Recent am făcut un bilanț cu câți bani dau pe Uber. Eram sigură că o să iasă o extravaganță jenantă.
Existența acestei aplicații pe telefonul meu deja conectat la cartea de credit este o tentație continuă pentru mine. Iau Uber până la aeroport, când beau alcool și sunt leneșă, în orice moment din noapte care poate fi catalogat ca „târziu”. Folosesc Uber până la birou doar pentru că plouă și știu mulți colegi care fac același lucru.
Videos by VICE
Dar uite niște vești bune! Anul ăsta am cheltuit doar 215 de dolari pe Uber. În New York, orașul în care bancnota de 20 de dolari a ajuns la valoarea uneia de cinci, chiar nu pare mult.
Evident că nu e nici puțin, dar comparativ cu cât cheltui pe mâncare, chirie chiar și tunsori, Uber se dovedește a fi destul de accesibil.
Desigur, e vorba de New York, unde călătoriile sunt scurte și sunt foarte multe opțiuni de transport. De asemenea, nu înseamnă nimic nici pentru viitorul prețurilor Uber: compania este încă în perioada de start-up și are parte de o competiție robustă din partea lui Lyft și infrastructurii existente de taxi. Se știe că a sacrificat din profituri ca să mențină prețurile mici și să câștige teren pe piață. Eu oricum folosesc în mare parte UberX, opțiunea mai ieftină, iar pentru o vreme Uber permitea celor care foloseau aplicația să cheme gratuit taxiuri.
Nu toată lumea are aceleași obiceiuri. Bilanțul Uber, făcut de Alexei Chemenda, permite persoanelor un calcul ușor ca să afle cât cheltuie pe Uber, apoi îi clasează într-un top anonim. Eu am un scor de 991 și 1020 din mai mult de 500.000 de oameni. Persoana care e în topul clasamentului a cheltuit 54 627 de dolari pe 2 429 de călătorii, mai mult decât un venit mediu anual din SUA. Asta sugerează o persoană bogată căruia îi place să meargă cu Uber sau un cont corporativ foarte generos.
Toate lucrurile astea m-au făcut curioasă. Cât cheltuie pe Uber o persoană cu un salariu mediu? Sau mai bine, ținând cont de faptul că doar 15% din americani au folosit vreodată o aplicație de transport, cât cheltuie un utilizator de Uber sau Lyft pe astfel de aplicații? Un american cheltuie în medie între 9 și 25% din venit pe transport, în funcție de zonă. Se aproprie Uber de nivelul ăsta?
Pentru a afla răspunsul, VICE a colaborat cu Earnest, un start-up de împrumuturi online cu sediul în San Francisco. Acest eșantion nu este reprezentativ pentru toată națiunea, deoarece îi omite pe cei tineri sau care au adoptat timpuriu această opțiune, dar e o bază de date destul de bună pentru a găsi clienții Uber.
Lian Chang, editorul de date de la Earnest, a analizat informațiile de la 50 000 de persoane din SUA. A grupat datele pe vârstă, venit, educație, locație și sex, pentru a putea răspunde la întrebările noastre despre distribuirea venitului și alte particularități ale companiei.
Cei care folosesc frecvent Uber cheltuie cam 1,3% din salariul pe acest serviciu
Am descoperit că oamenii nu cheltuie o sumă astronomică pe Uber, comparativ cu salariul. Există și o deviație de la medie, dar procentajul obișnuit cheltuit pe Uber sau Lyft este mai puțin de 0.2% pentru toți cei care folosesc astfel de aplicații.
Pentru persoanele care folosesc frecvent serviciul, cel puțin o dată pe săptămână, media e un pic mai mare. Potrivit statisticii, ei cheltuie pe Uber cam 1.3% din venit, cam la fel și pentru Lyft. Comparativ, experții recomandă oamenilor să nu cheltuie mai mult de 10 până la 15% din venit pe plata unui autoturism plus cheltuieli adiacente, potrivit companiei de planificare financiară LearnVest.
Asta se transpune într-o medie de 95 de dolari pe lună pentru cei care folosesc frecvent Uber și 76 de dolari pentru clienții Lyft, care sunt mai tineri și cu venituri mai mici.
