Romii din România au avut și au destin dificil. Începe cu sclavia pe teritoriul Țărilor Române și continuă cu genocidul suferit în perioada nazistă, cu marginalizarea minorităților din perioada comunistă, cu discriminarea sistematică de după 1990. Li se cere să se integreze obiceiurilor „civilizate” ale majoritarilor, dar nici măcar istoria și traumele colective nu le sunt recunoscute, iar dificultățile pe care le întâmpină în prezent sunt luate, mai mult, cu rezerve.
Totuși, în ultimii ani, odată cu deschiderea României spre Europa și cu diversificarea direcțiilor de finanțare (mai) incluzive ale cercetarii și culturii, au apărut voci rome care revendică trecutul comunității, omis de istoria oficială, care nu include în manualele școlare ceva atât de important precum sutele de ani de sclavie. Este și cazul companiei de teatru feminist rom Giuvlipen, fondată de Mihaela Drăgan și Zita Moldovan, care analizează structurile de oprimare perpetuate în societatea actuală și vorbesc prin teatru despre asta.
Videos by VICE
Între aceste demersuri se înscrie și volumul Problema Românească – O analiza a rasismului românesc, coordonat de Carmen Gheorghe și Oana Dorobanțu, publicat la editura Hecate și lansat pe 1 decembrie la Modul Cărturești, din București, într-un spațiu care a devenit neîncăpător pentru zecile de oameni care au vrut să participe la eveniment.
Cartea este o lucrare comprehensivă a contextului în care romii și românii coexistă și a activismului dezvoltat în ultimii 20 de ani, ceea ce o face o resursă importantă de informație pentru noile generații. Articolele variază, de la cele academice care tratează perpetuarea stereotipurilor prin artă, la analize ale rasismului online sau articole care îmbină teoria critică cu experiența personală. Pentru că este prima carte care acoperă acest subiect și are autori romi, am stat de vorbă cu cercetătoarea Carmen Gheorghe, ca să înțeleg unde stăm astăzi în privința rasismului românesc.
VICE: O piedică în lansarea volumului au fost autorii neromi, care au refuzat sa fie coordonați de editori romi, deși sunt persoane declarate antirasiste. Cum s-a ajuns în situația asta?
Carmen Gheorghe: O parte din inițiatorii demersului sunt neromi și au considerat că subiectul le aparține. Nu este relevant pentru noi, autoarele, cine sunt ei, ci mai degrabă felul în care subiectul ăsta este confiscat de persoane albe. Este ironic să vedem tot timpul situații în care neromii discriminează, dar tot ei sunt cei care coordonează/publică pe teme antirasiste.
Dacă cercetezi un pic, vezi că cele mai multe cărți din literatura de specialitate antirasistă din România sunt publicate de persoane albe, nerome. Cu alte cuvinte, românii ne învață pe noi, persoanele rome (și, desigur, alte grupuri), cum stă treaba cu rasismul. Pentru că noi nu știm, îl trăim pe pielea noastră zi de zi, dar suntem subiective. Apoi unii (nu toți, nu generalizez) ne spun că nu suntem suficient de bine pregatite să coordonăm cărți, că este nevoie de supervizarea lor. Și uite așa intrăm în acest cerc de putere, în care persoanele albe ne mângâie pe cap și ne spun că încă nu suntem gata să publicăm și să le mulțumim că ne fac o favoare.
Titlul cărții, Problema românească, trimite la sintagma nazistă a așa-zisei „probleme evreiești” și se detașează de retorica „problemei romilor”. De ce ați ales să numiți volumul așa?
Mi se pare nedreaptă asocierea unei probleme cu grupurile minoritare. Când spui „problema romă”, din start punctezi negativ romii. Istoric vorbind, romii au fost victime ale sclaviei și Holocaustului în România. Informațiile astea nu se studiază în școli, pentru că este greu să recunoști că ești parte dintr-un sistem care a exploatat și ucis romi prin politici rasiale. Istoria noastră a fost ștearsă, fabricată astfel încât noi am devenit problema. Românii pretind că sunt un popor pașnic, însă trăiesc în negare. Cât timp suferă de acest puritanism și nu recunosc istoria noastră, atunci rasismul este problema românească, nu a noastră.
Apar informații despre sclavia romilor în maualele școlare?
Din pricina rasismului înrădăcinat bine în toate nivele instituționale, nu apar. Cunosc multe persoane rome care se luptă de mulți ani pentru introducerea acestor teme în curricula școlară, dar Ministerul Educației încă refuză să facă asta. Iar atâta timp cât nu vor exista subiectele astea în manuale, romii și neromii nu vor cunoaște istoria. Adrian Furtună sau Ioanida Costache, persoane rome cu cercetare pe subiecte legate de istorie se întreabă în carte, care sunt consecințele asupra situației spirituale a romilor cât timp trecutul nostru ne-a fost șters.
În ce fel influențează rasismul românilor modul în care romii sunt surprinși în artă, în pictură, în teatru?
Romii sunt trivializați, exotizați și stigmatizați în cultura românească. Aceste tipuri de reprezentări au contribuit cel mai mult la transmiterea stereotipurilor negative în istoria noastră, mai ales că accesul la cultură era accesibil pentru clasa burgheză, pentru artiști și pentru intelectuali români. Cu alte cuvinte, neromii au creat poveștile denigratoare despre noi.
În carte, Valentina Iancu chestionează poziția privilegiată a celor care perpetuează astfel de imagini în arte vizuale. Pe de altă parte, Mihaela Dragan, artistă romă care produce teatru feminist rom prin Giuvlipen, critică modul în care neromii confiscă teme despre romi pentru că sunt mișto și exotice. În același timp, nu implică artiști romi și se distanțează de responsabilitatea a ceea ce declanșează în rândul audienței.
De ce crezi că, atunci când romii protestează, „civilizații”, tind să fie mai bine văzuți, pe când femeile vocale din comunitatea locală sunt criticate că „și-au pus fustele în cap”?
În societatea românească există acest tip de „respectabilitate” pe care femeile rome trebuie să îl îndeplinească pentru a fi crezute. Deseori, noi, feministele rome, suntem văzute drept isterice și prea gălăgioase și prin urmare noi trebuie să ne distanțăm de aceste stereotipuri, purtându-ne „civilizat”. Altfel suntem asociate cu chestiile negative. În articolul din carte, Cu fustele-n cap pentru feminismul rom, spun că nu vrem să ne disociem deloc de gestul „fustelor în cap”. Este unul reacționar, eliberator, revendicativ. Și îmi doresc să îl revendicăm ca pe unul feminist rom, specific mediului nostru românesc în care suntem supuse umilințelor și abuzurilor constante.
Ajută penalizarea deraierilor rasiste la îmbunătățirea discursului public?
Cât încă există persoane publice, politicieni și reprezentanți ai instituțiilor publice care normalizează și alimentează discursul public rasist, nu cred că putem vorbi despre penalizare. Cum te poți încrede că acestea ar putea sancționa, când ele fac parte din problemă? Adina Marincea vorbește în carte despre mediul online unde există spațiu berechet pentru oameni să verse toate rasismele. O să te întrebi, ce ne rămâne în cazul ăsta? Ei bine, societatea românească trebuie să găsească mecansismele de sancționare pentru a se vindeca de rasisme. Și, așa cum spune Oana Dorobanțu în carte, când neromii creează alianțe cu persoanele rome, să nu își uite privilegiile de albi și să se transforme în „salvatori”.
Editor: Ioana Moldoveanu
