Ce să faci după ce câștigi premiul cel mare la loto

În școala generală, a trebuit să citim „Perla” de Steinbeck, o carte despre cât de oribil este să te îmbogățești din senin. Rezumatul: fiul unui om este înțepat de un păianjen, dar acesta nu are bani să plătească doctorul. Găsește din întâmplare, într-o stridie, o comoară prețioasă. Drept urmare, cineva îi dă foc, este obligat să înjunghie un pseudo-hoț și se ceartă cu soția lui.

În vremurile contemporane nu mai desfacem moluște în speranța comorii alegorice, însă jucăm la loterie. Și la fel ca protagonistul amărât al lui Steinbeck, mulți oameni care au câștigat potul au ajuns să realizeze că un câștig poate fi cea mai rapidă cale spre pierzanie. Sunt atâtea povești cu oameni care au câștigat miliarde la loto și au ajuns dependenți sau au făcut investiții proaste, au fost jefuiți sau chiar omorâți de membrii familiei, au ajuns datornici și s-au sinucis. Să alegi câteva numere norocoase nu îți rezolvă problemele și de cele mai multe ori creează altele, care te fac să te gândești melancolic la cele vechi, ca la niște prieteni buni.

Videos by VICE

Se pare că există avocați nișați în consilierea milionarilor parveniți și cum să-și cheltuie câștigul neașteptat. Am vorbit cu unul dintre acești avocați, Jason Kurland, ca să aflu ce ar trebui să fac dacă dau de vreo comoară.

VICE: În primul rând, ăsta e un domeniu juridic unic. Cum ai ajuns aici?
Jason Kurland:
Am ajuns din întâmplare, acum cinci ani. Cineva câștigase un pot mare în Connecticut și nu știa cum să procedeze în continuare. Lucra pentru unul dintre clienții mei și acesta m-a recomandat. El i-a zis: „Auzi, știu un avocat în care am toată încrederea. Nu știu dacă se pricepe la astfel de lucruri, dar tot mai bine îl suni pe el, ca să te direcționeze unde trebuie”. Noi lucrăm cu planificări de proprietăți și am fost în stare să-l ajutăm. Am lucrat cu el o lună până când a reușit să-și revendice câștigul.

A fost o situație foarte mediatizată și cineva din Rhode Island, care câștigase 300 de milioane de dolari, și-a amintit de mine și m-a sunat. Așa că am fost în Rhode Island să ajut și apoi am început să promovăm acest serviciu. Am început să primim din ce în ce mai multe cazuri de la toate tipurile de câștiguri, până când a devenit o nișă juridică.

Bun, atunci care e primul lucru pe care trebui să-l faci dacă câștigi la loto?
Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să te semnezi pe spatele biletului câștigător, deoarece, din punct de vedere legal, este considerat un instrument la purtător. Practic, oricine îl înmânează este declarat câștigătorul biletului. Dacă îl semnezi pe spate, te asiguri că e al tău. Câștigătorilor de poturi mari le spun să mai lase un pic de spațiu deasupra numelui, în cazul în care se decid să revendice printr-un fond fudiciar sau printr-un SRL sau orice altă entitate. Astfel, pot scrie numele entității juridice și să semneze în calitate de tutore, sau ceva de genul. Deci, semnezi biletul, îi faci o copie și eventual o pui într-un seif sau o ascunzi undeva prin casă.

După asta, angajezi o echipă de profesioniști.Vorbesc de cazurile cu sume de cel puțin un milion de dolari. Suni un avocat, apoi un consilier financiar și un contabil. Asta este echipa de care ai nevoie. Evident, cu cât potul e mai mare, cu atât e mai necesară partea asta. Pune-ți echipa la punct, stai cuminte și nu spune nimănui. Poți vorbi cu familia apropiată, dar în punctul în care s-a dus vestea, viața ta se schimbă complet. Nimeni nu vrea o schimbare bruscă decât dacă se simte pregătit. Timpul dintre conștientizarea câștigului și răspândirea veștii este singurul moment în care poți să-ți mai păstrezi viața, așa cum era înainte.

Apoi trebuie să te gândești ce vrei să faci cu banii, deoarece primul instinct al oamenilor nu este cel mai înțelept. Deci ai nevoie de timpul ăsta ca să-ți dai seama ce anume vrei să faci în continuare. Măcar nu mai vine nimeni cu mâna întinsă la ușa ta.

Trebuie să faci asta înainte să contactezi Comisia Loteriei?
Eu aș face-o înainte, pentru că fiecare stat are un sistem diferit. La poturile mari depui cererea inițială și apoi aștepți până îți verifică istoricul juridic și financiar. Dar dacă vrei să revendici printr-un fond fudiciar sau o entitate, ăsta e primul lucru pe care ar trebui să-l faci, deoarece e mult mai greu de schimbat titularul după ce ai înmânat biletul. Știu că mulți oameni nu vor decât să scape de-o grijă, dar dacă ne sunați mai întâi pe noi, atunci vă putem ghida pe toată durata procesului.

Citește și: Câți bani poți câștiga ca jucător de poker online începător?

Există posibilitatea ca biletul loto să expire?
Da, dar ai la dispoziție de la șase luni până la un an, depinde de stat. Tot procesul despre care vorbesc eu durează cam două-trei săptămâni. Nu e mult. Așa că putem să te cuplăm cu o entitate sau un fond în doar o zi și terminăm bâlciul.

