N-am nimic împotriva bărbilor – eu însumi nu m-am mai ras de mai bine de zece ani – însă găsesc iritant valul de flocoșenie care a inundat orașul în ultimul an. Este o modă, cum au fost, pe vremuri, țoalele portocalii, plimbatul pe scări în mallul Vitan, punkiștii care ascultau Prodigy sau, mai recent, citatele din Paler pe facebook și grija pentru Roșia Montană. Băieții își lasă barbă convinși fiind că femeile îi vor considera mai virili și, astfel, vor fute și ei ceva, ceea ce e destul de ironic dat fiind că lookul lumbersexual, strâns asociat cu fenomenul bărbilor, vine direct din cultura gay.

Bărbile au devenit, acum, trabucul aflat chiar și la îndemâna nefumătorilor, mașina de fițe a bicicliștilor, statementul că, „da, avem coaie”.

Bun, nu zice nimeni că trebuie să ți le arăți ca-n Evul Mediu, urcându-te pe cal cu o lance în mână și izbindu-te ca berbecul de adversar în vreme ce domnița se uită la tine înfiorată, până la urmă Johnny Bravo a zis, cu înțelepciune, că „violence is not the answer”. Nu e cazul nici să faci pe exploratorul, ca toți ăia care fugeau de Europa pudibondă unde vedeau cu ochii, să te joci de-a Putin călărind la bustul gol și ieșind din mare, ca Afrodita, cu amfore gata curățate de scoici, sau să zdrăngăni dintr-o chitară pe o scenă, cu pantaloni strâmți pe tine și o șosetă băgată în chiloți ca să pară că ai pula mare. Ai, însă, la îndemână o grămadă de alte metode; eu ți-o voi spune pe cea a amicului meu, Mihai, care, din când în când, culege și mănâncă coaie. M-a luat și pe mine cu el odată, ca să îmi arate cum e, iar la sfârșit mi-a dat cadou o pungă întreagă de coaie, pe care le-am gătit folosind cea mai simplă metodă – prăjite în ulei de floarea soarelui – și le-am halit cu o bucată de pâine lângă, două țuici în deschidere și o bere după.

La cules de coaie

Expediția noastră după coaie a avut și un scop nobil: să facem bani de bere, care prin studenție erau destul de greu de găsit. Mihai era la Drept, însă făcuse liceul veterinar și avea un atestat, iar taică-su, care era veterinar în sat, îl lăsa să mai vină să se ocupe el de castrări și să păstreze banii; pe mine m-a luat ca asistent (deși nu avea neapărat nevoie de așa ceva) și mi-a făcut parte din încasări. Porcii se castrează, de obicei, primăvara și toamna. N-are nimeni nimic cu viața lor sexuală, însă dacă le tai coaiele, pe de-o parte se îngrașă mult mai repede și, pe de altă parte, li se curăță carnea de hormoni și nu mai are gustul ăla înțepător pe care îl dă sperma. De la purcelușul de câteva kile, pe care îl poți ține pe genunchi, la vierii zdraveni pe care țăranul s-a hotărât să nu îi mai țină de prăsilă, cam orice porc rămâne, mai devreme sau mai târziu fără coaie.

Îți trebuie tupeu ca, la 70 – 80 de kile ale tale, să te bagi în cușcă cu un vier de 120 de kile, să te apleci să îl legi de piciorul din spate și să îl târăști afară; nu trebuie să fie agresiv, însă, agitat cum e, ajunge să se întoarcă mai brusc ca să te trântească cât ești de lung în căcat.

Dacă ești ceva mai slab de înger, ăsta e momentul în care ar trebui să lași baltă acest text pentru că urmează partea mai sadică. Cu toate reglementările care îți zic că porcul trebuie anesteziat nimeni nu își bătea capul cu asta în România la vremea respectivă; Mihai, care încă se mai ocupă de asta în timpul liber, mi-a zis rânjind că nici acum nu se obosește nimeni să respecte legea. Da, ai înțeles bine: coaiele se taie pe viu – și e mai nașpa decât îți închipui.

Mai întâi, odată târât porcul afară din cușcă, este legat, cu capul în jos, pe o scară sprijinită de perete. I se leagă cele două picioare din față și unul dintre picioarele din spate; cel de-al doilea trebuie ținut zdravăn de asistent, un pic îndepărtat, pentru ca ăla care taie să vadă să lucreze. Cu cealaltă mână, asistentul trebuie să țină corpul porcului lipit de scară, pentru că la cât se zbate poate să rupă și scara și legăturile. Dacă porcul este ceva mai zdravăn, nu ajunge un singur asistent – am văzut și vieri care trebuiau ținuți de câte trei patru țărani zdraveni.

