Artista care aduce împreună introvertiți, reziduuri din cultura pop românească și staruri improbabile

Fie că e vorba de pictură, desen, sculptură sau instalație, universul vizual pe care-l creează Lea Rasovszky o să-ți pară foarte familiar. În el o să dai peste Adi Minune și Mickey Mouse sau niște figuri care-ți amintesc de tocilarul din școala generală sau administratorul dubios de bloc. Sau poate, cine știe, chiar de tine.

Sunt personaje cu care te întâlnești la tot pasul, dar pe care de obicei alegi să le ignori sau să le ridiculizezi. Lea nu face asta, ci pune lupa pe ei, cu un umor (amar) care nu exclude empatia. Artista privește cu delicatețe kitsch-ul și cultura pop, în timp ce-ți arată că e perfect okay să fii ăla „ciudat”.

Lea vine dintr-o familie de artiști, dar spune că nu a simțit vreodată o presiune să meargă spre o meserie sau alta. În copilărie știa că ai ei fac ceva legat de artă, dar nu-i era prea clar care-i faza. Se distra desenând sau ilustrând cărți, iar la finalul școlii generale și-a dat seama că asta e direcția spre care vrea să meargă.

A dat la Foto-Video la UNArte și povestește că, deși secția era bună, a simțit că overall experiența de acolo nu a fost prea grozavă pentru că studenții nu erau încurajați să comunice sau să-și dezvolte curiozitatea pentru alte forme de artă decât cele pe care le studiau.

„Am simțit de foarte devreme că locul meu nu e acolo, dar nici la altă secție. Desenam non stop, dar nu arătam profesorilor, mă interesa instalația, dar la o proporție care nu a fost niciodată încurajată – multe situații de tipul asta. Știam că în artă vreau să fac doar ce vreau să fac. Cu asta am rămas și o consider singura regulă care mă ghidează”, spune ea.

Lea nu s-a oprit oprit niciodată din experimentat, dar touch-ul ei personal e evident în tot ce face. Cel mai recent exemplu e expoziția colectivă Gems! for the Garden, pentru care ea și alți nouă artiști au fost invitați să creeze un dialog între arta lor și mediul vegetal. Asta pentru că instalațiile au fost infiltrate într-un spațiu al Grădinii Botanice din București.

Am profitat de ocazie ca să-i pun Leei câteva întrebări legate de modul ei de lucru, de ce o inspiră trash TV-ul și cum vede ea relația cu natura.

VICE: Spuneai că e important pentru tine să treci de la un mediu la altul, chiar dacă asta te blochează în prima fază. Poți să-mi dai un exemplu?
Lea Rasovszky: Pentru mine e foarte important să nu mă frustreze lucrurile pe care le fac. De asta încerc să privesc orice experiment cu un mediu nou cu curiozitate, atentă la ce se întâmplă pe parcurs. Mă mai și amuz de neputința mea, mai am și câte o supriză super mișto care îmi dă un boost considerabil. E o chestie foarte fluidă și asta face totul viu și interesant.

Ultima oară am făcut un cactus-organ din dresuri, latex și acrilice. Habar nu aveam ce o să iasă, dar știam că o să fie cel puțin interesant parcursul. A fost cu multe obstacole, cu un miros insuportabil care probabil mi-a prăjit pe moment creierul, dar a ieșit ceva care îmi place mult. L-am lăsat la uscat și a doua zi când am intrat în atelier l-am văzut stând bleg și totuși amenințător acolo pe planșetă și am știut că a ieșit fix cum trebuia.

Ambii tăi părinți sunt niște artiști importanți. Ți se pare că te-au influențat artistic în vreun fel?
Mă bucur că îmi place în mod real ce fac și îi respect foarte tare ca artiști. Clar împărțim același ADN, deci se găsesc tot felul de puncte comune între mine și ei. Ne oferim feedback de fiecare dată când simțim nevoia, dar ne și place să ne surprindem direct la vernisaje, cu păreri la fața locului. Sunt foarte tari ai mei, mă bucur că am avut mereu o prietenie consistentă. Sper să am și eu tipul ăsta de relație cu fiica mea.

De unde vine interesul tău pentru outcasts? Tu te-ai simțit vreodată așa sau e mai degrabă un soi de fascinație?
Atenția noastră e foarte nemiloasă, așa suntem programați. Ne scapă din privire tot ce nu e frumos, avem un blind spot masiv pentru ce ne deranjează. Mereu am căutat în zonele mai umbrite ale atenției. Există o lume enormă acolo unde sunt cei mai nevăzuți. Nu cred că eu am fost vreodată outcast, not really. Okay, a existat perioada extremă cu pierce-uri și culori în păr, dar cu siguranță nu vorbim de asta acum. 

Cred ca m-am situat destul de confortabil într-o zonă tipică – nici așa, nici prea-prea –, dar mi-a plăcut mereu să asist la desfășurarea plenară a umanității întâmplându-se chiar în fața mea, cu bune și mai puțin bune, dar totuși reală. E clar vorba de fascinație, dar în sensul cel mai respectuos, al unei persoane care admiră și poate chiar își dorește să protejeze, nu al uneia care privește totul ca la zoo și arată insistent cu degetul ca să ridiculizeze. 

Cultura pop e o sursă puternică de inspirație pentru lucrările tale. Ce te inspiră din zona asta acum? Stai mult pe social media, rupi TikTok-ul?
Facebook-ul mi se pare toxic, Instagramul e încă okay pentru că e image based și găsesc acolo mulți artiști care îmi plac enorm, dar TikTok-ul… da, pot spune că îl rup. Cred că acolo poți vedea umanitatea fără filtru – oameni de oriunde și de orice fel pun content prin care îi vezi mai clar, îi cunoști într-o anumită măsură. Îmi confirmă diversitatea asta profundă, caleidoscopică pe care o ador și o caut dintotdeauna. 

