La ce să te aștepți când vrei să lucrezi în IT ca femeie în România

Dacă vezi un om îmbrăcat de parcă a coborât până la Mega, care ia o trotinetă electrică până la metrou, e posibil să fie IT-ist. Dacă e trecut cu mult de ora 9, iar ghiozdanul pe care-l poartă nu are treabă cu fashion-ul, dar e foarte practic, el e cel pe care-l cauți. Căștile din urechi sunt și ele un must. Acum că l-ai identificat, poți să te duci liniștit la el și să-l întrebi cum se face update la Windows.

Ăsta ar fi unul dintre clișeele despre oamenii din IT, această industrie care a ajuns mândrie națională, și nu e singurul. Un altul ar fi că numai tipii fac programare, ceea ce nu-i tocmai adevărat. Într-adevăr, doar 26% dintre specialiștii IT sunt femei, dar numărul e în continuă creștere.

Eu sunt una dintre ele, așa că o să-ți povestesc cum a fost primul meu an în această industrie și ce am aflat de la alte femei cu mai multă experiență decât mine. Poate o să te ajute să afli de ce genuri de șefi să te ferești și de ce e important să nu te lași păcălită de falsele încurajări ale prietenilor când ai un job care nu te împlinește.

Muncesc în IT ca Software Engineer de puțin mai mult de un an și până acum am lucrat la două companii – la o companie mică și la o corporație. Prima experiență n-a fost ce trebuie pentru că managementul companiei era ceva rău. Singura preocupare a managerului era cum să-și folosească angajații pentru a obține cât mai mult profit și-l durea în cur cum se dezvoltau. 

Practic, nu trebuia decât să ne facem task-urile la timp și să nu dăm semne de nemulțumire. Cei norocoși aveau salarii, iar ceilalți trebuiau să fie recunoscători că li se oferea șansa la practică. Practica pe care o oferea era de fapt multă muncă pe niște tehnologii necunoscute, fără pic de cursuri sau pregătire înainte. 

Eu m-am numărat printre cei norocoși – primeam minimum pe economie și un proiect ambițios pe care trebuia să-l duc la final împreună cu un singur coleg. Un băiat de treabă dacă făceai abstracție de faptul că vorbea singur, adică înjura fiecare linie de cod. Dacă citești asta, Bogdan, sper că stai mai okay cu nervii.

Bogdan era, totuși, un coleg mai normal decât Andrei, care nici nu mă băga în seamă. Dacă mi-ar fi dat de înțeles că exist, sigur ar fi trebuit să-mi răspundă și la vreo întrebare de care nu avea chef. Așa, situația nu avea cum să escaladeze.

Nu puteam să mă duc la țigară liniștită, pentru că îl supăram pe Mihai. Lui de ce nu i-am zis că mă duc să fumez? Într-o firmă cu 30 de angajați dintre care doar cinci femei, autonomia nu era ceva pentru toată lumea. Trebuia să-i ofer măcar șansa să încerce să mă cucerească, așa că l-am ascultat vorbind despre cât de bine se descurcă la proiectele grele pe care le are și cum face imposibilul să le finalizeze. Sper că a primit măcar o mărire. 

După cum ziceam, în companie lucrau și femei, dar nu pe dezvoltare, ci doar pe testare, marketing sau în orice altă parte. În scurta perioadă petrecută acolo nu am reușit să interacționez foarte mult cu ele. 

Deși nu pare, în IT ai mereu interacțiuni cu alți oameni. Dacă nu faci freelance, ca programator vei lucra mereu într-o echipă, mai mult sau mai puțin. Ce-o să descoperi destul de repede e că dinamica e una specială și, de fapt, tot singur ești, pentru că de multe ori ești mai mult un executant, decât un coechipier.

De obicei, ce se vrea de la tine e să fie codul gata mai repede, mai eficient sau să implementezi noile prototipuri de avioane la care s-a gândit Marius SRL aseară. În timp ce tu vrei de la oamenii cu care lucrezi mai multe explicații pentru ce ai de făcut și mai puține pentru ce ar mai fi de făcut.

După câteva săptămâni la o astfel de companie, am ajuns la concluzia că nu te pregătește nimeni și nimic pentru prima demisie. Mai ales când ești lipsit de experiență și mediul în care lucrezi e toxic. 

La asta s-au adăugat toate încurajările și sfaturile pe care le-am primit de la oamenii din jur. „Așa e la primul job, trebuie să muncești mai mult. Toți am trecut prin asta” venea la pachet cu povești despre cât de greu le-a fost lor la o primă experiență de genul.

Mă bucur că povestea mea le-a oferit un context să se plângă, dar m-au descurajat mult din a lua decizia mai bună pentru mine. În plus, am rămas cu ideea că e normal să lucrezi într-un mediu toxic și că nu ar trebui să ai pretenții mai mari pentru o persoană care abia a ieșit de pe băncile unei facultăți de IT. 

În caz că te-ntrebi dacă experiența asta a dat bine în CV și așa m-am angajat la cealaltă firmă, răspunsul e nu. Acolo am început de la zero, printr-un program de internship.

