De obicei, majoritatea personalului cu care deschizi restaurantul se cară în câteva luni. Cu timpul, toată lumea se obișnuiește, dar până când echipa ta se unește ca o familie, care se întâmplă în timp, toată lumea este înlocuibilă. Spălători de vase care își doreau să fie bucătari, marfari care inițial au aplicat ca barmani și chelneri, atât de mulți chelneri, care nu ezită să-și bage picioarele și să nu mai vină la muncă. Te obișnuiești cu toți.
Deci nu am fost surprins când, după câteva săptămâni de la deschidere, unul dintre bucătari, să-i zicem Phil, nu a mai venit la muncă după ce îi dădusem un avans din salariu. I-am dat banii fără să stau pe gânduri, pentru că bucătarul chef mi-a spus că are nevoie de tipul ăsta și că nu se descurcă fără el.
Videos by VICE
Phil a fost mai dificil de la bun început. El îmi spunea în glumă că sunt nazist pentru că nu lăsam personalul să fumeze de față cu clienții. Era genul ăla de tip care folosea cuvântul „gay” ca o interjecție pentru a exprima nemulțumirea sa în legătură cu orice, de la programul de lucru, la meniu. Dacă ai lucrat într-o bucătărie de restaurant, sigur ai întâlnit și genul ăsta de oameni. Dar tot ce conta era faptul că Phil mereu venea la timp și își făcea treaba bine. Până la un moment dat.
Citește și: Am mințit ca să ajung chelner în restaurante de lux
La două săptămâni după ce i-am dat lui Phil avansul, unul dintre foștii noștri barmani ne-a trimis un email în toiul nopții și a anunțat tot personalul că Phil a murit.
El s-a folosit de banii pe care i-am dat în avans să combine niște heroină și să-și facă de cap. El era treaz de zile și bântuia locațiile de after-hours din oraș, până când n-a mai putut.
Câteodată, într-o cameră plină de cuțite care toacă și mâncărurile zboară de la unul la celălalt, e dificil să observi defectele oamenilor, sau să le oferi atenția pe care o merită, pentru că indiferent de problemele personale, restaurantul trebuie să meargă în continuare.
Nu știam că Phil avea o problemă, pentru că, sincer, Phil părea întotdeauna constant până când nu a mai apărut. El era un tip căruia îi plăcea să bea și să se descarce după muncă, într-un oraș în care unele baruri nu se închid niciodată. Într-o zi el a luat o decizie stupidă, care l-a costat viața.
De la cele mai bune restaurante, la cele mai rele, bucătăria atrage cei mai interesanți oameni: unici, aventuroși și creativi, care ajung să lucreze în restaurant pentru că nimeni altcineva nu le-a oferit o șansă. Acești oameni devin familia ta de la muncă și ca orice familie, toată lumea are defecte. Dar în afacerile de noapte, asta deseori implică droguri și cu siguranță alcool. Realitatea unei bucătării este faptul că oamenii ăștia sunt prost plătiți și foarte munciți. Ai nevoie de puteri supranaturale să reziști în picioare 10-15 ore. Deci regula nescrisă a bucătăriei este: orice ai face în afara muncii, sau deseori pe lângă ce faci la muncă, ești binevenit ca membru al clanului de dubioși dacă nu întârzii, termini toată tura și știi ce trebuie să faci.
Câteodată, într-o cameră plină de cuțite care toacă și mâncărurile zboară de la unul la celălalt, e dificil să observi defectele oamenilor, sau să le oferi atenția pe care o merită, pentru că, indiferent de problemele personale, restaurantul trebuie să meargă în continuare. Nu mereuînțelegem persoanele de lângă noi, la fel de bine pe cât ar trebui. Moartea lui Phil m-a învățat să acord mai multă atenție personalului și să vorbesc cu ei.
Următoarele două săptămâni, după moartea lui Phil, au fost destul de încețoșate pentru mine. Tot entuziasmul și avântul de a administra un nou restaurant au fost înlocuite cu moartea lui Phil. Oare am greșit că i-am împrumutat banii? Oare a cerut banii cu gândul la droguri de la bun început? Oare o să se mai întâmple asta vreodată? Cum pot să previn așa ceva?
Am ajuns la concluzia că în punctul în care mi-am deschis restaurantul, am adoptat treizeci de tipi tatuați, care fumează și beau și care iau decizii amoroase și financiare extrem de proaste, în fiecare noapte când ies pe ușa restaurantului cu un buzunar plin de bacșiș.
La următoarea întâlnire cu personalul, am stat în sala de mese înainte de deschidere și am promis pe rând că dacă oricine observă ceva alarmant în viața unui coleg, cum mulți membri ai echipei au realizat cu Phil, va vorbi despre asta cât mai devreme posibil. Odată ce echipa s-a închegat, mulți colegi care au luat parte la întâlnirea de atunci au ajuns să le povestească noilor membri despre ce i s-a întâmplat lui Phil. Moartea lui Phil a ajuns ca un antreu al restaurantului, o parte din istoria tangibilă a afacerii mele.
În următorii ani, personalul nostru a avut de-a face cu iubiți abuzivi, agresiune sexuală, avorturi, atac armat și da, multe alte situații legate de droguri. Am avut norocul, că multe dintre situațiile ulterioare au fost mai mult comice decât tragice. Sau poate a devenit din ce în ce mai ușor să râzi la fiecare dramă nouă? În orice caz, am fost alături unii de ceilalți și am trecut peste toate greutățile.
Citește și: Am lucrat la un restaurant al mafiei poloneze, unde serveau tiramisu cu cocaină
Am ajuns la concluzia că în punctul în care mi-am deschis restaurantul, am adoptat treizeci de tipi tatuați, care fumează și beau și care, în fiecare noapte când ies pe ușa restaurantului cu un buzunar plin de bacșiș, iau decizii amoroase și financiare extrem de proaste. Iar acea persoană nu trebuie să fie neapărat un dependent de droguri ca să aibă probleme. Am înțeles că angajații mei tot o să se culce între ei și o să vină mahmuri a doua zi la muncă, indiferent de ce scrie în regulament. Am învățat că tot ce pot face e să fiu un sprijin pentru ei, atunci când au nevoie, dar nu pot să fiu responsabil pentru deciziile lor.
Am petrecut ani la rând gândindu-mă la seria de evenimente care au condus la moartea lui Phil. De obicei, gândurile despre Phil reveneau atunci când primeam scrisori pe numele lui, facturi, credite, chestii de genul. Până și în ziua de azi le mai primesc și nici acum nu sunt sigur dacă am greșit sau nu, atunci când i-am dat banii.
Moartea lu Phil a fost unul dintre cele mai grele momente din istoria noastră colectivă, dar nu ultimul. Drogurile, alcoolul, lipsa banilor sunt omniprezente în barurile și restaurantele comerciale. Faptul că s-a întâmplat într-o perioadă scurtă de timp de la deschiderea restaurantului a fost ca un mesaj clar că lucrurile nu vor fi decât din ce în ce mai dificile. Dar, aparent, genul ăsta de lucruri chiar se întâmplă și partea cea mai tristă e că te obișnuiești.
Traducere: Diana Pintilie
Urmărește VICE Pe Facebook:
Citește mai multe întâmplări din restaurante:
Ce se întâmplă cu adevărat în bucătăria unui restaurant
Cum e să lucrezi într-un restaurant de interlopi
Am vorbit cu bucătari despre cele mai penibile accidente din restaurante
