Stewardesele și șoferii de Uber din România ar putea salva victimele sclaviei moderne

De-a lungul anilor, România a reușit să-i dea Uniunii Europene pe cei mai mari traficanți de persoane. De la clanul Cordunenilor la clanul Clămparilor, românii s-au îmbogățit din vânzarea de femei și copii în Vestul Europei. De curând, cazul Țăndărei, în care 150 de minori au fost trimiși la cerșit și furat în Marea Britanie, ți-a amintit că nici legea nu ne ajută prea mult, deși este una dintre cele mai stricte din Europa pe această zonă.

Rapoartele anuale arată că România este țară de origine, tranzit și destinație pentru femei, bărbați și copii traficați în scopul exploatării prin muncă (agricultură, construcții, gospodării, hoteluri, industrie, cerșetorie forțată etc.) sau exploatării sexuale. De fapt, rămânem în topul țărilor de proveniență pentru un număr semnificativ de victime ale traficului de persoane din Europa. Metoda loverboy — folosită și de personaje ca Andrew Tate — a împins mii de românce în brațele traficanților de ființe umane, iar disperarea după un trai mai bun îi face pe tot mai mulți români să plece la muncă, în străinătate, însă unii dintre ei ajung să fie exploatați prin muncă.

Așa că raportul guvernului american arată că în 2017, autoritățile și ONG-urile au identificat 662 de victime, cel mai nimic număr din ultimii peste zece ani. Dar nu pentru că traficul de persoane și-ar fi pierdut din intensitate, ci pentru că „autorităţile române nu au îndeplinit standardele minime în mai multe domenii cheie”.

Însă nu doar autoritățile pot face ceva pentru prevenirea traficului de persoane, ci și angajatorii din industria hotelieră, șoferii de Uber/Taxify sau companiile aeriene, după cum arată reprezentanții ONG-urilor Airline Ambassadors International şi ai Grace Farms Foundation, care au venit în România ca să țină mai multe sesiuni de formare pentru românii din sectorul public și privat pentru a putea identifica victimele traficului de persoane. Evenimentul este sponsorizat de Biroul de anchete penale internaționale din cadrul Serviciului de Securitate Diplomatică al Departamentului de Stat al SUA și are ca scop să le arate angajatorilor de la companii mari și mici că e nevoie de astfel de traininguri, mai ales în industriile cu cu care victima traficată ajunge să interacționeze.

Nancy Rivard, președintele Airline Ambassadors, a explicat că staff-ul din aeroporturi sau din aeronave poate avea capacitatea de a recunoaște o persoană care este victimă a traficului de ființe umane, fenomen care a creat 40 de milioane de victime la nivel global.

„Personalul din avion are timp, de la o oră la 12 ore, să observe diverse semne, în astfel de cazuri.”

• Are foarte puține obiecte personale sau niciunul atunci când își face check-in-ul sau se îmbarcă în avion;
• Actele de identitate nu sunt în posesia sa;
• Este însoțit/ă de cineva care este mult mai bine îmbrăcat;
• Evită contactul vizual sau este extrem de vigilent;
• Este neobișnuit de supus/ă față de persoana cu care este;
• Nu are voie să vorbească singur/ă dacă i se adresează cineva, având pe cineva alături care insistă să răspundă în locul lui/ei sau să-i traducă;
• Pare să nu știe unde este sau în ce țară pleacă;
• Nu are libertatea de a se separa de persoana care îl/o însoțește atunci când vrea să folosească toaleta sau să meargă prin aeronavă;
• Poate avea semne de abuz fizic, vânătăi, răni etc.
• Pare să fie slăbit/ă fizic și înfometat/ă;
• Este evident speriat/ă de personalul de securitate și îi este teamă să-și dezvăluite statutul de imigrant;
• Vorbește despre un job de „actor, model” care îl/o așteaptă la capătul călătoriei, dar habar n-are cu cine se va întâlni odată ajuns/ă la destinație.

