Persoanele indigene și cele de culoare sunt afectate în mod disproporționat de criza climatică globală. Dar, de multe ori, acestea sunt excluse din mișcările ecologice mainstream și din media. Aceasta e Punctul Critic, rubrica VICE cu povești de justiție ecologică despre persoane din comunități care trăiesc această realitate sinistră a schimbărilor climatice, de multe ori scrise chiar de ele.
Gilberto Ysaias a început să se gândească să plece din Honduras când a văzut că nu poate produce o recoltă suficientă cât să-și hrănească familia. Ca fermier indigen, a văzut de prea multe ori cum verile fierbinți i-au distrus recoltele.
Videos by VICE
Apoi, banda MS-13 a încercat să-l șantajeze pe Ysaias (numele i-a fost schimbat ca să-i protejăm identitatea). Când n-a putut să le dea banii pe care i-i cereau, au încercat să-l recruteze pe fiul lui de 11 ani.
N-a mai rezistat. Auzise că ar putea obține azil în Statele Unite, așa că și-a făcut bagajele, l-a luat pe fiul lui și au mers aproape cinci sute de kilometri până la granița cu Texas.
În luna martie, au fost reținuți la intrarea în Statele Unite și programați pentru deportare. Acum sunt cu sponsorul lor și așteaptă ca un judecător să hotărască dacă amenințarea bandei de infractori e un motiv suficient de bun ca să le dea azil.
Din cauză că schimbările climatice nu sunt considerate încă un motiv legal valid pentru a cere azil în altă țară, nu pot folosi această problemă pentru cazul lor. Și totuși, criza climatică a jucat un rol esențial în decizia lor de a pleca.
„Vara trecută, în regiunea mea a fost caniculă timp de o lună, iar jumătate din plante s-au uscat”, a zis Ysaias într-o declarație pentru cazul lui. „Din cauza căldurii, fermierii reduc numărul de recolte și cultivă mai multă iarbă pentru vite. Din cauza ultimului lucru, sunt mult mai puține joburi pentru oamenii care se ocupau de recolte.”
Schimbările climatice – pe care Departamentul American al Apărării le-a numit „un multiplicator al amenințărilor” – pot exacerba sărăcia, conflictele și instabilitatea, care deja afectează națiunile sărace precum Honduras. Conform unor cercetări noi ale Universității Stanford, diferența economică dintre țările cele mai bogate și cele mai sărace e cu 25 de procente mai mare azi decât ar fi fost fără schimbările climatice.
Organizația Internațională pentru Imigrație spune că între 25 de milioane și 1,5 miliarde de persoane vor fi obligate să-și părăsească locuințele până în 2050. Națiunile mici și foarte sărace sunt cele care contribuie cel mai puțin la schimbările climatice, dar vor fi primele care vor fi obligate să emigreze.
Vin aici din diverse motive, dar, de fapt, cauza de la baza plecării lor sunt schimbările climatice, a zis Gianvito Grieco, avocat pentru Centrul de Refugiați și Imigranți pentru Educație și Servicii Legale (RAICES), care a lucrat la cazul lui Ysaias.
Și totuși, refugiatul gonit de schimbările climatice nu există formal în legislația internațională. Convenția din 1951 a Organizației Națiunilor Unite despre Statutul Refugiaților definește refugiatul ca pe o persoană care traversează o graniță internațională din cauza „unei temeri fondate de a fi persecutat din motive de rasă, religie, naționalitate, apartenență la un anumit grup social sau opinie politică”. Această temere e interpretată de obicei ca opresiune politică, nu ca teamă de inundații, recolte uscate sau jungle devastate.
„Faptul că țara ta are o climă prea caldă din cauza încălzirii globale nu intră în definiția actuală a refugiatului”, a zis Greico.
Din acest motiv, mulți avocați au o problemă cu termenul „refugiat climatic”, pentru că definiția refugiatului nu acoperă migrația din motive ecologice. În plus, refugiat climatic presupune că imigranții traversează granițe, dar majoritatea imigranților se mută, de fapt, tot în interiorul țării.
Din punct de vedere legal, utilizarea termenului refugiat implică drepturi și privilegii care nu există în legislația internațională – aproape niciun imigrant climatic nu se califică pentru statutul tradițional de refugiat, a scris Phillip Dane Warren, avocat la Columbia University, în Columbia Law Review în 2016.
Chestia asta i-a obligat pe oameni să conteste nuanțele termenului. În 2014, Ioane Teitiota, un rezident din Kiribati, a cerut azil în Noua Zeelandă din cauza creșterii nivelului mării care avea legătură cu schimbările climatice. Curtea Supremă a Noii Zeelande a anulat cazul său, pentru că nu se încadra în definiția dată de Convenția Refugiaților, iar Teitiota a fost deportat înapoi în Kiribati, unde, chiar și în cazul în care nu se vor mai produce deloc emisii, comunitățile vor fi înghițite de ape.
