Obsesia umanității pentru măsurarea timpului e la fel de veche ca umanitatea însăși. Prima dovadă a conceptului de săptămână cu șapte zile a apărut acum patru mii de ani, în Mesopotamia. Mai târziu, calendarul astrologic babilonian s-a răspândit în Grecia și Orientul Mijlociu – în jur de secolul 6 înainte de Hristos. Iar Biblia a introdus o zi de odihnă: sâmbăta. Datorită protestelor muncitorilor din secolul 19 și 20, ni s-a mai acordat încă o zi liberă.
Toată lumea are câte o zi proastă în ceea ce privește sănătatea mintală, productivitatea și stresul. Lunea are o reputație proastă pentru că începe iar chinul săptămânal, dar unele persoane o privesc ca pe un nou început. Alții urăsc duminica, pentru că înseamnă sfârșitul distracției, pe când alții se simt cel mai nasol miercuri, la mijlocul săptămânii.
Videos by VICE
Annalisa Stella e coach pe productivitate și e în tabăra celor care cred că lunea e cea mai grea zi din săptămână. „Lunea e considerată o zi plină de entuziasm pentru proiecte noi. În același timp, îți generează teama că nu te vei ridica la nivelul așteptărilor. Uneori, oamenii trebuie să rezolve sarcini pe care nu le-au încheiat de săptămâna trecută, iar asta cauzează stres, probleme de concentrare, tensiuni musculare, agitație sau apatie, toate exacerbate de schimbarea de ritm din weekend”, a zis Stella.
Dacă ești copleșit în mod frecvent de ziua de luni, Stella îți sugerează să vorbești cu un terapeut. Dar îți recomandă și „să lucrezi cu răbdare la skill-urile tale de planificare”. De exemplu, fă o listă clară cu ce ai de bifat în săptămâna următoare, imediat ce consideri că ai rezolvat tot de pe lista precedentă. Asta o să te ajute să mergi mai departe și să te bucuri de perioada de odihnă. A accentuat că nu e ok nici să devii obsedat de productivitate, dar e bine să fii mai organizat ca să nu ajungi să te stresezi așa de mult.
Unele dintre clientele Stellei simt un disconfort generalizat în după-amiezile de duminică, mai ales dacă știu că le așteaptă o săptămână grea. Pentru mulți, ziua de duminică nu e odihnitoare, ci e mai degrabă o tranziție de la weekendul mult prea scurt la o săptămână plină de activități.
„Duminicile au devenit tot mai mult ca zilele lucrătoare”, a zis psiholoaga Marilena Iasevoli, din Roma. Studenții își pregătesc cursurile pentru a doua zi, iar adulții fac treburi prin casă sau se simt prost că le neglijează. Unele persoane sunt mereu cu gândul la muncă sau se simt vinovate că au irosit timp prețios în weekend.
Iasevoli a zis că pacienții ei care urăsc duminica sunt triști și anxioși cu gândul la săptămâna care urmează. Dacă nu ești ocupat duminică după-amiaza, tinzi să analizezi ce n-ai făcut bine în timpul săptămânii. „Te simți cel mai rău în momentele alea, pentru că ai mai mult timp să te gândești”, a zis Iasevoli.
Un truc ca să reduci această negativitate ar fi să-ți ocupi timpul cu activități pe care să le faci în mod regulat. „Un studiu a arătat că persoanele care merg la slujbă duminica au o stare mai bună. Nu datorită religiei, ci pentru că e o activitate fixă, de rutină, care te ajută să privești altfel ziua.”
Un studiu din 2015 al Universității Lincoln din Marea Britanie a arătat că tindem să vedem marțea, miercurea și joia ca pe un bloc, mijlocul săptămânii. Din acest motiv, profesoara de yoga și meditație Claudia Curunella crede că cea mai grea zi din săptămână e miercurea. Ea predă yoga lunea, miercurea și vinerea și spune că miercuri vin cei mai puțini participanți. E momentul în care realizezi că nu ai puterea sau claritatea să termini toate sarcinile pe care ți le-ai propus în săptămâna respectivă.
Poate că lunea e grea, dar măcar ești mai odihnit după weekend. Dar miercuri te trezești obosit și deja abia aștepți weekendul.
Faptul că e mijlocul săptămânii îți cam scade motivația pe care o aveai la începutul săptămânii și e posibil să te simți descurajat. „Chiar dacă e normal să te simți prost că nu ți-ai atins scopurile, e important să realizezi că energia ta mentală și cea fizică nu sunt infinite”, a zis Curunella. Poate trebuie doar să-ți reevaluezi planurile.
Curunella crede că e cel mai important să lucrezi la inteligența emoțională, adică „abilitatea de reglare e emoțiilor ca să te dezvolți. Și poți face asta prin meditație”. Asta nu înseamnă că nu o să te frustrezi uneori. „Nu îi învăț pe oameni să își reprime emoțiile, ci doar să le gestioneze”, a accentuat experta în meditație.
„Felul în care experimentăm micile eșecuri e mereu personal”, a zis Curunella, la fel și programul săptămânal al fiecăruia. Dacă ai o zi din săptămână care ți se pare grea, nu te lupta cu ea. Și mâine e o zi.
Articolul a apărut inițial în VICE Italia.