În anii 1980, popularitatea aparatelor video a dus la circulația unor filme cu conținut extrem în Marea Britanie. Ca reacție la influența acestora, s-a interzis deținerea și distribuirea unora. Aceasta e lumea anxioasă în care se petrece filmul de debut al regizoarei Prano Bailey-Bond și cel mai bun horror pe care l-am văzut în ani de zile.
Censor urmărește o tânără pe nume Enid care e cenzor. În timp ce lucrează, descoperă într-un film interzis un indiciu despre dispariția surorii ei. Pe fundalul unei Anglii conservatoare, Bailey-Bond explorează panica morală legată de cultura pop. Pe lângă jocul deosebit al lui Niamh Algar în rolul lui Enid, Censor poate fi privit și ca o critică adusă isteriei din perioada respectivă.
Videos by VICE
Recomandări: de la mai căutate filme până la cele care te dau peste cap
Am stat de vorbă cu Bailey-Bond despre lista cu cele controversate și interzise – însă filme bune – care îi plac cel mai mult și care au influențat-o în producție.
Basket Case (1982, Frank Henenlotter)
Nu e, oficial, un film interzis, dar a fost ridicat în timpul raidurilor din magazinele de casete video. Dacă ar fi fost interzis oficial, l-aș fi pus mai sus în listă, pentru că îl ador. E un film perfect de văzut cu mulți prieteni la cinema, pentru că e amuzant și dement.
Unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la el sunt figuranții. Fiecare personaj, oricât de mic, e interesant și special. Aș vrea să știu de unde i-a găsit, pentru că par că se joacă pe ei înșiși.
Nightmares In a Damaged Brain (1981, Romano Scavolini)
Filmul ăsta conține scena mea preferată de decapitare, pe care am folosit-o în secvența de deschidere la Censor. E absolut dementă.
Nu sunt sigură dacă Romano Scavolini a zis că Tom Savini a făcut efectele speciale pentru ea, dar cineva clar a făcut-o. Tom Savini a negat însă. Mi se pare amuzant să susții că cineva a lucrat la un film la care n-a lucrat. În fine, distribuitorul filmului a fost condamnat la 18 luni de închisoare pentru că nu a vrut să taie nici măcar o secundă din film. Poți să-ți imaginezi un distribuitor în ziua de azi care să fie dispus să meargă la închisoare pentru un film?
Blood Feast (1963, Herschell Gordon Lewis)
Acesta e regizat de Herschell Gordon Lewis. Când vine vorba de recomandări de filme, e considerat nașul celor controversate. Știu că atunci când m-am inspirat pentru Censor, am notat și părți din dialog, pentru că mi se pare extraordinar. Era o replică de genul: „Sper că cina din seara asta ne va lua gândul de la aceste crime oribile”. Cred că BBFC a avut probleme cu el din cauză că glorifică imagini cu femei moarte. Știu că asta ar trebui să stârnească multe dezbateri, dar e un film foarte frumos și chiar îl recomand cu căldură.
Axe (1974, Frederick R. Friedel)
Cunoscut și drept Lisa, Lisa sau California Axe Massacre. A fost interzis și el, dar cred că a fost pe listă doar din cauza titlului. Are doar șaptezeci de minute. E un film lent și a avut recenzii oribile când a apărut. A avut un buget de douăzeci de mii de dolari și o echipă mică și, practic, e un film despre viol și răzbunare, dar unul foarte liniștit. Sunt surprinsă că a fost pe lista de filme interzise și cred că ar fi fost uitat complet dacă n-ar fi apărut pe această listă.
Liniștea și imaginile – de exemplu, fata tânără cu toporul – m-au influențat mult pentru filmul pe care l-am prezentat în Censor, numit Don’t Go In the Church. L-am dat ca referință echipei mele și pe acesta, și The Blood On Satan’s Claw, alt film subestimat.
The Beyond (1981, Lucio Fulci)
Lucio Fulci a fost o inspirație imensă pentru mine. The Beyond a fost filmul pentru care am insistat cel mai mult când am vorbit cu echipa mea. Are un final de coșmar și îl ador din acest motiv. Seamănă cu coșmarurile mele.
Mereu am admirat lumea vizuală creată de Lucio Fulci și am folosit fragmente din The Beyond în visele din Censor, cu mult roz și violet. Asunder, filmul în care apare prima oară Alice Lee, e inspirat la greu din stilul vizual al lui Lucio Fulci. Nu avea cum să lipsească dintr-o listă cu filme bune.
The Thing (1982, John Carpenter)
Mereu uit că filmul acesta a fost interzis. Sunt surprinsă că publicului nu i-a plăcut când a ieșit, pentru că e incredibil de distractiv. Nu știu câte să spun despre The Thing. Îl ador și mereu mă mir că e pe lista filmelor banate.
