Am spionat Rusia și Coreea din cel mai rapid avion din lume

Avionul maiorului Brian Shul zbura pe lângă granița cambodgiană în 1974 când a fost doborât din cer. Shul n-a reușit să sară din avion și a trebuit să aterizeze forțat în mijlocul junglei. În mod miraculos, a supraviețuit impactului, dar a rămas cu arsuri severe și și-a jurat că nu va mai zbura niciodată. Totuși, în loc să se retragă din Forțele Aeriene Americane, a făcut fizioterapie și a revenit la job, unde a învățat să piloteze avionul SR-71, cunoscut sub numele de „Blackbird”.

Conceput după incidentul U2 din 1960 – în care pilotul american Gary Powers a fost doborât în timpul unei misiuni de recunoaștere în spațiul aerian sovietic – Blackbird a fost numit avionul care nu poate fi lovit. Scos din uz în 1999, avionul n-a fost lovit niciodată de rachetele inamice și încă deține recordul la viteză pentru un avion cu pilot – zboară la o viteză de trei ori mai mare ca cea a sunetului.

Videos by VICE

Împreună cu navigatorul său Walter Watson, Brian a fost în nenumărate misiuni de recunoaștere din Marea Britanie și Okinawa la bordul avionului Blackbird, inclusiv într-o operațiune în Libia care a precedat bombardarea orașului Tripoli și a regiunii Benghazi de către Ronald Reagan în 1986. În prezent, Brian e fotograf și autorul mai multor cărți despre Blackbird, iar cum anul acesta se împlinesc 50 de ani de la primul zbor al avionului, m-am gândit să-l sun să aflu de la el mai multe povești interesante.

VICE: Salut, Brian. Povestește-mi cum ai aterizat atunci în junglă.
Brian Shul: Eram consilieri aerieni pentru Laos și Tailanda. Zburam pe deasupra sudului Tailandei, lângă granița cu Cambodgia, și am fost lovit de arme de foc mici de toate tipurile. Nici măcar n-am știut că am fost lovit. Am pierdut controlul și n-am reușit să sar din avion pentru că eram prea aproape de sol, așa că am aterizat forțat în junglă. A explodat, dar am avut norocul să mă pot târî afară din el și să aștept ajutoare în junglă. Eram total lucid și îmi amintesc fiecare detaliu.

Ai fost dus la Okinawa ca să-ți fie tratate arsurile?
Da. Nu credeau că voi supraviețui unei călătorii peste Pacific, așa că m-au trimis acolo. Au trimis cu avionul o echipă de medici din Statele Unite până am reușit să zbor înapoi la San Antonio, unde am trecut prin 15 operații. Sunt norocos că am supraviețuit. După terapie, am revenit la pilotat avioane.

Trebuie să treci testele fizice pentru astronauți ca să poți pilota un Blackbird, nu?
Corect. Cum zbori la o înălțime de vreo 27 000 de metri – de trei ori mai mare decât un avion comercial – trebuie să treci testele pentru astronauți.

Blackbird pare un avion ciudat și în ziua de azi, seamănă cu o navă spațială futuristă. Îți amintești cum a fost prima dată când l-ai văzut?
Absolut – așa ceva nu se uită. Ne-au dus în hangar în timpul interviului ca să ne arate avionul. Ne-au pus și în simulator ca să ne testeze abilitățile și rezistența la presiune. Pentru unii oameni a fost util; le-a arătat că nu voiau să facă parte din program pentru că nu le plăcea să poarte costumul de astronaut sau casca sau nu le plăcea să călătorească mult în afara țării. Dar pe unii dintre ne-a noi ne-a făcut să ne dorim și mai mult să participăm la program.

Cât de rapid e avionul?
Blackbird zboară lejer cu 3200 km pe oră. Faci un kilometru într-o secundă. Avionul mereu are tendința să meargă și mai repede, trebuie să-l controlezi. Are de trei ori viteza sunetului.

Cum ai reușit să-l fotografiezi?
Am fost interesat de fotografie dintotdeauna. Când am dat de Blackbird, mi-am dat seama că era unic. De-a lungul anilor i-am făcut sute de fotografii. A trebuit să mă lupt cu birocrația ca să le pot publica, dar mă bucur că am făcut-o.

Cred că perspectiva era incredibilă de la înălțimile alea.
Da, am scris mult despre asta în cărțile mele. O amintire care mi-a rămas în minte e de când am închis luminile deasupra oceanului Pacific într-o noapte întunecoasă. Am văzut Calea Lactee într-un fel care e imposibil de văzut de pe Pământ pentru că eram sus deasupra atmosferei. Mi-a tăiat respirația, n-o să uit imaginea aceea niciodată. Bineînțeles, n-am putut s-o capturez pe film, dar mi-a rămas întipărită în minte. Am avut câteva misiuni în care am văzut două răsărituri și două apusuri într-o singură zi, pentru că am zburat pe deasupra Polului Nord, iar înclinația Pământului ne-a dat ocazia să vedem stelele și apoi să ne întoarcem pe deasupra polului și să aterizăm în Anglia.

