Bucureștiul înconjoară pe trei laturi Parcul Văcărești, o zonă lăsată din greșeală naturii. În ultimii ani, mai multe ONG-uri s-au chinuit ca greșeala să devină lege și zona, în care poți observa multe specii de păsări și animale, să fie declarată arie protejată. În mijlocul Parcului trăiește însă o familie, într-o casă încropită. Am stat o zi printre oamenii din fosta groapă Văcărești, ca să văd care e viața în cel mai pustiu loc din cel mai mare oraș al României.
Gigi, întemeietorul
Fotografie de Cristian Munteanu
Viața în groapă a început acum 17 ani, când în zonă a apărut Gigi, din motive pe care nu vrea să le expună. Probabil nu îl dădeau afară banii din casă. Împreună cu Niculina, cu care este de 25 de ani, precum primii oameni ai lumii, au ocupat un loc în stuf, și-au făcut o casă-cort și au umplut-o de copii. Au nouă. Astăzi sunt acasă doar Rică și Vali, doi puștani de 12 și 11 ani, și Luciana, ultimul copil al cuplului, în vârstă de doar doi ani jumate. Restul stau într-o altă casă, în Apărătorii Patriei, pe care ei o denumesc „la chirie”.
Videos by VICE
Familia lui Gigi făcea parte dintr-o comunitate mai mare de familii de nevoiași așezați în Văcărești, în condiții precare. În urma unui incendiu petrecut acum un an, în care un copil a murit, iar Gigi s-a ales cu arsuri nasoale pe picioare și pe față, pe când salva alți copii, Primăria Sectorului 4 a făcut presiuni să mute oamenii din groapă. Gigi, care a reușit să rămână, a fost forțat să își mute copiii într-o casă din „civilizație”. Noaptea, în cortul din groapă rămân doar Gigi și Niculina, cu ultima fiică a lor, Luciana.
Sfârșitul zilei
Fotografie de Cristian Munteanu
Stau în întuneric cu Niculina. Stau pentru că, de pe la 16:30, soarele apune și în adăpost se face întuneric. Dacă aș fi acasă, fără să mai remarc ce fac, ca un automatism, aș aprinde lumina. În cortul lor nu există bec, ci doar un radio pe baterii, care a mers toată ziua pe Antena Satelor și a dat iluzia conectării la concertul lumii. Pe seară însă radioul a stat. Gigi intră din când în când cu brațe de lemne, pe care le pune lângă soba improvizată dintr-o butoi. Nu au lumânări. Niculina face în cele din urmă un fel de opaiț în care arde ceva ce nu e lumânare. E ora cinci, a venit noaptea și îl întreb pe Gigi ce mai face el în restul zilei și când se culcă. „Pe la 10-11. Până atunci stăm, vorbim între noi”.
Porumbeii
Fotografie de Cristian Munteanu
Gigi are un hobby pe care restul familiei pare să-l respecte. Porumbeii. Nu-s de mâncare. În cortul lor improvizat, lângă aragaz, există o tăblie pentru porumbei. Mă uit jumătate de zi la vreo zece, cum își fac curte imperturbabili. Pe la 11, Niculina și Bebe, ginerele lor, pleacă să ia de mâncare din oraș și rămân singur cu Gigi. Le adusesem un pachet de orez. „Mă omoară asta dacă vede ce fac”, îmi spune Gigi și ia pachetul, deșertând o parte pe jos. De sub cele două paturi apar deodată la masă zeci de porumbei. „Am 34″, zice el mândru. Pe lângă porumbei, sub aceleași paturi stau și patru pisici. Într-o zi în care toată familia e acasă, teoretic, cu tot cu cele 11 persoane, în cort stau grămadă 49 de ființe. „Ei sunt viața mea”, spune Gigi despre porumbei.
Foamea
„Mi-e foame rău”, zice Niculina. „N-am bani”, se răstește Gigi. „Banii mei sunt banii mei, v-am zis că nu vi-i dau”, spune el. Violența verbală izbucnește din senin, după mai multe negocieri cu glas scăzut între cei doi. Niculina atrăsese atenția că îi e foame de mai multe ori, după ce apărusem pe la ei pe la ora nouă dimineața. Gigi îmi spune că se trezesc la patru, când Niculina îi face o cafea. Teoretic, Gigi muncește, adună peturi și fier vechi din oraș. „Fac vreo 900 000 de lei pe zi”, spune la un moment dat. „Dar azi sunt șomer”, mărturisește Gigi, fără să dea un motiv.
Rică și Vali
Fotografie de Cristian Munteanu
Puștanii nu merg la școală și nu știu să scrie sau să citească. Cu toate astea amândoi sunt brici, harnici, dornici să cunoască, vorbesc corect, fără „e multe”, și, dacă li s-ar da o șansă, par copii de 9 și 10. Nu vor avea șansa asta. Până una alta, se distrează tăind lemne, cu un topor cât ei de mare. E dimineață, nu au mâncat, dar despică niște butuci de parcă ar fi castori. „Nu așa se dă, nenea!”, spune Rică când fac o încercare cu puterea mea de om de peste 30 de ani. În bătătură e restul universului lor: un porc inteligent, pe care îl vor tăia, niște gâini, două gâște crescute tot pentru hobby-ul tatălui lor, deci nedestinate tăierii, și o liotă de câini.
