Acum trei ani am făcut un documentar pentru VICE despre Melissa Ede, o femeie transsexuală care lucra 60 de ore pe săptămână ca șofer de taxi în Hull. Videoul îi urmărea parcursul, în timp ce se pregătea să-și ia la revedere de la viața de pe Pământ pentru a se muta pe Marte, ca participant al proiectului Mars One — o excursie pentru care nu s-a calificat, din păcate. Să nu zici că n-ai ştiut: videoul nu este doar despre asta. A arătat și cât de amuzantă, bună la suflet și muncitoare este Melissa și a demonstrat că îmbunătățirea calității vieții pentru persoanele transsexuale a fost motivația ei de a ajunge pe Marte.
Luna trecută a câștigat 4 milioane de dolari, după ce a cumpărat un loz răzuibil dintr-o benzinărie. Știrea m-a făcut să plâng și inima mi-a luat-o razna, căci mi-a reamintit că oamenilor buni li se întâmplă uneori lucruri bune. Am sunat-o pe Melissa weekendul trecut ca să aflu care a mai fost viața ei de când a câștigat la loto.
Videos by VICE
VICE: Mel! Sunt eu, Daisy.
Melissa Ede: Bună, draga mea. Ce mai faci, străino?
Pot să te felicit? Am fost așa de fericită pentru tine, Mel.
Este incredibil, nu-i așa? Doar în lumea mea se putea întâmpla una ca asta.
Te-a făcut să crezi într-o putere divină sau ceva de genul? E asta voia lui Dumnezeu?
Ca să fiu sinceră, chiar cred cu adevărat că este. Dacă crezi suficient în ceva, lucrul ăla se poate transforma în realitate. Evident că a existat mereu cineva în Ceruri care m-a ajutat. Cine știe? Niciunul dintre noi nu va ști până nu ne vom termina timpul pe Pământ.
Nici nu e o sumă mică. Vreau să zic, dacă aș fi câștigat eu 100 000 de lire, sunt destul de sigură că m-aş fi împăunat cu asta.
Până acum am cheltuit doar 20 000 de lire. Mă gândesc: „Mai am 80 000 de lire și gata suta de mii de lire. După aia mai am zece sute de mii până să cheltuiesc un milion, și apoi am patru milioane” — și e ceva de genul „la naiba, ce de bani!” Încă mai merg cu partenera mea la vânat de chilipiruri. Încă mai mergem la supermarket și suntem ceva de genul „Ah, nu luăm asta, e mai ieftin în altă parte”. Râdem, pentru că ne gândim: „De ce facem asta, suntem milionare!”. Dar am putea la fel de bine să economisim banii, nu-i așa? Primul lucru pe care îl fac oamenii în mod normal e să să-și cumpere o mașină mare, care să iasă în evidență. Eu am cumpărat una din 2011. Prietenii mei îmi spun: „Mel, nici măcar nu te-au schimbat banii ăștia”. De ce ar trebui să mă schimbe? Sunt tot aceeași persoană, dar acum am patru milioane de lire în bancă — chestia asta n-o să mă schimbe. E ceva de genul: abia aştept să vină vara ca să merg la târguri de maşini, aşa cum fac de obicei, să mă duc după cel mai bun chilipir. Îmi place să fac asta.
Poți să descrii momentul în care ai realizat că ai câștigat?
Am mers la chioşc şi m-am aşezat la rând; aveam nevoie de țigări pentru noaptea aia. Nu știu de ce, dar mă tot uitam cu coada ochiului la lozul ăla. Când am ajuns la casă, am fost pusă în fața unei decizii: să cumpăr lozul sau țigările? Nu știu de ce, dar am spus: „O să iau lozul cu numărul unu, te rog, cel de 10 lire”. Așa că l-am plătit, am ieșit din magazin, am intrat în mașină și am început să-l răzuiesc. Stăteam acolo și îmi spuneam în gând: „Să fie de 100 de lire, să fie de 100 de lire, te rog, te rog”. Era noaptea de Anul Nou și aveam de gând să merg să-mi vizitez partenera. Nu-mi mai luasem liber în noaptea dintre ani de 25 de ani, pentru că nu prea îți poți permite dacă ești taximetrist. Așa că îmi spuneam: „Te rog, te rog, te rog, să fie un loz câștigător de 100 de lire ca să pot să-mi acopăr pierderile.”
Așa că l-am răzuit și am văzut cifra patru și cuvântul „milioane” și m-am gândit „Nu, nu se poate”. M-am uitat iar la el și mi-am spus în gând: „Nu este adevărat”. Îl țineam în bătaia neonului de la mașină și mă gândeam: „Pe ăsta chiar scrie patru milioane”. Așa că am ieșit în fugă din mașină, m-am întors la chioşc pentru că o știam pe casieriță, și i-am zis: „Coleen, n-o să-ți vină să crezi, dar tocmai mi-ai dat 4 milioane de lire.” Ea mi-a zis: „Du-te dracu’” și „dă-mi să văd” și apoi a încercat să mi-l ia din mână. I-am zis: „Nu, e al meu!”. Am fugit și eram ceva de genul: „Ce fac acum? Trebuie să vadă cineva asta”. M-am gândit că trebuie să verific dacă e real. Așa că am făcut rost de numărul Loteriei Naționale, am sunat și aia a fost. Am prins-o pe partenera mea la telefon și i-am zis: „N-o să mă crezi, dar tocmai am câștigat patru milioane de lire”. Ea a zis: „Du-te dracu’, dobitoaco”. Așa că ne-am întâlnit și a văzut cu propriii ei ochi. Ne-am bucurat de o noapte fantastică între ani!
