Amintiri dubioase din Gara de Nord

Foto: Vlad Brăteanu

Am locuit la Gara de Nord 18 ani. De fiecare dată când spun asta, lumea mă întreabă pe care peron. Nu că ar fi mare diferență între a locui în zonă sau pe peron, chit că stai pe strada X nr. 7 sau pe peronul 14, Gara de Nord și toată zona din jurul ei e o entitate separată de restul orașului. Pe lângă toată lumea paralelă subterană și cei zece mii de oameni care trec zilnic prin zonă, a locui aici e o încercare. Treci printr-o gamă variată de emoții – frică, greață, vagile momente de mulțumire, fericirea ultimelor magazine din București care vând țigări la bucată. E ca un oraș într-un oraș. Uneori am fost fugărită până în fața porții de oameni cu geci albe de fâș, am crescut o haită de pisici deasupra garajului, am aflat că aurolacii sunt aproape inofensivi și tipul de la mec m-a cerut în căsătorie de fiecare dată când am mers să-mi iau un McToast fără șuncă.

Cum am aflat că de pe 25 până pe 27 iulie Gara-și deschide peronul pentru Train Delivery, m-a apucat melancolia și m-am întors în gară să aflu și poveștile altor oameni care frecventează din nevoie sau nu locul ăsta mitic.

VICE: Salut, care-i cel mai dubios lucru care ți s-a întâmplat aici?
Raluca: Păi, m-am întors din Mangalia la două noaptea. Nu mai aveam nici baterie la telefon, nici bani și ultimul tren spre unde trebuia să ajung a plecat fix când am ajuns eu. Așa că am boschetărit pe aici. M-am dus în spate, în partea aia dubioasă și m-am anturat cu oamenii din subteran. Tot ce voiam era o țigară. Au fost simpatici, și-au împărțit nimicul lor cu mine. Au fost și dubioși care tot încercau să pună mâna pe mine, dar n-au insistat.

Cu taximetriștii ai avut vreo pățanie?
A, clar. Nu cred că există om care să frecventeze gara și să nu aibă o poveste cu taximetriști. Mi-am uitat geanta într-un taxi, am sunat la dispecerat șiii evident., domnul nu găsise nimic în spate. M-am resemnat.

Ce-ai schimba la Gara de Nord?
Sincer? Nimic. E frumoasă fix așa cum e. E boemă.

Lucrezi de mult timp în Gară?
Alina: Cam de două săptămâni.

Ai asistat la vreun eveniment dubios până acum?
Mă pregăteam să plec într-o noapte acasă, pe la 11 jumate. Cum îmi aranjam eu chestiile, i-am văzut pe niște oameni că alergau. Goi. Pușcă. În gară. Erau o fată și un băiat fugăriți de alt băiat. Toți trei, complet goi, se huiduiau pentru niște bani. Fata era plină de sânge. Nu cred că o să-mi scot vreodată imaginea asta din cap.

Ce fel de clienți ai?
O largă varietate. Un tip a venit și a început să se isterizeze la mine din cauză că a băgat șase lei în tonomatul de cafea care i-a returnat doar apă chioară. Eu nici măcar nu lucrez la tonomatul de cafea. Zbiera și gesticula la mine și m-a pus să-mi sun șeful. Am început și eu să zbier la el, i-am zis că dacă ridică glasul la mine, pot și eu să fac același lucru. Până la urmă a venit șeful și i-a dat o cafea gratis. Cine dracu pune șase lei într-un tonomat?

Ce-ți place cel mai mult la Gara de Nord?
Peroanele. Ar fi păcat dacă ar schimba cineva ceva la ea, are personalitate.

Foto: Vlad Brăteanu

VICE: Sunteți ceea ce unii ar numi un naș?
Nașul: Să zicem.

Lucrați de mult timp aici?
Oho, enorm.

