Situaţia nu s-a schimbat deloc în Turcia. Ieri la prânz, în a 15-a zi de ocupare a Parcului Gezi, mişcarea s-a transformat într-un protest naţional împotriva Partidului Dreptăţii şi Dezvoltării (AKP). Mai mulţi avocaţi s-au adunat în Tribunalul Caglayan din centrul Istanbulului. De acolo ei au făcut o declaraţie de presă în care au promis că vor susţine această revoluţie socială şi au intonat: „Taksim e peste tot, rezistenţa e peste tot!” Asta e a treia oară când ei au organizat o astfel de întrunire în ultimele două săptămâni, dar de data asta au avut oaspeţi de la poliţie. Ofiţerii forţelor speciale au năvălit în tribunalul Caglayan, ca într-o operaţiune chirurgicală bine planificată.
După ce primii doi avocaţi au fost luaţi pe sus şi scoşi din sală, ceilalţi o sută au protestat şi refuzat să se mişte. La ordinul Procurorului General jandarmii şi paznicii tribunalului au târât avocaţii lovindu-i cu pumnul şi călcându-i în picioare dacă refuzau să se mişte de pe podea. Un purtător de cuvânt al Baroului din Istanbul ne-a spus că au fost arestaţi 45 de avocaţi. De atunci zeci de avocaţi s-au strâns în faţa secţiei de poliţie şi cer eliberarea colegilor lor, iar azi vor organiza marşuri de solidaritate cu revoltele din Turcia.
Videos by VICE
Protestul avocaţilor s-a suprapus ieri peste încă o zi de lupte în Piaţa Taksim. Unii protestatari au aruncat cu coctailuri Molotov în jandarmi, care au ripostat cu tunuri cu apă. Totuşi mulţi dintre protestatarii paşnici din Parcul Gezi spun că sunt foarte suspecţi aceşti activişti militanţi. Ei cred că aceştia sunt poliţişti îmbrăcaţi în civili, care vor să facă protestul lor legitim să pară unul violent, în faţa unor televiziuni aservite premierului Erdogan.
Un martor ne-a spus că „asta e prima dată când s-au văzut coctailuri Molotov în Piaţa Taksim şi e şi prima dată când jandarmii nu ne atacă brutal cu tunuri cu apă şi gaze. Ei folosesc tunurile cu apă la setarea minimă. Zici că folosesc stropitori de grădină.”
La acest moment zvonurile sunt imposibil de confirmat şi au dezavantajul că se potrivesc cu zvonurile pe care le auzim din partea protestatarilor de la toate prostestele din lume, care implică o prezenţă a jandarmilor.
Video realizat de Milliyet. Imagine de Murat Kaya.
Vezi mai multe despre Turcia:
TRANSMISIUNE ÎN DIRECT – Transmitem LIVE din Istambul
Citeşte şi:
Weekendul în Turcia a fost plin de lupte stradale, bucurie absurdă şi excavatoare furate
Piaţa Taksim din Istanbul a devenit o zonă de război
Traducere: Mihai Popescu