Îmi poți explica avantajul de a revendica printr-un cont sau printr-o entitate?
În primul rând, îți poți păstra anonimitatea și crede-mă, vrei să faci asta. E important să-ți limitezi expunerea. Mulți dintre câștigători aleg să-și facă un fond de sprijin, ca numele câștigătorului să fie cel al fondului, nu al lor. Așa nu o să apari în căutările de pe Google. Oamenii o să te caute oricum, indiferent că e pentru pomană, filantropie, oportunități de investiții sau orice altceva.

E interesant faptul că sfătuiești oamenii să nu vorbească despre asta. Evident, e o idee proastă să postezi pe rețelele sociale.
N-are niciun rost. Dacă câștigi 300 de milioane săptămâna asta, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți închizi contul de Facebook, pentru că indiferent dacă postezi sau nu vestea, lumea oricum va afla și o să te caute pe net. Așa că, mai bine nu exiști pe rețelele sociale.

Atunci ce se întâmplă cu persoanele care apar la știrile locale și vorbesc despre câștigurile lor? Ăștia sunt cei care își ruinează viața?
Fiecare persoană e diferită. Mereu îi întreb pe câștigători dacă vor să fie faimoși și să apară la emisiuni. Am o televiziune de reality show, care de abia așteaptă un câștigător. Dacă vrei să ajungi faimos, te pot ajuta și cu asta, dar dacă vrei doar să-ți vezi de viață și să procedezi cum trebuie, atunci mai bine nu te duci la emisiuni. Țin minte când o familie din Tennessee a câștigat 1.6 milioane de dolari și s-a dus la The Today Show, înainte să-și revendice biletul. Mi s-a părut periculos de indiscret.

Citește și: Cum să faci un city break prin Europa cu bani puțini, dacă te-ainăscut în România

Ai menționat faptul că dorințele impulsive ale oamenilor se schimbă cu puțin mai mult timp de gândire. Cum așa?
Majoritatea oamenilor nu vor decât să-și plătească datoriile, cel mai cinstit lucru de făcut. Apoi se trezesc că vor să cumpere case pentru toți membrii familiei, dar după ce vorbesc cu un consilier financiar, realizează că poate nu e cel mai înțelept lucru. Mulți oameni vor să-și dea demisia instant, dar după ce se gândesc mai bine, realizează că nu asta își doresc cu adevărat.

Dar în mare parte este o chestie mentală. Nu e ușor pentru oameni să-și schimbe radical viața. Toată lumea crede că dacă ai atâția bani trebuie să te reinventezi complet, dar când totul se schimbă brusc, devine un pic înfricoșător. Deci, trebuie să te adaptezi treptat la noul stil de viață.

De ce atâția câștigători dau faliment?
Dacă câștigi 50 de milioane de dolari, după taxe, rămâi doar cu 25. Apoi îți cumperi o casă, ceea ce e super ok. Dar apoi vine cineva cunoscut care îți vinde un „pont” de afaceri imobiliare în care trebuie să investești doar 10 milioane de dolari și scoți cel puțin 30. Te bagi, pentru că nu știi cum funcționează domeniul imobiliar și ajungi să-ți pierzi toți banii. Sau vrei să-ți deschizi propria afacere, la care ai visat mereu. Faci un bilanț al costurilor, dar apoi îți dai seama că trebuie să mai bagi un milion de dolari și apoi mai bagi încă trei și tot așa.

Unul dintre serviciile pe care îl ofer câștigătorilor de poturi mari este să îmi asum rolul negativ. Astfel, dacă cineva te întreabă de nu știu ce investiție, le poți spune că ai angajat un avocat care te-a primit doar cu condiția să aibă un ultim cuvânt cu privire la cheltuielile mari. Eu discut cu clientul ca să îmi dau seama ce își dorește, iar dacă vrea să cheltuie pe ceva anume, încerc să-i explic de ce nu e neapărat o idee bună. Dacă îi este rușine să-și refuze prietenii, atunci pot fi eu „Gică Contra” și să spun nu. Pare un serviciu la care mulți clienți mari apelează.

Chiar se fac escrocherii?
De cele mai multe ori e vorba de cineva necunoscut de pe stradă, care încearcă să-ți fure portofelul, dar în același timp poate fi cineva care te combină să investești în oportunități imobiliare în Florida. Îți spune că nu are nevoie decât de câteva milioane să pornească afacerea și până îți dai seama că totul e o escrocherie, s-a și tirat cu banii. Mulți dintre câștigători nu sunt suficienți de experimentați să observe asta, deci trebuie să ai încredere în experți.

Citește și: Am aflat cum face bani Statul Islamic

Ai avut vreodată un client a cărui viață să se fi schimbat atât de mult încât să regrete câștigul?
Nu am avut parte de clienții ăștia, dar am citit povești cu astfel de cazuri. Din fericire, cei care mă angajează sunt îngrijorați de schimbările bruște și vor să-i ajut cu asta.

Acest interviu a fost editat pentru înțelegerea clară a mesajului.

Traducere: Diana Pintilie

Citește mai multe despre lopeți de bani:
Pe elita de bogătani a Chinei o doare la bască
Doi tipi s-au îmbogăţit după ce au vândut miros de fund
Fotografii cu copiii oligarhilor ruşi