N-am auzit niciodată de Arman Abbasi până când o tipă l-a filmat, de curând, după un eveniment neplăcut de hărțuire stradală. Clipul a ajuns viral și a stârnit reacții atât din partea susținătorilor fetei, cât și din partea endorserilor lui Abbasi.
Gia povestește că în seara respectivă a ieșit să cumpere pâine. În fața magazinului, s-a întâlnit cu tipul ăsta, Arman, care a început să o întrebe dacă îi place albă sau de secară, lungă și groasă sau mică și subțire. Gia l-a ignorat și și-a văzut de treabă, timp în care atât el, cât și prietenii lui, au continuat să strige după ea. A ieșit din magazin și mergea spre casă, moment în care Arman a început să facă remarci sexuale despre fundul ei. Gia i-a spus să înceteze, dar tipul nu s-a potolit, așa că s-a hotărât să-l filmeze. Au avut apoi conversația care apare în filmare.
Videos by VICE
Când a ajuns acasă și a postat clipul pe tiktok și pe Instagram, a început să primească mesaje în care i s-a explicat că tipul e youtuber și hărțuiește fete pe stradă, pentru content. Gia mi-a povestit că, la scurt timp după incident, a început să primească amenințări cu moartea, cu bătaia, jigniri și înjurături pe rețelele sociale de la tot felul de tipi dubioși, unii dintre ei minori. În plus, Arman o amenința că va face el plângere, înaintea ei, pentru defăimare, cum că i-a stricat reputația. Aliații tipului au început să se răzbune prin online shaming și să împrăștie informații false despre ea:
„Prietenul lui a postat un story despre mine, cum că m-am dezvirginat la 13 ani, cu un major. Asta e o informație falsă, mi-a stricat reputația prin chestia asta și nimic nu mă oprește acum să mă încalț, să mă duc la poliție și să-l dau în judecată.”
În timp ce prietenii lui Abbasi erau ocupați cu injurii și expresii cât se poate de jignitoare, Gia a postat pe Instagram un mesaj în care spune clar că nu dorește să instige la violență împotriva lui. Și că, deși apreciază solidaritatea, nu vrea ca dreptatea să se facă sub forma asta:
„Vă rog din tot sufletul să nu-i mai trimiteți mesaje cu amenințări, vă rog să-l lăsați în pace pe stradă, vă rog să nu mai postați poze indecente cu el, vă rog să nu mai împrăștiați hate. Dacă facem asta, hai să o facem bine.”
De menționat că Gia nu a mers din prima la poliție și a încercat să neutralizeze conflictul, i-a spus că tot ceea ce trebuie să facă e să nu mai hărțuiască fetele pe stradă și să șteargă de pe youtube toate materialele în care face asta, pentru a nu mai perpetua educarea publicului în direcția asta. El a refuzat.
E o glumă, hei, nu te ataca așa, ce-ai?
Hărțuirea capătă multe forme, iar în atitudinea lui Arman și a prietenilor lui se regăsește într-un truism nonșalant. Marea nerozie a gangului lui Abbasi e că-și imaginează că totul e o glumă și că intră sub aripa protectoare a unor cuvinte consacrate precum „prank” sau „experiment social”, care le dau mână liberă la mârlănie.
La nivel legislativ, hărțuirea stradală e reglementată prin legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați. Dacă o persoană strigă după tine, fluieră, dacă face comentarii aluzive sexual, te atinge sau pipăie, acest lucru e considerat hărțuire stradală și face parte din comportamentul premergător violului, fiind sancționat sub formă de contravenție.
Femeile trăiesc zilnic teroarea de a merge singure pe stradă cu frica de a nu fi hărțuite, agresate, violate, bătute. E foarte greu să explici unui bărbat ce înseamnă să-ți fie frică noaptea, când cineva se uită dubios la tine, când începe să te urmărească. E imposibil să-l faci să înțeleagă ce simți în momentele alea și să-i descrii neputința cu care alegi să mergi mai departe cu gândul că poate scapi și de data asta. E greu să înțelegi, dacă n-ai fost niciodată pipăit pe fund și nimeni nu s-a masturbat în fața ta. Uneori, aproape că nu mă mai miră că revolta femeilor împotriva hărțuirii e asociată peiorativ cu mișcarea feministă sau cu victimizarea exagerată.
