De o săptămână, România identifică zilnic peste o mie de nou-infectați cu SARS-CoV-2. Nu toți ajung să dezvolte simptomele bolii, dar cei care o fac, chiar dacă trec peste riscul de deces, sunt în continuare supuși unui mare risc de sănătate, din cauza afecțiunilor cu care rămân în urma bolii.
Ce se se întâmplă cu pacienții externați, în condițiile în care sistemul sanitar românesc e aproape de capacitate maximă? Medicii sunt extenuați, managerii de spitale din capitală sunt nevoiți să trimită în provincie pacienții care au nevoie de terapie intensivă, iar toate astea se petrec în timp ce peste 30% dintre români cred că COVID-19 e o mare conspirație.
Videos by VICE
Pentru a înțelege mai bine aceste lucruri, dar și consecințele pe termen lung ale bolii, am contactat-o pe Beatrice Mahler, medic primar pneumolog de aproape un deceniu, șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, din București.
VICE: Ne aflăm într-o situație groaznică, peste o mie de nou infectați. Cum este situația la Marius Nasta?
Beatrice Mahler: Este presiune maximă și crește treptat, de la o zi la alta. N-am mai trecut printr-un asemenea moment nici măcar în perioada stării de urgență. Avem foarte mulți pacienți. Chiar dacă se externează în fiecare zi câte unul, patul este imediat ocupat de altul.
Ce se cunoaște până acum de efectele de durată ale COVID-19?
Încă nu le cunoaștem. Primii pacienți care au trecut prin boală sunt afectați pulmonar și au venit la reevaluare. Le-am văzut analizele și radiografiile la plămâni, dar aspectul diferă de la unul la altul. Ca și în cazul simptomelor sau a bolii în fază acută, avem tot mai multe tipologii de pacient. Cu siguranță așa va fi și în cazul pacientului cronic.
Acum descoperim și încercăm să găsim soluții pentru ei. Dar ele nu sunt validate științific. De exemplu, avem un pacient care a fost intubat timp de o lună, cu comorbidități, care a reușit să treacă de momentul terapiei intensive. Este la două săptămâni de-atunci, și încă este dependent de oxigen, cu leziuni pe ambii plămâni.
Așteptăm să vedem cum va evolua, ca să ne dăm seama de impactul pe care l-a avut SARS-CoV-2 asupra plămânului, pentru că, în acest moment, nu există un tratament pentru aceste leziuni. Știm, de exemplu, că dexametazona e o terapie bună pentru faza acută, dar pe termen lung, dacă vorbim de fibroze pulmonare, apar alte complicații și crește mortalitatea.
E un proces de învățare din mers?
Da, aplicăm doar ceea ce avem ca informații despre celelalte tipuri de patologii interstițiale pe care le tratăm. Dar, de regulă, în cazul afecțiunilor interstițiale la plămâni vorbim de o boală cu evoluție severă, cu prognostic rezervat, cu calitate a vieții foarte proastă.
Coagularea intravasculară diseminată apare la pacienții bolnavi de COVID-19. Ce înseamnă această afecțiune și cât de periculoasă e?
Chiar e foarte periculoasă. În organism avem 13 factori de coagulare, într-o cantitate limitată. Dacă un pacient ajunge la ATI cu leziuni în multe regiuni ale corpului, ne gândim că se consumă o cantitate foarte mare din acești factori și există riscul ca sângele, când începe să curgă, să nu se mai oprească. Acești pacienți fac diverse hemoragii și e foarte greu să intervii cu tratament. Singura soluție reală și posibilă e să dai preparate de plasmă (sânge și preparate de sânge), care să aibă acești factori de coagulare.
Cum afectează virusul ficatul?
Când avem o infecție virală, prima reacție a organismului este să trimită limfocitele în apărare. Dacă virusul e mai puternic, le distruge și primul afectat este ficatul, care produce citokine, niște proteine mici, care în exces ajung să blocheze alveolele pulmonare, ceea ce face ventilația imposibilă. Tot ficatul produce și factorii de coagulare. Acesta este mecanismul prin care acționează SARS-CoV-2. Nu ne putem încă explica de ce ficatul nu reacționează cu aceeași agresivitate la toată lumea.
La nivel renal cum se manifestă?
Apare insuficiența renală acută, care necesită foarte des hemodializă, la pacienții din terapie intensivă, pentru că nu mai pot urina. Toate astea produc leziuni ireversibile. Singurele care pot fi oarecum compensate la un moment dat sunt cele hepatice. În rest, organismul nu are capacitatea de regenerare.
Dar asupra pancreasului cum acționează?
Dacă vorbim de pancreas, mai ales la pacienții cu obezitate, comorbiditate întâlnită la majoritatea celor cu o formă gravă a bolii, aceștia au de cele mai multe ori o genă asociată cu alte patru patologii: diabet, obezitate, hipertensiune și ateroscleroză. Acestea se declanșează toate, dar pe rând, și par să fie factori de risc importanți la pacienții cu COVID-19.
Pancreasul este suprasolicitat să producă insulină, substanță care ajută ca glucoza să treacă din sânge în celule. În lipsa insulinei, glicemia crește foarte mult și apare diabetul. Este posibil ca tromboza vaselor din pancreas să fie unul din mecanismele care duc la creșterea glicemiei. Astfel, celulele din zona afectată mor, pentru că nu mai au oxigen și mâncare – lucru extrem de grav în orice parte a corpului s-ar întâmpla. Dar nu avem suficiente informații.
