În seara de 6 iunie, 2006, un elicopter mic a aterizat în grădina închisorii de maximă securitate Korydallos din Piraeus, un oraș portuar din sudul Greciei. Câteva momente mai târziu, a decolat cu doi prizonieri, Vassilis Palaiokostas și Alket Rizai.
Asta a fost prima evadare cu elicopterul dintr-o închisoare din Grecia. După o săptămână, pilotul a declarat poliției că, în ziua evadării, „Doi bărbați mi-au cerut să-i plimb deasupra Atenei și au plătit în avans 1 400 de euro pentru asta. La câteva minute după decolare, m-au amenințat cu un pistol și o grenadă și m-au forțat să aterizez în Korydalloss.”
Videos by VICE
Rizai a fost în cele din urmă arestat la patru luni distanță, într-un sat din sud-vestul Greciei, și i-a luat poliției încă trei ca să-l găsească și pe Palaiokostas, doar ca apoi să evadeze din nou cu elicopterul, în 2009, când așteptau să înceapă procesul. Palaiokostas n-a fost găsit niciodată, dar Rizai a fost arestat nouă luni mai târziu și de atunci ispășește o condamnare pe viață.
Povestea lor e extrem de similară cu a altui evadat, Redoine Faid, unul dintre cei mai cunoscuți criminali ai Franței, care a scăpat cu elicopterul dintr-o închisoare franceză săptămâna trecută. La 12 ani distanță de la prima sa evadare, Rizai a fost de acord să vorbească cu mine din Korydallos, despre incident și despre cum a fost să fie vânat de poliție.
VICE: Ce te-a făcut să decizi că trebuie să evadezi?
Rizai: Nu aveam nicio treabă cu crimele de care eram acuzat. Nu spun că n-am făcut niciodată ceva greșit, dar nu aveam nicio legătură cu crimele respective. Singurul motiv pentru care am fost acuzat și condamnat la închisoare pe viață a fost că directorul departamentului omucideri voia să-și rezolve niște răfuieli mai vechi cu mine. Abia după ce Curtea de Apel mi-a respins cazul am decis că trebuie să-mi plănuiesc o evadare.
Cum ai organizat-o?
Am făcut-o cu ajutorul colegului de celulă, Palaiokostas. L-am rugat pe un prieten de afară să cumpere o călătorie cu elicopterul și să zboare pe deasupra închisorii să vadă dacă există vreun loc de ieșire. După ce mi-a zis că nu există niciun fel de supraveghere, m-am apucat de plan.
În ziua evadării, era un marș imens lângă, așa că erau o groază de elicoptere prin zonă. Imediat după decolare, i-au zis pilotului planul real și i-au deconectat echipamentul radio. Când au ajuns, și-au dat seama că nu pot ateriza pentru că pilotul ar fi trebuit să oprească motoarele, așa că au zburat la câțiva metri deasupra solului.
Cum de au știut exact unde să aterizeze?
I-am coordonat dinainte, dar aveam și un steag roșu cu Che Guevara pe care-l tot fluturam și care se vedea de la distanță. După ce am decolat, am zburat în cimitirul Schisto din Atena, unde am luat două motociclete care fuseseră ascunse prin pădure. Am încercat să-i dau foc elicopterului înainte să plecăm, dar pilotul refuza să iasă din el. Mi-era teamă că ne va urmări cu elicopterul, așa că am smuls niște cabluri ca să nu mai poată zbura, după care am plecat de acolo.
Cum te-ai simțit atunci?
Nu prea pot să descriu sentimentul. Eram plin de medicamente și adrenalină, încât abia puteam să arăt vreo emoție, doar stăteam acolo blocat. Dar când am făcut schimbul cu mașinile, am condus cât de repede am putut, știind că nu mai trebuie să mă gândesc la închisoare. Se simțea ca și cum eram în rai.
Te-ai distrat în perioada asta?
Nu, nu-i nimic mai oribil decât să fii vânat. Eram atât de stresat, încât abia dacă am ieșit din casă. Dacă vedeam vreun preot, mă întrebam dacă nu cumva era de fapt un polițist sub acoperire.
Ești momentan eligibil pentru eliberare temporară. Crezi că cele două evadări sunt un impediment pentru eliberarea ta?
Am mai zis acum ceva timp că am renunțat la lucrurile astea și că vreau să-mi fac o familie și să reintru în societate. Dar aduc mereu în discuție cele două evadări ca o scuză să nu-mi dea voie să plec. Totuși, dacă te gândești la asta, am evadat într-un mod drăguț, adică n-am rănit pe nimeni, nici măcar pe pilot. Am plecat ca niște domni.
Articolul a apărut inițial pe VICE GR.
