Cât costă șpăgile și meditațiile la cel mai mare liceu de muzică din București

Putregaiul de la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” continuă să iasă la iveală. Ți-am arătat, deja, câteva dintre probleme: elevi care n-au nicio treabă cu muzica sunt trecuți clasa și promovați, profesorii folosesc spațiul liceului pentru meditații sau pentru afaceri personale, un director care își ascunde averea pe care, legal, e obligat să o declare etc.

Între timp au început să apară părinți și elevi de la Lipatti care povestesc despre profi care pretind șpagă și trec la represalii atunci când nu o mai primesc, despre ierarhii în care talentul este un criteriu mult mai puțin important decât pilele și șpaga. Am aflat că situația de acolo a făcut și obiectul unei serii de plângeri, atât către directorul Florian Nemeș, cât și către Inspectoratul Școlar General al Capitalei. Nemeș le-a ignorat, în timp ce Inspectoratul anunță o anchetă.

Videos by VICE

În sfârșit, am aflat mai multe despre mentalitatea unora dintre profesorii pe mâna cărora ajung adolescenții, dintr-un dialog șocant în care mi s-a spus că fetele din provincie devin curve când văd un mall în București.

O mie de euro la admitere, ca să fii sigur că îţi intră copilul la Lipatti

Maria Radu este mama lui Alexandru, elev care în urmă cu trei ani a intrat la Lipatti, la percuţie. Copilul studia la Târgovişte şi, pentru că avusese rezultate foarte bune şi participase şi la olimpiade naţionale, profesorul de instrument de acolo l-a îndrumat către Colegiul Lipatti din Bucureşti. Au fost trimişi la profesorul de percuţie, Nelu Pliundra, cu care profesorul lui Alexandru de la Târgovişte fusese coleg de liceu. Pentru admiterea la instrument, câteva luni, Alexandru a fost chemat la meditaţii la Bucureşti:

„Toată vara, Alexandru a făcut meditaţii de 200 de lei pe săptămână la percuţie cu profesorul Nelu Pliundra, care erau ţinute în şcoală, dar şi la Teoria Muzicii, acasă la şefa de catedră, Gabriela Bogos, tot la recomandarea lui Pliundra, căreia i-a dat de la început 200 de euro.”

„Doamna Bogos m-a pus să învăţ la meditaţii un dicteu, fără să îmi spună de ce, şi am constatat ulterior că exact acel dicteu mi-a picat la admitere”, îmi spune Alexandru, care îmi explică faptul că doamna Bogos făcea parte din Comisia de Admitere, un conflict de interese dacă te gândești că aceeaşi profesoară care pregăteşte copiii, la meditaţii particulare, se află și în comisiile de admitere.

Citește și: Cum a ajuns un liceu de muzică din București fabrică de diplome pentru elevi fără talent

Maria Radu susține că i s-a cerut direct şpagă: „Înainte de admitere, profesorul Pliundra ne-a spus în faţă: «Vreţi să vă intre copilul la Lipatti? Că ştie, că nu ştie, trebuie să îmi daţi 1 000 de euro. Eu îl ascult şi îmi iau partea mea, o altă parte va merge la Naşu (directorul Florian Nemeş) şi o parte la doamna Bogos». Şi i-am dat cei o mie de euro, pentru că am înţeles că nu aveam încotro!”

Cum reușește un profesor să distrugă un elev olimpic

Apoi, după ce a început anul şcolar, părinţii lui Alexandru nu au mai fost de acord să facă meditaţii şi la Teoria Muzicii, pentru că erau copleşiţi de cheltuielile cu cazarea şi traiul în Bucureşti şi de cei două sute de euro pe lună pe care profesorul Nelu Pliundra îi pretindea în continuare pentru ore suplimentare.

