Cine e Nicolae Ciucă, generalul care s-a jurat că nu vrea politică, însă a acceptat să fie premier

cine e nicolae ciuca, nicolae ciuca premier pnl

În 2018, acum desemnatul premier Nicolae Ciucă susținea că nu se mai bagă în nimic altceva după armată. „Nu voi face politică. Voi face tot ceea ce îmi stă în putere şi îmi va îngădui viitorul să sprijin această instituţie (Statul Major al Apărării – n.ed.). Dar nu dintr-o funcţie publică”, a zis în urmă cu aproape trei ani Ciucă. Doar că, între timp, s-a răzgândit și ar putea da noul Guvern al României. Bine, n-ai avea de unde să știi, dacă vrei să cercetezi informația la sursă. Radio România Actualități a decis să scoată acea declarație de pe site – de parcă ar putea dispărea ceva de pe internet. În prezent, spune că „investighează circumstanțele” în care s-a întâmplat nefericita modificare.

Ce am zis mai sus e doar primul hop din neînceputa carieră de premier a lui Ciucă. Dar cine este el? Și cum a ajuns președintele Klaus Iohannis, pe 21 octombrie, să-l aleagă pe el ca posibil prim-ministru? Ceva carieră are de partea sa. Și legat de ce-am zis de țările africane, de fapt, nici în unele dintre acestea nu mai este atât de comun să ai generali în fruntea executivului. Poate doar dacă e vorba de junte militare și grupări care au obținut puterea prin lovitură de stat.

Videos by VICE

România pășește în acest club exclusiv al guvernării cu o mână forte prin persoana lui Nicolae Ciucă, fost general al Armatei Române, în prezent senator de Dolj și desemnat premier – unul ales de președinte, dar fără mare sprijin din partea partidelor din Parlament. UDMR încă poate fi un susținător, PSD trage de negocieri, iar USR, ei bine, acolo relația acestui partid cu PNL e șubrezită considerabil. Nicolae Ciucă ar avea însă un mandat „flexibil” – orice ar însemna asta – ca să facă, totuși, un cabinet de miniștri în ciuda opoziției lui Florin Cîțu, actualmente președinte PNL.

Cum se dă milităria jos din pod cu Nicolae Ciucă

Militar de carieră, Nicolae Ciucă a urmat liceul militar și a absolvit Academia Forțelor Terestre din Sibiu în 1988. A trecut apoi prin toate etapele unei cariere militare prolifice în Armata României și chiar a ajuns s-o conducă în 2015. Cu un mandat prelungit până peste poate de președintele Iohannis, acesta ar fi trebuit să conducă Statul Major al Apărării pentru doar patru ani. Situația a provocat și un scandal cu ministrul apărării de la acea vreme Gabriel Leș. Președinția a câștigat în instanță repunerea în funcție a lui Ciucă, împotriva Ministerului Apărării condus de PSD care nu dorea prelungirea șefiei lui Ciucă asupra Armatei.

Generalul în rezervă Nicolae Ciucă este încununarea viselor umede ale celor care cred că „ne trebuie o mână de fier, să ne pună la punct” ca țara să fie funcțională. Cariera sa militară este una dintre cele mai strălucite și a câștigat astfel respectul aliaților în teatre de operațiuni multinaționale. A fost activ în Afganistan, Irak, Angola sau Bosnia. El a fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (sau Scorpionii Roşii) pe care l-a condus în Afganistan şi apoi în Irak. Iar în bătălia de la Nassiria – Irak, mai 2004 – a fost prima în care soldații români au fost combatanţi activi după Al Doilea Război Mondial. Ciucă a condus trupele.

Totuși, există câteva motive pentru care armata este separată de politic și nu face decât să îți arate cât de mult mai avem de evoluat ca democrație. O iau pe rând.

