Şase milioane de oameni s-au holbat la ultima ediţie a emisiunii Românii au Talent. În caz că nu ştiaţi, asta e o audienţă record pe România, în mare datorită formulei emisiunii: să facem faimoşi toţi ciudaţii care n-au mai încăput în garsoniera lui Dan Diaconescu.
Cu toţii ştim capacitatea televiziunilor şi a tabloidelor româneşti de a crea vedete din necunoscuţi dubioși care prind la pulime. Majoritatea mor în negura uitării după o lună, dar unele ajung la publicul internaut, devin virale şi tind să supravieţuiască cu anii.
Videos by VICE
Dintre acestea cel mai cunoscut caz ar fi cel al Perversului de pe Târgu Ocna. El ne-a marcat fără să vrem câteva luni din viaţă, pentru că a prins şi la oameni care în mod obişnuit nu suportă genul ăsta de divertisment. Din fericire povestea lui s-a dus să moară acolo unde se duc toate glumele când îşi pierd hazul, la emisiunea În Puii Mei a lui Mihai Bendeac, care încă mai are cel puţin o glumiţă cu el pe emisiune.
Am zis să vă prezint câteva dintre aceste vedete neaoşe care au reuşit să-şi depăşească limitele de tabloid şi să capete o valoare virală sau măcar o prezenţă pregnantă pe internet.
1.FACHIRUL DIN PERIŞ
Costel Pripas, cunoscut sub numele de Fachirul din Periş, a lucrat mulţi ani în construcţii şi ca badigard, până când a realizat că e mai profitabil să se dea în spectacol în presa tabloidă.
Cariera lui media a început pe la televiziunile sportive unde orice dubios care se laudă că scoate lapte pe ochi poate ocupa minute întregi de spaţiu de emisie. După faza asta a vieții, Costel a evoluat la emisiuni pentru doamne precum „Poveştiri de Noapte” de pe Acasă TV. Aici a arătat că, dacă te porţi ca un psihopat dement şi pui vieţile celor din jur în pericol fluturând securi şi aruncând cu haltere în ei nu se autosesizează nici dracul să te aresteze. Din contră, ajungi vedetă de tabloide. Apogeul carierei Fachirului a constat în câteva jocuri de skandenberg şi unul de smardoială fără reguli cu Perversul de pe Târgul Ocna. Fachirul a participat la Românii au Talent cu ochiul lui scuipător de lapte, dar a pierdut din calificări.
2. ROMICĂ COJOC
Romică Cojoc este un om de afaceri din Piatra Neamţ. Deşi pare să aibă tone de bani, afacerile cu care se laudă sunt doar un restaurant şi o pensiune în Târgul Mureş. În media s-a auzit de el după ce a închiriat Rolls Royce-ul lui Becali pentru două luni ca să le facă în ciudă vecinilor.
De pe siteul personal, unde domnul Cojoc are sute de poze și muzică chill-out pe fundal, aflați că e expert în vânătoare, culturism şi karate. E și un om al contradicţiilor. Citeşti cât de familist şi paşnic este, dar vezi sute de fotografii cu el şi fiul său înarmaţi cu puşti cu lunetă pe care le ţin în poziţii destul de periculoase. De asemenea nu-l ajută deloc faptul că tatuajele de pe corp îl fac să arate ca un mafiot japonez pe steroizi.
3. NELSON MONDIALUL
Mi-e greu să-mi dau seama ce carieră are Nelson Mondialul. Pot să spun doar că are sute de mii de euro cu care se freacă constant pe corp pentru delectarea internauţilor.
Cariera lui media a început cu Youtube-ul. El postează des mici fragmente de neant demne de un om numit Mondialul, precum: „Am avut erecţie când am văzut-o pe transexuala Naomy.” Vila lui a devenit un fel de casă Big Brother în care îl urmărim zilnic cum umblă în chiloţi, dansează, mănâncă animale întregi şi se ia în gură cu oameni care nu există. După un timp l-au observat şi tabloidele care l-au propulsat în tipul ăsta de media. Tot nu ştie nimeni ce naibii face Nelson sau de unde dracului are atâţia bani, dar cu toţii îi citim vorbele stenodactilografiate de pe canalul lui de Youtube direct în paginile ziarelor. A nu se confunda cu Bercea Mondialul care este ruda Preşedintelui ţării.
5. AUREL BONCIOAGĂ
Aurel Boncioagă are probabil cele mai multe studii din toată lista asta: a terminat Academia Militară şi Facultatea de Planificare Cibernetică Economică. De asemenea este probabil singurul din listă care chiar e om de afaceri – Aurel îngheaţă flori. Datorită business-ului ciudat, el a apărut anul trecut prin toate formele de media. Nu prea văd de ce ar vrea cineva să îngheţe nişte flori, dar lui i s-a părut o idee atât de bună, că şi-a vândut casa ca să investească toţi banii pe care îi are în afacerea asta. După primul val de mediatizare şi după ce şi-a dat seama că femeilor le plac trandafirii cu ţepi, nu cu ţurţuri, a scoas DVD-uri de self-help. În ele el vorbeşte frenetic, pe un fundal plin de simboluri dubioase, demn de Codul lui Da Vinci, despre ce trebuie să faci ca să ai succes în afaceri. Tonul este mai mult al unui pastor mormon decât al unui om de afaceri şi sfaturile cam pălesc în importanţă când ştii că vin de la un om care congelează lalele.
5. GIGEL FRONE
Gigel Frone este un cântăreţ din Oneşti. El s-a născut cu un handicap fizic care nu l-a împiedicat să lucreze (până la un punct) la o uzină din localitate. După un accident de muncă s-a pensionat medical, iar în prezent le predă elevilor chitară. Un prieten din Oneşti mi-a spus că, deşi oferă lecţiile gratuit, majoritatea copiilor îşi bat joc de fundul lui şi de modul în care merge.
Până aici n-ar fi meritat să apară pe lista asta. Totuşi tipul a reuşit să oripileze juriul de la Românii au Talent când a venit cu trei puştoaice speriate pe care le-a prezentat ca și cum ar fi vândut niște vite la târg. El a trecut totuşi de etapă după ce a cântat muzică grecească la chitară. Pentru meritele sale în media el a fost numit de autorităţile locale cel mai important oneştean într-o ceremonie pompoasă.