Da, sigur le-ai auzit, măcar o dată. Se întâmplă când ieși la bere, de exemplu, și te trezești în mijlocul unei discuții despre care nici nu mai știi de unde a început, sau de ce dracu’ nu s-a terminat după fix cinci secunde. Și, la un moment dat, cineva zice o chestie d’asta, spirituală, auzită prin nu știu ce oră de liceu, de la vreun profesor trecut prin „școala vieții”. Gen, „Gusturile nu se discută”.

Așa că ți-am făcut o listă cu cinci expresii românești care, nu numai că și-au pierdut complet sensul astăzi, dar pot spune ceva despre ăla sau aia care le zice, indiferent de context. De exemplu, că sunt niște prețioși și niște idioți și că, până la urmă, ar fi bine să se mute la altă masă.

Videos by VICE

„Capul plecat sabia nu-l taie”

Expresia este preluată din Legenda Istorică Daniel Sihastrul de Dimitrie Bolintineanu şi suna ceva de genu: „Capul ce se pleacă, paloşul nu-l taie / Dar, cu umilinţă, lanţu-l înconvoaie!”

Ce vrea să însemne şi de ce nu se mai aplică: Expresia se foloseşte sub forma unui pretext, atunci când faci o prostie şi stai cu capul în pământ de ruşine sau când îți pare rău după ce ai fost prins în fapt. Există şi al doilea sens, tot mai rar folosit, care face referire la servilism, supunere sau la ideea de a nu confrunta. În copilărie mi se băga pe gât destul de des duma asta, ca să mă facă părinţii să recunosc că eu am pus rahat pe faianţă sau că am spart ceva chestie importantă. Oricum, nu scăpam de o curea peste fund.

În zilele noastre, într-un sens figurat, se aplică rar şi depinde cel mai mult de gravitatea problemei. Da, este ok să fii umil şi să recunoşti că ai fost de căcat atunci când ştii că o să fii prins inevitabil, dar asta nu înseamnă că poţi să ţi-o iei în cap. E ca şi cum ai da o spargere la o bancă şi, după ce ai cheltuit tot, te-ai duce la poliţie să le spui cât de rău îţi pare că s-au dus toţi banii furaţi pe curve şi alcool.

Când se aplică şi cum ar trebui să sune: Unui căţel, pe care, deși-ţi molfăie canapeaua ta preferată şi se cacă în toate perechile de încălțări, probabil că o să-l mângăi şi o să-i dai și o gustare, numai să-ți bage tratamentul ăla cu ochii umezi şi privirea în podea. Expresia asta poate să facă un copil să creadă că lumea o să-i permită orice, dacă ești destul de milog. Superiorii tăi, şoferii turbaţi din trafic sau profesorii tăi ţi-au demonstrat deja unde-ţi poţi băga părerile de rău.

Nimeni n-are chef şi timp să fie înţelegător cu cineva care nu contează. Ca să aibă sens, expresia ar trebui să sune ceva de genul, „Capul plecat înseamnă că ai fost prins în fapt”, sau „Mă bazez pe faptul că șeful meu este imbecil şi nu-şi dă seama cât de prost sunt dacă-i zic că îmi pare rău.”

„Intenţia contează”

Ce vrea să însemne: Expresia asta merge mână-n mână cu cea de mai sus, dar este mult mai ipocrită. Dacă ai intenţii bune, poţi să faci cam orice-ţi taie capul, fără consecinţe. Un fel de Ceauşescu care s-a căcat pe toată lumea, dar avea intenţii bune. Această expresie este folosită cam de orice persoană care nu are chef să se implice suficient, gafează intenţionat, face treaba pe jumătate sau îţi cumpără cadouri de căcat. Este cel mai ipocrit pretext ca să pari un om bine intenţionat, când, de fapt, ţi se rupe de rezultatul final.

Când se aplică şi cum ar trebui să sune: În principiu, fiecare persoană are dreptul, în funcţie de context, să se scoată măcar o singură dată cu această expresie, fără să pară proastă sau nesimţită. De asta zic, poate că expresia ar trebui să sune, de fapt, ceva de genul, „Intenţia contează atunci când nu există daune colaterale” sau „Am lucrat o zi întreagă la ceva care putea fi terminat într-o oră, dar am nevoie de laude şi merite, pentru că sunt ipocrit.”

„Ai carte, ai parte”

A fost iniţial folosită cu un sens diferit, cartea însemnând, de fapt, un act de proprietate. Ulterior, când cartea a devenit un obiect mai popular, expresia a început să fie folosită în sensul de care ştim şi noi.

Ce vrea să însemne şi de ce nu se mai aplică: Pe scurt, să stai cu nasul în cărţi cât mai mult, pentru a-ţi asigura un viitor bun. Practic, este un stil de viaţă, un stil în care individul în cauză caută să-şi umple capul cu tot felul de informaţii, pentru a încerca cu disperare să realizeze ceva. Problema cu asta e că poți ajunge ca unul dinte cetățenii peste care dai zi de zi: ăia care știu câte puțin din orice, dar nimic precis.

