Anul 1997, clasa întâi, intră învățătoarea în clasă pentru ora de matematică și după ce face prezența ne spune să scoatem o foaie de hârtie și să copiem exercițiile de pe tablă. Eram martorul primei lucrări de control neanunțate din viața mea. Un moment important, trebuia să-l marchez cum se cuvine. Așa că am copiat. Nu înțelegeam exact conceptul, aveam să aflu abia mai târziu că este greșit.
Mi-am dat seama relativ repede că nu sunt pe subiect. Primul gând a fost să mă uit în caiet, să văd dacă nu cumva sunt acolo răspunsurile de care am nevoie. Am băgat mâna în ghiozdan, l-am tras în poală și am răsfoit până când, JACKPOT, am găsit exercițiile scrise pe foaie. Am copiat conștiincios răspunsurile, am dat testul, toate bune și frumoase.
Videos by VICE
Ajuns acasă, i-am povestit mamei tot, cu lux de amănunte. Femeia s-a uitat la mine consternată. Cum am putut face una ca asta? Uite așa, am băgat mâna în ghiozdan, am scos caietul, am căutat răspunsurile și le-am scris pe foaie. Nu este chiar atât de rocket science. „Și colegii tăi? Nu te-a văzut nimeni?”, m-a întrebat. Nu m-a văzut nimeni, căci fiecare coleg se uita în foaia lui, așa ne-a zis doamna învățătoare să facem când avem lucrare de control.
Mama mi-a explicat că nu-i un lucru care să-ți facă cinste. Îți furi căciula singur, iar nota obținută în urma copiatului nu reflectă nivelul de cunoștințe pe care le-ai dobândit până în acel moment. Blabla-uri care pentru mintea unui copil de șapte ani erau egale cu zero, dar nici nu s-a mai repetat faza în următorii ani de școală primară. A fost un eveniment izolat. Dar și un deschizător de drumuri, ca să zic așa.
În primii patru ani de școală nici nu simțeam că este inutilă, deci nu aveam de ce să copiez testele și lucrările de control. Asta până am ajuns la examenul de limba spaniolă de la finalul clasei a patra (am învățat la Cervantes), care era compus din două părți: oral și scris. La scris am făcut ca-n clasa întâi, doar că nu aveam caiet, ci direct manualul de spaniolă. Nu mai știu ce notă sau calificativ am luat, dar am rămas în Cervantes ca să continui studiile. Și să-mi perfecționez metodele.
În gimnaziu am descoperit trișatul în echipă
În clasa a cincea au apărut mai multe materii, fiecare cu profesorul și pretențiile lui. Unele, ca educația tehnologică, erau de umplutură. La o lucrare, am întors pe dos husa verde din material textil care acoperea banca și am umplut-o cu hieroglife și mâzgăleli. Doamna m-a întrebat o singură dată de ce este așa jegoasă. I-am zis „nu știu, poate cei de dimineață!” și mi-am văzut de treabă. Nu s-a prins că acolo era lecția pe care cel mai probabil nici ea n-o știa, că ne citea mereu din manual, dar avea pretenția ca noi s-o învățăm cap-coadă.
Pentru că am avut curajul să copiez în stilul ăla, de față cu profesoara, am dat imbold și altor colegi. Erau situații în care eram gașcă de câte trei, patru sau mai mulți, la unul acasă, și ne făceam copiuțele împreună. Ne dezvoltam și spiritul de muncă în echipă, ne puneam la punct idei despre cum să ne ferim și, spre surprinderea noastră, în unele cazuri chiar și învățam, fără să ne dăm seama.
Față de clasa întâi, când nu știam care-i treaba și de ce este greșit să copiezi, acum eram perfect conștient de ceea ce fac, de consecințe. Am trecut repede peste ele. Învățam ce-mi plăcea și copiam restul. Pentru că școala are un program atât de tâmpit și atât de aglomerat încât n-ai cum să înveți toate materiile la un nivel acceptabil pentru toată lumea și să mai apuci să te și bucuri de copilărie.
Tot atunci am văzut filmul Cheaters. De acolo am învățat că poți copia folosind o lamă de gumă de mestecat, pe care îți poți scrie formule, prescurtări, ani sau vârfuri de munte. Foarte ușor de ascuns, o băgai în gură și o mestecai. Dacă nu apucai să scrii tot, altă șansă nu prea aveai.