Ce ne-ar ajuta să avem mai multe informații?
Sunt extrem de nemulțumită că nu facem autopsii la pacienții COVID-19 în România. Nici măcar biopsii din organele afectate. Ca medic, vreau să știu cum reacționează virusul la pacientul român, care are propriul său determinism genetic. Ar ajuta foarte mult pacienții internați actualmente.
Am citit și despre diminuarea funcției cognitive la foștii pacienți COVID-19. Se manifestă boala aceasta și la nivelul sistemului nervos central?
Aș dori să văd și niște autopsii de creier la acești pacienți care au tromboză peste tot și cred că o au și pe vasele mici de la nivelul creierului, care este extrem de fragil. În acest context trebuie gândite toate. E o boală sistemică, nu doar a plămânului, de analizat doar de infecționiști. E nevoie de cercetare și de reevaluare.
Există riscul unor rezervoare virale ascunse, cum întâlnim la herpes sau la HIV?
Este prea devreme să putem spune asta. Cred că sunt necesare analize de laborator care să indice nivelul infectării pentru un pacient cu COVID-19.
În ce privește mușchii, este șederea îndelungată la ATI un motiv de îngrijorare?
Asta este o consecință întâlnită la toți pacienții din terapie intensivă care stau mult în pat. Atrofia musculară apare după prima săptămână, mai ales la membrele inferioare. Cea a coapselor și a gambelor este cea mai păcătoasă, pentru că fără mers suntem invalizi. Dar nu ai cum să aduci un kinetoterapeut să facă gimnastică la patul pacientului de la ATI, pentru că riscul de infectare este foarte mare. Însă ar fi foarte bine dacă am avea kinetoterapeuți post-terapie intensivă. Îi avem la Marius Nasta, dar acest compartiment ar trebui să fie parte a oricărei secții de pneumologie. Trebuie dezvoltată reabilitarea respiratorie.
Se poate întâmpla ca oamenii să rămână fără miros pe termen lung?
Din ce știu eu, mirosul revine. E adevărat că nu se știe în cât timp. La unii foarte repede, la alții foarte lent.
Ați întâlnit degerături ale degetelor de la picioare, ca efect al bolii?
Nu, dar microtrombozele se pot manifesta inclusiv la nivel cutanat, în zonele periferice, unde avem capilare foarte fine.
O româncă expatriată în Franța îmi spunea că, deși nu a avut o formă severă de COVID-19, a completat fișe zilnice despre starea ei de sănătate. În România există așa ceva?
În prezent, noi evaluăm pacientul care vine să se interneze pe timp nedefinit. Dar pacientul asimptomatic este evaluat prin spitalizare de zi. Pacientul care se externează și încă este pozitiv, fără simptome, dar are și o boală asociată, trebuie să repete testul cu ajutorul Direcției de Sănătate Publică.
Dar reevaluarea pacientul cu o afectare pulmonară este obligatorie. La o lună de la momentul externării trebuie să facă un consult pneumologic, evaluarea funcției pulmonare și o tomografie computerizată cu doză mică de radiații, pentru un screening corect al plămânului. Radiografia nu oferă acest lucru.
Cine trebuie să recomande reevaluarea la o lună?
Medicul de familie și pneumologul trebuie să facă echipă. Primul știe pacienții care au avut probleme, le vede biletele de externare și le recomandă consult pneumologic cu bilet de trimitere.
Dar cei care au fost asimptomatici, sunt întrebați de sănătate după o perioadă?
Când vin la medic, pacienții sunt evaluați. Dar, într-adevăr, trebuie făcute norme de evaluare corectă a tuturor sindroamelor post-COVID-19.
„COVID-19 e doar o gripă” spun multe voci. Din ce motive această comparație este absurdă?
E o capcană să considerăm asta. Gripa o cunoaștem. Vara, nu sunt cazuri. Iar dacă cel bolnav poartă mască, șansele ca cel sănătos să o ia sunt foarte mici. Nu are un grad de contagiune atât de mare. Poți face pneumonie, dar rareori duce la insuficiență multiplă de organe. Foarte puțini pacienți au ajuns la terapie intensivă. Dar de la COVID, mortalitatea este foarte mare la ATI. La Marius Nasta este de 64%.
Există clinici de recuperare pe termen lung, post-COVID-19?
Nu există asemenea clinici. Dar România are, în general, o problemă foarte mare legată de recuperarea respiratorie. Avem foarte multe stațiuni balneare, dar nu sunt specializate pe acest tip de recuperare. Ar fi bine să avem unde să trimitem pacienții să facă o terapie complexă. Iodul din apele minerale fluidizează secrețiile și sterilizează mucoasa. E adevărat că nu va fi un beneficiu major pentru pacientul cu fibroză pulmonară, dar cu siguranță îi va crește calitatea vieții. E nevoie de o rețea de reabilitare respiratorie în toată România. Asta va scădea numărul de spitalizări ale pacientului.
Ce s-ar întâmpla dacă în țara noastră capacitatea spitalicească împotriva bolii va fi depășită?
În zonele în care incidența va fi foarte mare, chiar și spitalele non-COVID vor trebui să ofere asistență. E absurd să rămână spitalul gol, în timp ce pacientul nu are unde să-și pună capul și să primească câțiva litri de oxigen.
Editor: Ioana Moldoveanu
