Poveștile oamenilor care au băgat droguri până au ajuns la urgențe

Am fost la Urgențe o singură dată. Aveam 17 ani și am sărit într-un tufiș după o noapte de beție la Maidstone Jumpin Jaks. Mi-am perforat umărul și în ciuda protestului meu, am fost dus la spital de către niște prieteni, care s-au amuzat teribil pe seama experienței. Încă mai am o cicatrice pe umărul drept și cu cât îmbătrânesc, cu atât sunt mai reticent să povestesc cum m-am ales cu ea.

Cum e să-ți câștigi existența din prostituție ca dependentă de heroină

În ceea ce privește experiența de la Urgențe, a fost destul de inofensivă și nu mi-am făcut griji de ce-o să creadă lumea despre mine. Dar cum rămâne cu cei care sunt aduși la urgențe după ce au luat droguri, cu probleme mai serioase decât un braț însângerat? Cu o creștere de 57% de spitalizări legate de droguri în ultimul deceniu, e o întrebare care merită investigată. Cum e la Urgențe pentru oamenii ăștia? Cum au ajuns acolo? Și cum au fost tratați de personal?

Am făcut un apel pe social media pentru a afla mai multe.

Am comandat niște 2-CB de pe dark web și am fost la un prieten acasă ca să-l iau. Pe drum am cumpărat niște ketamină și imediat cum am ajuns, cineva mi-a oferit niște flubromazepam. E un benzodiazepam, substanță care mereu m-a făcut să iau decizii stupide. L-am luat oricum. Am deschis pachetul și am găsit o mostră de 4-FA (un înlocuitor sintetic de amfetamină). Am început să combin 2-CB cu ketamină și am făcut niște liniuțe pe care le-am împărțit cu restul, iar eu am mai băgat și niște 4-FA.

Dezamăgit că nu m-am spart și deja destul de intoxicat, mi-am făcut o liniuță grasă de 2-CB. În retrospectivă, probabil că era o line de 0,3 chiar 0,4 grame. De menționat că o doză normală de 2-CB e cam de 0.025 grame. Asta a fost cea mai proastă decizie din viața mea. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e când mă uitam în oglinda din baie și am realizat cât de tripat eram. După asta, nu mai țin minte nimic. Mi s-a povestit că am început să devin violent, să distrug lucruri prin casă, incapabil să comunic ceva coerent.

Always practise safe sesh #1. Ecstasy

M-am trezit într-un pat de spital. Am stat în comă zece zile, iar ficatul și rinichii mei au cedat de tot. Eu eram complet delirant și nu mi-am recunoscut nici măcar mama. După câteva zile, am fost transferat la alt spital, unde a mai stat câteva săptămâni. Din fericire, ficatul meu s-a reparat și am fost externat. Printr-un miracol, și rinichii mei s-au vindecat.

La o lună după ce am fost externat, m-am întors la fostul meu job de bucătar. Însă, din cauza daunelor cerebrale suferite, mi s-a părut foarte dificil să țin minte comenzi, rețete și să fac față stresului. Recent, am făcut niște teste neurologice și situația se îmbunătățește. Eu și toată familia mea am fost uimiți de cât de mult muncesc asistentele. Ele au fost atât de drăguțe. Când m-am reîntors la câteva luni pentru un control, m-am simțit ca și cum îmi vizitam familia din spital.

În anul 2010, eu aveam 14 ani și viața mea de acasă era praf. Părinții mei se despărțeau, iar eu m-am împrietenit cu o gașcă emo care se aduna după școală ca să bage MCAT. Am cumpărat niște NRG1 (un fost spice legal) de la un tip pe nume Emo Rob, care obișnuia să vândă în parcul local. Deodată, inima mea a început să bate incontrolabil, așa că am sunat-o pe mama care m-a dus la Urgențe cu unchiul meu. În cele din urmă am avut o criză și m-am trezit în spital cu perfuzii, cu mama mea la capul patului și un psihiatru. El mi-a spus că eram deprimată și că trebuia să iau fluoxetin de două ori pe zi.

Am stat în spital două săptămâni, deoarece nu puteam să mă externeze până când sistemul meu nu era în regulă. Câteodată mă întreb dacă m-au ținut mai mult doar ca să iau o pauză de acasă. Asistentele erau foarte prietenoase și când mă simțeam mai bine, mă lăsau să fumez în spate. Eu chiar m-am bucurat de internare pentru că nu a trebuit să stau acasă. Eu cred că, la momentul respectiv, aș fi stat în patul ăla de spital pentru totdeauna.

Stăteam într-un vagon abandonat de lângă Deptford High Street. Aveam la mine trei porții de heroină, care în mod normal mi-ar fi ajuns o zi întreagă, însă m-am hotărât spontan să le fumez în doar zece minute. De obicei când fumezi te spargi destul de tare, simți euforia și un pic mai târziu ți se face somn. Eu am simțit că o să mă duc aproape imediat. Nu a fost neplăcut, dar am început să mă gândesc: „Da, trebuie să-mi revin.”

Ultimul lucru pe care mi-l mai amintesc e când m-am trezit pentru scurt timp și eram mutat de către paramedici. Am ajuns să fiu internat într-o vineri seara și de gardă nu era niciun medic corespunzător. Când m-am trezit în spital, am încercat să plec. Am ajuns la capătul coridorului, unde am dat de agenții de pază, care m-au trimis înapoi în pat. Eu țipam și mă purtam ca un nenorocit pentru că tot ce-mi doream era să mă întorc în vagonul meu părăsit.

La momentul respectiv eram foarte deprimat și o parte din mine își dorea să moară. Părinții mei s-au despărțit în ajunul Crăciunului, pe când aveam 13 ani. Tatăl meu a aflat că mama îl înșela cu unul dintre prietenii lui și de atunci ei nu au mai vorbit. Eu eram sedat pe metadonă în spital, dar țin minte că m-am trezit la un moment dat și i-am văzut pe amândoi îmbrățișându-se la capătul patului meu. Cred că asta i-a făcut să înțeleagă că nu eram bine.

Acum sunt complet lucid și, deși a fost o experiență oribilă, acum mă gândesc la ea ca la un moment incisiv din viața mea. La momentul respectiv le-am spus oamenilor că supradoza a fost intenționată, dar de atunci am reflectat mult la asta și nu cred că a fost.

Timp de trei ani, am luat între patru și cinci grame de ketamină pe zi și într-un sfârșit am ajuns la spital cu crampe. Aveam dureri ascuțite în abdomen, care apar atunci când conductele biliare din vezică sunt atât de cristalizate și cicatrizate de la ketamină, încât ai parte de dureri oribile.

Când am fost la Urgențe, personalul era complet indiferent, dar nici eu nu am ajutat și am ascuns de eo, tratamentul meu de ketamină. Știu că nu am făcut bine, dar mi-era frică. Doctorul m-a diagnosticat cu infecție biliară și mi-a dat niște antibiotice. Acum nu mai bag ketamină, dar am avut parte de mult mai multe crampe groaznice după episodul ăsta, deși nu m-am mai sinchisit să mă duc la Urgențe. Singurul lucru care ajută e o baie fierbinte.

Am prieteni care au petrecut și o săptămână în spital din cauza crampelor și îți poate cauza daune la nivelul vezicii. Cristalele de ketamină scade din elasticitatea vezicii și ajungi să te piși un sânge închegat. Am cunoscut pe cineva de 16 ani care s-a operat din cauza asta, deci eu am scăpat ușor.