O altă metodă din film adoptată a fost scrisul pe talpa adidasului. Eram gras pe vremea aia, așa că nu puteam pune picior peste picior, pentru a citi ce scrie pe talpă. Implica prea multă yoga. Dar mi-am dat seama că pot scrie formule, prescurtări și chestii scurte pe călcâiul adidasului, pe partea exterioară. Riscul să mă prindă era destul de mare, dar de fiecare dată am avut grijă să nu-mi fâțâi picioarele prea mult. O singură dată am luat țeapă, dar nu pentru că m-a prins, ci pentru că am mers cu adidașii pe care scrisesem în pauză, în curtea școlii, unde erau bălți și noroaie.
Capacitatea tot cu copy-paste am luat-o
Până la finalul clasei a opta am fost prins copiind doar de două ori și o singură dată de pe copiuțe. În celălalt caz eram ridicat pe jumătate din bancă, într-o poziție nefirească, căci încercam să copiez de la o colegă nasoală care știa tot și nu sufla. M-a văzut diriginta înainte să mă vadă colega nasoală. Iar în clasa a opta încă mă duceam la meditații la română, ca să învăț conjugările și gramatica pentru capacitate. Și copiam de la colegi răspunsurile exercițiilor pe care mi le dădea profesoara. „Bă, grasule, de ce ești bou?”, îmi zicea. „Vii să înveți sau să-mi dai niște bani și să copiezi rezolvările? Cum vrei să iei capacitatea?”. Și avea dreptate.
La Capacitate am dat română, matematică și istorie. Știu că poate părea greu de crezut, dar am învățat pentru toate trei. Nu cât ar fi trebuit, dar mai mult față de alte ocazii. Asta nu înseamnă că n-am copiat la toate cele trei examene. Nu integral, cum s-a întâmplat la BAC, dar au fost câteva exerciții. La istorie, la ultima parte, trebuia să povestim un război despre care n-aveam habar. Un coleg de clasă știa toată lecția, așa c-am făcut schimb de ciorne, ca să copiez de pe foaia lui. Amuzant e că n-am mai făcut schimbul de ciorne înapoi, așa că fiecare a predat două sau trei foi scrise într-un fel și o ciornă scrisă în alt fel. Am luat 6,20, iar după contestație mi-au pus 7,10.
Și la matematică am reușit să ciupesc niște răspunsuri de la colegul din față, până a venit unul dintre profesorii supraveghetori și a început să mănânce căcat: „Nu-l mai lăsa să copieze, că o să-ți ia locul la liceu și tu ajungi la un liceu mai prost”. Și cam acolo s-a terminat. Am făcut iar contestație și de la 5,5 am ajuns la 6,45.
La limba română am copiat doar exercițiile care țineau de gramatică și conjugări. Una peste alta, cu media obținută, parcă 7,76, am ajuns la liceu.
Penultima generație de BAC fără cameră
În liceu, îmi aduc aminte de un moment amuzant din clasa a zecea, când am copiat la engleză de la un coleg. Eu am luat opt și el zece. I-am cerut lucrarea să văd cum s-a întâmplat asta, am văzut că mie-mi scăzuse pentru un răspuns, iar lui nu, așa că i-am cerut explicații profei. A reanalizat lucrările, și-a dat seama că și el a greșit și i-a dat opt. Apoi nu m-a mai lăsat să copiez.
Bacalaureatul a fost un adevărat tur de forță. Din tot liceul, o singură clasă a avut parte de profesori supraveghetori care nu-i lăsau să copieze. A fost singura cu elevi picați la o materie sau două. De menționat că anul 2009, când am dat eu bacalaureatul, a fost penultimul an fără camere de luat vederi. Din 2011 a intrat în vigoare BAC-ul Big Brother.
La română, după prima oră și jumătate în care am scris ultima parte, mi-am dat seama că la primele două s-ar putea să nu am timp să termin. Plus că la punctul doi am avut un subiect tâmpit despre dragoste sau prietenie, unde simțeam că trebuie să aberez mult. Norocul meu a fost o colegă de clasă din față, de la care am copiat. Mai trebuia doar să scriu frumos și lizibil, ca să iau și punctele pentru aspect. A fost singura probă unde profesoarele supraveghetoare au refuzat pachetul de șervețele. Aparent, nu era niciuna răcită în ziua aia. Nota a fost 8.80.
Matematica a fost proba cea mai temută, dar s-a dovedit cea mai ușoară. Am dat examenul în cea mai mare sală din liceu, în care am încăput vreo 40 de elevi. După ce am făcut chetă câte 20-30 de lei de căciulă și-am văzut că profesoarele supraveghetoare erau puțin răcite, drumul spre copiat a fost liniștit și a cunoscut mai multe forme. După prima oră, aveam prima parte scrisă de la alți colegi. După încă jumătate de oră, mai făcusem rost de două ciorne de la diverși colegi, ca să verific răspunsurile. O colegă vorbea la telefon cu meditatorul. Ciornele mergeau din mână-n mână, în spate și-n față, dar și pe diagonală. Aveam la mine un memorator din ăla de buzunar, cu toate întrebările și răspunsurile, așa că am cerut voie la baie, să pot căuta în liniște răspunsurile la ultima parte a examenului. În tot timpul ăsta, o profă ne supraveghea, cealaltă stătea pe hol. Nota a fost 6,45. Puțin, foarte puțin.
