Aur, smalex şi duşmani

Maneliștii epatează prin mobile scumpe, cât mai multe chestii care să lucească și haine de firmă. Au și branduri locale de fashion, cum este magazinul ce poartă numele manelistului de 14 ani Ionuț Cercel, născut în aceeași zi cu Michael Jackson și elev la liceul de muzică Dinu Lipatti din București. Targetul declarat al magazinului este “toți fițoșii”.

Maneaua, folclor românesc de tranziție născut în mahala, e cea mai scandaloasă muzică de la noi. E stridentă, perversă, ostentativă, țigănească, cu versuri pe teme capitaliste despre șmecheri care n-au încredere în nimeni, dar au foarte multe femei; șmecheri care caută faimă și bogăție, iar dacă nu le găsesc măcar au murit încercând. Cam ca în hip-hop. Numai că hip-hop-ul a fost acceptat de societate, pe când maneaua e iubită de juma’ de țară și considerată poluare culturală de cealaltă juma’.

La restaurantul Hanul Drumețului, formația cântă la masa lui Micuțu’, care aruncă cu bancnote de 50 de lei, până face un covor de bani la picioarele maneliștilor.

Mânați de muzica asta explozivă ne-am căutat alter-egourile de cocalari, pe care n-a fost greu să le găsim, și-am petrecut câteva săptămâni în lumea manelelor, alături de personaje cheie, printre care Dan Bursuc, impresarul care scoate copii din mahala și-i face vedete și Florin Salam, regele manelelor care scoate album cu Goran Bregovic. Am ajuns și la concursul național de frumusețe pentru țigani numit Miss Piranda, la o nuntă în Clanul Spoitorilor, cel mai cunoscut clan românesc de traficanți de droguri, la o tăiere de moțîn Alexandria și prin cluburi de barosani. Am vrut să semnăm materialul ăsta Vlad Reporteru’ Minune și Gică Fotografu’ de Aur, dar ne-am păstrat numele reale și-acum așteptăm să vedem de la care juma’ ne-o vom lua.

Impresarul Dan Bursuc, nașla o nuntă ținută la Hilton. Însă, el poate fi elegant și-ntr-un trening D&G.

Manelele au două feluri de public: cei care vor să ajungă gangsteri și cei care sunt deja. Cei mai buni clienți ai maneliștilor sunt capii crimei organizate. Mafioții au nevoie de o portavoce în care să-și strige of-urile, iar maneliștii leagă clanurile, le fac să comunice, prin versuri și dedicații. În plus, prin manele clanurile își măsoară averile – cine aruncă o sacoșă mai mare de bani? Astfel, maneliștii de top ajung la fel de bogați ca mafioții, se iau cu afaceri și păstrează cântatul doar ca agent de influență. Toate astea sunt posibile mulțumită celor care vor să ajungă gangsteri, adică acelui public imens de oameni săraci care-i admiră și-i invidiază.

„Nebunia lui Salam” este o manea în timpul căruia Florin își pune orchestra să cânte în genunchi. La finalul piesei, manelistul își pune o coroană pe cap și cântă: „Președintele, președintele, / Nu e mai iubit ca mine, / Fiindcă eu vă am pe voi și n-am frică de război”. După care oferă coroana publicului ce țipă și se agită.

Ca să fie credibili, maneliștii își iau haine scumpe și case luxoase. Umblă la sacou cu dungă și cămașă cu guler apretat. Dincolo de asta, singura regulă clară e că trebuie să aibă prestanță. Totul în jurul lor e glam, dar unul fake. În backstage mănâncă salam cu pâine și beau whiskey din pahare de plastic, iar la unele nunți și botezuri așteaptă să termine mafioții ospățul pentru a se putea hrăni cu ce rămâne, după o cântare de-o noapte. În cluburi, tapetul art-nouveau e de fapt mușama, iar candelabrele din cristal sunt de fapt din plastic.

Cei doi muzicanți fac parte din formația „Dan Bursuc”. Clarinetistul asamblează instrumentul de parcă ar fi o pușcă, gata să atace clubul One Million Dollars, din București.