Porcului nu-i atârnă coaiele ca la om sau la alte animale: le are vârâte bine în scrot, așa că prima etapă a operației este să faci o tăietură, să bagi degetul după ele și să le scoți afară. Este momentul în care bietul animal, care deja e speriat ca vai de el după ce l-ai atârnat de scară, începe să urle. Odată scoase coaiele, Mihai începe să le răsucească zdravăn, până când simte un pârâit – de auzit nu are cum să audă, pentru că porcul se zbate și urlă tot mai tare – care îi arată că s-au rupt cremasterii, ăștia fiind mușchii care susțin canalele pentru sânge și spermă. În momentul ăla ia Reimersul, cum îi zic veterinarii, sau emasculatorul, după denumirea științifică: un gen de clește care are atașat și un bisturiu.

Dacă ești bărbat, o să ai coșmaruri la noapte cu instrumentul ăsta care se apropie ușor de ouăle tale.

După ce cleștele este fixat bine, se trage de mânerul cu bisturiul și harșt!… coaiele-au căzut. În acest moment porcul este deja amețit de durere și a încetat să mai urle. I se presară peste rană un praf, care este amestec de antibiotic și zahăr, să nu se infecteze și să se cicatrizeze mai repede rana, este dezlegat și trimis, împleticindu-se, către cușcă.

De obicei țăranii nu mănâncă coaie de porc, așa că astea îi sunt date, ca bonus, veterinarului; după o zi de muncă și zeci de castrări te întorci acasă cu ditamai punga. Bineînțeles că nu se mănâncă tot. În primul rând se aruncă epididimul, un gen de săculeț în care este produsă și depozitată sperma; câinii vor fi mai mult decât încântați să îl halească. Ceea ce mănânci tu se cheamă țesut glandular, iar ăsta este protejat de o membrană protectoare, o pieliță pe care o dai ușor la o parte după ce ai tăiat coaiele în două. E bine ca, înainte să le gătești, să le ții vreo juma’ de oră în apă rece, iar dacă porcul a fost bătrân, să pui și câteva picături de oțet, ca să nu ai, dup-aia, surprize cu greața.

S-ar putea ca oțetul ăla să nu ajute: prima oară când am mâncat a trebuit să ma anesteziez bine cu ceva tărie în deschidere. Eu mi-am început incursiunea culinară în lumea coaielor cu o mâncare de măsline care se face exact așa cum ți-o gătește și mama ta, numai că în loc de cărniță ai fudulii de porc. Au o consistență ciudată, fără fibră, amintește cumva de creier sau de un ficat mai moale, iar gustul nu e rău deloc, odată ce ai trecut peste blocajul psihologic că te îndopi cu coaie.

Răzbunarea porcului: căcatul

Porcul nu este renumit ca fiind cel mai curat dintre animale; din contră, nu are nimic împotrivă să stea și să se tăvălească în propriul căcat și este mizerie chiar și în cuștile care sunt curățate mai des; mulți țărani, însă, nu prea se înghesuie să facă curat, așa că îți cam închipui ce e pe acolo. Ți-am zis cât de tare se zbate atunci când este castrat, așa că trebuie să îl ții zdravăn, cu amândouă mâinile. Evident că te umpli de căcat și te poți spăla tu de câte trei ori după fiecare castrare și de zece seara când ajungi acasă, că mirosul nu se dă dus cu una cu două.

Când am terminat cu castrările și ne-am întors în București, primul lucru pe care l-am făcut a fost să ne înfigem într-o bombă de rockeri din centru ca să mai bem încă câteva beri. Chiar și noi simțeam că mâinile încă ne miros a căcat, însă nu ne închipuiam că ar fi problemă în bodega în care eram, cu fum de-l tăiai cu cuțitul, un miros de alcool ieftin și un subsol în care băltea apa. Eram mândri de ce făcusem, aveam ceva bani în buzunar și, pe deasupra, ne simțeam și coioși după atâtea coaie tăiate și mâncate. N-aș putea, însă, să îți spun dacă respectivele coaie au și vreun efect afrodisiac pentru că, deși am încercat noi să vorbim cu mai multe tipe care erau pe acolo prin bar, vraja noastră n-a lucrat: tipele au cam strâmbat din nas.

Citește și despre alte castrări:
Cum să n-ajungi castrat de femei
Femeia care crede că reducerea populației de sex masculin cu 90 de procente va rezolva toate problemele lumii
Scroturile cangurilor sunt noile victime ale încălzirii globale