„Dacă întârziam un pic cu cei două sute de euro, Pliundra îl hărţuia pe copil şi îi spunea: «mă, tu nu îmi mai aduci banii ăia?» Am fost foarte necăjită şi i-am spus domnului Pliundra să nu îi ceară bani unui minor, să le ceară părinţilor. La un moment dat, când am văzut că nu ne mai putem descurca financiar şi nici nu ni se părea normală situaţia asta, am pus piciorul în prag și am spus: «Gata! nu vă mai dau niciun ban, pentru că nu mai am de unde». Şi atunci au început represaliile. Din note 4 şi 5 nu îl mai scoteau.”

Maria Radu povesteşte că Nelu Pliundra a început să se poarte urât cu Alexandru, să îl jignească, să îl intimideze şi să îi spună că nu are talent. În urma acestui tratament, Alexandru a intrat într-o perioadă de declin: „Îmi era teamă de ei, teamă să mai merg la ore, nu mai aveam încredere în mine şi chiar credeam că nu am talent şi că trebuie să mă opresc. Mi-a scăzut foarte mult încrederea în mine şi am început să nu mai merg la orele de instrument.”

Când au văzut unde s-a ajuns, părinţii lui Alexandru s-au dus la directorul Nemeş şi i-au relatat ce se întâmplă în şcoala lui. I-au spus inclusiv că în sala de percuţie profesorul fumează în timpul cursurilor, că uneori exista şi alcool pe masă şi că elevii erau scoşi sistematic de la orele de cultură generală de Nelu Pliundra care îi ţinea în sala de repetiţii şi până la zece noaptea şi le spunea că vorbeşte el cu ceilalţi profesori ca să le motiveze absenţele. „Domnul Nemeş ne-a promis că va lua măsuri, dar când am văzut că după o lună nu s-a întâmplat nimic, iar la final de semestru I, Alexandru era declarat necorespunzător la materiile vocaţionale, am venit şi i-am cerut transferul la Târgovişte”, povesteşte cu lacrimi în ochi mama lui. La Târgovişte, a început recuperarea lui Alexandru, care acum este din nou olimpic şi cu rezultate bune la învăţătură.

Profesor de la Lipatti: „Fetele de la ţară devin curve la Bucureşti”

L-am sunat pe profesorul Nelu Pliundra şi l-am întrebat despre cazul lui Alexandru. Era în temă, pentru că înainte cu o zi primise de la Inspectorat un document prin care i se cerea să explice acuzaţiile aduse de familia Radu. Era jovial, relaxat şi un pic glumeţ pentru că ne cunoşteam deja. A negat tot: „Doamnă, ştiţi cum se întâmplă cu fetele alea de la ţară care vin la Bucureşti şi văd şi ele pentru prima dată o scară rulantă într-un mall? Devin curve… Aşa şi cu Alexandru Radu. Nu spun că el a devenit curvă, dar a fost scăpat de sub control. S-a văzut băiatul singur în Bucureşti, cu chirie în Dorobanţi (Alexandru a locuit în Bucureşti împreună cu mama lui!) şi şi-a făcut de cap. Nu mai venea la şcoală, a acumulat şi multe absenţe şi normal că s-a trezit cu note mici şi s-a întors la Târgovişte cu coada între picioare…”

Dar cum vă explicaţi, totuşi, îl întreb, că numai în decurs de un semestru, un elev olimpic la instrument a devenit necorespunzător? „V-am spus, a fost scăpat de sub control”, insistă Nelu Pliundra.

Citește și: Dintr-o clasă de 20 de adolescente, cel puțin una a fost agresată sexual

În privinţa celor o mie de euro ceruţi, Nelu Pliundra a început să râdă la telefon:

„- Hai, doamnă, ce naiba… Dacă eram mafioţi, eram acum in Ibiza, cu o bere, nu stăteam de vorbă cu dumneavoastră. Cred că filmul Caracatiţa a ajuns mai târziu la Târgovişte. Aţi întrebat familia Radu de ce dezgroapă morţii abia după trei ani?!”
„ – Doamna Radu mi-a spus că a căpătat curaj după ce a citit pe VICE prima anchetă despre Lipatti”, îi răspund.