Am avut ocazia să zbor și peste zona în care am fost doborât în Asia de Sud-Est 13 ani mai târziu. A fost un moment emoționant pentru mine. Am văzut scene pe care nu le poți vedea decât ca pilot al celui mai rapid avion din lume care zboară la cea mai mare înălțime. Îmi amintesc că am zburat pe deasupra Gibraltarului în timpul infamului raid al Libiei din 1986 și am văzut ca-n palmă Spania și Franța. Sunt momente memorabile, ce să zic.

Înainte ca Ronald Reagan să autorizeze atacul asupra Libiei în 1986, voi colectați informații?
Da. În 1986, când Reagan l-a bombardat pe Muammar Gaddafi, eu și copilotul meu Walter Watson am primit trei misiuni în trei zile din Anglia. Suntem singura echipă din istorie care am zburat de trei ori în trei zile cu avionul ăsta. Și am colectat informații înainte și după atac. Am dedicat cartea The Untouchables acestei experiențe, care a fost una foarte interesantă pentru noi.

Am zburat mult mai jos decât un satelit – Blackbird avea tehnici optice cu care puteai face zoom. Avionul a rămas la fel, dar senzorii și camerele s-au îmbunătățit constant de-a lungul timpului.

Ai mai vorbit despre o misiune în care ai zburat pe deasupra oceanului Arctic pentru a cataloga bazele de rachete rusești. Nu te-ai temut că o să fii doborât? Sau ai avut încredere în capacitățile deosebite ale avionului?
Aveam mare încredere în avion, într-adevăr. Dar te simțeai destul de vulnerabil acolo sus, știind că poți fi țintit oricând. În ciuda înălțimii și a vitezei, tot nu erai invulnerabil. În 26 de ani, au tras patru mii de rachete spre avionul ăsta și nu l-au nimerit nici măcar o dată. Dar nu poți fi niciodată sigur. S-ar putea să găsească o armă nouă cu care să ne ia prin suprindere. Dar până acum, Blackbird și-a făcut treaba admirabil.

Ce fel de tehnologie foloseau adversarii?
Rușii au conceput MiG-25 special ca să ne poată doborî. Dar nici măcar după treizeci de ani, n-au reușit să construiască un avion mai bun decât cel pe care l-am construit noi în anii ’60. Pot zbura destul de sus și pot trage cu rachete în noi și au încercat să facă asta cu disperare, dar n-au reușit niciodată.

E foarte greu să nimerești ținta când zboară cu o viteză atât de mare, ai nevoie de mult plumb. Am făcut misiuni de practică cu alți piloți americani. Încercau să ne împuște din avioane F-15 ca să vadă cât de dificil e. Au spus că e posibil, dar ar fi o șansă la un milion. Ne simțeam în siguranță.

Ai mai spus că avionul avea un efect psihologic asupra Rusiei și Coreei. Poți elabora un pic?
Avionul avea un boom dublu sonic datorită vârfului avionului și a ajutajelor de intrare. Cum colectam date deasupra țărilor precum Coreea, boom-ul dublu sonic a fost o altă palmă peste față pentru ei. Nu era niciun secret că avionul colecta date chiar de deasupra lor. Nu puteam ascunde sursa de căldură a avionului, deci știau că e acolo, dar nu-l puteau atinge. Unele părți ale avionului se încălzeau până la 900 de grade.

Au existat misiuni în care ați avut probleme mari?
Am scris mult despre misiuni în cartea The Untouchables. O întâmplare care mi-a rămas în minte a fost când am pierdut un motor prin Coreea și am zburat înclinați vreun minut. Amfi putut pierde tot avionul, dar am reușit să ajungem în Okinawa în noaptea aceea și am avut noroc că eram bine antrenați. Ne antrenasem în simulator de nenumărate ori, așa că am reușit să recăpătăm controlul avionului, am putut să-l încetinim și să ajungem acasă.

Ți-e dor de el?
A fost multă muncă. Multe momente palpitante sau de groază. N-aș zice că aș vrea să fac asta zi de zi. Dar dacă cineva mi-ar oferi ocazia să zbor într-o misiune, aș face-o. Viața merge mai departe, totuși. Acum mă pasionează fotografierea naturii. Am avut norocul să fiu unul dintre cei 93 de piloți care au zburat cu avionul în misiuni serioase. Nu mă uit în urmă. Prefer să mă uit înainte, la următoarea etapă.

Mulțumesc, Brian!

Găsiți mai multe povești și fotografii pe site-ul lui Brian.

@TBreakwell

Traducere: Oana Maria Zaharia

Citește mai multe despre avioane:
Omul care zboară cu avionul în toate țările care nu recunosc independența Kosovo
Îmi pare rău, oameni buni, nu se poate face combustibil pentru avioane din apă de mare
Bărbatul care fotografiază epave de avioane
Un tip a fraierit conspiraționiștii care cred în chemtrails