Când am avut proba de biologie, am primit testele în jurul orei 12. Noi fiind acolo de pe la opt, leșinați de foame, de sete, de somn. Am tras un pui de somn până la zece, am văzut că nu se întâmplă nimic, am fumat o țigară la baie, unde tot liceul fuma, că nu aveam voie să părăsim incinta. Niște părinți au făcut chetă și ne-au adus pizza. Una peste alta a fost bine, căci de când s-au extras subiectele și până au ajuns la noi, știam deja ce urmează să avem. Imediat după ce am primit subiectele, unul dintre profesorii supraveghetori ne-a spus așa: „Cred că și voi v-ați plictisit la fel de mult ca noi, așa că trei ore s-ar putea să fie cam mult. Cine are nevoie la baie să spună acum și mergem pe rând, cine nu, în liniște, știe ce are de făcut în bancă. Domnul profesor o să stea pe hol, să fie totul ok.”. Aveam la mine memoratorul cu toate întrebările și răspunsurile, așa că am cerut voie la baie, mi-am luat foile de care aveam nevoie și am scris o lucrare de biologie aproape perfectă. Spun aproape pentru că nota a fost 9.55, probabil nu le-a plăcut cum am scris. Aș fi făcut contestație, dar nu-mi era luată în considerație, căci punctajul obținut în urma contestației trebuie să fie de cel puțin 0,5. Oricum, a fost cea mai mare notă la biologie din liceu.
Mulți colegi au dat sport la ultima probă, că aveau cu o materie mai puțin de învățat. Eu am dat la istorie, că oricum aveam o sută de kile. Știam că voi pica în aceeași sală cu un coleg de clasă care știa istoria ca pe Tatăl Nostru, așa că nu aveam de ce să-mi fac griji. Plus că profesoarele supraveghetoare au fost de treabă, tinere și puțin răcite, așa că n-a fost o problema să ia pachetul de șervețele și să ne lase să ne vedem de ale noastre. Am luat șapte și ceva.
La facultate am trecut la urmatorul nivel
Anul I de facultate, la Geografie, a trecut ușor cu ajutorul clasicelor copiuțe. Am avut zece examene, opt scrise și două orale. Pe cele scrise le-am promovat cum am spus mai sus. Un oral l-am picat, iar pe celălalt l-am trecut prin neprezentare. Era ultimul examen, oral, știam că nu-l iau, așa că m-am dus în Regie să beau. La vreo săptămână după, am primit e-mail cu situația notelor pe anul respectiv și am văzut că luasem ȘASE. Am verificat și era, într-adevăr, șase cu felicitări.
În anul II mi-au ieșit calculele greșite, astfel că după sesiunea din primul semestru am rămas cu opt restanțe din zece examene. Asta pentru că au fost orale, eu m-am dus bou și am ieșit vacă de fiecare dată. Ajunsesem în situația de-a fi exmatriculat pentru credite insuficiente. Am mers la secretara de an cu un buchet de flori și o cutie de bomboane, ca să se răzgândească cu privire la exmatricularea mea. Urma sesiunea din semestrul doi, unde, pe lângă cele zece examene pe care le aveam de susținut, se adăugau cele opt restanțe din primul semestru.
Pasul următor a fost să fac rost de o cască cu montare pe timpan. N-am avut probleme cu ea, m-a scos din belea cu cel puțin 12-13 examene scrise. În sesiunea respectivă am învățat pentru trei examene, toate orale. La cel de-al patrulea, deși învățasem, am preferat să copiez, pentru că notițele din foi sau din caiet sunt mult mai bune decât amintirile despre materia respectivă. M-am așezat în prima bancă, am pus pe bancă hanoracul, cât să formeze un zid în spatele căruia să ascund telefonul. Din locul profesoarei nu se vedea nimic, așa că nu m-a deranjat o secundă cât timp am răspuns la întrebări. Per total, după anul al doilea de facultate, mai aveam două restanțe și alea pentru că nu aveam destule prezențe adunate la seminar.