Discuţia s-a încheiat prieteneşte cu o invitaţie la o cafea din partea lui Nelu Pliundra care crede că oamenii trebuie să se vadă la faţă unul cu altul ca să se cunoască mai bine.

Tot din prima discuţie pe care am avut-o cu Nelu Pliundra, acesta mi-a confirmat că bufetul din incinta liceului este al lui. Dar nu consideră că ar exista vreun conflict de interese fiindcă, mi-a zis, el are o firmă cu care a participat la licitaţia deschisă organizată de Primărie pentru bufetul respectiv şi a câştigat.

Bine, bine, însă activitatea comercială a firmei sale se desfăşoară chiar în şcoala în care el este profesor, iar Legea învăţământului interzice în mod expres orice relaţie de natură comercială între profesori şi instituţiile în care predau.

Şpaga pentru admitere, meteahnă de familie

Anca și Nelu Pliunda (frați). Fotografie via contul de Facebook al lui Nelu Pliundra

Ana-Maria Doru are două fiice care studiază în Lipatti încă din clasele primare. Îmi povesteşte despre neregulile pe care ea le-a observat în liceu, de-a lungul timpului:

„Când fata cea mare trebuia să dea admitere într-a IX-a, deşi studiase pianul până atunci, s-a decis să dea examen ca să intre la Canto Clasic. Am luat legătura cu profesoara de canto Anca Pliundra (sora lui Nelu Pliundra), care toată vara a făcut meditaţii cu fata, cu 80 de lei pe oră. Cu puţin înainte de admitere, doamna profesoară m-a chemat şi mi-a spus că la Canto Clasic sunt foarte mulţi candidaţi şi, dacă vrem să ne asigurăm locul, trebuie să îi dăm 1 800 de euro, bani pentru şcoală şi pentru domnul director Nemeş. Când am auzit ce îmi spune, m-a luat cu ameţeală. La câteva ore, l-a sunat pe soţul meu şi i-a spus codificat că suma mai poate să scadă undeva pe la 1 300 – 1 200 de euro. Am hotărât să nu-i dăm aceşti bani. După asta, a continuat să facă meditaţii cu fata până la admitere, admitere la care fata a picat examenul la Canto. A dat ulterior examen la Teoretic unde a intrat cu notă peste 9.”

„Liceul Lipatti m-a învăţat că viaţa nu e dreaptă. Că cei care au bani şi pile stau în faţă, iar cei fără nu fac nimic. Eu mă reprofilez pe psihologie şi nu voi continua o carieră în muzică”, Carmen, absolventă.

Am sunat-o pe profesoara Anca Pliundra şi am aflat că a făcut parte chiar din comisia de examinare a elevei pe care a meditat-o toată vara. I-am spus că părinţii o acuză că le-a cerut şpagă, dar a respins orice acuzație și mi-a că ea este absolventă de Conservator, cu masterat şi doctorat și ar fi putut cânta la Operă, dar a preferat să lucreze cu copiii:

„De ce credeţi dumneavoastră că m-aş coborî eu să fac aşa ceva?! Am acceptat să o meditez pe fata respectivă pentru că m-au rugat părinţii, dar eu ştiam de la început că nu are calităţile necesare. Am fost în comisia de examen a fetei şi pun eşecul ei la proba de canto şi pe seama emoţiilor, pentru că vocea poate fi influenţată de emoţii. Ea a luat nota patru, dar nu cred că a afectat-o prea tare, pentru că de la început a spus că, dacă pică la Canto, va merge la Teoretic. După ce au văzut că fata nu a luat examenul, părinţii ei mi-au spus, într-adevăr, că poate ar fi fost bine să fi dat şi ei nişte bani…”

Întrebarea cui să fi dat acei bani a rămas, însă, în aer. Când am întrebat-o cum i se pare situaţia în care a examinat, ca membru al comisiei de admitere, un elev pe care l-a meditat fix pentru acel examen, Anca Pliundra mi-a spus că a fost pentru prima dată când a nimerit într-o astfel de situaţie, şi că ei, profesorii, de obicei se rotesc în comisiile de admitere.

