Sunwaves este festivalul ăla electronic care se ține de 13 ediţii, pe plaja de la Mamaia. Nu lipsesc niciodată, pentru că-s de-al locului, dar și pentru că din 2007 până în prezent am dezvoltat o relaţie cu artiştii care se tot perindă. L-am prins pe Villalobos de la hard techno la deep house, pe Richie Hawtin când mixa Yazoo – Don’t go, pe Sneak plecând cu greu de pe plajă şi nu în ultimul rând, pe ăştia ai nostri ca brazii, artişti ce au crescut cu festivalul. Nu ştiu de ce, dar nu cred că sunt singurul care vine la acest festival ca la o întâlnire de zece ani de la terminarea liceului, întâlnire anuală aşteptată cu sufletul la gură din clipa în care s-a stins muzica pe ultima scenă de after pe plajă.
Între miel și Lee Burridge, ca niciodată, anul ăsta între 3 și 5 mai mi-au trecut pe la urechi o groază de minuni. Nu au fost filmele din anii trecuţi, în care toată lumea căuta chei pierdute sau în care își pierduseră şi își găsiseră telefonul de câte trei ori. Anul ăsta a fost calm. M-au speriat doar străinii veniţi de peste mări şi ţări să-i vadă pe români. Îi recunoșteam ușor – erau singurii care aruncau gunoiul la coș – în ciuda faptului că toată lumea vorbea engleză, chiar și românii între ei. Asta în prima zi, că în ultima nu mai vorbea nimeni nimic. Am remarcat și că de la an la an backstage-ul la Sunwaves devine din ce în ce mai mare, lucru care mă face să cred că în 2014 cortul va fi împărţit în două bucăţi perfect egale: ring şi culise. Și cum mă plimbam eu între cele două, iată ce mi-a trecut pe la urechi:
Videos by VICE
Pe la finalul primului after: „Ăştia sunt românii: vor main cât mai lung şi after cât mai lung”. Drept urmare, la zece minute după ce s-a terminat afterul, a început main-ul.
Tipi cu accent dubios şi haine de la TCM: „Ce-i vere anul ăsta? Numai femei terminate am văzut, ce vină au băieţii de le cară”? De fapt le duceau pe braţe pă cameră.
Tinere scăpate de pă Kudos schimbau impresii: “Cam slab line-up-ul ăsta, să găsim ceva mai izolat, hai la Vadu, am auzit că e ceva pe plajă”. Era ceva goa, dacă au ajuns, cred că a fost un plăcut schimb de filme.
Încă există moda cu acadeaua în gură la tinere domniţe. Dialogul ăsta mi-a sucit gâtul:
– Pot să îţi sug puţin acadeaua?
– Mm nu acum, poate la after.
Cu cât timpul trecea, cu atât lumea cădea răpusă pe camere, timp în care pe la urechi îmi zburau topuri: “L-ai văzut pe ăla cu maieu alb? De joi nu a plecat de aici. Cred că l-a făcut la somn şi pe ăla cu coadă.”
Ca niciodată, lumea a fost precaută cu drogurile din ultima zi. Chiar şi dealerii au pus de-o parte nişte marfă pe care s-o dea la dublu preț. Ăştia mai consumatori se tot întrebau: “Oare cât o să fie duminică o boabă? Oare o să mai fie?”
O altă legendă de care ne-am lovit toţi a fost cea a sicilianului care a venit cu o mie de fluturaşi. Toată lumea stătea liniştită şi-l lăuda pe bravul soldat. După o zi s-a aflat că nu mai are nici măcar pentru el.
În cort la Lee Burridge toată lumea se bucura de o fericire generală: omul pune ca pe vremuri:
– Ce bine pune omu’, exact ca atunci când l-am prins eu la începuturi, acum vreo patru ani la Kudos.
Luni aproape de prânz Ricardo pleca din pupitru, iar Rhadoo rămânea să pună muzică în continuare. Prin jur se afirma cu mândrie: “L-a gonit Rhadoo, clar n-a putut ţine pasu’ cu el.” Ricardo a refuzat să comenteze incidentul.
Cele mai tari discuţii aveau loc la gardurile exterioare din backstage. Un proaspăt cuplu:
– Cum adică nu-ţi iei filme de pe torrent? Nici de pe dc++?
– Nu
– Dar youtube?
– NU
– Nici Facebook, ceva?
– NU
– Dar tu ce faci pe net?
În cortul unde se serveau ţigări, exact atunci când îţi crapa plămânul de poftă:
– Fata de la ţigări nu e?
– Este, dar a plecat puţin.
Pana de ţigări i-a prins pe toţi. Deşi se vindeau peste tot, nimeni nu avea. Nici eu, iar când mi s-a cerut, m-am trezit că sunt rasist:
– Ai o ţigară?
– Nu.
– Mă, tu ai ceva împotriva celor din Galaţi?
La bar s-au regăsit doi vechi prieteni:
– Şi unde ai cazare?
– La căsuţe, că am rău de înălţime.
Două tinere se complementau:
– Pfua, ce pupile ai!
– Ce-ai fată, vin de acasă de la mama!
– Înseamă că io le am prea dilatate.
Puţin mai la exterior, sărbătorile Pascale deţineau supremaţia în discuţii:
– Bă, mă doare inima că tre’ să plec de aici să mă duc la ai mei la masa de Paşti.
– Păi câd e Paştele?
– Duminică.
– Şi azi ce zi e ?
– Duminică!
În lounge-ul fiţos două domniţe se înghesuiau:
– Dă-te, fă, mai încolo!
– Nu mă dau, fă, no way! Ia uite la ea, panarama dracului!
La Marco Carola un adolescent se adresa fanelor: “Făh, care mi-ai pus mâna pe cur, că mai vreau – hă hă hă!”
Ceva junior regional deputy manageriţă se destăinuia unul chel bărbos fumat:
– Cum mă, să nu ai tu honey lemonade?
– Adică limonadă cu miere?
– Nu, cu honey!
Discuţiile de la festivaluri pun la încercare o imensă varietate de stimuli, iar cuplurile nou formate nu se dau înapoi de la discuţii catalizatoare:
– Nu există decât prezentul! Viitorul şi trecutul sunt invenţiile minţii noastre. Adică mâine o să îmi spui: auzi, azi e mâine?
Alte cupluri pe cale de a lua naştere dau culoare esteticii sentimentelor de la mal de mare:
– Fetele, vreţi marijuana, hașiș?
– Aveţi?
– Da!
– Ce bani?
– Nu bani, sex!
– Poate la telefon…
Problema financiară cu afterul plătit a afectat pe toată lumea, inclusiv pe un cuplu ajuns întâmplător:
– Auzi, dar de ce trebuie să plătim pentru after?
– Pentru că aşa este în toată Europa!
La intrarea în toaleta ecologică doi tineri se căutau de punguţe prin buzunare în pridvorul uşii:
– Frate, intraţi sau ieşiţi că mă piş pe mine?
– Frate, noi socializăm.
Şi uite aşa s-a mai dus o ediţie de Sunwaves, o ediţie în care Rhadoo ne-a făcut afterul ăla în care nu-ţi mai venea să te mai duci la bar să-ţi iei o bere, să bagi un ochi în telefon, sau să dai o fugă la hotel să-ţi eliberezi camera. Dar nici noi nu ne-am lăsat mai prejos, am făcut exact cum a vrut el.