Care-i cea mai amuzantă întâmplare la care ați fost martor?
Ahhh, am una bună. Era vară și veneau și plecau mulți oameni la mare. La un tren, erau două familii, care aveau cam șapte copii în total. Era foarte multă lume, haos, trenul pleca, oamenii evident că nu erau în tren. O familie mergea până la Buzău, alta până la mare. În haosul ăla, familia cu marea și-a luat copiii sub braț și i-a suit în tren. Ce să vezi, mama numărul doi alerga disperată după tren că mama numărul unu i-a luat din greșeală un copil de-al ei. Așa ca i l-au azvărlit din tren și duși au fost. Asta se întâmplă mai des decât ai crede.

Pot să vă fac o poza?
Nu, nu, n-am voie.

Bună, de unde sunteți?
Danemarca: Din Danemarca.
Austria: Din Austria.

Și cum vi se pare gara noastră mică?
Danemarca: Sunt aici de vreo cinci minute. Nu e cea mai glamorous gară din lume. Când ne apropiam, am fost șocat, am crezut că e un fel de pre-gară, un soi de sătuc mic, mă miram de cât de imensă e. M-am gândit, hmm, e drăguț pentru un sat. Apoi am aflat că suntem în capitală. Dar îmi place, e foarte rurală și are farmecul ăsta specific. Are caracter, e specială.

Ai schimba ceva la ea?
Austria: Nu, că i-ai distruge personalitatea. În Austria s-au renovat toate gările și toți le urâm. Le vrem pe cele vechi înapoi. Trenul nu e foarte avansat, din păcate, stăm de 21 de ore în el. Cât despre primul meu contact cu Gara de Nord, pot să zic că mi-a adus un companion în mizerie – pe el. Când petreci aproape 24 de ore într-un vagonaș încins cu cineva, inevitabil te împrietenești. A venit să mă întrebe dacă știu vreun hostel în România, eu evident că nu știu absolut nimic și amândoi suntem la fel de pierduți. Dar uite, oameni comunicativi. Primele cinci minute în țară, pe peron, n-au fost groaznice.

VICE: Cât de familiar ești cu Gara de Nord?
Călătorul la plesneală: Nu atât de puțin cât aș vrea.

Asta sună ca o experiență neplăcută. Povestește-mi.
Păi, într-o seară am luat proasta decizie de a pleca la Deva cu niște prieteni. Nu știam unde să mergem și am pus pisica pe hartă. Unde punea nasul, acolo mergeam. Așa-mi pun și pariurile sportive.

Și ce s-a întâmplat?
Am luat zece kilograme de carne cu noi. Stăteam toți în cușetă și peste câteva ore, ne-am trezit cu un mare și dezgustător miros de mort. Prima oară am crezut că era un prieten de-al nostru, care are obiceiul să se mai cace pe el când se îmbată. Super uimitor, după verificări, nu a fost el. Apoi ne-am dar seama că era carnea, care sublinez că era singura sursă de mâncare pentru întreaga vacanță.

Și ce-ați făcut?
Am încercat să mascăm tragedia, dădeam cu deodorant, dar s-au combinat mirosul de mort cu ăla de deodorant și… da, era mai rău. Un tip, Samuel, se plângea încontinuu și încontinuu și își ținea eșarfe la nas. Atunci, a venit controlorul și băiatul n-a mai putut să se țină și a vomitat pe pantofii lui. Evident, ne-a dat jos din tren și ne-am primit și amendă. Sami a petrecut o noapte foarte singuratică în Timișoara.

Ce-ai schimba la Gara de Nord?
Aș demola-o și aș construi-o de la zero. Tu te-ai uitat la ea în ultimul timp? Gara de Nord e echivalentul Daciei break.

Ai vreo povestire amuzantă din Gară?
Iulian: Nu știu cât de amuzant e, dar eu locuiesc de zece zile în Gara de Nord. Am fost deportat din Cehia. Am rămas fără acte, bani, îmbrăcăminte, efectiv stau aici. E casa mea nouă.

Cum supraviețuiești?
Am vândut tot ce aveam – haine, telefon, la prețuri de nimic. Sunt bișnițari aici care cumpără așa și le vând triplu.

