Șapte conspirații despre Coronavirus pe care s-au tripat și românii

coronavirus, simptome coronavirus, conspiratii coronavirus

362 de oameni au murit în China din cauza Coronavirusului și peste 17 mii de persoane sunt infectate în China, Statele Unite, Arabia Saudită, Singapore, Thailanda, Nepal, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Franța și Canada. Primul deces în afara Chinei s-a înregistrat, zilele acestea, în Filipine. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat joi stare de urgență mondială. Pe de altă parte, China acuză Statele Unite ale lui Trump că au creat panică și au băgat frica în oameni. În același timp, economia Chinei suferă tot mai tare din cauza virusului care a făcut mai multe victime decât SARS.

În România, în fiecare zi apare câte un suspect de Coronavirus, ba la Bacău, ba la Cluj, iar internetul o ia razna. Marile știri se învârt între isteria pseudobolnavului identificat și cum au construit chinezii un spital în zece zile. Printre comentariile românilor de pe internet despre virusul anului 2020, am găsit câteva pe care le-am pus în top trei.

Videos by VICE

„Chinezii fac spital în șase zile, românii nu pot nici măcar o autostradă în o sută de ani.”

„Oare dacă iau pachete de pe aliexpress se îmbolnăvesc și doamnele de la poștă și noi toți?”

„Dacă virusul ăsta vede bolile din spitalele noastre își cere scuze.”

Doar că odată cu amploarea și rapiditatea cu care se răspândește virusul, conspirațiile au apărut ca ciupercile după ploaie. Unele standard, altele adaptate și actualizate în funcție de loc, oameni și preferințe culinare. Iar românilor, știi și tu, le place mult să facă haz de necaz. Plus că suntem cei mai creativi și guralivi de pe tot Internetul.

Exterminarea planificată a populației pentru că suntem prea mulți

conspiratii coronavirus

Un studiu de acum 30 de ani spune că populația optimă ca ecosistemele să reziste ar fi o treime din ce este în prezent. Mai exact, astăzi suntem 7,5 miliarde de oameni, dar ideal ar fi să existe undeva între 1,5 și două miliarde. Mai trist e că ONU estimează că prin 2050 o să fim deja 9,7 miliarde. Iar resursele planetei nu sunt suficiente pentru toți. Practic sunt prea multe guri de hrănit, iar oamenii fac deja risipă, distrug planeta și oricum bogații vor supraviețui.

conspiratii coronavirus
conspiratii coronavirus

Asta e standard. Toți vor să te omoare și clar o strategie bună ar fi ca un virus să fie aruncat unde sunt mulți oameni laolaltă, în preajma Anului Nou Chinezesc. Când toată lumea călătorește spre țările exotice. Bam! Ideea despre uciderea în masă prinde amploare în mintea omului. Depopularea intenționată. Bogații complotând să fie exterminați alți oameni ca să salveze planeta. Totul e o strategie.

Îmi place acel „urmează și la noi”. Credeam că noi nu ne-am isterizat cu adevărat despre Coronavirus, ci doar ne place să comentăm în online. Dar există destui oameni dornici de conspirații și filme postapocaliptice.

E sfârșitul lumii și de data asta nu ne mai salvează Arca lui Noe

conspiratii coronavirus

Adică e varianta mai hardcore a primei. În prima unii scăpau totuși cu viață, aici nimeni nu mai are salvare. În scenariul cu Apocalipsa, singurii posibili supraviețuitori vor fi bogații (clar nu eu) care se vor ascunde în buncăre.

