De ce am ajuns să adopt câini bătrâni

Oricine a vizitat un adăpost pentru câini știe cum arată acei ochi triști din spatele grilajelor. Unii te imploră din priviri, alții dau din coadă până nu mai pot în speranța că vor fi adoptați. Dintre miile de animale disponibile pentru adopție, cele bătrâne au cele mai mici șanse de a-și găsi un cămin. De fapt, câinii bătrâni nu arată bine în comparație cu cei tineri și zvelți. 

În ziua în care Thomas s-a mutat din apartamentul lui mic parizian în Lille, bărbatul în vârstă de 30 și ceva de ani a decis să ofere câinilor seniori o a doua șansă. Recunoscător pentru dragostea primită de la animalele sale, Thomas își mai spune și „azil pentru câinii bătrâni”.

Însă contrar a ceea ce ai putea gândi, să adopți câini bătrâni nu e așa de trist precum ți-ai imagina.

VICE: De ce să adopți câini bătrâni?
Thomas: Nu vreau să fac din vârstă un criteriu. Există deja noțiunea de pedeapsă dublă. Sunt câini abandonați și să-i faci să arate frumos pe Instagram și nu prea bătrâni nu reprezintă o abordare sinceră. S-ar putea să par puțin crud când spun asta, dar să adopți doar pe baza vârstei este o pedeapsă pentru un câine. Dacă te lasă inima să adopți, atunci fă-o și fără să-ți mai pese de vârsta câinelui. O să te recompenseze de o mie de ori mai mult. 

Oamenilor care-mi spun cât de norocoși sunt cățeii mei le zic mereu că eu sunt de fapt cel norocos. Realizezi asta odată ce ai un animal. Adopția este o întâlnire. Câinele te alege pe tine, ca în scena din Harry Potter cu bagheta sa. Bineînțeles că ai o satisfacție și pentru gestul tău de bunătate, dar eu personal fac asta în primul rând fiindcă iubesc câinii și știu că, dacă nu sunt adoptați, vor fi eutanasiați.

Cum ai adoptat primul câine bătrân?
Se întâmpla în noiembrie 2009, tocmai ce ajunsesem în Lille și am fost cu partenera mea la LPA (Ligue Protectrice des Animaux). Nu locuiam încă cu ea, dar fiindcă avea un câine, l-a luat cu ea ca să ne asigurăm că se vor înțelege. Însă nu avut voie în adăpost, așa că m-au așteptat afară. În interior erau coridoare lungi și o succesiune de cuști cu animale triste. Printre câinii disponibili pentru adopție erau numai rase de talie mare, iar eu nu căutam asta din moment ce locuiam într-un apartament. Când am plecat, am văzut că partenera mea plimba un câine mic care era disponibil pentru adopție. Am văzut că totul mergea bine și m-am „îndrăgostit” de cățelușă. O chema Luna și era într-o stare oribilă, fusese abandonată în timp ce era gestantă și tocmai făcuse o cezariană. Încă mai avea bandaje și cusături. Era într-o stare deplorabilă. Mi-am spus: pe ea o vreau. 

Și a mers bine?
Am locuit cu ea preț de trei săptămâni. După câteva zile, am văzut că era grav bolnavă. Avea răpciugă, o boală rară de care câinii se pot îmbolnăvi când stau în adăposturi fiindcă este provocată de un virus foarte contagios. Este o boală fatală care nu mai fusese depistată în regiune de zece ani. Veterinarul s-a chinuit să o diagnosticheze, fiindcă la început am crezut că era o viroză normală. Când am aflat ce era, am încercat să profităm cât putem de timpul rămas. A murit la începutul lunii decembrie. 

Cum a fost această primă pierdere?
Nu toată lumea reacționează la fel când știu că-și vor pierde animalul de companie. Odată ce am aflat că nu prea mai avea șanse de supraviețuire, nu m-am gândit că e sfârșitul lumii. Să știi că moartea câinelui tău este iminentă este ceva ce ai mereu în minte. Veneam zilnic acasă în pauza de prânz ca să petrec timpul cu ea și mereu mă îngrijoram că o voi găsi moartă. Când a murit am fost trist, dar asta doar fiindcă am fost fericit cu ea și a reușit să-mi ofere bucurie. Asta e cel mai important.

Dar nu e greu să adopți un animal care va muri curând?
Știu că probabil va muri mai rapid decât unul tânăr. Oamenii nu vor să se confrunte cu durerea pierderii atât de repede, lucru pe care-l pot înțelege, dar mai sunt și alte beneficii când ai un câine bătrân. Este deja obișnuit cu socializarea și să-și facă nevoile afară. Cățelele bătrâne pe care le-am adoptat erau foarte ascultătoare, erau atât de atașate de mine încât puteam să mă plimb cu ele fără lesă. Dar ai ceva de muncă pe partea comportamentală fiindcă sunt foarte afectați de trecut, adesea din cauza abuzurilor. 

Și financiar?
Bineînțeles că e o povară financiară. În prezent pot să-mi permit. A trebuit să-mi vând o mașină pentru câini, dar e o alegere. Când adopți un câine bătrân ai parte și de o reducere, te costă în jur de 70 de euro și e mult mai ieftin decât ai da pe un câine tânăr.

Ai observat vreo diferență în comportamentul câinilor bătrâni?
Au mai puțină nevoie de efort fizic decât cei tineri. Sunt deja câini de canapea, au nevoie de mai puțin spațiu și nu trebuie să alerge cinci kilometri pe zi. Au nevoie doar să se simtă iubiți. În fiecare zi realizezi că sunt extrem de recunoscători. Au acea parte de nimeni nu m-a vrut, care este foarte evidentă.

Cât de mult ai așteptat până să adopți din nou?
În jur de zece zile. Nu înțeleg ideea de așteptare. Bineînțeles că am fost trist, dar dacă pot să-i ofer un cămin unui nou câine, o fac în timp ce-mi respect fostul animal de companie. Am adoptat-o pe Wendy, o cățelușă griffon în vârstă de 13 ani. 

Cum a fost această a doua adopție?
Ce m-a surprins la Wendy a fost că rămas în viață cât mai mult timp ca să stea cu mine. La final era pe jumătate oarbă, avea crize convulsive, trecuse prin mai multe operații și mereu îmi arăta recunoștință. A stat cu mine doi ani până a murit și a fost foarte recunoscătoare fiindcă era conștientă de confortul pe care tocmai îl primise.

Ai în plan să adopți un al treilea câine?
Tocmai ce am adoptat un nou cățel, care de data asta este pui. Partenera mea a suferit când am pierdut ultima cățelușă, așa că mi-a spus că preferă să adopt unul tânăr. Fără să vrea s-a distanțat de ea fiindcă nu a vrut să se atașeze prea mult. Abia când a murit am realizat cât de mult ajunsese să o iubească. Acum locuim împreună și am preferat să adopt un câine mai tânăr, atât pentru ea, cât și pentru mine.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.