Nicolae Ciucă a devenit civil în urmă cu trei ani, când a lăsat șefia Statului Major al Apărării pentru funcția de Ministru al Apărării Naționale, în primul cabinet al lui Ludovic Orban. Este considerat omul președintelui Iohannis alături de Bogdan Aurescu. Astfel, cei doi au controlat cele două ministere apropiate de sufletul președintelui – apărarea și externe – din poziții tehnocrate.

În raport cu alte țări europene, observi că niciuna dintre acestea nu au un militar în rezervă care să ocupe fotoliul de prim-ministru. De ce? Ei bine, este o regulă nescrisă în așa-zisa lume civilizată ca armata și politicul să fie bine separate. De cele mai multe ori în democrațiile consolidate chiar și ministerele apărării sunt conduse de un ministru civil, nu devenit civil. Sigur, pot fi găsite excepții în afara Europei. Din 2020 până în 2021, premier prin rotație al Israelului a fost Beni Gantz, fost militar care, în prezent, este vicepremier și ocupă funcția de ministru al Apărării.

Peste ocean, o carieră militară este fără doar și poate trambulina perfectă pentru viața politică americană. Două treimi din președinții americani au fost înrolați în armată. Deși nici Joe Biden, nici Barack Obama nu au fost militari, ultimul l-a înfruntat în campania din 2008 pe celebrul John McCain, fost comandant al forțelor navale americane. În acest context merită menționat că profilul lui Ciucă se conturează pe modelul american, aproape prezidențiabil. E doctor în științe militare și apropiat al președintelui Iohannis și al Partenerului Strategic – a se citi mereu Statele Unite ale Americii. A luptat la propriu pe front, are și poze de-acolo ca dovezi, iar acum este chemat să servească comenzilor Comandantului Suprem din postura de civil.

În ceea ce privește precedentele autohtone ale oamenilor de armată ajunși în politică, ultimul militar care a condus destinele țării nu a fost nimeni altul decât mareșalul Ion Antonescu. Nici precedentele lui Constantin Sănătescu și lui Nicolae Rădescu nu au fost prea fericite, așa că, din punct de vedere istoric, nu poți fi foarte optimist.

Un profil de politician cu atât potențial precum Nicolae Ciucă nu putea fi lăsat liber, în afara partidului. La presiunea oamenilor cu ștate vechi în partid, Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL în octombrie 2020, mai ales că s-a speculat chiar că Iohannis ar vrea să înceapă să-și pregătească succesorul pentru scaunul de la Cotroceni. Acum duce ofensiva în Parlament – și în negocieri – ca să primească voturi.

Din garnizoană la Guvern

Nicolae Ciucă a mai fost premier, în 2020, pentru două săptămâni, înainte ca liderul #echipeicâștigătoare Florin Cîțu să devină premier. Desigur, istoria are propriul simț al umorului și se pare că Ciucă este nu doar predecesorul, ci și succesorul lui Cîțu la Palatul Victoria.

Din postura de premier interimar, Nicolae Ciucă nu și-a putut consolida o imagine solidă de politician, dar s-a remarcat cu cea mai scurtă declarație a unui premier. Sub două minute l-a ținut pe Ciucă, timp în care nu a reușit să zică mai nimic, dar, iată, a prins istoria – asta dacă nu cumva devine din nou premier și îmbunătățește recordul.

Tot din rolul de premier, Nicolae Ciucă nu a ezitat să-și proiecteze autoritatea în acest sens. E relevant episodul din decembrie 2020. În primele ore de interimat, Ciucă i-a aliniat pe apropiații lui Ludovic Orban și le-a cerut să-și prezinte demisia. Astfel, Ionel Dancă, Costel Barbu și Mădălina Simion au rămas fără pozițiile din executiv. Mai mult, secretarul general al guvernului de la acea dată Antonel Tănase s-a ales, pe lângă o demitere, și cu sigilarea biroului în care își desfășura activitatea.

