Stewart Brand, vorbind despre idealurile lui dubioase, via Flickr.
Stewart Brand şi echipa lui de cercetători nebuni vor să aducă specii de animale care au dispărut înapoi la viaţă. Dacă tot ne apucăm de din-astea, eu zic să organizăm Jocurile Olimpice pe Marte. Sau să ne luăm colace de budă din fibră de carbon. Noi nu facem chestiile astea pentru că ne-ar costa un căcălău de bani şi suntem cu toţii săraci ca naiba. Sunt sigur că ar fi mai ieftin şi mai util mediului înconjurător, dacă ne-am ocupa de elementele de faună şi floră care sunt doar pe cale de dispariţie şi nu au dispărut cu totul.
Videos by VICE
Evident banii nu sunt totul. Unii văd aducerea speciilor uitate înapoi la viaţă ca o obligaţie morală – o ramură de măslin întinsă planetei pe care am mazilit-o cu toţii. Totuşi eu văd jumătatea goală a paharului de când m-am născut, aşa că văd doar două posibilităţi.
În prima, avem scenariul cel mai sumbru: aducem la viaţă speciile dispărute, dar pentru că noi le-am distrus o să caute să se răzbune pe noi. Sau avem scenariul mai puţin sumbru: le obligăm să trăiască nişte vieţi tristeşi să treacă din nou prin chinurile dispariţiei ca specie.
Nimeni nu susţine un proiect ştiinţific, dacă nu are impresia c-o să iasă bani din asta, iar singurul mod de a scoate bani din resuscitarea unor specii e să le exploatezi cumva. Asta pare un lucru foarte sadic, mai ales după ce le-ai distrus deja o dată specia. Uite cinci animale pe care Steward Brand şi colegii săi vor să le aducă înapoi la viaţă. Stu, ştii că te iubesc, dar lumea noastră e destul de căcăcioasă încât nu cred că le-ai face niciun favor, dacă le-ai reînvia. De asemenea, multe dintre speciile astea mi se pare dubioase şi mă bucur că-s moarte.
Un mamut păros la Muzeul Roial Victoria BC.via Flickr
Minunat! Mamuţi păroşi! Unde naibii o să-i punem? Ei cântăresc vreun milion de kile şi totul se topeşte. Aţi văzut ce s-a întâmplat cu urşii polari? Ar trebui să-i clonăm cu branhii, ca să nu se înece. Dar stai, cam aşa au murit iniţial, nu? Următorul.
O parte din motivul pentru care Papagalul de Carolina a dispărut a fost nevoia doamnelor de societate de a-i purta penele colorate în pălării, în timp ce-şi beau ceaiul şi-şi bârfeau soţii în timp jucau polo. Noi nu mai avem nevoie de piraţi cu pălării tropicale împănate şi mai mult ca sigur nu avem nevoie de nişte păsări care să repete ce spun sudiştii din America. Aşa că hai să lăsam papagalii ăştia unde erau. În morminte.
Dar vai, ce picioare sexi ai fătucă…dar stai, tu nu eşti o fătucă. Eşti o pasăre imensă de patru metri înăţime. Tot ce-ar putea să facă monstrul ăsta ar fi reclame la aparate de epilat şi să-i provoace infarct bunicii. Deci pasărea Moa poate să moară din nou.
Pasărea dodo provine de pe insula Mauriţius şi, pentru c-a evoluat fără prădători naturali, nu s-a temut deloc de oamenii care au venit şi au ucis toată specia pentru carnea ei suculentă. De atunci pasărea dodo a devenit un clişeu pentru speciile pe cale de dispariţie. Există şi expresia „mort ca un dodo” sau „au dispărut ca păsările dodo.” Clonarea păsării ăsteia va schimba complet sensul expresiilor „Gata. S-a dus. Nu mai ai ce să-i faci” în „Poţi să distrugi ce vrei, că oricum nu există consecinţe.” Oricum e o şansă ca insula Mauriţius să dispară ca pasărea dodo. Aşadar, extincţia acestei specii face parte din cultura noastră. Ar fi prea ciudat să le vezi zburdând pe străzi.
Găina sălbatică americană, nu curcanul, a fost servit ca un fel principal la prima Zi a Recunoştinţei din America. Dar a fost vânată până la extincţie pentru carnea ei ieftină şi gustoasă. Deşi pare suculentă din poză, chiar vrem ca pasărea asta să ajungă într-o tonetă cu şaorma? Chiar dacă n-o halim până dispare, probabil o s-o băgăm într-o fermă industrială unde o s-o îngraşe artificial până i se dizolvă picioarele.
Nup. Direct, nup. Animalul ăsta e un mare „nup” de vreo câteva tone.
Urmăriţi-l pe Noah pe Twitter: @NoahTavlin
Traducere: Mihai Popescu
