Ce-am învățat în trei ore de la Martorii lui Iehova din București

De trei ani de când locuiesc în București, m-am trezit de cinci ori cu Martorii lui Iehova la ușă cu zâmbetul până la urechi și Biblia în mână. Deşi de obicei îi pândeam la vizor până plecau, acum că le-am văzut standurile prin tot oraşul, m-am gândit să intru în vorbă cu ei, ca să aflu care-i treaba cu religia lor. Doamna de la stand n-a vrut să-mi răspundă la întrebări, dar mi-a zis că pot afla mai multe dintr-o vizită la sediu. Am fost de acord şi perseverenţi până la capăt, martorii m-au sunat aproape zilnic, ca să fie siguri că nu mă răzgândesc cu vizita-n Regatul lui Iehova.

La finele săptămânii eram înarmată cu aparatul foto la sediul lor de la Piaţa Muncii, o vilă imensă, pe care orice pensiune din Mamaia ar fi geloasă. Complexul format dintr-o clădire de trei etaje, alta de patru și trei Săli ale Regatului nici nu putea fi acoperit cu privirea. Casa Lui Dumnezeu sau Betel, cum îi spun Martorii lui Iehova, găzduieşte 120 de oameni încă din 2000. Astfel, timp de trei ore mi-au răspuns la aproape fiecare întrebare printr-un verset din Biblie, o povestioară despre Apostoli sau una despre Iisus. Pentru că fenomenul de pe strada Orzari nu e un caz izolat, ci se află în continuă creștere, iată câteva reguli descoperite de mine în Casa lui Dumnezeu și posibile motive pentru care îi evitai pe Martori fără să știi de ce.

Videos by VICE

Martorii nu au zi de naștere, Crăciun, Revelion sau orice altă sărbătoare din calendar

Ei spun că respectă cu sfințenie cuvântul Bibliei, carte care „nu vorbește niciodată de data nașterii lui Iisus”. Ei nu sărbătoresc nașterea în sine, nici nu comemorează patimile sau răstignirea, ci chiar moartea. Iar cum Iisus nu moare niciodată la aceeași dată, anul trecut a picat pe 14 aprilie, iar acum doi ani pe 22 martie. Ei merg pe principiul că, dacă vrei să te simți bine, o poți face oricând. Deci nu interesează pe nimeni câți ani ai, când trece anul sau de ce împodobești bradul. Toate sărbătorile astea sunt inventate de oameni, pe când Biblia e a lui Iisus.


La recepția din Betel.

Dacă ești homosexual, dar îți „trece”, te primesc în comunitate

Ghidul m-a lămurit că tot Biblia condamnă și homosexualitatea, dar că martorii nu au nimic cu individul, ci cu ceea ce face el. De aceea, în cazul în care un homosexual „renunță” la orientare, e primit apoi în comunitate, dacă demonstrează că merită, se căiește și au trecut și ceva ani de atunci. Apoi mi-a zis: „Nimeni nu este creat să fie strâmb. Dar pentru că nu știm să gestionăm bine momentele, n-avem capacitatea sau ajutorul necesar… mulți au devenit homosexuali pentru că au fost abuzați. Și, desigur, dacă o faci o dată, de două, de trei, începe să-ți placă. De aici vin și toate celelalte vicii.” Dacă n-ai norocul să te lecuiești de propria-ți orientare sexuală, ei măcar te lasă să participi la slujbele lor cu tot cu eticheta asta pe frunte.

Pleacă din Betel, dacă vrei să faci copii

Deși își zic între ei „frate” și „soră”, la un moment dat, din cauza mediului închis, martorii ajung să-și găsească perechea chiar în casă. De aceea, când vine vorba de cupluri, „Biblia spune că e bine să se cunoască înainte, ca să vadă dacă sunt compatibili, ca și caracter, personalitate, nu din punct de vedere sexual.” Deci cuplurile sunt lăsate să stea împreună în cameră, la Betel, abia după ce s-au căsătorit și nu înainte. Divorțul e dreptul lor, dar de regulă reușesc să-și rezolve problemele înainte să se ajungă la el. Însă dacă vor să aibă copii, atunci trebuie să părăsească Betelul, ca să se ocupe de ei și nu de studiul Bibliei sau de treburile din Casa lui Dumnezeu.

Își zic Martorii lui Iehova, pentru că ăla ar fi adevăratul nume al lui Dumnezeu

Chestia asta am aflat-o la două ore și ceva de când am intrat în casă. Așa scrie în ediția corectă a Bibliei. În cea din 1873 apare Iehova ca numele lui Dumnezeu, iar în ultima ediție îi spune Domnul. Aparent, e o problemă destul de mare în religia lor: „Gândiți-vă cum v-ați simți dacă copilul dumneavoastră, dacă prietenii, soțul v-ar spune „doamnă” și nu v-ar spune pe nume? Dumnezeu cum se simte când niște oameni zic că sunt slujitorii lui Dumnezeu, dar nu-i mai spun numele?”. Martorii le arată oamenilor edițiile lor vechi din Biblie, ca să se convingă personal.

Pe de altă parte, cam toate religiile de la creștinism, iudaism și islam pleacă aproximativ de la aceeași carte cu unele modificări, deci pare o problemă universală.

