Primul de care îmi amintesc e Ted Bundy. Aveam cinci ani și locuiam în Florida și îmi amintesc că părinții mei s-au uitat la știri cum a fost executat. Câțiva ani mai târziu, când aveam vreo șapte ani, era pe val Danny Rolling. Știu că maică-mea mi-a zis că e criminal în serie, că ucide oameni și că pe unele victime le fotografiază ca să șocheze.
E greu de înțeles de ce m-au impresionat atât de tare amintirile astea, dar cert e că am dezvoltat o fascinație față de criminali. M-am gândit că deși sunt vedete naționale – pentru că reportajele despre ei apăreau tot timpul la știri – nu știam aproape nimic despre ei. Așadar, în 2009, am urmat un impuls și i-am scris o scrisoare lui Richard Ramirez.
Videos by VICE
Am uitat de ea aproape imediat ce am trimis-o. Asta până când am verificat poșta, trei săptămâni mai târziu, și am găsit un plic adresat mie. Adresa de returnare era scrijelită neinteligibil, dar am înțeles că venea de la închisoarea San Quentin State.
Scrisoarea în sine era destul de plictisitoare. Părea destul de politicos și normal, în afară de partea în care mă ruga să-i trimit fotografii cu femei la plajă. M-a întrebat ce mașini îmi plac și ce muzică ascult. Dacă n-aș fi văzut toate reportajele despre el, n-aș fi avut niciun indiciu că e criminal în serie. Mi-a scris că îi place AC/DC și mi s-a întors stomacul pe dos pentru că mi-am amintit de pălăria cu AC/DC pe care se zvonea că o purta în timpul crimelor.
De atunci, le-am scris scrisori multor ucigași în serie și criminali în masă. Cred că au fost peste cincizeci.
Dintre toți ucigașii cu care am corespondat, există unul singur pe care îl pot considera sincer „prieten “. Barry Loukaitis avea 14 ani în 1996, când a intrat la școală, la ora de algebră, înarmat cu o pușcă de vânătoare și două pistoale. A deschis focul asupra mai multor studenți și a unui profesor. A rănit trei persoane și a ucis una. I-am scris lui Barry fără să am vreo așteptare de la el, dar am descoperit un tip extrem de inteligent care și-a petrecut o parte mai mare din viață în închisoare decât în afara ei. Aveam multe lucruri în comun. Amândoi eram atei convinși ; amândoi eram interesați de politică; aveam vârste apropiate și am crescut cu aceleași filme și jocuri. Ce m-a surprins la Barry e faptul că simțea remușcări puternice pentru cei pe care i-au afectat crimele lui. Refuză să stea de vorbă cu jurnaliștii din respect pentru victime. A reflectat mult timp la decizia care l-a băgat în închisoare pe viață. Inițial, când l-am întrebat despre asta, mi-a răspuns:
Pe scurt, am fost un nenorocit. Mă simțeam izolat de toată lumea, eram inadaptat. În loc să-mi înbrățișez individualitatea, am ales să fiu rău cu oamenii. Aveam o atitudine foarte puerilă, de genul „oricum sunt genul de oameni care nu-mi merită prietenia “, pe care o foloseam ca mecanism de apărare față de respingere. E de ajuns să spun că am adoptat o identitate diferită de cine eram, de fapt. În adâncul meu am știut asta, dar am ignorat-o. Am încercat să proiectez o imagine înfricoșătoare, dar nu mă comportam niciodată corespunzător. De câte ori eram provocat, mă retrăgeam. După ce am trecut prin chestia asta de câteva ori, am simțit nevoia să arăt că eram ceea că pretindeam că sunt. Așa că am omorât niște oameni.
Mi-a scris că are fantezii despre întoarcerea în timp, își dorește să fi putut avea o discuție cu versiunea lui mai tânără. „În plus, știu că e un clișeu, dar e adevărat; aș fi avut nevoie de un exemplu de urmat.”
Nu m-am simțit nașpa pentru Barry – e acolo unde merită să fie, indubitabil – dar i-am înțeles situația. Mi-a zis că sentimentul de vinovăție îl copleșește total, iar situația mi s-a părut tragică. Nu poate schimba ce a făcut, dar, prin corespondența noastră, am reușit să mă conectez cu el la nivel uman.
Dar nu toți ucigașii sunt așa. Scrisorile pe care le-am primit de la Phillip Jablonski – un violator și criminal brutal din California – ilustrează logica sinistră și îngrozitoare a anumitor criminali. Am corespondat cu Phillip câțiva ani, iar conversațiile noastre au fost întinate de fanteziile lui violente despre crime. Phillip e un ucigaș stereotipic: s-a lăudat cu crimele lui, mi-a povestit fantezii oribile și i-a trimis soției mele felicitări de sărbători (lucru care a dezgustat-o). M-a uimit cum putea să-și oprească și pornească natura extrem de violentă, la comandă.