Citește și: Poveștile șoferilor Uber despre cei mai de rahat clienți ai lor
Uber domină Lyft. Pe piața în care operează ambele companii, 23% din oameni au folosit Uber, comparativ cu 9% care au folosit Lyft. Lyft e sub taxiuri, care au un procentaj de 16%
Femeile apelează mai puțin la Uber decât bărbații
E și mai mic procentajul pentru Lyft, deși diferența dintre femei și bărbați e infimă. În zonele deservite de Uber, 19% dintre femei au folosit serviciul cel puțin o dată, iar bărbații 23%. În zonele Lyft, 8% dintre femei au încercat serviciul și bărbații 9%.
Pentru piața de taxiuri, 13% dintre femei au luat un taxi cel puțin o dată versus 15% bărbați.
Cu cât crește nivelul de educație, cu atât e mai probabil să folosești Uber sau Lyft. Persoanele cu diplomă de liceu au folosit Uber în medie de 15% și Lyft în medie de 6%.
În comparație cu cei care au o diplomă universitară: 24% au folosit Uber și 9% Lyft.
Frecvența Uber/Lyft crește odată cu venitul. Printre oamenii cu un venit individual de până la 35 000 de dolari, 18% au folosit Uber și 8% au folosit Lyft. Printre cei cu un venit între 35 000 de dolari și 75 000 de dolari, 21% au folosit Uber și 8% Lyft. Iar pentru cei cu un venit mare, de peste 75 000 de dolari, 27% au apelat la Uber și 9% la serviciile Lyft.
Clienți frecvenți. Dintre oamenii din zonele deservite de Uber și Lyft, 11% folosesc frecvent Uber și 7% Lyft.
Care sunt zonele în care Uber și Lyft sunt mai populare? Când am comparat 12 zone cu rețele de metrou, orașele mari cu cea mai mare penetrare a pieței de către Uber sunt: San Francisco, Chicago și Seattle, iar New York și LA sunt următoarele pe listă. Orașele în care Lyft a penetrat cel mai mult piața sunt San Francisco, Chicago și LA.
Orașele cu cel mai mare procentaj de clienți Uber, care pornesc aplicația cel puțin o dată pe săptămână sunt San Francisco, Chicago și Boston. Orașele cu cel mai mare procentaj de clienți frecvenți de Lyft sunt San Francisco, Chicago și Denver.
Uber și Lyft aveau baze importante de clientelă în Austin. Înainte ca cele două companii să se retragă din Austin, Texas din cauza unei dispute cu orașul , Uber avea o bază de clienți de 21% iar Lyft de 13%.
Lyft este mai ieftin (sau cursele cu Lyft sunt mai scurte)
Tranzacția obișnuită la Uber este de 13.01 dolari, pe când la Lyft este de 10.89, ceea ce sugerează că o cursă cu Lyft este mai ieftină. Acest lucru se poate datora mai mult reducerilor și ofertelor promoționale decât unei diferențe de taxare. Uber a punctat faptul că serviciile UberBLACK și UberSELECT, superioare serviciului UberX, sunt mai scumpe. Cealaltă posibilitate, deși pare mai puțin probabil: cursele Lyft sunt mai scurte.
Citește și: Șapte lucruri pe care le-am înțeles despre București, după ce m-am mutat din provincie
Uber și Lyft au refuzat să comenteze pe seama acestor cifre, dar am vorbit cu Harry Campbell, șoferul de Lyft și Uber, care are un blog popular numit The Rideshare Guy. El a confirmat că majoritatea informațiilor găsite se pupă cu ce a văzut el și experiența proprie.
Suma relativ mică pe care oamenii o cheltuie pe aplicațiile astea pare destul de reală, spune Campbell, deși el crede că o să mai crească.
„Majoritatea persoanelor folosesc Uber sau Lyft într-un context mai lejer, când ies în oraș și în weekenduri. Cred că în viitor se va mări și contextul, când oamenii o să prefere Uber sau Lyft decât mașina personală”, spune Campbell.
De asemenea a descoperit, printr-un sondaj făcut de el, că Uber este mult mai popular decât Lyft, cel puțin acum.
„Cred că Uber a devenit un verb pentru transport, indiferent dacă iei taxi sau Lyft”, ne spune el.
Uber Earth este proiectul Motherboard de explorare a felurilor în care Uber a schimbat deja lumea și are de gând să continue asta în viitor. Urmăriți aici.
Traducere: Diana Pintilie
Urmărește VICE pe Facebook:
Citește mai multe despre Uber:
Am vorbit cu clienții care au ratinguri proaste la Uber
M-am angajat șofer la Uber, în București, ca să înțeleg de ce vor dispărea taximetriștii
Cum câștigă Uber de pe urma șoferilor săi chiar și când aceștia nu fac bani