Badigarzii însă sunt reali și reprezintă purgatoriul cluburilor maneliste. Tipi masivi, tunși periuță, îmbrăcați în negru, te scanează cu privirea și te salută respectuos sau te aruncă afară. Trebuie să fii înțolit bine, tupeist și, eventual, să ai o parolă. Noi, când am încercat prima dată să intrăm într-un astfel de club, n-aveam nici parolă și nici nu purtam cristale Swarowski. Eram la Hanul Drumețului, fostul restaurant al galeriei Stelei, în prezent club high-class, un bârlog de haiduci contemporani, transformați în recuperatori. N-am folosit apratele foto, căci dacă vrei să-ți pozezi femeia dansând te descurci cu mobilu’, se știe. Nici de artiști nu ne-am putut apropia, pentru că n-aveam un mănunchi de bancnote. Am privit de la distanță badigarzii ce stăteau pe lângă formație și strângeau într-o pungă banii pe care-i arunca publicul dansator. Băieții arată ca niște dulapuri ucigașe, dar devin foarte de treabă când văd că-i cunoști pe muzicanți. Așa ne-am dat seama că ne trebuie o intrare.

Sorinel Copilul de Aur poartă mereu la gât, pe pieptul epilat, o inimă mică prin care trece o sabie. Tipul cât dulapul este bodygardul care strânge banii pentru dedicații.

Un prieten ne-a pus în legătură cu fostul clarinetist Dan Bursuc, care, la 41 de ani, este actualul deținător al unui mic imperiu manelist format din reviste, posturi radio și impresariat. Toată lumea îl respectă și îi spune Boss, chiar și dușmanii cu care-și dispută statutul de number one. Specialitatea lui e să găsească tineri talentați în mahala, să le dea casă, studio și cântări. La schimb, ei devin oamenii lui și îi dau o parte din miile de euro cu care aruncă fanii în ei. Mai nou, Bursuc vrea să schimbe maneaua, s-o facă modernă și s-o treacă granița, dincolo de strada Învingătorilor, pe care locuiește. De asta a acceptat să se vadă cu noi. A ajuns la întâlnire mai târziu cu o zi și-o oră, însoțit de-o femeie care-i răcea cafeaua și avea grijă de mobilul său placat cu aur, care suna o dată la cinci minute. Mi-a spus să lucrez la prestanța mea de ziarist, să-mi las cioc și breton lung prin care să trec ocazional mâna. Apoi mi-a dat parola de intrare în lumea manelelor: „ Ne-a trimis Bursuc”. În unele locuri a funcționat, în altele a încruntat sprâncene.

Tipa îmbrăcată ca filosofii greci a făcut o dedicați țiganii”. S-a strâmbat la bliț, a scris ceva pe mobil și ne-a arătat: „Mă feresc de poze pentru că lucrez la Guvern, nu pentru că aș o fițoasă”.

Dan Drăghici e un fel de Frusciante al manelelor, cu ureche bună și voce așijderea. După multe decese în familie și mulți ani de dependență de heroină, s-a hotărât că e timpul să-și facă come-back-ul. Ne-am dus să-l fotografiem în studio și ne-a luat cu el la o nuntă din Clanul Spoitorilor, renumit pentru traficul de droguri.

Prima dată am folosit parola la Miss Piranda, cel mai mare eveniment manelistic din țară, ajuns la cea de-a 20-a ediție, organizat de Ion Petrișor, capul celei mai mari rețele de țigări din Moldova și Ucraina, conform procurorilor DIICOT. Aici l-am cunoscut pe Maestrul Cocoș, un violonist cu cearcăne și voce răgușită care noaptea, când trece tramvaiul prin fața casei, se trezește și-i spune nevestei ce notă se-aude. El mi-a zis că maneaua e drogul poporului, iar ascensiunea ei se aseamănă cu cea a lui Obama: înainte persecutat că e negru, acum la putere. Ca să ajungă în top însă, orice manelist trebuie să aibă smalex – condimentul ăla care înnebunește publicul. Poate fi o întorsătură de vers sau un zâmbet cu dinți, fiecare cu al lui.

În cortul de pe strada Epigonilor din București, la Spoitori acasă.

