Contul de Instagram „amaliaulman” cataloghează viața unei frumoase, dar neremarcabile tinere de douăzeci și ceva de ani. Principalele ei interese par a fi yoga și shoppingul. E într-o Insta-misiune de auto-dezvoltare, iar contul ei e plin de selfie-uri în costumații sport și hashtag-uri ca #training, #thankful, #healthy. Descrie decorul unei cafenele în care și-a făcut selfie cu hashtag-urile #ethnic #eclectic. Contul ei de Instagram e banal ca dracu’ și e plictisitor să scrolezi pe el.
Doar patru postări recente au spart tiparul fotografiei artistic compuse în oglindă sau al mantrei aspiraționale („Începe fiecare zi cu recunoștință în inimă!”). Una dintre ele e o fotografie alb-negru cu un trandafir, lângă care scrie SFÂRȘIT – Excelențe și Perfecțiuni.
Videos by VICE
Și cu asta, iluzia s-a sfărâmat. Amalia Ulman și-a dezvăluit performance-ul. Excelențe și Perfecțiuni e o lucrare de artă care explorează relația încordată dintre autenticitate, identitate și social media – similară, într-un fel, cu expoziția recentă a lui Ryder Ripps, Ho. Ulman a reprodus obsesia noastră pentru brandul personal ca să demonstreze că nu ne prezentăm prin Instagram, ci ne creăm alte identități prin Instagram, cu ajutorul mai multor indicatori de identitate culturali și materiali.
Imagine via amaliaulman pe Instagram
Am întrebat-o cum de ales pentru lucrarea ei Instagram și nu alte rețele sociale. Mi-a spus că a intrigat-o „lipsa de informație textuală a mediului”.
„Deși ai posibilitatea să scrii, Instagram e o platformă bazată pe imagini, mult mai mult decât Facebook”, spune Ulman. „Ni se oferă foarte puține informații, iar oamenii urmăresc o poveste doar prin imaginile pe care le văd. Urmăresc foarte puține personalități pe Instagram și nu știu nimic despre ele decât ce mi-am imaginat privindu-le fotografiile. Instagram e o scenă în care ai un public care se uită la tine; pe Facebook toată lumea devine un agent în povestea pe care o spui.”
Bineînțeles, ironia e că Ulman are acum peste 70 000 de followeri; oamenii au fost păcăliți de performance – fie că l-au înțeles sau nu – și i-au urmărit obsesiv personajul prin selfie-urile făcute în hoteluri de lux (în care artista susține că s-a strecurat când a avut ocazia).
Un utilizator, „Helengo”, s-a dat de ceasul morții să le comunice „adevărul” altor followeri naivi a comentat la una dintre fotografiile lui Ulman că „acest cont de Instagram e de fapt artă, totul e un performance, și-a creat un personaj”. Amalia arată că nu există niciun adevăr în existența noastră digitală. Până și contul lui Helengo e un performance – ce dovedește Ulman e că profilele de Instagram ne arată doar personaje construite.
Când am întrebat-o despre furia direcționată spre ea pentru că și-a păcălit followerii, a spus că „au existat multe reacții adverse, dar multe au avut loc înainte de dezvăluire. Am fost acuzată că joc roluri care, dintr-o perspectivă feministă, ar trebui zdruncinate. Dar rolurile respective au fost alese exact din acest motiv, sunt clișee din mainstream care fac personajul mai plauzibil. Ideea era să folosesc cele mai populare curente adoptate de tinerele femei pe Instagram, Tumblr și Facebook pentru auto-reprezentare.” Poate că pentru unii dintre followerii ei, parodia de cont a durut prea tare.
Imagine via mcginnessworks
Amalia se numără printre artiștii tot mai numeroși care au recurs la Instagram pentru a reprezenta relația noastră cu tehnologia. Biografia contului de Instagram al artistului Ryan McGinness zice așa: „Grame, instant! Livrate la tine acasă gratuit prin Instagram.” Imaginile postate, cu text alb pe un fond negru transmit mesaje precum „Socialismul Digital”, „Mănâncă-ți Feed-ul” sau „Am reînnoit și eu termenii de utilizare”. Toate lucrările de pe Instagram ale lui McGinness sunt livrate în format de meme. Sloganele sunt comentarii ironice și auto-reflexive la adresa culturii rețelelor sociale.
Deși nu există o estetică unificată, artiștii care exploatează internetul în felul în care o fac Ulman și McGinness sunt adesea numiți post-internet – un termen pe care unii îl consideră deja învechit. Karen Archey e critic și a analizat extensiv această mișcare artistică. Ce crede ea că înseamnă? „Post-internet nu se referă la epoca de după internet, ci la o stare de spirit ce are legătură cu internetul.”
