Cam la o lună după ce-am început chimioterapia, m-am oprit la magazinașul din colț de la mine din cartier, pentru prima dată după mult timp. Eram complet cheală și-arătam de parc-ar fi urmat să dau colțul prematur în curând. Îmi cumpăram ursuleți din jeleu în loc de ce-mi luam de obicei (vin, evident).
Vânzător magazin: Nu te-am mai văzut de ceva vreme…
Eu: Ăă, da, am fost diagnosticată cu cancer la sân.
Videos by VICE
Vânzător magazin: Ohhhh. Gagica prietenului meu a avut asta.
Eu: Da?
Vânzător magazin: Da. A murit..
LOL. Nu e amuzant, dar… e destul de amuzant. M-am prins. A încercat și el să empatizeze în cel mai bun mod în care a știut. S-a întâmplat să fie prin a-i spune unei bolnave de cancer că singura altă persoană pe care-o știa cu aceeași boală n-a scăpat cu viață. HAHAHA O DOAMNE.
Pe de altă parte, înțeleg. Probabil se gândea: Nu știu ce să spun. Îmi fac griji c-o să spun ceva greșit. Vreau să mă asigur că spun ce trebuie.
Da, e destul de ciudat, în pula mea, când prietena ta aparent sănătoasă e diagnosticată cu marele C. Să știi că e ciudat și pentru noi. Nu e ca și cum aveam vreo idee despre ce să fac.
Dar acum sunt mai bătrână și mai plină de înțelepciune chimică – radioactivă, ai putea să și spui. Propriul meu corp a încercat să mă omoare, dar încă sunt aici. Ia-ți-o p-asta, corpule! Pune-te. Cu. Mine. Mi-a rămas un singur sfârc, dar încă trăiesc. Așa că uite o mică listă despre cum să vorbești cu o persoană ale cărei celule se divid rapid. Știi tu, o persoană.
Ceea ce urmează să-ți spun, îți spun cu iubire. Iubirea aprigă, în pula mea, a cuiva care-a fost acolo și n-are chef să-ți înghită ție căcaturile.
Prima ta lecție: Nu e despre tine. E despre celălalt. E perfect normal să simți ceva față de diagnosticul cuiva, dar procesează-ți stările pe timpul tău. Nu există o singură chestie corectă de spus. Toți suntem diferiți. Nu-ți face atâtea griji să-ți iasă bine; încearcă, pur și simplu, să te conectezi cu persoana care-i fix în fața ta. E aceeași persoană ca și-nainte, dar cu cancer. La fel, dar diferită. Poate chiar mai bună.
Lecția 2: Fii atent la semnalele persoanei respective, verbale și nonverbale. Dacă persoana se apleacă și se îndepărtează de tine sau se uită în altă parte în mod repetat, probabil că nu-i place ce spui. Asta se aplică și în conversații care n-au nimic de a face cu cancerul.
Lecția 3: Ai grijă cu metaforele. Mult din felul în care vorbim despre cancer e legat de război. „Luptă cu chestia asta. Înfrânge-o. Ucide-o. Ești o luptătoare.” Unora le place chestia asta, altora nu. Ce fel de metafore folosește bolnavul de cancer? Folosește vreuna? Ia-i exemplul. Nu pentru că metaforele tale ar fi greșite, ci pentru că vorbele contează și pacienții au dreptul să aleagă cum își descriu propria experiență. Nu proiecta tu propriile căcaturi pe ei.
Lecția 4: Ai grijă la privilegiile tale de persoană sănătoasă. Sunt atât de răspândite, încât probabil nici nu-ți dai seama că le ai. Deci ce-s privilegiile de om sănătos? Sunt credințele și practicile care presupun că oamenii care au dizabilități fizice, de dezvoltare, emoționale sau psihiatrice sunt inferiori. Probabil că privilegiile astea nu-ți sunt evidente, la fel cum nici mie nu mi-au fost ale mele. De exemplu, la un moment dat am scris într-o postare:
„Nu trebuie să mai citesc lista pe care sunt pacienții de cancer la sân, pentru că e în pula mea super greu să vezi ce-ar putea să meargă greșit. Mă simt vinovată când alții suferă. Nici nu mă gândesc la mine ca fiind bolnavă.”
E super de căcat. Înțelegi cât e de de căcat? Am avut cancer în Stadiul III – e fix cu o etapă înainte de Stadiul IV, care, tehnic vorbind, e incurabil – și nu puteam să mă văd drept o persoană bolnavă. Pentru că în paradigma privilegiilor ăstora, a fi bolnav înseamnă a fi mai puțin decât o persoană sănătoasă.
Deci, fără alte explicații, iată câteva chestii pe care să nu le spui unei persoane bolnave de cancer. Probabil ai spus chestiile astea. E ok, și eu le-am spus. Persoana care le-a acultat probabil nu ți le impută. Doar să fii mai atent data viitoare, ok?
Nu întreba de ce, nu da vina pe nimeni și nu veni cu teorii ale conspirației. „Ai cancer în familie?”, o să te întrebe unii. Sau: „E din cauză că [inserează aici o teorie a conspirației.] Crezi că e din cauză că [ai mâncat asta/ai băut asta/ai crescut cu sau fără ceva/ai tăi te urăsc/bagă tu ceva aici.]”
