Arheologii au descoperit dovada unui „posibil portal către lumea de dincolo”, unde s-a făcut necromanție și alte acte de cult din sfera magiei.
Peștera Te’omim, localizată în dealurile Ierusalimului din Israel, a fost un loc consacrat pentru păgâni în perioada romană târzie în urmă cu aproximativ două mii de ani, deși conține artefacte care sunt cu cel puțin două milenii mai vechi. Izvoarele sale naturale și camerele cavernoase au atras vizitatori încă din Epoca Bronzului și au servit chiar ca ascunzătoare pentru rebelii evrei în timpul revoltei lui Bar Kohba din secolul al II-lea e.n.
Videos by VICE
Cercetătorii fac săpături acolo încă din 2009.
În acest timp, echipa a dezgropat peste 120 de lămpi de ulei intacte, împreună cu arme, monede, vase și trei cranii umane, fără semne de alte rămășițe osoase. Lămpile și craniile, împreună cu alte artefacte, au fost găsite înfipte în crăpăturile adânci ale peșterii, ceea ce sugerează că popoarele antice le-au aranjat în mod deliberat cu scop ritualic.
Peștera asta din Israel e considerată un portal către lumea de dincolo
Eitan Klein și Boaz Zissu, arheologi la Israel Antiquities Authority și respectiv Bar-Ilan University, „propun acum cu precauția cuvenită că în Peșterea Te’omim au avut loc ceremonii de necromanție în perioada romană târzie și că peștera ar fi putut servi drept oracol local (nekyomanteion) în acest scop”, potrivit unui studiu publicat în Harvard Theological Review.
Amplasarea aparent deliberată a artefactelor în peșteră sugerează că oamenii au efectuat ceremonii de necromanție cu scopul de a învia morții în urmă cu aproape două mii de ani, oferind un nou exemplu al așa-numitei „arheologie a magiei”.
„Peștera Te’omim din dealurile Ierusalimului are toate elementele de cult și fizice necesare pentru a servi drept un posibil portal către lumea de dincolo”, au spus cercetătorii în studiu. „Majoritatea obiectelor descoperite în crăpăturile greu accesibile din Peștera Te’omim, inclusiv lămpile cu ulei, bolurile și vasele de ceramică și sticlă, capul toporului și pumnalele, au fost folosite într-un fel sau altul pentru vrăjitorie și magie în peșteri percepute ca posibile portaluri către lumea de dincolo. Scopul lor a fost să prezică viitorul și să evoce spiritele morților.”
„Deoarece au fost găsite peste o sută de lămpi ceramice cu ulei, dar doar trei cranii umane, emitem ipoteza că ceremonia principală s-a axat pe depozitarea lămpilor cu ulei pentru forțele subterane, poate ca parte a ritualurilor desfășurate în peșteră, pentru a învia morții și a prezice viitorul”, a adăugat echipa.
Poate suna ca ceva preluat dintr-un scenariu din Indiana Jones, dar Klein și Zissu își susțin afirmația că peștera a fost un punct important pentru ritualuri magice în scopul învierii și prezicerilor, cu o serie de surse scrise și descoperiri arheologice.
„Nu e simplu să identifici practicile magice în dovezi arheologice”, au spus cercetătorii. „Practica magică este folosită în acte ritualice care sunt făcute în principal cu scopul de a obține efectul dorit. Uneori, practicile trebuie să fie efectuate într-o locație specifică sau necesită utilizarea unei culturi materiale specifice. Prin urmare, ca să localizăm magia în contextul arheologic, trebuie să găsim dovezi materiale pentru acele practici.”
În acest scop, cercetătorii observă că Peștera Te’omim conține un puț adânc și un izvor curgător care se acumulează într-un bazin tăiat în stâncă, caracteristici comune multor altare-peșteri din lumea greco-romană. Popoarele antice credeau că aceste spații subterane cu apă erau portaluri către lumea de dincolo și că puțurile din peșteră oferă o cale pentru a învia morții, potrivit studiului.
Peștera asta îți arată practicile magice și supranaturale din trecut
Klein și Zissu oferă, de asemenea, numeroase relatări despre necromanție din perioada romană târzie, o epocă în care această practică a fost controversată și, în cele din urmă, interzisă prin lege de Împăratul Constanțiu al II-lea în 357 e.n. Ei menționează și surse antice care leagă necromanția și alte acte ritualice magice de obiectele găsite în peșteră, inclusiv craniile, lămpile și metalele.
„Datorită contextului arheologic al descoperirilor și locației lor în interiorul peșterii, presupunem că craniile au fost puse împreună cu lămpile cu ulei, ca parte dintr-un ritual magic”, a spus echipa. „Examinarea atât a surselor scrise, cât și a descoperirilor arheologice poate indica tipul de ritual care a avut loc în peșteră, care implică utilizarea și ascunderea craniilor, lămpilor și bolurilor, împreună cu arme metalice și alte artefacte care datează din perioade mult mai vechi.”
Deși s-ar putea să nu aflăm niciodată exact ce s-a întâmplat în Peștera Te’omim, noul studiu prezintă o explicație ciudată pentru descoperirile făcute de arheologi în interiorul zidurilor sale. Peștera este un studiu de caz exemplar pentru „disciplina în curs de dezvoltare a arheologiei magiei”, care se concentrează pe găsirea dovezilor pentru practicile magice și supranaturale din trecut”, potrivit studiului.
„Descoperirile și contextele lor arheologice specifice oferă o mai bună înțelegere a ritualurilor de divinație care au avut probabil loc în peșteră și pune într-o lumină mai tangibilă vrăjile din papirusurile pagice grecești”, au concluzionat cercetătorii.