Ce s-a întâmplat la atentatul din Germania în care au murit 12 oameni

Poliția din Berlin a confirmat atentatul de ieri seară, în care un camion a intrat direct în piața unui târg de Crăciun din Berlin. Cel puțin 12 persoane au murit și 48 au fost rănite.

Conform publicației Reuters, ministrul de Interne din Berlin a declarat că este neclar dacă e vorba de un accident sau un atac terorist planificat, dar rapoartele din media locală indică faptul că se investighează posibilitatea unui atac.

Videos by VICE

Poliția din Berlin a impus o atitudine precaută și a solicitat oamenilor să nu răspândească zvonuri, până nu termină investigația accidentului. Ministrul de interne, Thomas de Maiziere a spus că nu e convins de natura teroristă a incidentului, „deși sunt multe puncte care denotă asta”.

Citește și: Cum se folosește Statul Islamic de frica noastră și cum să învățăm să ne-o controlăm

Cu toate acestea, politicienii de peste tot din lume au analizat situația. Wolgang Bosbach, un membru al partidului democrat creștin al Angelei Merkel, a declarat mediei locale că deși investigațiile sunt în proces de desfășurare, „indiciile” sugerează „un atac intenționat.” Ministrul de Externe al Italiei, Angelino Alfano, a spus că „este îndurerat” de acest incident.

Casa Albă a criticat „ce pare să fi fost un atac terorist”, în timp ce președintele Donald Trump a dat vina pe „teroriștii jihadiști” și a jurat să-i eradicheze „de pe fața Pământului.”

Raportul unui alt camion care a intrat într-un spațiu public a reamintit de atacul terorist de vara trecută din Nisa, de ziua națională a Franței, unde un singur atacator a condus cu viteză un camion într-o mulțime de petrecăreți, și a ucis 86 de persoane. Mai târziu, gruparea statului islamic a asumat creditul pentru atac.

Reuters raportează că poliția germană a arestat o persoană „suspicioasă”, aflată aproape de accident, care este suspectat a fi șoferul. În același timp, poliția din Berlin a declarat că pasagerul din cabina camionului a murit „pe loc” din cauza impactului.

Poliția a solicitat cetățenilor din Berlin să rămână acasă, pentru ca rutele de urgență să fie eliberate. Facebook a activat opțiunea „safety check”, pentru a permite celor de prin împrejurimi să anunțe prietenii și familia că sunt în siguranță.

Știre în curs de actualizare.

Traducere: Diana Pintilie

Citește și despre alte atacuri teroriste:
Cel puțin 29 de oameni au fost răniți după o explozie în New York
Peste 80 de morți, în urma unui atac terorist care a avut loc în Nisa de ziua națională a Franței
Ce ar putea să facă 400 de teroriști ai Statului Islamic infiltrați în Europa