Ultimul an de facultate s-a desfășurat la fel, cu căscuța, frumos, fără să mă deranjeze nimeni. La un moment dat, unei colege i-a ieșit firul căștii pe la ceafă, prin spatele gulerului, fără ca ea să-și dea seama. Profa a observat și a tras de el. Colega a țipat de durere, că era lipit cu scoci. A fost dată afară. M-am amuzat din ultima banca, pentru că eram în aceeași situație, doar că lipisem bine firul de piele, să nu mă dea de gol.
La examenul scris de licență a fost ușor de copiat. Profesorii ne-au așezat astfel încât să nu ne uităm unii la alții, ne-au schimbat numerele subiectelor (rândul unu avea subiectul A, rândul doi aveam subiectul B și rândul trei subiectul C – erau aceleași subiecte puse în altă ordine), ni le-au împărțit pe diagonală și tot am reușit să copiez. Cu tot ce învățasem eu nu cred că luam doi și ceva cu tot cu punctul din oficiu. Așa am luat 6,50 la scris. Suficient, pentru cât mi-am bătut capul să învăț.
Masterul a fost și el degeaba
La master m-am dus la Ploiești, cu gândul să mă înscriu la Foraje. Am aflat că nu pot face Foraje, pentru că era master de un an jumate, care nu se pupă cu studii de licență de trei ani, cum aveam eu. Singură varianta era să-mi aleg unul cu doi ani de studiu. Așa că m-am înscris la Tehnologia Petrolului și Petrochimiei. Sună așa, ca pentru oameni deștepți, cu capul mare. Pare că după ce termini ieși cel puțin doctor în petrol și derivați. Nu-i chiar așa. Dintre toți colegii, cred că vreo cinci sau șase aveau studii anterioare de chimie. Restul erau de la economie, jurnalism, ASE, tot felul de bălării.
Prima am copiat chiar la examenul de admitere, unde am luat 10 cu felicitări din partea comisiei. Erau 30 sau 40 de întrebări, grilă. Aveam foaia cu întrebări și foaia cu pătrățele pe care să le hașurăm, ca aici. Verificarea răspunsurilor se face cu o matriță transparență de plastic, pe același format, dar care are răspunsurile corecte nehașurate, fiindu-le astfel ușor să-ți numere câte răspunsuri corecte ai.
Stăteam în prima bancă și după prima oră nu eram sigur de niciun răspuns pe care-l scrisesem pe ciornă. Distanță dintre banca unde stăteam eu și catedră era doi metri, maximum. La un moment dat intră un profesor în clasă, cu niște foi de plastic în mână. Erau fix matrițele cu care urmau să corecteze lucrările. Profesorii le-au dat din mână-n mână, că erau vreo patru sau cinci, timp suficient cât să-mi fac lucrarea de nota 10. Bravo! O profă m-a întrebat ce facultate am făcut după ce i s-a înnegrit complet matrița suprapusă peste lucrarea mea. Geografia la Mediu la Universitatea București, i-am zis. „Da, da, se vede. Foarte bună școală!”, a concluzionat ea.
Au urmat doi ani de examene luate la mișto. Nu m-am mai complicat cu cască, pentru că profesorii au fost super permisivi. Toți ne-au întrebat, la primele ore, ce specializări aveam în spate, să știe cu cine stau de vorbă. Am folosit telefonul și copiuțele clasice pentru toate examenele ce au urmat. De vreo două ori mi-au bipăit notificările de la jocuri în timp ce eram cu telefonul pe bancă sau în poală și scriam de zor, dar profele n-au zis nimic. Ar fi fost culmea să spună, erau genul de profesori care veneau la a doua oră de seminar, iar în prima stăteau în celălalt laborator, la cafea. Era o durere în cur reciprocă.
Am avut emoții doar în anul II, când un coleg a fost prins și i s-a făcut referat. În regulamentul UPG scrie că, dacă ești prins copiind, varianta cea mai convenabilă este să plătești o amendă de zece ori punctul credit, sau ceva de genul asta. 1 500 de lei l-a costat pe coleg. Poți să nu plătești, dar nu te mai primește în examen sau te exmatriculează. După ce l-au prins, eu am ieșit din clasă și mi-am regândit strategia. Examenul era format din două părți, teorie și probleme. Aveam de gând să copiez teoria prin metoda foilor, iar pentru probleme urmă să învăț. Am luat șapte, dar am transpirat pentru el cum n-am făcut-o pentru alte examene.
Cu masterul terminat și cu diplomă de disertație adăugată la dosar, mă gândeam să mă înscriu și la un doctorat, așa, la mișto. O diplomă de doctor în religie cred că ar completa frumos colecția pe care am strâns-o pană acum.
Editor: Răzvan Filip
