În Laboratorul Andrade al Universității din Toronto, un greier se aruncă pe podea într-o încercare disperată de a scăpa de moartea sigură ce i se pregătește. Humza Raza, studentă la Științele Naturii, se încruntă, îl prinde, îi rupe picioarele și-l aruncă unui păianjen australian, cu un semn roșu pe spate – unul dintre cei mai fatali păianjeni din lume. Păianjenul lichefiază rapid intestinele greierului, transformându-l într-o carcasă uscată.
Genul Latrodectus conține vreo treizeci de specii și toate au venin neurotoxic. O singură mușcătură poate provoca greață, respirație dificilă, febră, crampe și, în cazuri extreme, moartea. Laboratorul de Ecologie Comportamentală Integrată a profesoarei Maydianne Andrade conține mii de văduve negre. E cel mai periculos laborator cu insecte din Canada.
Videos by VICE
Studierea acestor specii cu un comportament adesea uimitor și contraintuitiv e esențială pentru înțelegerea procesului de evoluție și a modului în care selecția sexuală poate influența acest proces. „Ne poate ajuta să înțelegem teorii care se pot aplica la nivel universal”, a spus Andrade. „Pentru că nu e vorba doar de viața ciudată a păianjenilor. Ne poate spune ceva despre cum funcționează lumea.”
Laboratorul investighează toate aspectele comportamentului reproducător la arahnide – de la modul în care tendințele de voracitate influențează selecția sexuală până la protecția maternă (Văduva Neagră face urât de tot când cercetătorii încearcă să-i desprindă sacul cu ouă). Cercetătorii de la Universitatea din Toronto au fost în centrul atenției în ultima vreme după ce au descoperit că masculii de Văduvă Neagră se împerechează cu femelele înfometate, care tind să fie canibale în timpul copulației. Un studiu publicat recent în revista Comportamentul animalelor a documentat rolul pe care îl joacă feromonii în încurajarea masculilor să se împerecheze cu femelele înfometate, în ciuda riscului de canibalism.
Andrade mi-a povestit că atunci când și-a deschis laboratorul, prin 2000, reacțiile au fost mai negative decât dacă ar fi studiat radiațiile. Oamenii se temeau că păianjenii o să scape și o să invadeze clădirea. Asta din cauză că omenirea are o teamă viscerală de păianjeni. „Oamenii cred că o să vină după ei.” Protestele au încetat abia după ce au realizat cât de prudentă e Andrade.
Datorită faptului că respectă strict protocolul, Andrade n-a fost mușcată niciodată (deși spitalele din apropiere știu de existența laboratorului și sunt dotate cu antidoturi). Are o politică strictă care interzice plasele de păianjen în afara containerelor, iar orice evadați sunt raportați și distruși pe loc. Studenții poartă mănuși din latex și halate cu mâneci strâmte. „Dăm cu aspiratorul în camere în fiecare săptămână, chiar dacă nu vedem nimic suspect – dacă o să apară vreo Văduvă Neagră pe scări, personalul universității o să știe de unde a venit.”
Mai ales dacă e vorba de o femelă canibală de Văduvă Neagră.
Multe văduve sunt canibale; văduva-mascul cu spatele roșu se catapultează singur în gura femelei în timpul copulației. Acest sacrificiu sexual extrem asigură intrarea spermei în corpul femelei. Masculii care tânjesc la favorurile femelei dansează ore în șir, vibrând pe plasă ca să-și arate rezistența. Dacă nu reușesc s-o seducă, îi devin prânz. În această realitate alternativă, femelele dețin toată puterea.
Andrade a observat de ce sunt în stare masculii pentru a copula. Sunt mai mici și se chinuie mult mai mult să-și facă plasa. În mod ironic, nu văd prea bine – deși au opt ochi – așa că se bazează pe feromoni, pe care îi simt prin receptorii de pe picioare. Un mascul se cațără într-un loc înalt și își flutură labele ca să simtă de unde vine mirosul femelei.
„Când masculul detectează feromonul, începe să-i facă curte femelei și se leagănă pe pânză. În plus, încearcă să reducă șansele ca alți masculi să găsească femela și, în acest scop, taie pânza, o mototolește și o acoperă cu propria lui mătase, ca să înăbușe mirosul. De multe ori, femela rămâne într-un colț, cu pânza distrusă.”
„Și nu-l mănâncă?”
„Femelele tolerează multe de la masculii cu care vor să se împerecheze.”
„Pentru că masculii au două organe copulative, aceștia inseminează fiecare organ în două copulații separate.” Masculul se apropie de femeie prima dată și ea începe să-l mănânce. Apoi se retrage, o curtează din nou și merge a doua oară, ca să-și termine treaba. Dacă nu-i face curte suficient timp, îl omoară după prima împerechere, după care se împerechează cu un rival.”
Într-o cameră de experiment, Andrade a scos o cutie din plastic de pe raft și i-a ridicat capacul din plasă. M-am strâmbat când am văzut femela cum tremura pe pânza ei. Asta e grasă (laboratorul primește în fiecare săptămână 1 500 de greieri ca să hrănească păianjenii), dar majoritatea pot supraviețui șase luni fără să mănânce. „Tocmai de asta sunt invazivi”, mi-a zis Andrade. „Pot nimeri într-o cutie, sunt trimiși undeva departe și, chiar dacă au trecut câteva luni, încep să se reproducă imediat. De obicei se acund în pachete cu struguri care vin din California.”
Laboratorul a început să analizeze cum distrugerea pânzei dezvăluie lucruri despre personalitatea păianjenilor: de exemplu, la unii durează mai mult până ies din ascunzătoare după ce le-a fost distrusă pânza. Andrade îmi arată jucăriile sexuale din camera de experiment. Avem vibratoare ca să stimulăm pânza. Sunt un mod foarte bun de a crea stimuli constanți și previzibili. Sunt conectate la niște dispozitive electronice care ne permit să măsurăm vibrațiile produse. Stimulii repetabili pot fi folosiți pentru a testa repetabilitatea comportamentului păianjenilor.
Cercetările au trimis-o pe Andrade în Australia de Vest, unde a zăcut de multe ori, singură, în miez de noapte, sub câte o pânză deasă de păianjen. Odată, după ce a stat așa ore în șir, a simțit o înțepătură în umăr. S-a panicat timp de jumătate de oră, până și-a dat seama că fusese doar o așchie. Dar nici măcar asta n-a speriat-o. Mai mult o sperie masculii din specia ei.
„Și eu sunt un fenotip rar. Nu sunt multe femei care să umble singure noaptea prin pădure”, mi-a spus ea. „De multe ori mă dădeam jos de pe bicicletă și mă ascundeam într-un tufiș când auzeam că se apropie o mașină.“
„De păianjeni nu mi-a fost frică niciodată. Mai degrabă mă tem de oameni.“
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre comportamentul animalelor:
Penisurile de animale sunt super ciudate, fraților
Cum îți afectează un parazit din pisici comportamentul, sănătatea mintală și apetitul sexual
Știința a aflat de ce urșii își fac sex oral unii altora