Cultele cargo mănâncă oameni

Membrii cultelor cargo în fotografiile lui Vlad Sokhin, pe insula Tanna. Pare să le placă mai mult să confecționeze puști din lemn și să patruleze în costume militare americane față de cultiștii cargo din Papua Noua Guinee, care au fost acuzați de canibalism.

Acum două săptămâni, am avut un articol despre cultele cargo care trăiesc pe insula Tanna din Oceanul Pacific. Cultele cargo sunt triburi semi-religioase ale căror membri cred că dacă săvârșesc ritualuri în numele idolilor lor – și anume soldatul imaginar american din al Doilea Război Mondial John Frum și monarhul rasist real Prințul Phillip – vor avea parte de o abundență de arme care se va revărsa asupra lor din ceruri. Și mai cred că atunci când se va întâmpla asta, toți ceilalți oameni vor muri, ei rămânând singurii stăpânitori ai lumii.

Videos by VICE

Și, ca să fiu sincer, toate astea par relativ inofensive, chiar dacă un pic cretine. Dar oricât de simpatice ar părea cultele cargo din Tanna, lucrurile au luat recent o turnură sinistră în Papua Noua Guinee, unde au început să circule zvonuri cum că membrii unui astfel de cult au ucis și mâncat șapte persoane.

Am fost șocat să aflu că o credință într-un zeu inventat ar putea încuraja oamenii să comită acte de violență, așa că m-am hotărât să-l sun pe Inspectorul Jacob Bando din Papua Noua Guinee. E implicat în operațiunea de arestare a cultiștilor și m-am gândit că mă poate ajuta să înțeleg ce se întâmplă.

VICE: Salut, Jacob. Îmi poți explica ce au făcut cultiștii?

Jacob Bando: Ei cred că atunci când omoară oameni, comit un ritual de sacrificiu care le dă putere. Așa că au omorât oamenii ăia, le-au dat foc și i-au mâncat. Li se pare că vor câștiga putere din grăsimea corpurilor lor.

Am înțeles. Deci își și mănâncă victimele.

Așa cred ei că vor obține puterea, mâncând oameni. Cred că vor deveni invizibili dacă consumă inima și rinichii victimei. Și mai cred că în urma acestor ritualuri, o să le cadă tot felul de bunuri din cer. Din cauză că în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, cădeau din cer provizii pentru soldați, dar uneori nimereau la primitivi. Așa că ei au impresia până în ziua de azi că dacă fac chestiile potrivite, vor primi cadouri din cer [râde].

Și acum i-ai arestat? Ne poți descrie cum a avut loc operațiunea?

Rudele victimelor, din satele Tangu și Biam, erau supărate în legătură cu crimele. Le-au raportat la poliție împreună cu numele persoanelor implicate. Am mers acolo în mijlocul nopții și am înconjurat satul. Am folosit limba localnicilor, i-am trezit pe săteni și am arestat cultiștii.

Acești cultiști cargo din Tanna îl divinizează pe Prințul Phillip. Asta e fața mai suportabilă a cultismului de acest gen, sau cel puțin mai acceptabilă decât faza cu mâncatul oamenilor.

S-au opus arestării?

Da. Aveau arme primitive, în special arcuri și săgeți, care sunt acum la secția de poliție. Unii dintre ei au încercat să se opună, dar n-au făcut față armelor noastre moderne.

A primit vreunul dintre ofițeri o săgeată în față?

Nu, n-a fost nimeni rănit. Dar oamenii arestați au luat bătaie, să le băgăm puțin mințile în cap.[râde]

Cum? I-ați bătut?

Da, așa operăm noi aici în pădure. (se pare că nu mințea)

Și ce se va întâmpla cu ei acum?

O să aibă proces. Vor ajunge la curtea națională de justiție, e o ofensă deosebit de gravă. Avem dovezi destule. Corpurile au fost găsite.

ți oameni ați arestat?

Vreo 30 de oameni.

Și care e populația localității?

42 000 de persoane locuiesc în district. Cultele sunt foarte mici.

Ați arestat tot cultul sau doar ucigașii? Au mai rămas cultiști în libertate?

E un grup foarte secretos. E foarte greu să-i identifici membrii. Vor mai dura mult investigațiile. Oamenii care se află încă acolo vor fi în cele din urmă arestați. Trebuie să convingem lumea din zonă că e un cult greșit și că ar trebui să ne ajute cu informații.

Am auzit că au loc alegeri în zonă. Au fost afectate în vreun fel de crime?

Le-au amânat puțin. Oamenii nu știau dacă să se mai ducă la vot pentru că fuseseră sfătuiți să nu-și mai facă griji, căci vor primi lucruri din cer.

Am înțeles. S-a mai întâmplat așa ceva până acum?

Au mai avut loc niște incidente similare. De exemplu, în 2009, o fetiță de cinci ani a fost răpită dintr-un orfelinat din Districtul Bogia. Atacatorii i-au gătit corpul și l-au oferit ca ofrandă zeului lor. Un alt incident a avut loc în 2010. În același district, trei bărbați au fost uciși după același ritual.

Pfffuu. Mersi, Jacob.

Urmăriți-l pe Simon pe Twitter:@simonchilds13

Traducere: Oana Maria Zaharia