Fotografii de la cel mai psihedelic târg de vechituri din România

E un fel de trip psihedelic să te plimbi prin târgul ăsta. Fotografii de Hajdu Tamas

Dacă n-ai auzit încă de târgul de la Negreni, să știi că ai pierdut multe. Mai ales pentru că, acolo, poți să găsești cam orice-ți săgetează mintea: de la țoale și încălțăminte la obiecte vechi, aparent inutile, sau numai bune pentru hoarder-ul din tine.

E cam departe, ce-i drept, undeva în apropiere de Cluj, adică în localitatea Negreni, așezată pe malul Crişului Repede, dar un drum până acolo, în al doilea sfârșit de săptămână din octombrie, te-ar scoate din hipsterimea ta urbană și te-ar arunca într-un microcosmos întins pe aproape un kilometru și plin cu chestii pe care nu ți-e dat să le vezi în fiecare zi. Sau niciodată.

Videos by VICE

Citește și:Ce am înţeles despre târgurile de haine, după ce mi-am vândut țoalele la unul din București

Vin aici tot soiul de oameni, români și unguri, mai vezi și câte un străin de prin străinătatea aia occidentală care a auzit de Târgul de la Fechetău – așa i se mai zice – și care vrea să apuce câte ceva de-a dreptul istoric. E tare tradiția de aici, veche de câteva secole, purtată de zeci de generații până azi, în 2016.

Am fost acolo, pe Route 60 (sau E 60), să prind și eu în poze cam ce se întâmplă și ce se vinde într-unul dintre cele mai populare târguri de vechituri din România. A ieșit un amalgam de oameni de diverse etnii, kitschuri și antichități, utile și inutile. E un fel de călătorie psihedelică din care te mai oprești pe la icoane și sfinți, dacii comuniste, animale împăiate, păpuși trippy, lenjerie intimă sau antichități scumpe.

Urmărește VICE pe Facebook