„Se vede că-i place și ei”
Potrivit unui comunicat al deputatei independente Oanei Bîzgan, opt din zece femei din România spun că le e frică să meargă noaptea pe stradă, iar patru din zece nu se simt în siguranță nici ziua.
Hărțuirea sexuală e un fenomen cu o frecvență atât de mare pe străzile din România, încât putem vorbi despre o normalizare a lui. Mai mult decât atât, românii minimizează această practică și o definesc straniu. De câte ori n-am auzit că „normal că s-a luat de ea pe stradă, dacă se îmbracă ca o curvă”, „ea și-a căutat-o, clar”, „se vede că-i place și ei”. De cele mai multe ori, femeia reiese vinovată prin vestimentație sau atitudine. Femeile nu sunt încurajate să ia măsurile legale, fiind deseori blamate de cei apropiați și incriminate pe motiv de instigare.
Elena Samoilă, coordonatoare pe organizare comunitară la Centrul Filia, spune că una dintre principalele probleme ar fi aceea că societatea românească blamează victima și găsește scuze agresorului. În timp ce victima e învinovățită că l-a provocat, verbal sau prin îmbrăcăminte, hărțuitorului i se găsesc scuze de tipul „e băiat bun”, „a avut o scăpare”, „a glumit și el”. Și mai există și un stereotip conform căruia fetele și femeile se simt flatate dacă sunt fluierate, claxonate, catcalled pe stradă, fapt infirmat de datele din Barometrul de Gen din 2018, care demonstrează clar faptul că acest tip de comportament e cel puțin deranjant pentru femei.
„Raportarea la comportamentele de hărțuire prin lipsa sancționării vinovaților reprezintă o modalitate indirectă de normalizare. Dacă ele vor continua să fie minimizate, nu vom reuși niciodată să le adresăm corespunzător, astfel încât să prevenim și să le tratam cu seriozitatea de care au nevoie”, explică Elena.
Când mama ta îi ia apărarea agresorului
Miruna avea 13 ani când a fost agresată pentru prima oară pe stradă. Se întorcea de la școală și, în stația de autobuz de lângă Kaufland Colentina, a observat un tip ciudat care o privea insistent. Nu a băgat de seamă și a urcat în autobuz. Bărbatul a urmat-o. Când Miruna a coborât în stație, l-a văzut în spatele ei. La scurt timp, tipul a început să fugă spre ea și a prins-o de părțile intime, în timp ce încerca să o ia pe sus. Țipetele de disperare ale Mirunei l-au speriat și au salvat-o.
La scurt timp, îngrozită, fata și-a sunat mama. A fost învinovățită tot ea, pe motiv că purta fustă, dresuri și machiaj. „Dacă arăți ca o vampă asta meriți”, i-a spus atunci mama ei. Lipsa înțelegerii a făcut-o să sufere cel mai tare, iar repercusiunile se simt și acum: „Nu cred că e normal ca un părinte să fie rape apologist și să îi caute scuze, în loc să își consoleze copilul”.
Lipsa reacțiilor din jurul tău e cel mai mare șoc
Ioana a pățit același lucru pe la 16 ani. Într-o stație de transport public, pe Știrbei Vodă, un tip și-a dat jos pantalonii și a început să se masturbeze lângă ea. A luat un taxi spre casă, iar singurul sentiment pe care și-l amintește e rușinea, ca și cum tot ea ar fi fost vinovată de incident. Ioana trăiește de trei ani în UK și spune că situația de acolo nu e cu mult diferită față de România.
Își amintește un eveniment tras la indigo, un bărbat care s-a dezbrăcat și a încercat să se masturbeze în stația de autobuz, în fața ei. Ce a uimit-o a fost reacția oamenilor, care n-au făcut altceva decât să-și întoarcă privirea.
