Uite cum Netflix a mai lansat un pachet de episoade Casa de Papel și le-a oferit unora șansa de-a se plânge încă o dată că-i un serial slab, fff slab, nu se mai fac domn’e seriale ca pe vremuri. Eu m-am uitat și la ultima parte din sezonul cinci, c-ar fi fost păcat să investesc atâtea ore în serial și să nu văd cum se termină treaba.
Dacă nu l-ai văzut încă, dar vrei, o să fie niște spoilere în articol. Mă rog, unele foarte mici, nu-ți strică experiența. Până să intru în subiect stai să-ți spun care e miza pentru final. După ce-au devenit milionari la finalul sezoanelor făcute înainte de Netflix, personajele din Casa de Papel s-au retras la cocktailuri, plaje, viață bună departe de Spania. Doar că se întâmplă viață și trebuie să revină pentru încă o spargere: mai precis, să fure aurul din Banca Spaniei. 90 de tone de aur! La finalul sezonului cinci afli și dacă reușesc să facă asta. Și fix pe final intru eu în subiect cu articolul ăsta din care o să înveți câte ceva.
Videos by VICE
Banda din Casa de Papel intră în Banca Spaniei – și nu vrea să plece cu mâna goală
În primele sezoane Casa de Papel ei nu furau de la nimeni. Au intrat să-și printeze niște bani doar pentru ei. Și ăla a fost primul semnal de palmă dată pieței financiare moderne. Odată cu seria făcută în Banca Spaniei, ca să fure aurul, ideea inițială e maturată și livrată pe finalul sezonului cinci.
În primă fază – spoiler – reușesc să scoată aurul din bancă și să-l transforme din nou în lingouri. Doar că lucrurile se degradează rapid și, cumva, El Profesor (jucat de Álvaro Morte) intră în bancă și începe să negocieze eliberarea lui și a celorlalți cu colonelul Tamayo (jucat de Fernando Cayo). Polițistul vrea aurul înapoi în subsolul băncii, hoțul vrea să plece cu el în lume. „Ori câștigăm amândoi, ori pierdem amândoi”, îi spune Profesorul lui Tamayo. La prima vedere ai putea zice „dar stai un pic că n-au cum să câștige amândoi, că există doar 90 de tone de aur și fiecare îl vrea pentru scopul lui”. Doar că există o cale. De fapt, calea – și un așa și așa spoiler acum.
Profesorul returnează aurul băncii, doar că-s lingouri de alamă suflat cu aur. Tamayo, firesc, se enervează, că stai să vezi că nu-i aur, ci doar o șarlatanie – dar, serios, ce se aștepta de la un hoț? În fine, se ceartă ei ce se ceartă și Profesorul îi explică filosofia care ține toată economiile pe linia de plutire.
Casa de Papel te învață adevărata valoare a banilor
În lumea serialului Casa de Papel, Spania are nevoie de aurul ăla în subsolul băncii ca să evite poate cel mai mare colaps financiar din istorie. Dar, de fapt, fiecare țară are nevoie de așa ceva, adică de aur despre care să spună că e rezerva sa strategică. Fără așa ceva, afli din serial, bursa se duce în cap mai ceva ca nea Stelică pe țuică, alte bănci și instituții financiare nu mai acordă credite și economia, ei bine, se duce direct către faliment. Și nu are doar o țară de suferit, că o cădere produce un efect de domino cu efecte și către celelalte.
Profesorul a avut ideea de-a înlocui aurul cu alamă cu ceva timp în urmă, ca plan de rezervă în caz că toate celelalte pică – și au picat. Are și-o explicație coerentă despre de ce așa ceva va funcționa. I-o prezintă lui Palermo (jucat de Rodrigo De la Serna) cât încă pregăteau spargerea. „Ce e aurul unei țări? E o iluzie. Nu ajută la nimic. Spania nu plătește nimic cu aurul ăla. Nici măcar o tranzacție. E o rezervă psihologică”, subliniază Profesorul.
Același personaj îi explică și lui Tamayo cum merge treaba: „Această mică diferență între materiale va fi încă un secret de stat. Va fi pasat de la un președinte la altul pentru următorii 50, 60 sau 70 de ani. Și, în fond, nu se va întâmpla nimic.” Iar Lisabona (jucată de Itziar Ituño), partenera Profesorului, adaugă următoarele: „Ce altă țară ar putea avea o rezervă națională de alamă și să fie una dintre cele mai importante economii ale lumii?”
În Casa de Papel nu-i ăsta finalul, dar am vrut să scot în evidență momentul că nu strică niciodată să înveți ceva nou despre mersul economiei. Totodată, un scandal cu aur am avut și noi în România în 2019, când Liviu Dragnea tot vorbea despre de ce aurul românesc ar trebui ținut în țară, nu în rezerve din Londra sau alte părți.
Rezerva de aur a României, în lingouri cu ștanța Băncii Naționale, e la un pic peste o sută și ceva de tone. Din toată rezerva asta, în jur de 60 de tone sunt depozitate la Banca Angliei. Motivul e de siguranță, în principal. Acel aur, propriu-zis, nu e din România – adică nu-i extras de aici, în caz că bănuiai asta, ci e cumpărat din diverse alte surse. Dar este al țării ca rezervă strategică.
Mai important e însă ce-a explicat pentru VICE în 2019 profesorul de economie Cristian Păun, care pică și pe subiectul Casa de Papel. „Aurul a fost scos definitiv din sfera mijloacelor de schimb odată cu căderea Sistemului de la Bretton Woods (1971). A pierdut caracterul său monetar. Sistemul de la Bretton Woods era un etalon dolar – aur (dolarul era fixat față de aur în timp ce toate celelalte monede erau fixate față de dolar într-o bandă de variație)”, a explicat acesta. „În prezent, cantitatea de aur a României este de circa un miliard de euro. Puțin în comparație cu masa monetară în lei și dinamica acesteia (de exemplu, în ultimii patru–cinci ani masa monetară în lei s-a dublat în timp ce aurul din rezervă a rămas cam tot același).”
În aceeași idee, am găsit și la Banca Centrală Europeană ceva frumos: „Banii nu au valoare intrinsecă – în principiu, hârtia utilizată pentru bancnote este lipsită de valoare; cu toate acestea, sunt acceptați în schimbul bunurilor și serviciilor, deoarece populația are încredere că banca centrală va menține valoarea banilor stabilă în timp. În cazul în care băncile centrale nu ar reuși să facă acest lucru, moneda fiduciară și-ar pierde rolul de mijloc de schimb general acceptat și caracterul atractiv de mijloc de tezaurizare.”
Uite cum un serial de la care voiai doar entertainment te poate și învăța ceva (mă rog, ar fi ajutat să știi până acum). Aurul e valoros, fără îndoială, dar o țară se poate descurca fără el — atât timp cât celelalte țări, băncile, bursele și toți cetățenii cred că el există și poate fi folosit. E util să te gândești la asta și pentru că banii la care te tot raportezi în prezent nu mai există, în multe cazuri, fizic. Ai bani pe card, dar, de fapt, ai doar niște cifre. Și plimbi cifre – știu, e super simplist – între angajator, alți oameni, magazine etc. Și da, dacă ai avea aur, ai fi un pic mai avut. Dar doar dacă ai schimba aurul respectiv pe ceva concret. Că el mai e util și-n industrie, în echipamente electronice, dar dincolo de asta n-are decât valoarea pe care societatea, sau indivizii, i-o dau.