• Un bărbat sau o femeie care vorbește în locul victimei;
• Stă atent lângă victimă și nu o scapă din ochi;
• Oferă răspunsuri evazive;
• Poate să nu cunoască detalii personale despre persoana pe care o însoțește, în cele mai multe cazuri, un minor sau o femeie;
• Se dă drept rudă sau iubitul victimei.

Donna Hubbard, instructoare a ONG-ului și fostă victimă a traficului de persoane, explică însă că „nimeni nu trebuie să fie un erou”: „Dacă observi ceva ce ți se pare ciudat, chiar dacă nu ești sigur de ce se întâmplă, poți raporta ce ai văzut, fără să intervii. Lasă oamenii legii să afle dacă este sau nu un caz de trafic de persoane.”

Printre sfaturile celor de Airline Ambassadors, ONG care lucrează și cu Organizația Națiunilor Unite, se află și schema „Do No Harm - CARE”:

• Nu confrunta direct pe cineva pe care-l suspectezi de trafic de persoane;
• Nu afișa un comportament ciudat sau alarmant de îngrijorare;
• Nu încerca să salvezi orice posibilă victimă, fără să fi anunțat autoritățile;
• Nu-ți pune propria viața în pericol și nu o pune nici pe a altora.

Dacă te afli într-o situație similară, poți folosi aplicația „Tip Line”, de la Airline Ambassadors, pentru a raporta un caz suspect de trafic de persoane. Prin această aplicație poți suna la autorități indiferent de statul în care ești. David Rivard, director pe țară, spune că, de la lansarea aplicației, aproximativ 1 200 de apeluri cu ponturi au fost înregistrate.

În 2016, Connecticut a fost primul stat american în care s-a implementat o lege prin care managementul tuturor hotelurilor și motelurilor, de renume sau locale, este obligat să țină evidența timp de șase luni a tuturor persoanelor care s-au cazat la ei. Asta vine ca măsură, după ce autoritățile au constatat că multe femei sunt exploatate sexual în astfel de locuri și nu de puține ori personalul din hoteluri este chiar responsabil de trafic de persoane. Cazuri similare există și în România.

Krishna Patel, directorul general și consilier pe justiție al Grace Farms Foundation, explică nevoia de a face traininguri cu angajații din hoteluri pentru ca aceștia să poată recunoaște semnele victimelor sau alte traficanților. Exploatarea sexuală are loc, de multe ori, în camere obscure de hotel și toată lumea se face că nu vede, spune ea. „Acum sunt obligați să vadă și să raporteze.”

Patel spune că astfel de traininguri se vor ține în tot lanțul hotelier JW Marriott, inclusiv în România.

Krishna Patel

O mare parte din victime sunt recrutate prin intermediul internetului. Astfel, explică Patel, dacă înainte de epoca internetului, pornografia infantilă era separată de traficul de persoane, astăzi, un traficant ajunge să sechestreze o victimă, să o violeze, să-i facă poze sexuale, pe care să le pună online, apoi să o vândă mai departe.

În România, anul trecut au fost doar 675 de noi cazuri de trafic de ființe umane, număr în scădere față de anii precedenți, iar procurorii au pus sub urmărire penală 362 de suspecți de trafic de persoane, mai puțin decât în 2016 și 2015. Statisticile astea arată însă că, în realitate, nu se cunoaște numărul real al persoanelor care au fost sau sunt în continuare traficate.

Patel crede că, în România, populația educată este la fel de vulnerabilă ca cea care provine din medii defavorizate. „Sunt oamenii care caută joburi online și ajung să fie exploatați în țările în care se duc.” Patel mai spune că probabil ne vom da seama, ca țară, de ceva ce SUA a descoperit deja: „Am ajuns de la nimic din toate astea nu se întâmplau pe internet la 99% din cazurile de trafic de persoane care au loc fix acolo.”

Sesiunile de formare continuă pentru următoarele trei zile alături de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), iar la ele vor participa cadre din Poliția Română, Interpol, Poliția de Frontieră și DIICOT. Implementarea unor astfel de sesiuni de formare în companiile private prezente în România depinde doar de autoritățile implicate.