„Pot să zic că încă mă gândesc de șapte ori cu ce să mă îmbrac dacă ies seara pe stradă pentru că sunt o tonă de dubioși. Sunt mici traume care s-au strâns și rămân acolo, undeva. E inuman să-mi fac griji de cum o să fiu hărțuită pe stradă, să mă aștept să fiu plesnită peste fund și urmărită până acasă de toți frustrații lipsiți de educație care cred că insistența lor este atrăgătoare.”
În Anglia, studiul întreprins de coaliția End Violence Against Women din 2016 arată că 64% din femeile de toate vârstele au experimentat hărțuire sexuală în public, iar 66% dintre acestea au fost atinse și pipăite.
Teama de a nu fi hărțuită, jefuită sau agresată e omniprezentă
În România nu pățești nimic sau aproape nimic dacă limbajul nu se materializează într-un act violent sau sexual. Și asta pentru că, deși există legi privind hărțuirea stradală, multe dintre femei nu ajung în punctul în care să depună plângere. Într-un studiu academic destinat hărțuirii stradale, cercetătoarea Simona Chirciu observă că majoritatea femeilor pleacă imediat după ce sunt expuse la o experiența neplăcută. Un procentaj extrem de mic (2,9%) sună la poliție.
Simona e de părere că mentalitatea societății și implicarea superficială a autorităților sunt printre probleme. Deseori femeile nu sunt luate în serios sau sunt învinovățite când vine vorba de agresiuni sexuale:
„Argumentul pe care eu îl pot oferi, din proprie experiență, este acela că femeile se tem de poliție sau nu cred că hărțuitorii vor fi sancționați. De obicei, polițiștii tind să trivializeze fenomenul, să blameze victima, să țină cu agresorii. Femeile violate nu anunță poliția fiindcă se tem de reacția societății, de modul cum poliția alege să rezolve sau nu cazurile de viol.”
Una dintre opțiunile viabile care ar putea schimba ceva ar fi educarea autorităților, care nu au parte de o instruire specializată în domeniu. De exemplu, în Bruxelles, organizația Touche Pas a Ma Pote (TPAMP, Don’t Touch My Friend) a planificat training-uri cu angajații poliției) pentru a-i ajuta să recunoască mai repede un act de hărțuire stradală, verbală sau fizică și pentru a interveni mai prompt.
În Suedia, femeia chiar e om
Smaranda a plecat din România de trei ani și, de fiecare dată când s-a întors, a avut un culture shock în ceea ce privește hărțuirea stradală. A stat și în Germania și în Canada, iar de un an s-a stabilit în Suedia, unde „oamenii văd femeia ca pe un om, cu drepturi și alegeri libere, nu ca pe un obiect decorativ hipersexualizat de consum ieftin sau ca pe o îngrijitoare’’, iar acest lucru face diferența.
Își aduce aminte că a fost hărțuită sexual pe străzile din România când purta geacă de iarnă groasă sau echipament de munte.
„Am uitat cum e să mă simt neputincioasă în fața hărțuirii stradale, că trebuie să tac și să înghit, să zâmbesc frumos și să mă simt împlinită pentru că tipul ăla random de pe stradă mi-a zis că am ochi frumoși și un fund apetisant. E foarte straniu că, odată ce ieși pe stradă, altcineva ajunge să dețină controlul asupra corpului tău.”
Smaranda povestește că în Suedia nu s-a simțit niciodată în pericol când a făcut sport în parc sau plajă pe câmp, lucruri la care în România nu îndrăznește nici măcar să viseze. În mijloacele de transport, nu i s-a întâmplat vreodată să se holbeze cineva la ea, indiferent de hainele pe care le-a purtat. În școli există departamente anti-discriminare și anti-hărțuire sexuală, iar oamenii de acolo își iau rolul în serios.