Pe niște sfori agățate de cei câțiva copaci de lângă adăpost stau atârnate șiruri lungi de rufe, pe care porcul le dărâmă sistematic și care deja, în mare parte, sunt murdare de noroi. Porcul, numai fibră și os, e frenetic. De foame, încearcă de vreo cinci ori pe minut să ne percheziționeze, doar doar o găsi ceva de mâncare prin buzunarele noastre. De cinci ori pe minut, ne răstim la el să ne lase în pace, iar Rică din când în când îl mai sfichiuiește cu o nuia, atrăgând protestele vehemente ale acestuia. Gigi apare în bătătură și îl trimite pe Rică să taie lemn dintr-un copac de care sunt agățate rufe.
Resursele
Fotografie de Cristian Munteanu
Din ce trăiește familia asta? Gigi pretinde că banii vin din adunatul peturilor și din ce îi mai dau cei din ONG-urile care vor să transforme zona în arie protejată. Unul dintre cei care au observat pentru prima oară potențialul locului, Helmuth Ignat, pasionat de fotografie și director general la Konica Minolta, îi mai dă bani pentru că îl ajută să supravegheze aparatele puse pentru observarea vieții de noapte a animalelor sălbatice care trăiesc în parc. În bălțile din Văcărești ar exista șase vidre, care au apărut pe înregistrările nocturne. „Acuma a reușit Helmut să vadă prima dată o vidră pe viu, săptămâna trecută, după trei ani”, povestește Gigi.
Fotografie de Cristian Munteanu
Dintr-o discuție mai veche cu Cristian Lascu, de la National Geographic Romania, știu că există o preocupare privind impactul pe care îl au oamenii din groapă asupra sistemului natural apărut în parc. „Vidrele și oamenii concurează pentru aceeași hrană, peștele”, mi-a spus Lascu. În niște poze pe care le are pe un telefon, Gigi îmi arată știucile de zece kilograme prinse cu o săptămână în urmă, în baltă. Speranța lui Gigi e să fie cooptat ca paznic în rândul personalului care se va ocupa de parc. „Eu de aicea nu plec, ascultă-mă ce spun”, îmi spune el cu siguranța omului îngrijorat de nesiguranța viitorului lui. E sigur că poate fi util, dacă e păstrat pe baltă. „Am găsit și cadavre”, spune amuzat Gigi. A găsit un om ars, sub un maldăr de cauciucuri. A găsit bucăți dintr-un alt om tranșat. A găsit o mașină scufundată într-o baltă, în mod intenționat. „Nu-mi dau seama cine a putut să o bage acolo. Nu înțeleg”.
Cei mai buni cartofi prăjiți din lume
Fotografie de Cristian Munteanu
În zare se vede complexul de blocuri de lux Asmita Gardens, care au și 17 etaje. Acolo stau Marius Moga, Nicoleta Luciu și alte vedete ale momentului. Mai aproape de stuful unde stă familia lui Gigi este Mall-ul Sun Plaza. Drumul pe care se intră spre balta oamenilor din Văcărești pleacă din marginea unui complex imobiliar construit de niște turci. Confortul e la doi pași. În oraș nu îți dai seama de frigul unei zile de iarnă. În stuf, deși mi-am pus două perechi de pantaloni pe mine și trei pulovere, frigul îmi intră în oase destul de repede. Stau încheiat până în gât aproape toată ziua, chiar și în cort, unde totuși e căldură de la soba improvizată. Copiii lui Gigi nu au ciorapi și stau în niște pantofi scâlciați. Limita care îi desparte de o viață de oameni ai străzii e foarte subțire. Dacă ar fi alungați de aici… Așa cum se prezintă situația, cu mizeria și precaritatea ei, este totuși un univers stabil.
Aș vrea doar să mai povestesc de masa de prânz, când Niculina a făcut niște ouă și cartofi prăjiți. De undeva, a scos o farfurie și prima porție ne-a dat-o nouă, cu o pâine cumpărată din oraș. Porumbeii mâncau din noroiul de pe podea, unde Gigi mai aruncase o porție din orezul pe care li-l adusesem, cele patru pisici (una avea o labuță retezată, o călcase porcul cu copita cu ceva vreme în urmă) patrulau printre picioarele noastre, familia mânca pe patul din față, noi stăteam pe patul de lângă sobă. „Mâncați!”, ne îndemna Gigi. Am îndrăznit. Am rupt niște paine… Am mâncat cu toții în tăcere. Erau cei mai buni cartofi prăjiți din lume.
Urmărește-l pe fotograful Cristian Munteanu pe siteul său sau pe pagina sa de Facebook.
Mai citește despre homleși:
Bucureștiul pe față și pe dos
În România dacă înnebunești te ia dracu
Povestea foștilor locatari homleși de la Carol 53
România a luat titlul la Homeless World Cup 2013