Ideea e că lumea digitală e atât de ubicuă încât a devenit neremarcabilă: viețile noastre sunt atât de guvernate de tehnologia digitală încât existențele noastre online nu mai pot fi separate de cele reale. În orice caz, în timp ce lumea digitală pe care o frecventăm majoritatea dintre noi – cea catalizată de capitalismul informațiilor dirijat de Google – are legătură cu progresul omogen, arta post-internet caută erori și neregularități și explorează potențialul ciudat, performativ, al spațiului cibernetic.
Ce ne poate spune Instagram despre „starea de spirit internetică”? „Instagram le oferă tuturor să-și spună povestea vieții în imagini. Fac asta și celebritățile, și oamenii obișnuiți, și brandurile,” spune pagina oficială Instagram la secțiunea Despre noi . Asta arată cum Instagram ne transformă pe toți într-un brand, într-o imagine construită cu efort sau o poveste vizuală a cărei construcție trebuie să parcă că a fost făcută fără efort. Arta Instagram face vizibil procesul de auto-branduire. Arta de Instagram are scopul să te amuze. Iar când râzi de ea, râzi și de tine.
Imagine de pe contul Instagram bessnyc4
Un alt artist care exploatează creativ Instagramul e Doug Abraham. Contul lui, bessnyc4, ia la mișto natura sterilă, clinică, a tehnologiilor digitale; lucrările lui îmbină pornografia cu campaniile de fashion, imaginile gore și BDSM cu clișee publicitare. Logo-ul Apple e refăcut cu o gură însângerată sau cu imaginea unui bărbat legat cu căluș în gură. Corpul unei actrițe porno cu fața lui Cara Delevigne își desface picioarele și dezvăluie între ele o bufniță.
Dacă Ulman ne arată cum Instagramul reduce utilizatorul la un brand definit de un set de bunuri de consum și platitudini, Abraham face o glumă grotescă prin colarea unui brand cu imagini din cele mai întunecate colțuri ale internetului. Abraham ne oferă inversul lucrării lui Ulman. Dacă ea ne face conștienți de fixația noastră de a ne construi excelențele și perfecțiunile pe platformele sociale, Abraham folosește Instagramul pentru a dezvălui ceea ce reprimă personajul nostru mediatic pe care îl construim. Abraham își bate joc de practica auto-branduirii.
Imagine via amaliaulman pe Instagram
Dar Amalia a depășit totuși un nivel în acest proces de auto-branduire. Și-a făcut operații estetice ca să devină și fizic personajul ei și și-a sacrificat sânii în numele artei. Pentru ea, chirurgia întrupează abilitatea de a ne recrea pe rețelele sociale. Atât rețelele sociale, cât și chirurgia estetică sunt forme de modificare a corpului. „Corpul e aplatizat și transformat într-o imagine într-un mediu care seamănă cu liniaritatea unei cărți. Acum, mai mult ca niciodată, ne ficționalizăm și ajustăm corpurile și viețile ca să le împărtășim cu ceilalți. Mă interesează maleabilitatea constantă a corpurilor.”
Interesul Amaliei față de felul în care platformele sociale ne transformă pe toți într-un brand face parte dintr-un interes mai larg față de corporațiile gigantice precum Amazon și Google, care au colonizat internetul. „Ceea ce trebuia să fie o platformă eliberată de capitalism a devenit un spațiu la care capitalismul s-a adaptat imediat”, spune ea. „Faptul că piața domină viața socială l-a transformat pe „a fi” în „a avea”. Acum, economia imaginii a transformat „a avea” în „a părea”. Orice ai, orice deții, trebuie documentat instant, altfel nu are nicio valoare.”
Amalia mi-a spus că „fiecare devine vedeta propriei vieți și documentarea vieții de zi cu zi devine un bun de preț.” Lumea hyper-conștientă a artei post-internet folosește platformele sociale pentru a face comentarii ironice și auto-reflexive la adresa culturii platformelor sociale. Dar deși acest gen de lucrări pot fi introspective și istețe, rămâne întrebarea: Oare chiar sunt artă?
Da. E artă la fel ca un meme care poate fi reprodus la infinit în spațiul non-fizic al internetului, artă care își bate joc de felul în care am ajuns să folosim platformele sociale. Întrebarea este: Dacă artiștii aceștia continuă să blureze linia dintre performance și realitate, cum putem face diferența între cele două? Caută următoarea operă de artă post-digitală din 2015, „Criza Existențială a Neoliberalismului ” – o lucrare originală care s-a desfășurat pe Tinder și în capcana căreia am căzut cu toții, fără să ne dăm seama.
Urmărește-l pe Niam McIntyre pe Twitter.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre Instagram:
Supervedetele adolescente de pe Instagram
Cele mai demente blunturi de pe Instagram
Contul de Instagram a lui Miley Cyrus face cât zece muzee de artă
