Clipul cu jandarmii români care păzesc cireșele a ucis umorul (pe vecie)

E acel moment din an când fructele sunt mai scumpe decât ar fi dispus să dea pe ele un român cu acces la internet. Așa că apar tot felul de glume pe tema asta. Dacă aveai impresia că toate dumele proaste au fost date în 2017, te-ai înșelat. Sunt oameni care se chinuie să facă asta și-n 2018. Jandarmeria Română nu putea lipsi, se pare.

Chiar nu trebuie ca fiecare instituție să aibă pagină de Facebook. Sunt însă unele încăpățânate care cred că asta le ajută în vreun fel. Pe lista asta e și Jandarmeria. După clipul dubios în care a livrat ouă de Paștele trecut, revine cu încercarea de-a fi jandarmii amuzanți într-un clip cu livrat cireșe.

Videos by VICE

Mi-e milă, așa, de cei cinci oameni puși să tragă chestia asta. Din fericire pentru patru dintre ei, fețele le sunt acoperit mare parte din timp. De al cincilea nu știu ce să zic, dar lui i-au revenit cireșele, așa că sper că s-a bucurat de ele. Ți-am spart în bucăți clipul, ca să rămână în amintirea tuturor și să știm cu toții că acolo unde un jandarm poate rupe bastonul pe spatele unui protestatar poate și să livreze, gingaș și sigur, două cireșe.

Jandarmii iau în serios orice misiune, să știi

Pe muzică dintr-un film prost cu spioni, începe treaba. Jandarmii se echipează cu armament, cu protecție, își trag căștile pe cap și se duc în curte, la mașină și la ordine. Acolo stau în fața celui care decide asupra misiunii. Și e ciudat momentul ăsta, pentru că el vorbește, dar buzele nu par legate de cuvintele pe care le auzi. E ca un film american cu chinezi în care dublajul nu se potrivește.

Mă rog, treci repede de momentul ăsta, că ajungi în mașina jandarmilor. Pleacă în misiune (în sfârșit)! Până aici, e totul previzibil. Știi deja care-i gluma, nu știi unde vor ajunge. Da, se duc într-o piață cu un val de priviri după ei. Mă și gândesc ce-o fi fost în sufletul piețașilor când au văzut că a venit garda la ei, înarmată și pregătită de scandal. Din fericire, pentru ei, nu după fraudă erau.

VÂRFUL de umor e atins când iau cireșele. Sunt cărate în pumnul protector al unui jandarm. Le plasează cu grijă în cutia de lemn și o încuie. Asta în timp ce pe fundal o poți vedea pe femeia care se chinuie să facă o poză cu acest moment unic în istoria Jandarmeriei.

Clipul ăsta e ca o temă pe care o primești în liceu sau facultate și-o faci în seara de dinainte

M-am tot uitat la cadrul cu jandarmii care merg prin piață în timp ce cară cutia de lemn cu cireșe. E ceva magic în cum totul e ca în Oborul de-acum 15 ani, dar ei se poartă de parcă duc cu ei comoara neamului. Eu am terminat facultatea de jurnalism și mă face să mă gândesc la toate momentele când nu era gata tema, că nimeni n-o făcea din timp, dar ne apucam de ea cu câteva ore înainte de predare și livram ce puteam, cum puteam, filmat pe unde se putea.

După această grație fără măsură, gata, pachetul e livrat. Știi, mă așteptam să fie dus într-un buncăr, ceva, într-o sală de conferințe. Nu, e dus acolo unde România duce tot ce prinde: la șef. Șeful care dădea ordine la începutul misiunii primește cireșele și se bucură de ele. El e cel care se uită în fundul cutiei și e împăcat cu reușita băieților lui.

Totul se încheie apoteotic cu un cadru pus în Movie Maker: P.S. Cele 2 cireșe au fost închiriate pe timpul filmărilor.

Înțelegi, nu era bani (sic) de cireșe, sunt scumpe, Jandarmeria nu dă bani pe prostii. A investit însă timp și onoarea unor oameni într-un clip care, ce-i drept, a devenit un fel de viral. Nu-i nobil, dar asta e. Nu avem scurtmetraj de Cannes, dar avem ceva faimă pe Facebook. Bucurați-vă, români făr’ de cireșe, că Statul veghează și livrează!

https://www.facebook.com/viceromania/

Citește mai multe despre instituții penibile în momente în care nu le-a cerut-o nimeni:
Clipul cu jandarmi care livrează ouă e mai dubios decât un film de Tarantino

Clipul RATB cu mesaje agramate îți arată de ce transportul în comun e execrabil în România

Clipul anti-violență promovat de Poliția Română e orice vrei tu, dar deloc util