În prezentul destul de aglomerat – cu o criză sanitară de proporții, una energetică, una a lanțurilor de aprovizionare și confuzia generalizată – parlamentarii nu dau semne că s-ar grăbi spre consens. Iar Nicolae Ciucă are mai multe teme care îl pot pune în dificultate ca om nou în politică, dar vechi într-ale politicii.

Pensii speciale, egalitate de șanse și cheltuieli pentru apărare

Trece sau nu trece cabinetul lui Ciucă? Habar n-am. Ar fi și mai mult haos dacă nu, ar fi și incertitudine dacă da. Ce-i de urmărit este cum se va poziționa premierul desemnat pe teme sensibile, dar de care nu este străin. Cum va da nas în nas cu colegul de partid Rareș Bogdan, cel care a promis desființarea pensiilor speciale, când însuși premierul încasează o astfel de pensie? Ca tânăr pensionar la doar 54 de ani, în 2020 Ciucă a încasat 216 de mii de lei, adică puțin peste 40 de mii de euro. În anul precedent s-a adăugat la sumă și salariul de ministru al Apărării – 168 de mii de lei.

Din iunie, Guvernul a adoptat proiectul de lege care prevede interzicerea cumulării pensiei cu salariul, dar cu excepții – Ciucă s-ar putea încadra aici: „persoanele alese în funcții de autoritate sau demnitate publică sau cele pentru care durata mandatului este prevăzută de Constituție”.

A doua chestie spinoasă e cum va gestiona Nicolae Ciucă chestiunile de transparență și publicarea de date de interes public în condițiile în care premierul a condus Ministerul Apărării Naționale, una dintre cele mai opace instituții din țară? Nu știu nici cum se va poziționa față de egalitatea de șanse. Ministerul Apărării – și, prin extensie, Armata Română – fiind recunoscut unanim ca o entitate patriarhală în care bărbații dețin funcțiile cheie de conducere, iar accesul femeilor în poziții de top sunt mai degrabă excepții. Abia în 2021 a ajuns Ministerul să vorbească despre plângerile de hărțuire sexuală – toate între 2014 și 2020 au fost clasate. Este vehiculat că portofoliul apărării va fi lăsat moștenire de Ciucă unei succesoare, una dintre puținele femei din structura de conducere.

Un alt mister este cum se va raporta Ciucă la economia de piața și finele reglaje care trebuie executate în fața crizei economice care se prefigurează la orizont, în condițiile în care, din punct de vedere financiar, ministerul condus de Ciucă nu a fost niciodată în poziția de a trebui să se zbată pentru finanțare. A beneficiat de alocarea de doi la sută din PIB convenită de partide în urmă cu ceva ani.

Va reuși Nicolae Ciucă o restructurare a aparatului administrativ și o redimensionare a personalului bugetar în condițiile în care Armata Română nu a excelat în acest domeniu în ultimii 30 de ani? Știu, sunt o groază de întrebări, dar uită-te la realitatea din jurul tău. Pe cât de mult cer românii o „mână forte”, „o mână de fier în mănușă de catifea”, pe atât de improbabil e ca lucrurile să se așeze, printr-o minune, doar pentru că un om al armatei ajunge la pârghii politice. N-am o estimare precisă despre ce se va întâmpla, dar cred c-o poți intui.

În altă ordine de idei, prezența în social media a generalului în rezervă Ciucă este una cel puțin interesantă. Pe pagina oficială de Facebook, cea cu bifă, premierul desemnat are aproape în exclusivitate postări legate de armata română. Lipsesc postările politice și mătăniile către #echipacâștigătoare. În schimb, Ciucă a creat și o pagină politică în care nu lipsesc odele aduse guvernării PNL și în care superman Cîțu este prezent big time. Separarea acestor două planuri este o abordare interesantă și există, probabil, o luptă interioară între generalul Ciucă și omul politic Ciucă din care au izvorât aceste două profiluri. Și pe bună dreptate te poți întreba (în cazul în care trece drept premier): noi cu cine ne alegem dintre cei doi?