„Încă un shot, unul singur”, îți spune o voce mică din mintea ta. Ai ieșit la distracție și ai ajuns în punctul euforic al serii și știi că de aici încolo va fi tot mai rău – e timpul să te oprești.
Și totuși vocea insistă. Îți spune ție și altor milioane de tineri băutori de alcool că dacă o să mai bei un pic, petrecerea o să fie și mai mișto. Dar nu e. Cât ai clipi, te trezești pe tărâmul fără de întoarcere al beției proaste și borăști cu capul deasupra unui veceu infect de club. Dacă sperai să mai fii și productiv mâine, nasol.
Videos by VICE
Deși majoritatea consumatorilor de alcool au trecut prin această luptă interioară, știința a început abia acum să înțeleagă de ce creierul uman, care are scopul să ne protejeze de decizii proaste, îți șoptește să mai bei un păhărel când deja ai băut prea mult.
Cercetările anterioare i-au ajutat pe psihologi să înțeleagă care părți din creier sunt responsabile pentru această eroare în comportamentul uman, iar acum, un articol publicat în jurnalul Biological Psychiatry a dezvăluit lucruri noi despre celulele creierului care se ocupă de consumul excesiv de alcool.
Cercetătorii de la Colegiul de Medicină din Texas a descoperit deja că activarea unui receptor de dopamină numit D1 „stabilește dacă un pahar de băutură duce la altul”. În baza acestei cercetări, au reușit să-și facă o idee despre cum interacționează celulele D1 cu neuronii D2 „buni”, a căror treabă e să ne spună: „Oprește-te din băut chiar acum!”
„Neuronii D1 sunt cei care te îndeamnă la exces, pe când neuronii D2 te încurajează să te oprești”, au zis autorii studiului într-un comunicat de presă. „Cu alte cuvinte, când neuronii D2 sunt activați, descurajează acțiunea, îți spun să te oprești, să aștepți, să nu mai faci nimic.”
Ei au descoperit că alcoolul nu doar că accelerează celulele care te îndeamnă la exces, ci închide căile neuronale care îți spun să te oprești, ceea ce înseamnă că până și persoanele care nu suferă de alcoolism au neuronii D2 blocați și nu reușesc să se oprească din băut. Și așa se perpetuează un ciclu vicios în care rămânem blocați. Așa pățesc o grămadă de tineri din ziua de azi: îi permit alcoolului să inhibe neuronii care stopează excesul și continuă să consume și mai mult alcool.
Citește și: Un tip a trăit doar cu alcool timp de o săptămână
Dar Jun și echipa ei au mers și mai departe și au manipulat activitatea celulelor D2 la animale, reușind astfel să scadă consumul de alcool. „Cu cât sunt mai activați neuronii D2, cu atât sunt mai multe șanse să te oprești din băut “, a zis ea.
Deși aceste experimente s-au făcut deocamdată doar pe șoareci, Wang și echipa ei lucrează și cu oameni și sunt în căutare de psobile tratamente pentru alcoolism și consum excesiv de alcool. „Sperăm ca descoperirile noastre să poată fi folosite, în sfârșit, pentru tratarea dependenței de alcool. ”
Cine știe? Poate că într-o zi o să reușești să reduci la tăcere vocea aia obraznică prin simpla apăsare a unui buton conectat la neuronii D2. Dar până atunci, descurcă-te cum știi.
Traducere: Oana Maria Zaharia
Mai multe despre alcool pe VICE:
M-am făcut rangă cu alcool pudră
Am încercat să mă îmbăt cu bomboane cu alcool
Tipul ăsta e beat tot timpul, pentru că stomacul lui produce alcool