Singurul experiment social din clipurile lui Arman Abbasi e Arman Abbasi
România e țara în care educația sexuală în școli e considerată un atentat asupra inocenței copiilor. Pe lângă faptul că problema hărțuirii stradale nu e luată în serios, iar copiilor nu li se prezintă clar care pot fi efectele și ce însemnătate are în viața unei femei acest tip de comportament abuziv, ea devine și sursă de entertainment pentru armata de tipi needucați și gongorici care ajung să creadă în mantra lui Colo, cum că femeile îmbrăcate sumar la 15 ani și-o cer.
Oripilant mi se pare că hărțuirea de tip abbasianism, ca să-i zic așa, e privită de foarte multă lume (în special de puștani) drept sursă de amuzament firesc, chiar de calitate. Practic, orice copil fără discernământ are potențial să devină, peste 15 ani, un vlogger care face bani cu glume de cabană și cu acte de hărțuire stradală evidente. Exemplul cel mai bun e chiar Boris, nepotul lui Arman, care apare în video-uri și abordează și fetele pe stradă în același mod, la doar 12 ani.
Am înțeles cel mai bine atitudinea și „cultul lui Abbasi” când i-am vizitat rețelele sociale și m-am speriat. Un user i se adresează unei fete cu „gaură inutilă” în timp ce o invită în bucătărie, unde e locul femeilor. „Nu poți să vorbești de inteligența altora cât timp ești femeie INFERIOARĂ BIOLOGIC, aruncă-te” spune altul. La scurt timp, pagina de Instagram viațafetelorcontează devenea locul în care portavocea susținătorilor genotipului Abbasi își spunea, fatalmente, opiniile.
În lumea bărbaților nu există vreo stare de alertă echivalentă și lipsa empatiei de pe o poziție privilegiată se răsfrânge de fiecare dată asupra femeilor. De aceea, în universul famelic a lui Abbasi, glumele bagatelizează actul de hărțuire. El agață fete pe stradă, le filmează și postează conținutul pe Youtube. Ce poate fi rău? E pick-up art.
Arman Abbasi continuă hărțuirea în stradă
Elena (26 de ani) spune că a avut și ea o experiență neplăcută de hărțuire cu Arman Abbasi. Într-o seară din iunie și-a dat întâlnire cu o prietenă la Ateneu, pe trepte. La scurt timp a apărut Abassi, împreună cu un altul, care filma. Fetele le-au spus de nenumărate ori că nu vor să fie filmate și i-au rugat să le lase în pace. În tot acest timp, Arman insista să afle dacă le plac bărbații păroși. Pentru că se tot apropia de ea și nu se mai simțea în siguranță, Elena i-a răspuns la mișto, doar ca să plece.
După mai multe remarci la adresa ei de tipul „ești o blondă superbă cu ochii albaștri, nu mai fi așa rea”, au plecat strigând că prietena ei seamănă cu un personaj din desene animate. Elena a fost și victima unui prank pe Calea Victoriei, dar n-a mai avut energie să se oprească sau să-i spună ceva.
În același registru l-a întâlnit și Claudia (21 de ani), când se plimba pe Victoriei cu o prietenă. Arman încă făcea prank-uri, în timp ce scandalul cu Gia era în toi. Claudia l-a abordat, l-a acuzat de acțiuni imorale și de hărțuire pe stradă. Prietenii lui îi luau apărarea lui Arman, în timp ce el o insulta, spunându-i că are tatuaje pentru atenție și că o caută moartea.
Arman pare că își știe lecția când zice că „nu te ating, dar am voie să mă uit”, dat fiind faptul că femeia e vinovată pentru că își permite să meargă fără sutien pe stradă, iar asta îl excită (de menționat e că un prieten de-ai lui Abbasi a postat un mesaj prin care spunea că ar trebui să fie interzis prin lege ca o fată până în 25 de ani să iasă fără sutien din casă). Zic că-și știe lecția pentru că probabil nu îi e deloc străin că în România nu prea s-a auzit de hărțuirea stradală și nu i s-a acordat atenția vitală, iar oamenii nu sunt educați în direcția asta.
Din păcate, Arman e doar un caz de comportament care strigă lipsurile unei societăți: a educației sexuale, a egalității de gen, a instruirii autorităților, a informării și a implicării civice.
Editor: Ioana Pîrvu
