Identitate

Mi-am închiriat apartamentul prin Airbnb și m-am trezit că a devenit bordel

franta prostitutie in airbnb

Când o gazdă de pe Airbnb își face griji pentru chiriași, de obicei își imaginează că aceștia fac petreceri gălăgioase sau că îi fură lucruri, în niciun caz că îi transformă casa într-un bordel. Dar chestia asta s-a întâmplat tot mai des în timpul pandemiei. Cum turismul a fost pus pe pauză și activitățile lucrătoarelor sexuale au fost împiedicate de restricții, Airbnb-urile au fost folosite tot mai des ca locuri de întâlnire cu clienții lor.

Julien, care vrea să-și păstreze anonimitatea, ca informațiile împărtășite cu noi să nu-i afecteze afacerea, închiriază de ani de zile mai multe case pe platformă. Acum două luni, a descoperit că o clientă care îi închiria regulat unul dintre apartamentele din Paris era o lucrătoare sexuală care mergea acolo să-și facă treaba. „Am scăzut prețurile pe perioada carantinei și femeia respectivă m-a contactat la sfârșitul lui 2020. Mi-a zis că vine des la Paris cu treabă. N-am suspectat nimic”, a zis el.

Videos by VICE

Rezervările de la clienta respectivă au continuat în următoarele luni fără nicio problemă în afară de niște observații de la vecini. Când numărul comentariilor a crescut, Julien s-a gândit că s-ar putea să fie vorba de prostituție și a decis să investigheze. A stat pe stradă, ascuns în mașină, să observe clădirea. „Am văzut doi bărbați care au intrat la câteva ore unul de altul. E o clădire cu două etaje și cunosc pe toată lumea care locuiește acolo. Dar asta n-a fost o dovadă suficientă cât să sun la ușă.”

După plecarea clientei, m-am dus să analizez casa. N-am găsit nimic șocant în afară de câteva pete suspecte pe cearșafuri. Dar când am deschis coșul de gunoi, am realizat că vecinii mei aveau dreptate. În gunoi erau cel puțin zece prezervative folosite. Julien n-a făcut plângere, dar a contactat Airbnb, care i-a transferat trei sute de euro drept compensație și pentru curățenie.

Dar platforma nu e mereu atât de înțelegătoare cu gazdele. În 2017, un proprietar a hotărât să atace Airbnb în instanță pentru că a refuzat să îi acopere daunele făcute de o rețea de prostituție care i-a folosit casa. Cearșafurile erau pline de sânge, mobila distrusă, ușile stricate, televizorul spart. Un expert a atestat că era vorba de daune de 38 de mii de euro, la care se adăuga 32 de mii de euro, bani pierduți cât timp n-a putut să închirieze apartamentul, pentru că era în reparații. Proprietarul mi-a povestit că, după o luptă de luni de zile, Airbnb a decis să-i ofere compensații, dar nu pentru sumele cerute de el. Deși lucrătoarea sexuală din Irlanda a recunoscut că a folosit apartamentul ca să lucreze, Airbnb încă nu a rezvolat problema.

Conform Oficiului Central Împotriva Traficului de Carne Vie, între 30 și 40 la sută dintre rețelele de prostituție închiriază apartamente pe termen scurt de pe internet. Iar cifra a crescut, probabil, în ultimele luni, din cauza pandemiei, pentru că mulți proprietari au devenit disperați să închirieze. Casele cu prețuri mai mici intră imediat în vizorul rețelelor de prostituție. Asta îi motivează pe unii proprietari să crească prețurile peste noapte, spre disperarea chiriașilor.

Laurent a trăit din banii câștigați pe Airbnb timp de zece ani. De curând, apartamentul i-a fost rezervat de doi ruși. Laurent a fost un pic suspicios, dar nu foarte. Câteva săptămâni mai târziu, un alt rus a rezervat același loc. Suspicios, a căutat pe internet numărul de mobil pe care fusese făcută rezervarea și a descoperit imediat un site de escorte. „Am găsit inclusiv fotografii făcute în casa mea.”

N-a făcut plângere la Airbnb pentru că se teme să nu pățească ceva. „N-aveam chef să mă găsească vecinii tăiat în bucăți, era clar că aveam de a face cu o rețea de prostituție”, a zis el. De atunci, Laurent a mai primit propuneri asemănătoare, dar e foarte atent când selectează chiriașii. Dacă aceștia îl întreabă dacă are interfon, știe că lucrătoarelor sexuale le e mai ușor să primească clienții dacă există interfon. În plus, caută mereu numărul de telefon al chiriașilor pe motoarele de căutare.

Unii proprietari și-au instalat camere de supraveghere la intrare, ca să vadă cine vine și cine pleacă. Din punct de vedere juridic, un proprietar Airbnb poate deveni complice la prostituție dacă nu face plângere și se dovedește că știa că își închiriază casa lucrătoarelor sexuale. Un proprietar care face asta conștient riscă o amendă de 7 500 de euro și zece ani de închisoare. Dacă nu știa că se întâmplă asta, atunci e considerat victimă și i se ia interviu ca martor.

Am contactat Airbnb și mi-au zis că sunt pe nedrept în vizor în astfel de cazuri, pentru că toate platformele de închieri se confruntă cu aceleași probleme. Conform purtătorului de cuvânt, mai puțin de unu la sută din aceste cazuri au fost raportate între 1 iulie 2019 și 30 iulie 2020. Cifrele mici pot fi explicate prin pandemie, dar și de faptul că gazdele contactează foarte rar platforma în cazurile de prostituție, pentru că le e teamă, așa cum mi-au și spus unele.

Purtătorul de cuvânt Airbnb mi-a zis că se aplică deja multe măsuri pentru stoparea acestor practici: „Nu tolerăm nicio formă de activitate ilegală. Folosim tehnologii sofisticate și sisteme de analiză a comportamentului ca să detectăm și să prevenim comportamentele nedorite pe platformă. Colaborăm cu poliția oricând e necesar.”

Deși Airbnb interzice turiștii „mincinoși” și le șterge conturile, platforma nu face plângere împotriva lor. Totul rămâne la latitudinea gazdelor, care uneori se tem să se ia la trântă cu rețelele de prostituție, pentru că acestea le cunosc informațiile personale.