De ce ai fost deportat?
Marijuana. M-au prins vânzând și m-au închis trei luni pentru că nu am vrut să spun nimic. Nu m-au putut judeca efectiv, am declarat că sunt consumator, deși nu am fumat în viața mea. Am primit alea trei luni, pentru că am declarat că nu am casă, ca să nu-i dau în gât pe ceilalți care locuiau acolo și vindeau și ei, că n-am nici bani și nici documente. Așa că am stat închis până mi-au făcut o foaie pe care mi-au luat datele prin ambasadă. Am primit doi ani interdicție în Cehia și na, am ajuns aici. Duminică s-a făcut o săptămână. 

Cum te tratează gara?
Cum o tratezi și tu pe ea.

Și cum e să locuiești aici?
Nu știu, dar deja încep să mă descompun. Mi-am terminat banii, cred că o să mă apuc de cerșit. Până acum n-am făcut-o, dar cred că e cazul. În fiecare zi îmi caut de muncă, dar nu mă ia nimeni cu hârtia aia. Poliția o reunoaște ca document, dar alții nu. Pentru acte, îmi trebuie bani și un domiciliu pe care să mi le fac, iar eu n-am niciuna. Rudele mele sunt complet împrăștiate în țară. Orice leu primesc, îmi iau cafea.

Ce-ai schimba la Gara de Nord?
Aș curăța-o. Și i-aș pune un acoperiș.

Cum sunt oamenii?
Exact ca toți românii. Unii ok, alții nu. Unii își folosesc banii pe familie, alții pe alcool. E o relație ciudată între toți oamenii gării, uneori e periculos și să ai cunoștințe aici. Există și legi teritoriale nescrise, nu poți să te bagi peste teritoriul vreunui alt cerșetor și alte chestii de genul.

VICE: Care a fost primul tău contact cu Gara de Nord?
Marian: Eu am contacte cu gara de vreo 12 ani. Prima dată am fost la mare și mi s-au furat toți banii. Am ajuns cumva, pâș-pâș, în Gara de Nord, dar n-am mai plecat la Brașov, mi-a fost frică. Pentru mersul neplătit o stație se dau amenzi enorme, de vreo șapte milioane, e un salariu. Dar mi-am făcut amici, așa că după ce am ajuns până la urmă acasă, am revenit. Apoi am terminat o facultate, m-am însurat, am făcut un copil. Dar s-a întâmplat că nu ne mai iubeam și lucrurile nu mergeau bine, așa că am luat totul asupra mea. Am plecat cu datorii, cu bănci, cu tot, că nu au ce să-mi facă mie. Să-i las pe ei în siguranță. Am ajuns iar aici acum vreo lună.

Cum e?
Nu e chiar ok. Am avut și muncă între timp și am mai strâns niște bani, am supraviețuit. Traiul e de pe o zi pe alta. Scopul meu e să plec oriunde în Europa. Aici e imposibil să ai puțin mai mult. Și cu facultate și tot 1 200, 1 400 e salariul. Când ai 16 ani de școală, e puțin. Când ai un copil, e imposibil.

Dacă ai putea schimba un lucru la Gara de Nord, care ar fi?
Toată gara. E penibil, suntem totuși o capitală. Ieri a plouat torențial. Nu există acoperiș, dar te gândești că e proiectată astfel încât apa să se scurgă în canale. Nu, veneau gagicile alea și se chinuiau să împingă apa în canal. Poate e exotică așa pentru străini, dar pentru localnici mă îndoiesc că contează vreun pic ,,personalitatea” ei. Pot fi drăguțe și apa, și rozătoarele… dar nu când trăiești literalmente în ele.

Singurii oameni care ar schimba gara sunt cei care locuiesc acolo, pentru restul e un soi de ruină exotică cu personalitate proprie. Dar pentru toți înseamnă ceva mai mult decât un loc de plecare sau venire, fie că vorbim de amintirea unei vome pe pantofii unui naș, întâlniri ciudate cu oamenii subteranului sau deportări cu final nefericit.