Smalexu’ number one îl are Regele Manelelor, Florin Salam. Acum zece ani îi zicea Fermecătorul, că avea priză la gagici. După care a aflat că Salam înseamnă „pace” în arăbească și a schimbat pseudonimul. După ce i-a murit nevasta în 2009 de ciroză hepatică, manelistul a jurat că n-o să mai cânte. Șase luni mai târziu a ținut un concert în memoria soției, iar fanii l-au convins să se întoarcă la muzică. În prezent, lucrează la un album cu Goran Bregovic, iar profesorii de la Conservatorul din București cred că ar putea cânta orice gen muzical.

Invitate la nunta Spoitorilor. Cu credință în Dumnezeu scapi de orice, chiar și de acuzațiile de trafic de droguri.

În Alexandria, la botezul unui copil din satul Buzescu, nașul ne-a explicat, în timp ce bătea cu ghiulul în masă, că vom ieși de-acolo șifonați dacă facem poze.

Alt loc în care am intrat cu parola a fost One Million Dollars, cel mai scump și mai glam club de manele din țară, unde pe mese dansau funcționari ai Guvernului, care se fereau de poze. L-am cunoscut pe starul serii, Sorinel Copilu’ de Aur, talent descoperit de Bursuc în Călărași, pe când avea 12 ani. La un an s-a mutat în Capitală, de unde și-a întreținut prin cântări toată familia de șase frați. Acum o arde pe scenă împreună cu unul dintre ei. Își zic Frații de Aur și arată ca niște actori de la Bollywood, Slumdog Golden Millionaire, unul îmbrăcat în negru și celălalt în alb. În seara aia m-am îmbătat, m-am suit pe masă și am dansat cu ei, pachete-pachete.

Versul „Lumea e invidioasă pe viața mea” rănește mafiotul fix în miez.

Lângă manelista Narcisa a ațipit toboșarul Formației de Aur. Programul încărcat nu le permite nici să doarmă, nici să mănânce prea des. Primesc hrană după ce se întorc la bucătărie platourile imense de carne neatinse de mafioți.

De Sorinel am dat și la o tăiere de moțîn comuna suprarealistă Alexandria, la vreo oră de București, unde strada principală e flancată de castele țigănești, zid în zid, cât vezi cu ochii. Castelele sunt niște case normale cărora țiganii le-au adăugat turle și decorațiuni, pentru a le face palate. Petrecerea se ținea în fostul ștrand al orașului, transformat în restaurant, plin ochi de oameni dați în urmărire generală de Poliție, după cum mi-a spus nașul care m-a sfătuit c-ar fi bine să nu dau niciun nume. Aici am văzut o luptă între clanuri, care a început cu dedicații însoțite de bani. Atmosfera era tensionată, iar ei aruncau cu câte 30 de milioane pentru o manea. Când au început să arunce și cu pumni pe ringul de dans, tot manelistul i-a despărțit. S-a pus între ei cu microfonul. După cântare, Sorinel mi-a zis: „Vezi, nu-i o meserie ușoară. Era să iasă omor acolo”.

Ne-am întors la Bucureției și cu Lele. La 14 ani, el e speranța lui Bursuc când vine vorba de modernizarea manelei. Lui i-a creat impresarul o imagine urbană, cu aer occidental. În poza asta, Lele îi cântă o manea la telefon, iubitei tipului care ține aparatul.

BONUS:

Sorinel Puștiu în backstage la Miss Piranda

Ordinea intrării maneliștilor pe scenă, la Miss Piranda.

One Million Dollars

Într-o seară am fost la One Million Dollars cu Anca Giurchescu, o profă de 80 de ani expertă în dans, care mi-a predat cursul despre manele ținut anul ăsta la Conservatorul din București. Cum la ore atmosfera era de sectă periculoasă care punea la cale un asasinat, profa a vrut să vadă niște acțiune. A dat din cap până la șase dimineața, iar muzicanții au ținut-o numa’-ntr-o “Săru’mâna, doamnă, vă mai așteptăm”.

La patru dimineața un tânăr hip dansa pe hitul “Bomba bombelor”.

Florin Salam în recital la botezul din Alexandria.

Gangsta fashion.