Câţiva paşi în spate, vecinii mei de cort şi-au pus caiacele pe iarbă, unul portocaliu şi altul roşu, la umbra unei căsuţe de lemn cu acoperiş din stuf. E miezul zilei, soarele arde şi fiecare s-a adăpostit unde a putut. Unii dorm la poalele epavei din camping, alţii mănâncă un storceag la terasă, iar restul sunt în cele două săli de cinema. Locurile pentru hamace s-au ocupat, aşa că mergem să explorăm împrejurimile.

La Anonimul XIII este tot atâta lume cât îmi aminteam din anii trecuţi, dar parcă atmosfera e mai aşezată. Sunt multe corturi de familie, câini, găşti de prieteni şi câţiva care au venit singuri. Cei din urmă s-au refugiat în buza canalului de apă din spatele ecranului de proiecţii, unde stau tolăniţi cu o carte în mână. În camping auzi că se vorbește engleza, franceza, spaniola, germana şi chiar lituaniana. Lumea-i pusă pe relaxare: mâncare, somn, plajă şi filme. Iar asta se simte cel mai bine noaptea, când se termină proiecţiile şi se lasă liniştea. Fără ţipete, muzică din telefon sau cineva care îşi revede prânzul lângă cortul tău.

Videos by VICE

Festivalul de film independent Anonimul, care în fiecare an se organizează în Sfântu Gheorghe, unul din cele mai frumoase sate din Delta Dunării, a strâns sute de vizitatori şi tot atâtea filme bune. Invitatul de onoare a fost regizorul coreean Park Chan-wook, premiat la Cannes în 2004, iar filmul Sieranevada, în regia lui Cristi Puiu, aflat în competiţia oficială a festivalului de la Cannes de anul acesta, a fost proiectat în avanpremieră.

Pentru că filmele mari se văd primele, ți-am făcut o selecţie de trei scurtmetraje datorită cărora umorul românesc a făcut legea la festival.

„O Noapte în Tokoriki”

Melodiile româneşti pop şi dance de la 3Rei Sud-Est, N&D, Andre şi Animal X, care mi-au chinuit adolescenţa în anii 2000, au căpătat un sens în scurtmetrajul Roxanei Stroe. În discoteca din sat, la intersecţia dintre lumea arhaică şi kitsch-ul urban, Geanina îşi serbează majoratul. La masa gazdelor, în faţa peretelui pe care tronează palmierul din luminiţe verzi, sărbătorita e încadrată la stânga de tatăl ei şi la dreapta de iubitul ei, Bebe. Aranjamentul aduce mai degrabă cu unul de nuntă, iar din gesturile tatălui ne dăm seama că nu este deloc întâmplător.

Filmul se deschide cu imaginea unui puşti cu alură de cuceritor mizantrop şi bretonul dat pe-o parte, care mână caii de la căruţă pe melodia „Alin, Alin”de la Sweet Kiss. Pare că a pornit într-o misiune şi odată ajuns la petrecere, unde privirile lui se intersectează cu ale Geaninei şi ale lui Bebe, se conturează ideea unui triunghi amoros. Discoteca Tokoriki, care altminteri este o staţiune de vacanţă în insulele Fiji, vibrează la playlist-ul unui DJ îmbrăcat într-o bluză aurie şi cu ochelari de soare. Haine mulate, lanţuri la gât, frizuri gelate, rockeri, manelişti, băieţi care se scutură şi fete care se unduiesc.

Acţiunea din film, gesturile şi emoţiile personajelor urmăresc în timp real mesajul melodiilor. Tortul este adus pe muzica celor de la 3Rei Sud-Est, „De ziua ta”, iar conflictul iubirii dintre cele trei personaje se desfăşoară pe fundalul versurilor cu rimă pereche de tipul „mine/tine”, „suspin/venin”şi „înapoi/amândoi”. Umorul e spumos, deznodământul neaşteptat, iar stereotipurile şi prejudecăţile sunt aruncate în aer. Poate din cauza asta filmul a şi luat premiul la secţiunea de scurtmetraj.