Așa că, odată la câțiva ani, experții în sfârșitul lumii anunță că hei, vine. La fel, există teoria că în 2020 o planetă gigant va lovi planețica noastră și k-boom, c’est fini! Dispariția omenirii. Se pare că aceiași oameni au zis același lucru și-n 2018, și-n 2017, ba chiar și prin 2015, 2012 și 2003. Cred că ei nu știu povestea cu băiatul care a strigat lupul. Coronavirus nu e prea planetă, ci mai mult virus și nici nu se cheamă Nibiru.

coronavirus conspiratii

Alți oameni cred că urmează a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos și odată cu ea și Judecata de Apoi. Asta, bineînțeles, pentru că suntem tot mai răi și mai depravați și există gay și fenomene astronomice rare. Nu are nimic vreo legătură cu Coronavirus, dar e ceva sădit în sufletul credincioșilor că ne vom duce naibii cândva. Un sfârșit va veni oricum.

conspiratii coronavirus

Acest domn comentator mi se pare superb. Proclamă Apocalipsa, dar urează rudelor la mulți ani fericiți și sănătoși. Sănătoși mai ales!

Dumnezeu îi ucide pentru că mănâncă lilieci și șoareci

coronavirus conspiratii

„Când niște spălați pe creier mănâncă lilieci, șobolani, șopârle, șerpi, insecte și tot felul de lucruri interzise în Biblie ce va așteptați sa pățească?” își începe postarea un distins de pe Facebook. Curg like-urile și share-urile. Argumentul e că-n Biblie stă scris: „Am venit să vă cercetez inima și rărunchii și am să vă dau fiecăruia după faptele lui”. Iar prin rărunchi, interpretează domnul de față, se referă la organe. Așadar, scenariul e următorul: Hristos cercetează stomacul chinezilor – acești mâncători de reptile și insecte – și zice supărat: „bă, e interzis în Biblie” și-i trimite pe toți în Iad, unde să nu mai pupe ei vreodată mâncare d-asta blestemată. E mai ok să tai porcul de viu, în curte, de față cu nepoții sau să te plimbi cu mielul prin metrou, apoi să-l tai la Obor.

conspiratii coronavirus

Deși încă nu se cunoaște cauza, iar experții zic că e posibil să fie ori de la un șarpe ori de la carnea de liliac, mi-e puțin greu să cred că a fost infestată de Hristos ca o pedeapsă la un regim alimentar diferit față de-al românilor ortodocși. Totodată, filmulețul care cirula online cu o tipă care mânca o supă de liliac e de fapt din 2016 și n-are nicio legătură cu China, felul ăsta de mâncare nici nu e atât de comun în țară. E de fapt o gazdă unei emisiuni de călătorii, Mengyun Yang, care încearcă supa în vestul Oceanului Pacific. Asta mi-a amintit de filmul Contagion, un thriller din 2011, cu un virus mutant pornit de la combinația fatală liliac-porc.

Surprinzător că, în comentarii, n-a zis nimeni nimic de câini. Poate s-au obișnuit cu gândul ăsta.

Marea dezbatere: creat în laborator sau vine de la șobolani

conspiratii coronavirus

Aici e tot despre regimul alimentar diferit al chinezilor, dar fără dimensiunea religioasă. E ca momentul când ai o frustrare adâncă pe o persoană și la fiecare pas vrei să te cerți cu ea și cauți motive fără sens. Și când face o boacănă, poți să zici „ha, știam eu!”. Așa suntem noi cu chinezii și cu faptul că bucătăria lor nu e mai românească.

conspiratii coronavirus

Aici e bătălia geniilor. Cei care zic că e creat special în laborator ca să ne ucidă că suntem prea mulți versus cei care urăsc faptul că chinezii mănâncă lilieci, șobolani și alte animale. Deși repet, cauza virusului încă n-a fost stabilită, dar îmi imaginez o ură a românilor față de săracii lilieci. Și-un film Romanians vs Bats sau Not Batman. O să mă mai gândesc la nume.