That being said, există și un darkside al TikTok, care recunosc că mă cam sperie. Ușurința cu care poți încărca (uneori fără să vrei sau să știi) video-uri e ceva ce terifiant și cred că libertatea pe care o găsesc acolo e mereu la un pas de a se transforma în freakshow pentru cei care profită de vulnerabilitatea altora. Nu o să-mi pară rău dacă dispare. Better to have known and lost than to have never known at all – parcă așa era, nu?

Mulți avem o pasiune pentru trashiness, fie că-i vorba de trash TV sau personaje gen Florin Condurățeanu, pe vremea când apărea la OTV. Pe tine ce te atrage la asta?
E ceva pur, onestitatea asta mă fascinează. Trashiness-ul de la TV e o exagerare care vorbește despre ceva important din noi, despre nevoia de a crede în simulări, în neverosimil, în fantezii grosolane, dar foarte fermecătoare. 

Îmi plac discursurile aberante (acum multă vreme, făceam transcripturi după unele), realitatea paralelă pe care o expun cu atâta dezinvoltură, personajele contrafăcute, dar cumva arhetipale. Mi-e dor de OTV, simt că deja aparține unei alte ere și asta e foarte dubios. Oare ce fel de formare de trashiness vor avea tinerii de azi?

În ce constă instalația ta de la Gems! for the Garden și cum ai ajuns la forma asta pentru a face o legătură între arta ta și mediul vegetal?
Prezența mea la Gems! for the Garden e un mix de lucrări existente, dar recontextualizate, și o lucrare nouă, gândită special pentru relația cu mediul vegetal. În sere, undeva printre nuferi, pot fi găsiți doi băieți care plâng încet, iar lacrimile lor fac mici valuri printre frunze, flori și pești. „Criers” e o lucrare mai veche, compusă din două busturi ceramice care în expunerea inițială au fost înconjurați de plante și flori uscate ireale, ca o floră extraterestră.

Arătau ca niște mici altare sud americane care fac miracole – în acest caz, miracolul plânsului de față cu alții (alți bărbați, mostly). Ocazia de a-i amplasa chiar în bazinele cu nuferi a fost amazing, mi s-a împlinit un vis. Întreaga panotare a fost ceva incredibil, am putut să stau pe burtă pe marginea bazinului și să mut coșurile cu nuferi, să mă joc în apă și să cunosc mai bine peștii locatari.

Cea de-a doua lucrare e tot ceramică: e vorba despre un cap fără trăsături, care are doar goluri acolo unde ar fi trebuit să crească urechi, nas, buze, păr. Lutul folosit e neglazurat sau colorat, e mat și rugos ca o piatră. Numele lucrării e „Lotuslands falling open in the magic mothswarm of Heaven”. E ceva preluat de la Jack Kerouac, pentru că el părea că înțelege foarte bine că natura e cea mai apropiată întruchipare a Raiului, un rai pentru agnostici care au nevoie să atingă, să miroasă, să guste, înainte să se pronunțe. „Lotuslands” e amplasată pe aleea principală, pe un mic delușor cu pietre și vegetație. Am pus diverse smocuri de iarbă și mici puieți de iederă pe lângă el. Acum doar ploaia trebuie să-și facă treaba.

Împreună cu alți artiști ai pus bazele Atelierelor Malmaison, un spațiu unde lucrați, expuneți sau organizați cursuri. Ți se pare important, ca artistă, să faci parte dintr-un grup în care să vă confruntați ideile sau să vă ajutați reciproc, ca o reacție la indiferența statului față de artiști?
Spiritul de comunitate, ajutorul reciproc și dialogul sunt esențiale în această profesie. Asistăm destul de amorțiți la o serie de situații incredibile și în egală măsură îngrozitoare care au ca scop distrugerea și mai profundă a culturii. Nu prea mai există variante de rezistență în afară de coagularea comunităților mici, apoi a celor mari, pentru a găsi soluții și a încerca o schimbare a regulilor jocului care să vorbească cu adevărat despre necesitățile noastre.

Mă bucur în fiecare zi că îi am pe acești oameni alături și că putem lucra împreună în atâtea moduri, de la ateliere la proiecte comune, picnicuri comunitare, șezători, artă, viață. Îmi dau încredere că împreună vom reuși să facem mult mai mult ca Atelierele Malmaison. Vreau să cred că e doar un început, un prototip pentru ceva mult mai mare și mult mai sustenabil.

Povesteai într-un interviu că la prima ta expoziție, din clasa a noua, n-a venit nimeni. Cum te-ai simțit atunci și cum crezi că ar fi dacă s-ar întâmpla asta la următoarea ta expoziție?
A fost foarte tare, ne-am amuzat că nu a venit chiar nimeni – nici măcar colegii de clasă, nici profesorii, nici măcar iubiții noștri de atunci. Foarte hardcore, privind retrospectiv.

Am mai avut expoziții la care au venit foarte puțini, dar astfel am putut să am discuții interesante cu fiecare dintre ei. La altele au venit foarte mulți, m-am simțit efectiv copleșită. Uneori e incontrolabilă chestia asta, așa că o las să se întâmple și nu mă gândesc prea mult la asta. Ce mă interesează e ca atunci când am terminat panotarea, să mă plimb un pic pe acolo și să simt că e super marfă tot și că am emoții de fericire ca arată așa cum o vedeam cu ochii minții.

Poți să vezi expoziția Gems! for the Garden până pe 31 octombrie la Grădina Botanică „Dimitre Brandza”, în schimbul biletului de vizitare. Programul îl găsești aici.