Citește și: Habar n-am cum e homeschooling în România, dar pentru mine școala la stat a fost o mizerie

Răspunsul unui director îndurerat

Familia Doru a mers la directorul Nemeş în birou şi i-a povestit ce s-a întâmplat cu profesoara Pliundra. Omul a spus că va face o anchetă, dar nu a făcut nimic. Mai târziu, le-a spus că s-ar putea să îi facă loc fetei, totuşi la Canto, dar fata a refuzat.

Directorul Florian Nemeș, directorul Colegiului Dinu Lipatti

I-am solicitat directorului Nemeş să răspundă la acuzaţiile unor părinţi că ar tolera toate aceste nereguli şi că profesorii din liceu ar pretinde şpagă în numele lui. Am vorbit la telefon, pentru că e vacanţă şi profesorii sunt mai greu de găsit la şcoală. După ce minute bune a pretins că nu mă cunoaşte, deşi petrecusem o oră la el în birou pentru articolul trecut, m-a întrebat dacă mă simt cu conştiinţa împăcată. Discuţia cu el, pauzele lungi şi ezitante, oftatul care se auzea în telefon şi răspunsurile laconice pe care mi le-a dat m-au făcut să mă simt ca într-o piesă de teatru absurd

„În acest moment nu înţeleg nimic. Am aflat atâtea noutăţi prin intermediul articolului dumneavoastră încât sunt bulversat. La mine nu a ajuns nicio reclamaţie legată de faptele pe care mi le prezentaţi dumneavoastră. Dar de ce nu puneţi punctul pe „i” şi nu recunoaşteţi că totul se trage de la doamna Pauliuc care este în conflict cu şcoala?” (Ana Pauliuc este profesoara care e dezvăluit ilegalitățile care ar avea loc în acest liceu.) Îi amintesc cum chiar el mi-a spus că Ana Pauliuc este o profesoară foarte bună şi că nu mi-a răspuns de ce, în ciuda acestui fapt, i-a fost scăzut calificativul. Îi mai spun şi că deţin înregistări cu declaraţii ale părinţilor şi elevilor care au trecut prin tot felul de situaţii neplăcute. Dialogul rămâne în aer. După o pauză prelungă, Florian Nemeş îmi răspunde îndurerat:

„Timpul va dovedi care este realitatea. Şi nu o să vă invidiez atunci pentru starea inconfortabilă pe care o veţi avea.”

Singura care mi-a tăiat-o şi mi-a zis că nu vrea să stea de vorbă cu mine a fost şefa catedrei de Teoria Muzicii, Gabriela Bogos, despre care mai mulţi elevi şi părinţi mi-au zis că este campioana meditaţiilor pe bani ţinute în şcoală. Mi-a spus că este în concediu, iar când i-am zis că îi sunt aduse nişte acuzaţii care vor apărea într-un articol pe VICE, a insistat că nu este disponibilă până pe 15 septembrie.

Lipatti, în atenția inspectoratului

După ancheta publicată de VICE despre neregulile de la Colegiul Naţional de Arte „Dinu Lipatti”, Inspectoratul Şcolar General al Capitalei declanşează o anchetă acolo. „La ISMB există depuse mai multe reclamaţii cu privire la chestiunile sesizate în articolul VICE, pe care l-am citit şi au fost informaţi despre această situaţie atât înspectorul general, cât şi inspectorul de sector”, mi-a spus purtătoarea de cuvânt a instituţiei, Maria Manea. Ea mi-a explicat că atât directorul Florian Nemeş cât şi adjuncta acestuia, Venera Babeş, ocupă aceste funcţii în urma unor concursuri, iar informaţiile despre eventuale nereguli în activitatea lor trebuie verificate şi probate înainte de a se putea lua măsuri.

Câteva reacții după publicarea primului episod din anchetă