Citește și: Cum arată primul film românesc în care nu se mănâncă ciorbă și chiar râzi la poante

„Blană”

Dacă te-ai întrebat vreodată cât de departe poţi să mergi cu fumatul de iarbă, „Blană”, în regia lui Tudor Botezatu,îţi dă răspunsul. Personajul principal este un hipster de 25-30 de ani, care îşi dă în cap cu atâta conştiinciozitate încât până şi cea mai măruntă rutină cotidiană îl lasă neputincios. Este ca un nou născut sau un extraterestru care descoperă cu stupoare viaţa pe Pământ. Legatul şireturilor la tenişi e ceva misterios. Dar cum are mult timp la dispoziţie, căci nu face nimic altceva decât să zacă leşinat pe canapea şi să ruleze jointuri, a găsit o metodă care să-i întreţină stilul de viaţă.

Întreaga acţiune se desfăşoară în casă, unde personajul are oricum suficiente provocări încât să nu se avânte şi pe afară. După ce a realizat impasul în care se află o dată la câteva minute, a început să lucreze la un ghid de supravieţuire. Realitatea, aşa cum o percepe între două fumuri, e consemnată într-un caiet conceput ca un manual cu instrucţiuni sau un dicţionar explicativ. Spre exemplu, „ding-dong”e sunetul soneriei, iar asta înseamnă că trebuie să deschidă uşa de la intrare. Cât despre cine se află în spatele ei şi cum a ajuns acolo, filmul merită văzut fie şi numai pentru această secvenţă.

Citește și: Perechile astea cu cadrele de început și final din 55 de filme sunt mai bune ca orice trailer

„Ninel”

„Ce e, pisi? Pe net erai mai îndrăzneaţă. ” – şi cu replica asta Ninel a cucerit simpatia publicul. Difuzat în afara competiţiei de scurtmetraje, filmul, regizat de Constantin Popescu, este unul plin de umor, care se naşte din comicul de situaţie. Înghesuiţi într-un taxi din care mai lipsesc doar găinile, lumea Andreei şi a lui Ninel s-au întâlnit ca o coliziune între un meteorit şi o planetă. Ea este o femeie stilată, venită din capitală, cu haine alese şi gesturi delicate, de Lolită la 30 de ani care şi-a păstrat timiditatea pentru jocul erotic. El e un fan heavy metal, îmbrăcat în tricou cu Slipknot, de o francheţe dezarmantă şi cu o atitudine de adolescent cu şcoala vieţii, care contrastează cu părul grizonat.

Andreea şi Ninel s-au cunoscut pe internet, unde ea s-a îndrăgostit iremediabil de mâinile lui puternice. În consecinţă, s-a urcat în microbuz şi a plecat spre Cernavodă, unde locuieşte Ninel, pe care îl vede pentru prima dată. Prea târziu pentru a mai face cale întoarsă, Andreea se trezeşte în camera lui Ninel care seamănă cu cea a unui puşti de liceu. Parcă te şi aştepţi, dintr-o clipă în alta, să-l strige mama din camera alăturată. Interacţiunea dintre ei este savuroasă şi depăşită, poate, doar de secvenţa neaşteptată de dans a lui Ninel.

Acesta fiind spuse, ediţia de anul viitor a festivalului o să mă prindă tot în Sfântu Gheorghe. Dacă nu pentru plaja pustie, fără umbreluţe şi baruri, atunci cel puţin pentru filme. Iar între ele, o să strecor şi o masă cu peşte, în sat.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre filme:
Am vorbit cu doi scenariști despre cum poți trăi din scris filme în România
Cum face Hollywood-ul drogurile să pară adevărate în filme
Cum arată cele mai mișto filme de realitate virtuală din 2016, de până acum