Știu că nu ți-a fost mereu ușor, nu-i așa? Care a fost viața ta până să câștigi la loto?
A fost mereu o luptă pentru supraviețuire. Am supraviețuit. Zi de zi, câteodată doar cu cereale şi atât. Aia a fost viața mea. Aveam 16 ani, stăteam câte 17 ore la muncă. Muncă, somn, trezit, mers la muncă. O luptă continuă ca să-mi pot plăti facturile. Doar asta exista: supraviețuirea. Sincer, nu mi-aș dori să aibă nimeni o viață ca a mea. Devenea cam periculos la muncă pentru că începuse să mă cunoască lumea. Am fost atacată de trei ori în ultimii ani. Doi dintre atacatori au fost acuzați de hărțuire, dar au scăpat de fiecare dată cu un avertisment pentru că nu aveau antecedente.
Ai fost victima unor atacuri transfobe?
Nu voiau să recunoască, pentru că știau că e o infracțiune care ți-ar putea aduce închisoarea, așa că au pledat vinovați doar pentru hărțuire. Nu au pledat și pentru discursul transfob. A fost dificil, dar nu m-a oprit de la a fi eu însămi.
Ai decis să-ți dezvălui identitatea, nu-i așa? Nu-i prea comun.
Daisy, am decis să-mi dezvălui identitatea, pentru că nu puteam să las nici în ruptul capului chestia asta sub preș. Așa că le-am spus asta celor de la Loteria Națională. Ei au pus la cale o conferință de presă. Ăla a fost unul dintre cele mai uimitoare momente din viața mea. Nu mai simțisem niciodată ceva de genul. Toți oamenii ăia atât de interesați de toate chestiile pe care le făceam. A fost un moment uimitor. Am putut să-mi spun povestea. A fost tare frumos.
Te-ai repezit direct în magazine?
Nu, pentru că la momentul ăla încă nu încasasem banii. În ziua dinaintea conferinței de presă, angajații de la loterie au venit să-mi verifice lozul și datele personale — controale de rutină etc. Vin cu un bancher la alegerea ta, care îți deschide un cont în bancă de 4 milioane de lire. Dar pentru că nu sunt virați imediat, la momentul ăla nu aveam niciun ban. I-am spus: „N-am cu ce să mă îmbrac mâine la conferința de presă”, așa că el a spus: „Ce zici despre o descoperire de cont?”. Nu-mi puteam permite pentru că nu aveam venituri regulate. Până atunci, ne descurcam cu câteva lire pentru mâncare, chiar dacă câștigasem la loterie. Așa că bancherul mi-a acordat o descoperire de cont. Ăla a fost momentul când am primit 800 de lire și eram: „Wow, de aici să te ții!”. Am mers la cumpărături, mi-am luat niște haine și în drum spre casă am mâncat de la McDonalds.
Au reapărut mulți oameni din trecutul tău după ce au aflat că ai câștigat?
Da, au apărut. Din nefericire, părinții mei au murit anul trecut, așa că nu au avut ocazia să mă vadă câștigând. Dar nici măcar nu vorbeau cu mine când erau în viață. Am aflat despre moartea lor abia după înmormântare, pentru că nu și-au dorit să particip la ea. Într-adevăr, e destul de trist, dar nu pot să fac nimic în privința asta. De când cu anunțul, copiii mei au început să vorbească din nou cu mine. Să fie pentru bani sau pentru că încearcă să consolideze legătura dintre noi? Le-am lăsat toți banii prin testament. Mi-am făcut un testament pentru că, dacă mi s-ar întâmpla ceva, genul ăla de sumă nu ar merge către persoanele sau cauzele pe care mi le doresc. Toți banii au fost drămuiți. O să-mi ajut financiar și prietenii, și familia. Cred că în asta constă frumusețea de a avea atâția bani, în capacitatea de a-i ajuta pe oamenii care te-au susținut în vremuri de restriște.
Deci, întrebarea cea mare: o să folosești o parte din bani ca să ajungi pe Marte?
Daisy, eforturile mele de a ajunge acolo m-au făcut să realizez că a merge pe Marte e ca și cum ai pune o rozătoare într-un cuptor cu microunde. Aș exploda și m-aş face scrum. Sunt prea tânără să fac asta și mă bucur de viață prea mult ca să fac asta acum. Nici măcar NASA nu poate să aterizeze pe Marte. S-ar putea să fi fost ignorantă la vremea aia, dar acum nu mai sunt. Nu am de gând să fiu rozătoarea aia.
În plus, ești ocupată să-ți lași amprenta aici, pe Pământ.
Aș fi făcut-o la vremea aia. Mi-ar fi plăcut foarte mult să fiu primul transsexual în spațiu. Mi-ar fi plăcut mult să fiu primul transsexual care să pășească pe Marte. Doar ca să-i ajut pe cei care trăiesc într-o lume dominată de ură. Ăsta a fost mesajul meu. Dar cred că mesajul meu poate avea un impact mai mare dacă rămân pe Pământ și îmi împărtășesc viața cu oamenii de aici.
Mulțumesc, Melissa.
