În ultimii ani, evenimentele transculturale s-au înmulțit prin București, iar muzica din centru a început să se mute în Rahova și Ferentari, lăsând în urmă și o parte din mentalitatea rasistă care i-a ținut pe bucureșteni departe și a dus la ignorarea administrativă a două cartiere din Capitală.
Printre experimentele transculturale din ultimii ani se numără petrecerile cu manele în Macaz sau paranghelia lui Romeo Fantastik din Eden, dar nimic nu s-a ridicat la înălțimea concertului lui Florin Salam din Grădina Uranus. Ultima s-a întâmplat la Outernational Days, care nu s-a oprit nici când partenerii și sponsorii și-au închis telefoanele și au început să ignore mailurile pentru că nu voiau să se asocieze cu regele manelelor din România.
Videos by VICE
Zeițele din Nepal care nu au voie să calce pe jos
Totuși, festivalul ăsta înseamnă mult mai mult decât ce a lăsat regele Salam în inimile celor care l-au ascultat în Grădina Uranus. Oamenii ăștia au reușit să urce pe scenă primele fete tuareg care zdrăngăne la chitare electrice, muzică experimentală din toate colțurile lumii, cele mai ciudate instrumente muzicale văzute de florăresele de pe George Coșbuc, houserockmanele din România și acorduri din Kenya.
Citește și: Cele mai frumoase coperte de casete de manele uitate din România
Mai mult, a reprezentat vara trecută o platformă importantă pentru a discuta despre rasism și despre mentalitatea bolnavă prin care unii își justifică izolarea unor comunități în ghetouri, după ziduri sau asocierea manelelor cu lumea infractorilor și a cămătarilor din România.
După două ediții de muzică outernațională, organizatorii au dat de ceva probleme financiare. Dacă vrem să raportăm problemele financiare la termeni transculturali, atunci se ridică la valoarea unei garsoniere moderne din Ferentari. Acum speră să supraviețuiască falimentului prin dărnicia hipsterului care ascultă manele în mod ironic, cu o campanie de crowdfunding și petreceri în Kran.
Am mers la prima petrecere All Stars for Outernational, unde au cântat și oamenii de la Raze de Soare pentru a aduce niște lumină în conturile organizatorilor. Totuși, am plecat de acolo resemnată cu gândul că lista mea de festivaluri must see ar putea să se reducă la jumătate după moartea precoce a Outernational Days.
Dacă moare festivalul, măcar să se ducă cu muzică bună
„Sunt trist. Văd cum moare în fața mea Outernational”, îmi spune resemnat Liviu, un tip cu care pare că mă intersectez doar pe muzică outernațională și pe Tinder. Aveam discuția asta aproape de miezul nopții, când în sala încăpătoare de la Kran erau undeva pe la o sută de oameni, asta dacă aproximez pozitiv ca la protestele de la Victoriei.
Pe scenă era Mitoș Micleușanu de la Planeta Moldova, care băga niște muzică atât de experimentată, că îți dădea senzații fizice de rău. Eu i-am spus muzică pentru bulimici, iar interacțiunile sale cu publicul păreau înregistrate de la Convenția Raeliană.
La începutul nopții de paranghelie, falimentul părea iminent pentru mine. Nu prea mi-a schimbat părerea până dimineață, chiar dacă pe scenă au urcat artiști ceva mai animați, iar anturajul părea ceva mai plin de speranță. Dacă cumva am asistat la petrecerea de înmormântare a festivalului, mă bucur că știe să iasă din scenă așa cum a intrat și a zguduit din temelii toate convențiile pentru ce muzică se poate asculta în România.
Orice ai crede, și hipsterii au șolduri de mișcat
După miezul nopții, lucrurile au început să arate mai bine și oamenii au dansat, chiar dacă hipsterii nu-și pot mișca șoldurile cu același talent pe care-l găsești en-gros la Piața de Flori. După retragerea lui Micleușanu, au ajuns la platane băieții de la PARADAIZ Tape Mașina. S-a pus muzică de dansat, mai puțin experiment și ceva mai multă mișcare, că niciodată nu strică să asculți ceva de dușmani, care e remixat la cinci etaje deasupra Unirii.
Citește și: Am fost la un festival de manele pentru hipsteri din București, că n-am bani de Salam altfel
În semiîntunericul din eveniment l-am descoperit și Tinos Elanios, tipul de artist la care nu cred că aș fi ajuns vreodată. Ritmurile lui arăbești și grecești au încălzit puțin atmosfera, oamenii au dansat, femeile au dat din buric și s-au lăsat pe spate pentru ca banii de pe dedicațiile imaginare să zboare peste el. Nu pot să spun decât că omul ăsta a făcut aproape întreaga paranghelie, deși muream în continuare de frig și stăteam cu un palton pe mine. Știu, mă pricep să petrec.
După vrăjeala nemaipomenită a lui Tinos Elanios, au urcat pe scenă și Raze de Soare. Muzica a continuat să fie bună și speranța ridicată la fileu, dar deja era aproape 3 dimineața și începea să se evaporeze o parte din comunitatea strânsă pentru a petrece bine în cea mai ploioasă noapte de toamnă.
Aș vrea să continui această pseudocronică de petrecere, dar trebuie să recunosc că m-a ajuns din urmă excesul de cultură făcut cu o seară înainte și am reușit să adorm vreo jumătate de oră pe o canapea. Petrecerea s-a terminat însă așa cum a început, iar oamenii s-au întors în ploaia care a făcut iar din București un oraș prea plin și irascibil. Eu-s sceptică și resemnată, dar nu mă asculta pe mine și du-te să dai un leu, un dolar, cât ai, ca să fie rost și la anul de petreceri d-astea și un festival care te scoate din zona de confort.
Citește mai multe despre muzica peste care nu dai prea des:
Am vorbit cu Matteo Islandezu, bucureșteanul care mixează manelele cu muzica trap
Muzica asta electronică arăbească o să te facă să dai din șolduri ca Șeherezada
Tipul ăsta făcea muzică electronică în România comunistă și acum luptă să salveze un instrument
