să nu sufere oamenii, iar războiul înseamnă suferință de ambele tabere. Nu, nu m-aș duce sub nicio formă la război.

În caz de de nevoie, cum crezi că ai ajuta, te-ai băga într-un război de gherilă?
Aș vrea să ajut populația. Eu sunt din Iași, iar la noi e o desfășurare masivă de forțe în rândurile ONG-urilor – cred că sunt mai bine de o sută care s-au adunat și au început să se organizeze pentru a gestiona situația refugiaților și a celor care tranzitează regiunea Moldovei. Nevoile sunt diverse și încercăm să-i ajutăm cu tot ce le trebuie, de la mâncare și spațiul de locuire până la servicii sociale. Probabil că dacă România ar fi atacată aș rămâne să fac muncă în ONG-uri. Nu vom putea să fugim cu toții, cineva trebuie să aibă grija și de cei care rămân. 

Ce te enervează cel mai tare la situația de acum?
Mi se rupe sufletul că, într-un final, tot omul de rând are de suferit. Putin și oligarhii lui stau bine mersi, în timp ce sancțiunile economice și luptele îi afectează pe cei mai vai de capul lor dintre ruși. La fel se întâmplă și în Ucraina. Crede-mă, dacă nu ai două grivne în buzunar, nici refugiat nu îți permiți să fii.

Tot legat de Rusia, mi se par horror dezinformarea și propaganda din țară și faptul că oamenii ăia nu au habar că frații lor de peste graniță sunt în suferință din cauza unui dement cu vise umede hegemonice. Gândește-te cum ar fi România fără presă liberă și social media. Ne-am uita toți la imagini din jocuri video și am crede că aia e realitatea. 

VICE: Ai alege să te implici în război? Și dacă da, cum?
Raluca: Nu, cel puțin nu în prima linie. Nu cu arme și nu în lupte corp la corp. Am două mâini stângi și mai mult aș încurca decât aș ajuta, nu vreau să lupt pentru orgoliile altora, pentru ideologii sau pentru conceptul de țară. M-aș pune, în schimb, în fața tancului pentru iubitul meu, pentru familie familie și pentru cățel. Oricând!

Și dacă ai ajunge, cumva, să fii înrolată în armată, ce te aștepți să găsești acolo, ce instruire ai vrea să primești?
Aș intra în armată pentru a învăța regulile de bază. În contextul ăsta cred că e important să știi cum să mânuiești o armă sau cum schimbi un încărcător. Le-aș învăța pentru situațiile limită (eu, familie, iubit, cățel) ca să mă asigur că măcar aș avea o șansă. Nu aș pune condiții atât timp cât o fac pentru mine și mă aștept să fie haos – oameni slabi pregătiți, civili panicați. Nu cred că două zile de pregătire mă vor transforma în Lara Croft, dar mă aștept în schimb să știu cum să mă descurc.

Ai vedea pentru tine o soluție războiul de gherilă, de rezistență?
Atât timp cât stau departe de violența corp la corp, vreau să ajut cum și cu orice pot. Am făcut handbal în copilărie, așa că am ținta bună.

E ceva ce-ai vrea să salvezi din România, valori sau altceva?
Un război nu poate ucide valorile. Iar viitorul țării va exista cu sau fără mine, cu sau fără război. Așa că aș vrea să mă salvez pe mine și pe cei apropiați mie.

Nu știu dacă în caz de război românii s-ar comporta ca ucrainenii. Mă îndoiesc. Dacă nu există un lider care să ofere încredere și motivație, așa cum o face Zelenski de două săptămâni, șansele ca lumea să intre în luptă cu toată inima sunt minime. Iar în acest caz pe cine să salvez și de ce să o fac?!

Cu toate astea, acum fac un exercițiu de imaginație: nu garantez că în fața faptului împlinit mă voi comporta așa. Frica și răzbunarea sunt printre cele mai puternice sentimente și cred că pot fi în stare de orice. Iraționalitatea e cea mai periculoasă.

Și la situația Rusiei ca țară cum te raportezi? Ce te enervează din tot ce se întâmplă acolo și-ai aflat până acum?
Mă frustrează ideea că un singur om poate aduce atâta suferință și teroare pentru o lume întreagă; că s-a ajuns în punctul ăsta și nimeni nu a făcut nimic sau nu a putut să facă nimic. Și mă enervează poporul rus, pentru că nu iese în stradă în număr mare. Milioane. În același timp, sunt conștientă de propaganda care există acolo și de dezinformare. Dacă cei din orașele mari, mai au surse de informare, pe care din păcate trebuie să le caute activ, marea majoritatea a rușilor (miile de orașe și sate rupte de realitate) habar nu au ce li se întâmplă.

Nu cred că oamenii din Cuca Măcăii a Rusiei sunt foarte supărați că nu mai pot plăti cu cardul. Jocul se va da când vor simți pe propria piele și în propriul buzunar că o pâine costă de zece ori mai mult. Sunt curioasă să văd ce se va întâmpla atunci. Dar, până atunci, cred că singurii care pot opri acest război sunt chiar rușii — cei care știu despre ce e vorba, cei care au acces la informație, mamele soldaților trimiși în acest „exercițiu militar” care văd că băieții lor nu se mai întorc acasă.

Urmărește VICE România pe Google News