Betelul funcționează ca un mini-oraș

Complexul a fost ridicat de voluntari veniți din 15 țări, iar toate activitățile se fac pe bază de voluntariat. Fiecare martor are sarcini de îndeplinit într-un anumit departament, pentru că Betelul funcționează ca un orășel în care găsești pe lângă bucătărie, spălătorie și administrație, și un cabinet medical, altul stomatologic, o frizerie și o croitorie. Iar banii nu sunt o problemă, pentru că vin din donații. A fost ciudat să văd atâția „interni” neplătiți care să și zâmbească și să lucreze cu plăcere.

Știi ce vei mânca pentru tot anul

Toate detaliile trebuie aranjate la sânge. Martorii știu ce vor mânca atât mâine, cât și peste 20 de zile, că abia la opt săptămâni e reluat meniul pe care-l găsești în ramă la avizer. N-au junk food sau mâncăruri sofisticate, iar dacă lipsești de la vreo masă, scaunul te va da de gol imediat, pentru că locul tău se schimbă doar o dată pe an. Eu am nimerit într-o vineri, când deja aranjau mesele pentru luni, pentru că sâmbăta și duminica oameni-și gătesc în camere, unde au bucătării improvizate. Alimentele și le iau cu banii alocați din donații, când se face aprovizionarea.


În biblioteca Betelului.

Spune adio facultății și lumii din exterior pentru ceva timp

Betelul pare un soi de tabără în pustietate, în care ești debranșat de la tot ce înseamnă legătură cu lumea din exterior. Singurele calculatoare pe care le-am văzut se găseau în birourile din zona de administrație, iar unul se ascundea după un perete anemic în bibliotecă. Dacă vreun martor vrea unul, trebuie să facă rost de fonduri de la rude, pentru că nu intră în donații. Tinerii din Betel nu merg la facultate, pentru că studiul Bibliei e pe primul plan, iar orice altceva se învață în timpul liber, cu materiale pe care trebuie să și le procure singuri. Doar cei care primesc recomandări ajung să locuiască la Betel, iar pe baza unei cereri pot alege cât să rămână acolo.


Macheta Betelului.

Nu prea poți ieși din Betel

Singurii care ies din Casa lui Dumnezeu sunt cei care se ocupă de aprovizionare și studenții în Biblie, considerați un fel de misionari, care nu locuiesc în Betel și care, printre alte lucruri, te vizitează pe tine acasă. Gabriel Gocan, unul dintre ei, mi-a spus că în România sunt peste 40 000 de persoane care fac voluntariat din ușă în ușă. În timp ce membrii din Casă rămân la programul pe care-l au zi de zi. Spațiul este gândit până la cel mai mic punct, astfel încât au și numele trecute pe haine ca să nu se amestece la spălătorie, iar timpul lor de recreere și-l petrec citind reviste ca Turnul de Veghe și Treziți-vă!

Cu toate acestea, Martorii se află în România de peste o sută de ani și, datorită sistemului pe baza căruia și-au creat comunitatea, ei cresc în număr pe zi ce trece. Au găsit soluții pentru transfuziile de sânge, astfel ca Biblia să fie respectată. Au luptat pentru libertatea de exprimare și posibilitatea de a merge din casă în casă, după cum făcea și Iisus. Iar în perioada comunistă, deși mulți martori au fost închiși, iar tipografiile le-au fost confiscate, ei au continuat să predice. Ba chiar, au dezvoltat programul MEPS (Multilanguage Electronic Phototypesetting Setting) pentru tehnoredactarea publicațiilor lor, într-o perioadă în care seturile de caractere din arabă, zulu sau hindi nu existau în format digital. Iar în prezent au ajuns cam la 600 de limbi.

Am vrut să văd ce cred și martorii din oraș despre Betel, așa că am mers la o slujbă ca să discut cu ei, dar după două ore de analizat texte biblice, care-mi aminteau de tema la Română din generală, m-am lovit doar de refuzuri, de invitații să studiez Biblia și de zâmbete de complezență.

În concluzie, cred că au atât de mult succes pentru că știu cum să vândă „brand-ul.” Ca exemplu stă chiar argumentul adus de Fratele Octavian care ținea slujba când am fost eu acolo: „Membrii ai cărui grup religios primesc aprecieri din partea multor guverne pentru că sunt cetățeni pașnici, care respectă legea, își plătesc taxele și impozitele? Sau ce grup religios e recunoscut pretutindeni în lume pentru unitatea dintre membrii lui? Nu există decât un singur grup a cărui conduită excelentă în aceste domenii vorbește de la sine și, anume, Martorii lui Iehova.”

Dacă vrei să afli mai multe lucruri despre ei și nu te îmbie un tur cu studii biblice, atunci poți afla câteva povești din casă de la niște foști martori pe pagina Martorii lui Iehova Raționali.

Urmărește VICE pe Facebook:

Vezi și:
Tot ce ştim despre cazul elevului care a leşinat la Religie, în timpul unui film despre avort
5 motive pentru care ar fi bine să nu-ţi dai copilul la ora opţională de religie
România nu are religie de stat, dar se poartă ca și cum ar avea