E o invenție ca să bage cipul în tine

conspiratii coronavirus

Top trei cele mai mari frici ale românilor: moarte, a doua zi după beție și cipul care bagă demonii în tine. Conspirația asta e preferata mea și mi se pare cea mai creativă. Ideea că de fapt virusul e doar de faţadă şi cineva vrea, de fapt, să te vaccineze ca să bage cipul în tine. E un scenariu chiar bun de film, dar pun pariu că deja stă pe vreun birou de la Netflix. Hear my words!

conspiratii coronavirus

Dacă vrei să te uiți mai atent în curtea ta, o să vezi că pe aici umblă gripa cu o forță de nestăvilit. 12 oameni au murit de la virusul gripal, între care doi copii. Sigur, aici sunt mai multe aspecte: non-vaccinarea, alte afecțiuni pe care le aveau oamenii ăștia, indiferența față de igienă etc.. Dar, ca să fie sezonul complet, Olivia Steer pune pe Facebook o rețetă de vaccin antigripal de făcut acasă. E ca și când ți-ai face mască de față cu ouă, ulei de argan, lămâie și germeni de grâu. Va avea fix același efect contra virusului gripal.

Bill Gates a creat virusul

Niște conspiraționiști de extremă dreapta din Statele Unite au răspândit ideea că Bill Gates a creat Coronavirus. Al doilea cel mai bogat om din lume. Ideea a ajuns și-n țara noastră bineînțeles. Treaba asta a pornit de la faptul că-n 2015, el a distribuit un link despre un patent asemănător Coronavirusului, o versiunea mai slabă care ar putea fi folosită ca vaccin pentru tratarea bolilor respiratorii. Totodată, Bill Gates e un finanțator al Institutului Pirbright (care a dezvoltat patentul asemănător) și a dezvoltării vaccinului. Așa că li s-a părut ușor oamenilor să taie vreo două cuvinte și să fabrice o conspirație. La mintea liliacului.

conspiratii coronavirus

Ironic – probabil parte din strategia lui – că Bill Gates a anunțat duminică că donează zece milioane de dolari să ajute oamenii bolnavi și cinci milioane pentru dezvoltarea unui vaccin.

Deci, el a inventat virusul, tot el va găsi leacul. Va fi erou. Va câștiga și mai mulți bani. Anti-vaxxerii jubilează. Să-l ardă focurile Iadului, cu tot cu Microsoftul lui.

Berea Corona dă Coronavirus

Căutările pe Google cu „corona beer virus” au crescut în perioada asta cu 2,300% global. „Beer virus” cu 744% și „beer coronavirus” cu 3,233%. Adică există oameni care poate cred sau sunt în dubii dacă virusul care a ucis deja atâția oameni vine de la marca de bere Corona. Da, berea aia cu tequila.

Se pare că există oameni care nu s-au prins că toate glumițele și meme-urile de pe Facebook cum că berea Corona e plină de Coronavirus sunt doar glumițe, atât. Mă întreb dacă cei care au ajuns să creadă asta sunt părinții ăia care de-abia învață să folosească social media și-ți trimit poze cu „o cafeluță pentru o zi frumoasă ca tine”.

Gluma-i gluma, dar, deloc surprinzător, în România n-am văzut vreun comentariu cu această conspirație. Zic deloc surprinzător din motive evidente. România e pe locul șapte în lume în topul celor mai mari băutori de bere din lume și toate nunțile, cumetriile, botezurile și înmormântările la care merg în Moldova sunt argumente solide că românii ar bea berea și cu virus și fără virus.

conspiratii coronavirus

Conspirația e dată-n vileag de însăși berea Corona care zice clar că simptomele beției nu includ febră sau tuse. Ci mai degrabă Taco Bell și eventual un regretabil one night stand. Ce nu prea știe lumea e că numele virusului vine de la faptul că sub microscop, are mici proeminențe ce seamănă cu o coroană. Corona în latină e coroană. Destul de evident.

Deci, bea în continuare bere cu tequila că boala vine și beat și nebeat. Plus că, oricum, oamenii ăștia chiar au dreptate cu ceva: sfârșitul va veni cândva. O să afli de pe net când.

Pe Alexa o găsești pe Facebook, Instagram sau blogul ei.

Editor: Iulia Roșu

https://business.facebook.com/viceromania/