„E ca o sabie cu două tăișuri”, a zis Grieco. „Vrem să schimbăm legea și să încercăm să îi includem pe refugiații climatici și apoi să riscăm că vreun compromis bipartizan va scădea nivelul protecției pe care o avem azi? Sau să încercăm să găsim o cale să-i încadrăm cumva pe refugiații climatici în statutul actual?”
Puțini migranți își pun migranți climatici
George Benson, un planner urban din Vancouber, a zis că a observat fenomenul de imigrație climatică atunci când a lucrat la un plan de adaptare pentru Filipine. Acolo, s-a întâlnit cu un grup de fermieri care se chinuiau să se adapteze la secetă extremă.
„Oamenii nu înțelegeau de ce se schimbau vremea și anotimpurile. Trăiseră acolo de generații întregi și tot ce știau nu mai era relevant”, a zis Benson.
Benson a fondat, împreună cu trei colegi, Proiectul Imigranților și Refugiaților Climatici, pentru a răspunde unei posibile crize a imigranților climatici. Una dintre provocări e că puțini se identifică drept imigranți climatici. E greu să lupți pentru drepturile unui grup care nici măcar nu știe că există, a zis Benson.
„Vrem să fim lideri în loc de victime climatice”
E dificil să treci printr-o formă de imigrație care practic nu există, fără asistență din partea unor firme de avocatură dispuse să accepte provocarea.
„Migrația climatică e fața umană a încălzirii globale”, a zis Ama Francis, avocată specializată în climat la Centrul pentru Schimbarea Legilor cu privire la Climă din Columbia.
Francis e din Dominica, o insulă caraibiană care se confruntă cu uragane puternice, la fel ca restul regiunii. S-a gândit că, dacă va studia atât migrația, cât și schimbările climatice, va putea ajuta populația de pe insulă să lupte pe plan juridic împotriva schimbărilor climatice.
„Ne numim Insula Naturii și cred că e un titlu câștigat pe bună dreptate”, a zis Francis. „Peste jumătate din teritoriul insulei e protejată prin lege, dar schimbările climatice sunt o nouă provocare pentru noi.”
La fel ca Puerto Rico, Dominica a fost devastată de uraganul Maria în 2017. Prim-ministrul Roosevelt Skerrit a numit țara „zonă de război”. Nouăzeci de procente din case au fost distruse și douăzeci de procente din populație a părăsit insula după furtună.
„Până și mama a fost evacuată și locuiește în St. Kitts, insula vecină”, a zis Francis. „Bunica mea nu mai are acoperiș. A fost un dezastru pentru insulă și pentru mine personal.”
După aceea, mama ei s-a mutat în Statele Unite și apoi în Barbados, unde trăiește și azi. A zis că mulți oameni s-au mutat în tot felul de țări după furtună.
Apoi, Dominica a jurat să devină prima națiune rezistentă la schimbările climatice. În prezent, colaborează cu Banca Mondială să stabilească un sector financiar și vrea să utilizeze energie geotermală din surse regenerabile, deși emisiile țării sunt minime.
„Vrem să fim lideri în schimbările climatice, nu victime ale lor”, a zis Francis.
Peste 150 de țări încearcă să rezolve problema migrației climatice. În 2015, Acordul de la Paris a cerut înființarea unei unități speciale care să rezolve problemele legate de schimbările climatice. Iar în 2017, Noua Zeelandă a zis că va crea o nouă categorie de viză pentru persoanele evacuate din regiunea Pacificului.
Totuși, Statele Unite nu e una dintre aceste țări. S-a abținut să voteze în cadrul Compactului Global privind Migrația din 2018, care vrea să reducă riscurile și vulnerabilitățile cu care se confruntă migranții. În plus, vrea să se retragă și din Acordul de la Paris.
„Responsabilitatea creării de awareness cu privire la migrația climatică ar trebui să cadă pe guvernele care creează criza și fac migrația dificilă”, a zis Abril Gallardo, activistă pentru drepturile imigranților la Living United for Change din Arizona.
„Realitatea e că există atâtea influențe din partea Statelor Unite și ale altor state care au intrat peste țări precum El Salvador, Guatemala, Honduras și Mexic ca să le exploateze resursele. Intră peste ei și iau tot de acolo și se așteaptă ca oamenii aceia să nu aibă nicio reacție”, a zis ea.
Dar oamenii nu stau degeaba. În ciuda obstacolelor, încearcă să se mute în Statele Unite, ca să aibă un job și mai multă siguranță.
„Există mulți care se opun oricărui fel de politici climatice. Tot ei sunt îngrozitor de vocali când vorbesc despre cum ar trebui să rezistăm valului de migranți”, a zis Benson.
Gallardo, și ea imigrantă, a accentuat cât e de important să nu presupunem că migranților le pasă doar de problemele de imigrație.
Ne pasă de schimbările climatice. Ne pasă de educație. Ne pasă de salarii și sănătate și da, ne pasă și de imigrație. Și am observat că, cu cât încearcă administrația Trump să ne divizeze, cu atât ne unim mai tare.
Izzie Ramirez e activistă, reporter și fotografă specializată în imigrația climatică și proteste.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.