Până la urmă mi-am scris demisia și am mers cu ea luni la birou. Marți, la mijlocul programului, mi-am făcut curaj și am discutat cu șeful pe baza ei. El mi-a reamintit că fac o greșeală și nu sunt capabilă să apreciez oportunitatea minunată pe care mi-a oferit-o pentru a învăța. Dar pentru că are un suflet mare, mi-a dat timp de gândire încă o zi. Așa că a trebuit să mă liniștesc și să-mi duc ziua de muncă până la capăt, cu demisia în dreapta mouse-ului. Doar că după câteva ore n-am mai suportat și i-am spus că nu am nevoie de mai mult timp de gândire. Așa am încetat contractul de muncă prin acordul părților.

Cum am ieșit pe ușă m-am simțit de parcă am părăsit o relație toxică.

Câteva săptămâni mai târziu m-am angajat la o corporație. Dacă la firma anterioară duceam lipsa unei interacțiuni cu o colegă, aici am parte aproape numai de asta. Product owner-ul și managerul echipei sunt femei și există femei atât pe dezvoltare, testare, cât și pe designul de produs. 

Cum e să lucrezi într-o astfel de echipă? Mult mai bine, dar nu datorită faptului că sunt femei, ci pentru că sunt respectată și lucrez cu niște oameni cu care împărtășesc anumite valori, într-un mediu agreabil.

Bineînțeles că nu e totul lapte și miere. Îl mai ții minte pe Andrei de la prima firmă pentru care eram pisica din teoria lui Schrodinger? Are câțiva frați și surori și aici. Așa sunt IT-iștii – selectivi. A devenit normal să aștept un răspuns de la colegi câteva ore sau zile. E rău abia când trece o săptămână. Dar pentru asta există kind remindere.

În multe ședințe, pe lângă problemele care sunt de rezolvat, apar și povești mai mult sau mai puțin interesante. Se mai vorbește despre ziua sau weekendul fiecăruia, se mai scapă niște sfaturi de viață sau cum să-ți crești copiii și niște ponturi cu ce mai e drăguț de făcut prin București. Până la urmă nu suntem niște roboți… încă. E nevoie și de genul de discuții. 

În schimb, ce am observat la managementul echipei e că nu prea poate să spună nu și, de multe ori se angajează în livrarea unor versiuni de aplicație cu funcționalități nerealiste. Managementul e conștient de limitările pe care le are aplicația și tehnologiile folosite în sine, dar nu comunică lucrurile astea din start.

Până la urmă, am ajuns să mă întreb dacă să spui nu te face mai puțin bună la job Pentru că nu am prea multă experiență, am întrebat femei care știu mai bine cum stă treaba în domeniu ce provocări au avut de depășit.

Alexandra are 27 de ani și lucrează de șase ani în aceeași companie, unde s-a și format. Povestește că a lucrat foarte des în echipe predominate de bărbați și acolo au fost adevărate provocări: „Să ai o idee bună, dar să nu-ți fie luată în serios. Să vrei să intervii, dar să nu ți se dea voie. Să vrei să ajungi pe o poziție superioară în proiect, dar fără succes. Cea mai frustrantă situație a fost când am spus că am o problemă cu cineva de sex masculin de pe proiect și am auzit că «problema sigur e la tine». Am auzit chiar că noi ne îmbolnăvim mai des și de aceea n-am fi alegerea bună pentru o companie.”

Alexandra adaugă însă că, din păcate, crede că problemele astea nu există doar în IT, ci în toate domeniile, dar are încredere că generațiile noi sunt mai deschise la minte și vor veni vremuri mai bune din punctul ăsta de vedere.

Când te lovești de aceste prejudecăți, ajungi să te frustrezi, indiferent dacă ești femeie sau bărbat. Munca ta nu mai e despre a rezolva probleme, cât despre a demonstra că prejudecățile astea sunt o problemă în sine. Așa că ajungi să spui da la orice provocare doar pentru a arăta că lucruri precum inteligența, performanța și succesul nu țin de gen, ci de propriile abilități. 

„Am lucrat în câteva echipe formate doar din bărbați, în care eu eram singura femeie”, mi-a spus Maria, 28 de ani. „Deși poate am pornit la drum cu o oarecare reticență reciprocă, pe parcurs lucrurile s-au mai așezat. Aș spune că am găsit (și am oferit, sper eu) înțelegere și sprijin de fiecare dată când am cerut.”

Reminiscențele discriminării de gen există și acum, dar lucrurile încep să se mai schimbe. În plus, pe lângă cunoștințele tehnice necesare pentru a lucra în domeniu, au devenit la fel de importante skill-uri precum comunicarea, munca în echipă, moralitatea și inteligența emoțională. Cele tehnice au devenit cele mai ușor de perfecționat într-o companie orientată pe progres.

Am dorit să aflu părerea și părerea unei persoane care este la început de drum în acest domeniu, ca mine. Voiam să văd dacă am tras eu lozul câștigător sau lucrurile chiar pot fi și bune în IT.

Ema, care are 28 de ani și lucrează ca Data Engineer într-un departament de AI&Data de aproximativ un an mi-a spus că, deși e femeie într-o lume a bărbaților, nu s-a simțit marginalizată sau desconsiderată, ci dimpotrivă. „Ba mai mult, cele două departamente mari din compania noastră sunt conduse de femei. Femei extrem de puternice și capabile atât din punct de vedere managerial, cât și tehnic”, adaugă ea.