The Evil Dead (1981, Sam Raimi)
Filmul ăsta nu m-a influențat atât de mult în privința Censor, dar m-a inspirat ca regizor. L-am văzut de mai multe ori în adolescență și, când am terminat facultatea de artă, performance-ul meu de absolvire a fost inspirat de el și de The Company of Wolves. S-a numit „Kill Her If You Can, Loverboy”, care e o replică din The Evil Dead. Deci îți dai seama cât de obsedată am fost de filmul ăsta. E un horror super fun, la fel ca și Drag Me To Hell.
Când am făcut documentarea pentru Censor, am analizat multe dosare de la consiliul de cenzură. Am văzut și dosarul pentru The Evil Dead și era foarte interesant, pentru că au vizionat din nou filmul la câțiva ani după ce l-au văzut prima oară. Unul dintre cenzorii care au zis inițial că e un film total nepotrivit a comentat la a doua analiză „Nu pot să cred că am reacționat așa de exagerat la filmul ăsta” și „probabil am fost influențați de atmosfera vremurilor, pentru că în presă se scriseseră multe articole isterice despre el”. Deci e interesant, pentru că ne arată cât de repede se pot schimba perspectivele asupra unor filme.
În Germania, The Evil Dead a rulat prima oară la cinema în 2016-2017, când am făcut și eu primul meu scurtmetraj, Nasty.
Suspiria (1977, Dario Argento)
Toate filmele astea sunt niște capodopere, dar asta mi se pare capodopera lui Argento. Îmi place că a declarat că pentru Suspiria s-a inspirat din filmele Disney. Culorile, elementul tehnicolor… sunetul și imaginea, totul în filmul ăsta e extraordinar. L-am văzut acum câțiva ani, la The Barbican, unde a fost precedat de un Q & A. A fost o experiență incredibilă să-l văd pe un ecran mare. Eu și Emilie Levienaise-Farrouch am vorbit despre el ca referință muzicală pentru Censor. Sunt sigură că a fost o referință pentru multe filme horror.
Am folosit culorile din el în secvențele de vis ale lui Enid, griuri, bleu-uri. Apoi, când visele se întrepătrund cu realitatea lui Enid, am introdus rozul și violetul.
The Witch Who Came From the Sea (1976, Matt Cimber)
Sunt dezamăgită de mine că l-am văzut după ce am tras Censor. E un lungmetraj foarte tare despre trauma unui abuz sexual. E despre o femeie care, traumatizată de un viol, comite un masacru. Sau nu știm sigur.
Într-un clasament cu cele mai căutate filme, ăsta te bagă într-o atmosferă ca de vis, care s-ar fi potrivit și în Censor. Personajul central e tare interesant. Se întoarce în trecut prin amintirile ei. Mi-ar fi plăcut să știu de el de mult timp. Dean Kundy, director de imagine la Jurassic Park și Death Becomes Her, a fost director de imagine la filmul ăsta, ceea ce iar mi se pare interesant. E ciudat că e trecut în categoria de filme proaste, pentru că mie mi se pare o capodoperă.
The Texas Chainsaw Massacre (1974, Tobe Hooper)
În topul listei cu filme bune, este cel mai intens și mai viu dintre toate și una dintre cele mai puternice experiențe cinematografice. Cred că jocul actoricesc al lui Marilyn Burns a fost influențat de povestea despre cum au trebuit să se întoarcă și să filmeze din nou finalul. Cred că performanța ei din final e cumva reală… Era îngrozită.
În Texas Chainsaw Massacre, toate cadrele cu alergat prin pădure sunt filmate în câțiva metri. Au făcut o pistă, au aprins o parte din pădure și au alergat înainte și înapoi. Mi s-a părut interesant pentru că e greu să filmezi în pădure.
Alte filme bune de avut în vedere
Frozen Scream (1980, Renee Harmon)
În Censor apare un clip și din filmul ăsta. M-am uitat la el de vreo șase ori, dar e posibil să fie unul dintre cele mai proaste filme ever… dar eu tot îl iubesc. E cel mai prost film pe care îl iubesc. E impresionant de prost, îți vine să-l vezi de mai multe ori.
Cannibal Holocaust (1980, Ruggero Deodato)
Cred că e un film incredibil și sunt atâtea povești interesante în jurul lui, dar motivul pentru care nu l-am pus pe listă e că nu suport cruzimea față de animale. Și nici măcar nu e cruzime, e crimă împotriva animalelor – și a fost condamnat pentru asta.
La proces, i-au zis că e și snuff, pentru că Ruggero îi făcuse pe actori să semneze contracte în care promiteau că nu vor apărea în nimic altceva pentru o X perioadă de timp. Voia ca publicul să creadă că oamenii ăia chiar muriseră în filmul lui. De asta a ales la casting doar persoane necunoscute.
Am vorbit cu consiliul de cenzură și mi-au zis că are o scenă în care o rozătoare e înjunghiată, scenă care apare în câteva versiuni ale filmului. Au zis că era una dintre cele mai oribile scene pe care au văzut-o vreodată.
