După cutremurul tragic din Amatrice de luna trecută, în care au murit 290 de persoane și au fost evacuate alte câteva mii, șeful directoratului Național Anti-Mafie, Franco Roberti, a accentuat rapid faptul că Mafia nu trebuie să primească permisiunea să se implice în eforturile de reconstrucție. Roberti a declarat pentru La Repubblica: „Reconstrucția post-cutremur e o bucățică tentantă pentru organizațiile criminale și afaceriștii iliciți.”
Nu e o temere nefondată. Un raport al Parlamentului European a descoperit că după cutremurul de la L ‘Aquila din 2009, o parte dintre cei 494 milioane de euro furnizați regiunii s-au dus la companii care au legături directe sau indirecte cu crima organizată. Olga Capasso, procuror-șef al Departamentului Național Anti-Mafie, a declarat că Aquila e una dintre cele mai mari probleme la nivel național în ce privește activitatea Mafiei.
Videos by VICE
Dar articolele care au scris despre L‘Aquila și Amatrice au dezvăluit puține lucruri despre implicarea Mafiei în aceste practici.
Cutremurul din Irpinia din 1980 a fost prima criză italiană care s-a bazat pe implicarea Mafiei pentru reconstrucție și lucrări publice. John Dickie a scris în Mafia Republic că, la două săptămâni după cutremur, membrii Mafiei Camorra l-au ucis pe primarul unui oraș pentru că acesta încercase să împiedice companiile cu legături mafiote să câștige contracte pentru curățarea molozului.
Pe atunci nu se știa foarte clar ce agenții sunt implicate în astfel de misiuni, așa că nivelul corupției era mare, iar rezultatele dezastruoase: peste 28 500 de persoane încă locuiau în case provizorii la zece ani după cutremur. Metodele folosite pe atunci de Mafie – constrângerea, violența și coruperea – pentru obținerea contractelor se aliniau perfect cu clișeele din Nașul despre activitatea Mafiei.
Dar astăzi Mafia e mai puțin vizibilă și și-a schimbat tacticile. Dr. Felia Allum se numără printre cei mai buni experți în Mafia italiană și a scris recent o carte intitulată Camorra Invizibilă , despre familiile napolitane implicate în crima organizată din vestul Europei. Am vorbit cu ea la telefon și ne-a explicat cum au evoluat tacticile Mafiei ca să lase cât mai puține dovezi ale activității lor.
„În anii 1980, dacă mă întrebai de diversele metode ale Mafiei, ți-aș fi putut face o listă. Dar astăzi n-au nevoie să aplice toate astea pentru că sunt deja implicați profund. Au contacte politice, au relații cu cei mai tari afaceriști, deci acționează ca un partener invizibil. Nu trebuie să facă nimic spectaculos și devin tot mai dificil de prins. Aceste familii infracționale nu intră în primărie înarmate ca să obțină contracte prin amenințări. Acționează mult mai subtil. Au reușit să se impună pe niște piețe specifice, probabil prin folosirea violenței și a corupției și prin împrumuturi făcute unor companii în caz de nevoie, iar acum au devenit o forță puternică. Nu e nevoie să facă nimic caracteristic Mafiei.”
Citește și: Cel mai mare sindicat de crimă organizată din Japonia are acum website și imn
În loc de amenințări în camere întunecoase, accidente pe șantier și serviete pline de bancnote, Mafia modernă folosește tactici mult mai profesioniste. Nu mai vorbim de Nașul, ci de Dosarele Panama. Își ascund influența în spatele unor afaceri de miliarde de euro, într-o rețea complexă de companii. Și nimeni nu mai știe unde se încheie economia legitimă și unde începe cea ilegală. Dr. Allum sugerează că Mafia a reușit să se infiltreze în reconstrucțiile de după cutremur cu ajutorul cimentului.
„Nu toate companiile mari de ciment sunt mafiote, dar multe dintre aceste organizații criminale au văzut potențialul cimentului. Au investit bani, s-au apropiat de businessmeni și au reușit să investească într-un mod invizibil, așa că acum nu e nevoie să facă acțiuni complicate. E destul de sofisticat ; nu e nevoie să aibă în vizor un politician sau un administrator local, pentru că Mafia e atât de profund implicată în sectorul de ciment încât au oameni peste tot. ”
De asta a fost acuzat ă Mafia de nivelul dezastrului cauzat de cutremurul recent. Clădirile din ciment n-au fost făcute să reziste la cutremure, ceea ce înseamnă că s-au prăbușit mai multe case și au murit mai multe persoane decât ar fi trebuit dacă lucrurile ar fi fost făcute corect. Dar dr. Allum a accentuat din nou că Mafia nu a încălcat legea în mod evident. Lucrurile trebuie investgate la un nivel politic, deoarece companiile suspecte folosesc regulamente vagi ca să evite să fie trase la răspundere.
Citește și: Mafia japoneză angajează oamenii străzii să decontamineze Fukushima
„Una dintre dezbaterile momentului are legătură cu faptul că multe dintre casele care au căzut fuseseră construite în cadrul programului de reconstrucție din L ‘Aquila“, a zis ea. Acum, ministerul a dat indicații și măsurători despre cum ar trebui reconstruite și au existat două nivele. Un nivel a fost cel de întărire și celălalt de protecție în caz de cutremur. Multe dintre ele au trebuit doar întărite, iar întărire e un termen vag care poate fi interpretat în multe feluri. Dacă unei companii i s-a spus să întărească o clădire, nu se poate spune că aceasta a încălcat legea. Nici firma sub-contractantă nu a făcut nimic greșit dacă a primit instrucțiuni să dea cu var. E un întreg cerc vicios. Nu e vorba de câțiva infractori care vin și reconstruiesc prost clădirile, e vorba și de lipsa de rigoare politică și de nevoia de o legislație mai strictă care să-i tragă la răspundere pe administratori și afaceriști. ”
Dacă Mafia a început deja să profite de pe urma dezastrului? Dr. Allum susține că da. „Franco Roberti, șeful Directoratului Național Anti-Mafie, a zis că trebuie luate măsuri pentru a împiedica Mafia să se infiltreze în lucrările de reconstrucție – dar dacă s-a infiltrat deja, ce faci? ”
Giuseppe Saieva, procuror-șef în capitala municipală Rieti, a declarat: „Toată lumea suspectează că această tragedie n-a fost doar mâna destinului. Datoria noastră e să verificăm dacă există și alți vinovați care pot fi trași la răspundere. ”
Bineînțeles, pare o sarcină imposibilă, având în vedere că Mafia e atât de implicată în instituțiile industriei italiene și în guvern încât a devenit aproape invizibilă.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre Mafie pe VICE:
Cum e să crești în sânul Mafiei
Cum e să lucrezi într-un restaurant de interlopi
E înfricoșător să pârăști Mafia chiar și în condiții de anonimitate