Criză în Republica Centrafricană

Fotografii și videoclipuri de Robert King

S-au îndreptat spre aeroport când au început masacrele.

Rezidenții din Bangui, capitala Republicii Centrale Africane, știau că soldații francezi staționau în aeroportul internațional Bangui M’Poko. Așa că atunci când în oraș a început cea mai recentă rundă de lupte săptămâna trecută, au fugit cu toții spre aeroport, sperând că soldații îi vor proteja. Noi am aterizat în M’Poko cinci zile mai târziu.

Luptele sectariene care au adus RCA, una dintre cele mai sărace țări din lume, în pragul colapsului, au început în luna martie a anului trecut când Michel Djotodia și alianța lui de rebeli (cunoscută sub numele de Séléka) au invadat Banguiul și l-au dat jos de la putere pe președintele François Bozizé. Djotodia s-au autodeclarat președinte și a încercat să integreze Séléka în forțele armate, dar n-a reușit. Până și Djotodia a recunoscut că nu-i poate controla pe majoritatea rebelilor, dintre care mulți sunt mercenari din țările vecine, Ciad și Sudan.

Bandele de rebeli Séléka, predominant musulmane, terorizează acum majoritatea creștină a țării, violând femeile și omorând cetățenii care le ies în cale. Ca să se apere, civilii și-au format propriile miliții „anti-balaka” – balaka înseamnă sabie sau macetă. Între timp, mulți dintre cei care nu participă la lupte s-au refugiat în singurele locuri sigure: casele de rugăciune. Iar minoritatea civilă musulmană se teme de o eventuală ripostă violentă a forțelor anti-balaka după nouă luni de dominație Séléka.

E important de notat că mulți civili care au ceva cunoștințe despre război ne-au spus că aspectul religios al conflictului – rebelii musulmani vs. Civilii creștini – e exagerat. Ei susțin că acesta nu e un război ideologic, ci mai degrabă un război de identitate care durează de mai multe generații. Indiferent de rădăcinile conflictului, Națiunile Unite și alte ONG-uri mari speculează că situația ar putea deveni mult mai îngrozitoare.

„Un coșmar logistic”

De fapt, situația e deja mult mai rea în afara capitalei, departe de protecția trupelor franceze și de ajutoarele medicale oferite de ONG-uri. Dar țara e atât de mare și populația răspândită atât de neregulat, încât adevărata dimensiune a violențelor nu e cunoscută. Multe sate au fost părăsite, locuitorii lor au fugit să se ascundă în păduri și sunt urmăriți de malarie și malnutriție.

„E un coșmar logistic”, a spus Romain Gaduchon, care a organizat recent o vizită în țară a Biroului European Umanitar ECHO pentru a ajuta populația. A spus că RCA e cea mai puțin accesibilă țară din Africa din cauza lipsei de infrastructură și de porturi și a junglei.

Pe lângă ajutoare, zborul ECHO a dus cu el și jurnaliști – printre care ne-am numărat și noi. Pe la jumătatea zborului, am fost informați de angajații ECHO că zona din jurul aeroportului nu era sigură. Cu o noapte înainte fuseseră uciși doi soldați francezi. Ca reacție, creștinii jefuiseră cartierele musulmane și omorâseră civili.

La aterizare, am găsit orașe improvizate și tabere pentru refugiați în jurul aeroportului. Peste tot erau soldați francezi. Refugiații țineau pancarte care îl denunțau pe Djotodia în timp ce strigau: „Mulțumiri președintelui Hollande. Mulțumim armatei franceze.”

Jurnaliștii francezi din aeroport ne-au spus că sentimentele față de presă se schimbaseră peste noapte. În ziua aceea, în cartierele musulmane, jurnaliștilor li s-au aruncat priviri furioase, iar unii civili i-au amenințat prin semne că le vor tăia gâtul.

Totuși, când ne-am aventurat în afara aeroportului în ziua următoare, am fost primiți cu căldură. Am mers la Mânăstirea Fericirii care, la fel ca multe lăcașuri de cult din oraș, devenise o tabără pentru refugiați. Preotul Yeelen Waongo ne-a spus că găzduia 15 000 de persoane. Când l-am întrebat de motivele din spatele războiului, a dat vina pe politică și a spus că fervoarea religioasă a oamenilor e folosită de unele persoane care vor să pună mâna pe putere.