Am avut multe coșmaruri despre Phillip. Acesta e prețul pe care îl ai de plătit când sapi în mintea acestor oameni: uneori se ascund în mintea ta.
Majoritatea scrisorilor au fost plictisitoare. Am citit povești din armată și teorii despre Dumnezeu de la Robert Yates. Am vorbit despre sporturi cu Marc Sappington și am primit rețete culinare de la Bill Suff. James Whitey Bulger mi-a spus povești din Alcatraz și m-a avertizat să nu aleg calea pe care a ales-o el. Mi-a spus și ce și-ar dori să mănânce la ultima lui masă în caz că ar primi pedeapsa cu moartea: o friptură gătită mediu; salată cu ceapă; un pahar de vin sau o Coca-Cola.
Le trimiteam corespondenților mei bani pentru poștă și telefon, ca să-mi scrie și să mă sune și să nu-și folosească resursele personale când eu eram cel care își dorea să comunice cu ei. După câțiva ani, am ajuns să conversez cu câteva zeci dintre cei mai urâți indivizi din America. Am primit scrisori de la Susan Atkins, Ed Edwards și Karl Myers, cu câteva săptămâni înainte să moară. O vreme am primit multe scrisori de la Robert Bardo, stalkerul și ucigașul actriței Rebeca Schaeffer, care mi-a cerut cu fervoare informații despre vedetele lui preferate. În multe situații, criminalii pe care i-am contactat mi-au cerut bani sau cărți. Jack Spillman (măcelarul vârcolac) mi-a cerut fotografii cu fete bolnave. Ideea e că oamenii cu care am deschis conversația doreau și ei ceva de la mine, la fel de mult cât îmi doream eu de la ei.
Cu cât am vorbit mai mult cu ei și cu cât am aflat mai multe, am devenit tot mai puțin curios. Acum, după cinci ani de corespondențe cu acești criminali, am aflat că în spatele fiecărei crime se află câte o persoană, iar persoanele astea nu sunt toate la fel. Barry Loukaitis și-a împușcat colegii din cauza depresiei și a complexului de identitate. Michael Carneal avea – și are încă – probleme mintale grave. Andrew Williams a fost hărțuit și abuzat intens pe parcursul vieții. Toți au fost extrem de retrași înainte să ajungă să comită crimele. William Clyde Gibson a fost motivat de sex, iar drogurile și alcoolul l-au încurajat să-și pună în aplicare fanteziile. Tommy Lynn Sells a fost motivat de furia cauzată de o viață grea, iar Paul Reid a fost motivat de lăcomie. Toți căutau să obțină un anumit grad de putere și control prin crimele lor. Faptul că știu asta nu schimbă cu nimic gravitatea acțiunilor lor, dar mi se pare totuși important de știut. E important să ai un răspuns în loc să bâjbâi în întuneric ca să încerci să înțelegi de ce cineva ar ucide o altă persoană. Deși unele lucruri sunt la fel, există multe diferențe între acești criminali și crimele lor. Nu e totul atât de alb și negru, cum ne place să credem. Nu există un răspuns simplu, nu există persoane care sunt malefice prin natura lor. E mult mai complicat de atât.
Primesc des întrebarea dacă simt empatie față de criminali în urma conversațiilor pe care le am cu ei. De fapt, experiența asta mi-a crescut sensibilitatea față de victimele lor. Poveștile lor au devenit intens de reale pentru mine – nu mai sunt doar niște articole din ziar sau un fragment de la știri.
Nu am mai corespondat cu niciun criminal în ultima vreme, dar am reușit să termin recent primul meu profil geografic și infracțional cu ajutorul dr. Maurice Godwin, despre cazul criminalului în serie din Daytona Beach. Am fost consultat și în legătură cu o carte intitulată Ucigașul invizibil: Monstrul din spatele m ăștii, despre un criminal în serie pe nume Charlie Brandt. Interacțiunile mele cu tipuri diferite de criminali m-au ajutat să-i înțeleg mai bine și să pot oferi feedback despre ei. Nu am vorbit neapărat direct cu ei despre crimele lor, dar, pe parcurcul conversațiilor noastre, le-am observat comportamentul, tehnicile de manipulare, interacțiunile sociale, viața personală și trecutul. Aceste informații le oferă și altora ocazia de a înțelege ce se petrece în mintea lor și în mințile altora ca ei. Acum îmi folosesc aceste cunoștințe pentru a-i expune.
Fostul ofițer FBI John Douglas a zis: „Ca să înțelegi un artist, trebuie să te uiți la arta pe care o face.” Dar ca să înțelegi arta, trebuie să te uiți și la artist. Iar ca să înțelegi cu adevărat o crimă, trebuie să te uiți foarte atent la criminal.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre criminali pe Facebook:
Criminali în serie
Ce spun copiii că ar trebui să facem cu criminalii
Ultimul criminal nazist recunoaşte că e vinovat pentru sute de mii de morţi