Nu, n-am cancer în familie. Ce-are asta a face cu orice? Nu m-a deranjat primele 87 de ori când m-a întrebat cineva, dar în cele din urmă, întrebarea asta a început să mă râcâie. De ce? Pentru că atunci când întrebi asta, ce întrebi, de fapt e: „Mi s-ar putea întâmpla și mie?” Da, s-ar putea. Îmi pare rău. Ține mine prima lecție: Nu face asta să fie despre tine.
Și oricât de mult mi-ar plăcea o teorie excelentă a conspirației (adică deloc), gândurile tale despre cauzele energetice ale bolii sau otrava din pământ sau din societate nu mă afectează cu nimic. Nu știu de ce am făcut cancer. Nimeni nu știe de ce. De ce-ul e complet irelevant pentru mine, în pula mea, pentru că mă concentrez asupra supraviețuirii.
Nu fi împăciuitor. Exemple: „O să supraviețuiești. Trebuie doar să fii pozitiv! Toate se-ntâmplă dintr-un motiv anume. Dumnezeu nu-ți dă mai mult decât pot să duci.” Habar n-ai. Oamenii mor de așa ceva. E pe bune, nu-s copil. Când oferi o platitudine banală, de fapt îmi spui că n-am voie să mă simt cum mă simt. Poate că mă simt de căcat. Și de ce nu? Doar dacă nu te simți tu confortabil cu disconfortul meu, asta nu-nseamnă că nu se întâmplă.
Să nu faci presupuneri. „Nici măcar nu pari bolnavă. S-a terminat, deci ești ok, nu? Și [persoană cunoscută mie] a avut așa ceva și-acum e ok.” Ce-nseamnă să „pari bolnavă”? Multe boli sunt invizibile. Și dacă suferi de o boală cronică, nu se termină cu-adevărat niciodată.
Nu da sfaturi nesolicitate. „Tot ce trebuie să faci e [inserează aici un remediu natural.] Te-ai gândit să elimini [complează spațiul liber] din regimul alimentar? Ar trebui să vorbești cu [inserează aici nume de persoană cu cancer.]” Nimănui nu-i plac sfaturile nesolicitate. Tu cum te-ai simți dacă m-aș prezenta la tine acasă și ți-aș zice ce să mănânci sau cum să te simți sau, mă rog, orice?
Și e drăguț că vrei să-l cunosc pe unchi-tău, care a avut cancer la colon în 1984, dar nu prea înțeleg ce-are asta de a face cu cancerul meu. Gen, s-au schimbat multe de-atunci. Și e un alt tip de cancer. E ca și cum ai presupune că singurul tău prieten gay o să se placă cu celălalt prieten gay al tău, doar pentru că sunt amândoi gay. Nu așa funcționează. Întreabă persoana respectivă cum poți s-o sprijini, mai bine.
Nu folosi o persoană cu cancer drept jalon despre cât de pozitivă ar trebui să fie atitudinea ta. De exemplu: „Dar n-ar trebui să mă plâng. Tu-mi oferi o perspectivă atât de bună asupra vieții.” Nimeni nu vrea să te simți prost pentru el/ea. Asta cred că mă calcă cel mai tare pe nervi. Ce spui, de fapt, e că viața persoanei respective e atât de evident mai nasoală decât a ta, ceea ce vine tot din privilegiul ăla. Privilegiu = rău. La un moment dat, chiar m-am săturat și de oameni care-mi spuneau că le pare rău. Mie nu-mi pare rău.
Nu mă transforma în clișeul bolnavului magic de cancer. „Ești atât de curajoasă.” Nu sunt aici ca să-ți amintești să prețuiești viața. Asta-i treaba ta. Ai grijă de tine. Nu vreau s-aud cât de scurtă e viața. Eu mi-am primit semnalul de alarmă. Tu trezește-te singur. Sfat profesionist despre cum să dai feedback – și țin cursuri pe tema asta – dă feedback legat anume de comportamente, nu general și nu legat de personalitate: „Admir modul plin de candoare și de umor cu care-ți spui povestea. Pare că scoți ce poți mai bun dintr-o situație foarte grea.”
Și absolut cel mai nasol lucru pe care poți să-l spui? Am vorbit cu mulți bolnavi de cancer pe tema asta și răspunsul a fost clar. Niște bătăi de tobe se poate, vă rog?
Cel mai nasol lucru pe care poți să-l spui e absolut nimic. Deci poți să uiți cam tot ce ți-am spus, cât timp spui ceva.
Și dacă vrei să te faci util, spune-i omului pur și simplu că ții la el și spune-i cum poți să-l susții. Nu spune: „Să-mi zici cu ce pot să te-ajut”, pentru că celor mai mulți oameni nu le place să ceară ajutor. Încearcă, în schimb, așa: „Gătesc ca dracu’, dar pot oricând să-ți comand felul preferat de mâncare.” „Programul meu de muncă nu mă lasă să te duc cu mașina la programări, dar mi-ar plăcea să-ți spăl niște rufe weekendul ăsta.”
Se aplică și la alte chestii în afară de cancer, apropo. Mă gândesc la unele dintre chestiile prin care au trecut prietenii mei în ultima vreme – divorț, infertilitate, pierderea unui părinte, pierderea jobului. Oamenilor la care ții (și și ție) o să li se întâmple o grămadă de chestii grele. O viață bine trăită e punctată de pierdere, n-ai cum să eviți asta. O parte din durere nu dispare niciodată, dar îmi place să cred că majoritatea durerilor se pot atenua cel puțin un pic de-a lungul timpului. Așa că fii prezent, cum știi tu mai bine.