Emanuel Teka, un student la drept refugiat în mânăstire, a dat vina pentru probleme pe actualul președinte. „Trupele franceze nu trebuie să atace facțiunile Séléka și anti-balaka”, a spus el. Teka a spus că e de datoria președintelui să reinstaureze pacea. Peste tot în tabără, femeile și copiii cântau cântece care cereau demiterea președintelui.

„Dintotdeauna a fost pace aici”

Bangui e încă un oraș foarte tensionat, dar situația pare să se fi stabilizat puțin zilele acestea. Magazinele sunt tot închise, dar oamenii merg pe stradă și-și văd de viețile lor, ceea ce e o mare diferență față de săptămâna trecută. Am văzut câteva forțe Séléka. Unii tineri strigau în stradă: „Pace, pace!”

Dar la punctul francez de control din cartierul periculos PK 12, atmosfera era tensionată. Când am sosit, am văzut un tânăr pe o targă cu picioarele însângerate. Prietenii lui ne-au spus că fusese tăiat cu o macetă de către rebelii Séléka. Toți urlau, cerând răzbunare.

Atunci, dr. Andre Gombako s-a apropiat de bărbați și i-a informat că fratele lui fusese ucis de către Séléka cu câteva nopți în urmă. Le-a spus că toată lumea trebuie să dea dovadă de iertare și i-a rugat pe toți să rămână pașnici în ciuda atacului. „Nu am păstrat furie în inimă”, a spus el. „Dintotdeauna a fost pace în țara asta între creștini și musulmani.”

Gombako a spus că țara are nevoie de două lucruri pentru a se recupera în urma violențelor: O dezarmare generală și expulzarea luptătorilor străini care au venit cu Djotodia din Ciad și Sudan.

Mai târziu, la același punct de control, a parcat un camion cu soldați înarmați de la Forțele Multinaționale din Africa Centrală (FOMAC). Mulțimea a început să murmure și s-au schimbat câteva replici tăioase. Localnicii ne-au spus că unii luptători din Ciad care intraseră în țară cu forțele Séléka se infiltraseră în rândurile soldaților FOMAC și erau îngrijorați că o să-i atace.

Într-un cartier musulman am întâlnit locuitori care negau zvonurile că luptătorii Séléka erau din Ciad și Sudan. Au spus că trupele franceze atacau doar musulmanii și nu dezarmaseră forțele anti-balaka, iar musulmanii erau, din cauza asta, mult mai vulnerabili. „Trupele franceze nu atacă decât musulmanii, nu și creștinii”, ne-a spus cineva. „Avem nevoie să vină Națiunile Unite.”

Părerile față de Séléka erau diverse în tabăra civililor musulmani. Dar oamenii au afirmat și aici că nu exista nicio tensiune între creștini și musulmani înainte să apară Séléka. „Nu știm de ce avem problema asta”, a spus un bărbat.

Musulmanii aveau tendința să-i învinovățească pe anti-balaka pentru violențe și au spus că sătenii îi priveau greșit ca pe o forță defensivă. Trupele anti-balaka erau, după părerea lor, loiale lui Bozizé și manipulate de forțele politice. „Creștinii au pierdut puterea, dar nu vor să-și recunoască înfrângerea”, ne-a spus un bărbat pe nume Ali.

În tot orașul, oamenii aruncau cu acuzații în toate părțile: Trupele anti-balaka au început. Trupele anti-balaka s-au ridicat împotriva forțelor Séléka, care au început violențele. Luptătorii din Ciad sunt de vină. Sau cei din Darfur. Sau francezii.

Cu alte cuvinte, nimeni nu are o explicație reală pentru faptul că cetățenii din cartiere prietene au început să se omoare între ei după o perioadă liniștită îndelungată sau pentru faptul că 10 000 de locuitori ai Banguiului nu se mai simt în siguranță în casele lor.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Anterior: Ce făcea armata sud-africană în Republica Centrală Africană?