Plus că, în societatea actuală, când cartea e înlocuită, încet-încet, de internet, wikipedia, discovery, și unde o notă de 10 la Bacalaureat nu mai înseamnă absolut nimic, găsești taximetrişti cu diplomă de inginer şi vânzători cu nu ştiu câte facultăţi terminate. O mai ții minte pe femeia de serviciu cu diplomă de inginer mecanic şi master în Robotică? Uite pe cineva care, probabil, l-ar strânge de gât pe ăla care ar avea tupeul să-i zică asta cu cartea și partea.

Când se aplică şi cum ar trebui să sune: Se aplică atunci când lucrezi la o bibliotecă/librărie şi trebuie să ştii cum să-ţi promovezi produsele, sau când eşti copil prost şi ai nevoie de motivaţie ca să citeşti „Harap Alb”. Ca să fie corectă, expresia ar trebui să fie ceva de genul, „Cine are carte, are parte de discuţii diversificate” sau „Cine are carte, n-are parte de nimic deosebit, pentru că toată lumea are carte. Sau internet.”

„Nu haina face pe om”

Ce vrea să însemne şi de ce este greşit: Acum o grămadă de timp, când discrepanţa dintre nobilime şi pulime era foarte mare, vizual nu aveai cum să te afirmi. Haina nu însemna nimic, pentru că tot rupt în cur erai, şi nobilul ăla super împopoţonat care-ţi fura din teren, tot un căcat cu ochi era. Lumea era mult mai simplă şi garderoba unui om conta foarte puţin, comparativ cu nivelul intelectual.

Acum, haina este cel mai relevant lucru, atunci când vrei să-ţi faci o idee generală despre omul din faţa ta. Ai posibilităţi nedefinite ca să-ţi creezi un stil care te poate reprezenta în societate. Haina contează, pentru că una care se îmbracă ca o târfă de atenţie, probabil că este chiar o târfă de atenţie şi unul care se îmbracă ca un cocalar penibil, este un cocalar penibil.

Însă vrei cel mai bun exemplu despre cât de cretină și de depășită e zicala asta? Uită-te la Victor Ponta, premierul nostru. Uite, pe el nu-l deranjează deloc să poarte costume cu o mărime mai mare. Chiar dacă arată ca un pinguin de circ.

Când se aplică şi cum ar trebui să sune: Poate în cazul uniformelor impuse de altcineva şi eventual, la un bal mascat sau la un carnaval, deşi costumul ales poate spune multe despre tine. În rest, oricât de mare ar fi diferenţa dintre caracterul unei persoane şi ţinuta în care se afişează, nimănui nu-i pasă.

Așa suntem noi, oamenii, superficiali şi obsedați de primele impresii. Poate că expresia ar avea sens dacă suna ceva de genul, „Haina nu face pe om, dar spune totul despre el” sau „Haina îl face pe om să demonstreze cât de mult îi pasă de părerea unor oameni care nu contează”.

„Gusturile nu se discută”

Expresie de origine latină, „de gustibus non est disputandum”, care se foloseşte cu privire la aproape orice.

Ce ar trebui să însemne şi de ce este greşit: Înseamnă că un om nu ar trebui să fie judecat după nişte preferinţe şi gusturi, oricât de căcat ar fi acestea, şi că toată lumea ar trebui să accepte şi să respecte aceste detalii reprezentative. Adică este ok să asculţi manele şi să ţii cu Ponta, pentru că, în fond, sunt doar nişte gusturi care nu ar trebui să însemne nimic. Conform acestei expresii, noi nu ar trebui să judecăm oamenii după orientări politice, muzică şi filme preferate, vestimentaţie aleasă, hobby-uri, fetișuri etc.

În schimb, gusturile se discută tot timpul. De asta ieşim în oraş, să discutăm despre nu ştiu ce album şi despre cât de nasol este filmul cu minioni, să ne căcăm pe oamenii care o ascultă pe Delia şi să râdem de hipsteri. Altfel, lumea ar fi foarte plictisitoare şi, probabil, am avea în anturaj numai oameni dubioşi. Noi, oamenii, suntem egoişti şi superficiali și avem nevoie de libertatea de a ne căca pe gusturile celor din jur.

Când se aplică şi cum ar trebui să sune: Se aplică atunci când eşti prea inapt să-ţi argumentezi nişte preferinţe şi arunci în scârbă un „gusturile nu se discută”, ca să schimbi subiectul. Se mai aplică eventual în domeniul culinar, dar şi atunci poţi să-ţi faci o idee despre un om care comandă mici şi ciorbă de burtă la un restaurant cu specific pescăresc, de exemplu.

Că să aibă mai mult sens, expresia ar trebui să sune, poate, ceva de genul, „Gusturile nu se discută, pentru că mi-e ruşine să recunosc că am gusturi de căcat” sau „Gusturile mele nu se discută, dar îmi permit să mă cac în gusturile altora”.

Urmăreşte VICE pe Facebook

Citește și despre alte tradiții:
Cinci tradiții de Dragobete pe care nici pulea nu le va respecta
Fraudarea alegerilor este una dintre cele mai vechi tradiții românești
Fotografii cu o altă tradiție europeană rasistă
O tradiție elvețiană cere ca oamenii să fie beți când votează